Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Invitații cristoiublog.ro – Julia Luca

Decizia CCR poate sa scoată la lumina premierul din umbra

De la finalul săptămânii trecute, apropiați ai premierului Dăncilă vorbesc de ruptura iminentă dintre aceasta și președintele PSD. Motivul: opoziția Vioricăi Dăncilă de a promova prin ordonanță de urgență modificările în justiție, atât de dorite de către Liviu Dragnea. Starea de tensiune nu este însă una de ieri, de azi: unul dintre primii oameni în stat recunoștea mai acum câteva luni că, dacă nu ar fi fost premierul, Liviu Dragnea ar fi promovat încă de anul trecut legile amnistiei și grațierii, așa cum se dorea la acea vreme. Dar, pentru Viorica Dăncilă cântăresc greu nu doar argumentele venite din diverse zone politice și de influență din interiorul spațiului politic românesc, cât și presiunea exercitată de către foștii colegi din Parlamentul European, mai precis decizia PES de a îngheța relațiile cu PSD. Cu toate acestea nici Liviu Dragnea nu pare a fi dispus să cedeze în intenția sa de a ”rezolva” chestiunea justiției, fapt pentru care în ultimele zile se vehiculează chiar varianta schimbării premierului, alături de retragerea sprijinului pentru Tudorel Toader.

Dacă săptămâna trecută vorbeam despre ce se poate întâmpla în cazul unei noi condamnări pentru Liviu Dragnea, este interesant de văzut cum poate acesta să se salveze, mai precis cum poate decizia Curții Constituționale privind completele de 3 judecători să reseteze complet jocul politic, aruncându-l pe președintele PSD din nou în cărțile de putere.

Știrea acestei săptămâni a fost amânarea deciziei Curții Constituționale pentru data de 19 aprilie. În numele Camerei Deputaților, Florin Iordache a reclamat faptul că instanța supremă nu are completuri de 3 judecători specializate în fapte de corupție. Dacă judecătorii acceptă sesizarea, toate sentințele în prima instanță pot fi contestate, iar procesele s-ar putea relua. Însă decizia Curții Constituționale ar putea afecta și procesele ale căror judecăți au fost definitivate, cu precizări privind posibilitatea depunerii unor cereri de revizuire din partea celor care ar fi avut parte de o judecată inechitabilă în procesele de corupție.

Astfel, o formulare din partea Curții Constituționale care ar face referire și la procesele deja judecate ar da posibilitatea aplicării în cazul lui Liviu Dragnea a prevederilor art. 453 din Codul de Procedură Penală:

„Art. 453
Cazurile de revizuire
(1) Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;(…)

În aceste condiții, Liviu Dragnea poate pregăti marea lovitură politică: suspendarea deciziei din procesul referendumului în urma admiterii unei cereri de revizuire alături de reluarea procesului în dosarul angajărilor fictive, l-ar transforma pe președintele PSD într-un om complet eliberat de orice stampilă și condamnare. Cu alte cuvinte, i-ar deschide drumul pentru ocuparea formală a poziției pe care acesta o are la nivel informal: cea de șef al Guvernului.

Dar care ar fi etapele unui astfel de parcurs?

Presupunând că forul constituțional suprem ar s-ar pronunța în data de 19 aprilie, ar dura cel puțin o lună până la redactarea motivării, mai precis la finalul lunii mai. Dacă Liviu Dragnea vrea să profite cât mai rapid de o astfel de oportunitate, ar putea să forțeze modificarea legislației penale prin ordonanță de urgență, dar acest lucru ar trebui să se întâmple până la data de 1 iulie când Parlamentul intră în vacanță (pe perioada vacanței parlamentare Guvernul nu poate emite ordonanțe de urgență pe legislația privind justiția).

Pentru această etapă, Liviu Dragnea ar avea nevoie de un premier care să fie confortabil cu asumarea procedurii de modificare a legislației în domeniul justiției prin ordonanțe de urgență și de un ministru al justiției care să nu aibă accese de independență pe această temă. Tocmai de aceea, schimbarea sau aducerea la matcă a celor doi – Viorica Dăncilă și Tudorel Toader – ar trebui să se întâmple curând, astfel încât să nu existe riscuri majore de pune în practică atunci când interesul său va fi unul major.

Un premier docil (Olguța Vasilescu?) ar elibera locul de la Palatul Victoria pentru Liviu Dragnea, printr-o demisie favorabilă, la momentul oportun, iar acesta ar putea să își anunțe candidatura la Președinția României nu doar de pe poziția de învingător al sistemului, dar și de pe poziția de maximă vizibilitate conferită de scaunul de premier.

Surprizele din cadoul CCR

Dar acest fapt ar avea două efecte majore: mobilizarea electoratului PSD, însuflețit de victoria propriului lider, precum și polarizarea exclusivă a luptei între Dragnea și Iohannis, cu efect devastator pentru Tăriceanu și Cioloș care se vor vedea aruncați la periferia dezbaterii politice.
Dar un astfel de scenariu are și efecte perverse pentru liderul PSD:

  1. Posibilele efecte ale unei decizii CCR în planul revizuirii unor sentințe definitive se vor aplica și adversarilor lui Liviu Dragnea din interiorul PSD și astfel lideri cu adevărat grei, precum Adrian Năstase vor avea șansa unei reveniri pe cai mari în politică.
  2. Un astfel de scenariu ar legitima și justifica referendumul declanșat de Klaus Iohannis pe tema justiției, aducându-l pe președinte în prim planul dezbaterii politice.
  3. Ar mobiliza și electoratul anti PSD care are nevoie de o întrupare a răului, iar ofensiva lui Liviu Dragnea este de natură să anime și să unească în jurul lui Klaus Iohannis întreg electoratul anti PSD, fragmentat în momentul de față între liderii dreptei.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Invitații cristoiublog.ro – Julia Luca”

  • Poate cineva sa ma lamureasca? Va rog!
    Eu postez destul de rar si astazi am avut un schimb de replici cu Scipio care nu au continut nici pe departe injurii de genul celor „de sus”. Cu toate acestea, dialogul meu cu Scipio a fost sters, iar nenumaratele injurii de la etaj au ramas neatinse.
    De ce?

  • Sunt in asteptare de ,,profu” , sa-i dau la lingurea , inca nu s-a trezit , dar niciodata nu-i prea tarziu sa cufureasca ;cand incepe sa borasca , cu plecaciune , dati-mi un semn , promit sa fiu promt , sa-i dau o muie ,spre binecuvatarea lui si a odraselor din dotare , fie-ei tarana usoara .

  • Viata însă, bate filmul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *