Invitații cristoiublog.ro – Julia Luca

Dragnea, Ciolos, Orban, Tăriceanu – după ei potopul!

După intrarea în Uniunea Europeană, România nu și-a asumat în anii ce au urmat niciun proiect de țară major. ”Să scăpăm de PSD”, ”Să distrugem PNL” sau să vină Gigel sau Ionel pe vreuna dintre funcțiile de prim rang în statul român nu pot fi catalogate nici pe departe drept proiecte ce conferă o viziune asupra viitorului națiunii.

Iar toată această zbatere sterilă, această măcinare permanentă în proiecte mici și extrem de personale vine din incapacitatea clasei politice de a genera lideri. Puterea, chiar și în interiorul unui partid, este privită ca o resursă personală, nu ca pe un mijloc de impunere a unui proiect major pentru o țară.

Privind în trecut, vedem că liderii puternici se nasc din conflict, din dezbaterea de idei, din medierea curentelor de opinie din propriile organizații. Cei care reușesc să își depășească înfrângerile de etapă, cei care cred suficient de mult într-o idee, cei care au puterea de a nu fi nimiciți pe parcursul drumului lor politic, sunt cei care reușesc. Zdrobirea competiției interne, anihilarea oricăror păreri contrare, stoparea dezbaterilor sunt cele mai sigure căi nu doar către autoritarism, dar și către deșertizarea pepinierei de lideri.

Toată aceasta situație este și rezultatul dramatic al unui proces de demonizare a politicului, cu accent susținut asupra partidelor. Ce nu s-a văzut în timpul campaniei anticorupție ce a acaparat spațiul public românesc spre finalul anului 2013 a fost tocmai că acest fenomen a izbit în credibilitatea și așa precară a partidelor politice. Răul absolut era întrupat în liderul politic, în activistul de partid, în siglă și slogan. Sintagma ”PSD, PNL – aceeași mizerie !” sintetizează cel mai bine procesul de distrugere a politicului, încercând în schimb o promovare direct sau în subliminal a oamenilor neafiliați.

Cu toate acestea, la mai bine de 5 ani de la debutul acestui fenomen, este mai mult decât evident faptul că democrația se dezvoltă și este protejată pe măsură ce partidele politice se dezvoltă mai sănătos. Așa cum s-a dovedit niciun ONG nu poate să țină loc de partid (excepție UDMR), așa cum niciun militant vreunei asociații sau fundații nu se poate transforma peste noapte în lider politic. Aceștia sunt rezultatul nemijlocit nu doar al interacțiunii cu cetățenii, ci și al relaționărilor și competiției din propriul partid. Și, în egală măsură, cei care conduc azi destinele partidelor politice trebuie să se preocupe și de stimularea competiției interne, de pregătirea și întărirea ca lideri a celor care vor prelua puterea în organizație într-un viitor.
Și poate de aceea suntem în situația în care, în prag de alegeri, auzim tot mai des întrebarea: ”cu cine să votezi?” – dar nu ca opțiune politică, ci ca opțiune validă pentru un om sau pentru o idee.

Dacă ne uităm către tandemul Barna – Cioloș nu avem nici măcar tresărirea vreunei emoții că cei doi ar putea fi confundați cu lideri adevărați. Dacă mâine ar dispărea, dacă și-ar anunța retragerea, în urma lor ar rămâne doar umbra unei amintiri, fără să poți spune direct ce au lăsat în urma carierelor politice. Și așa cum ei sunt forme fără fond, la fel sunt și cei care fac parte din activul de partid, din prima linie a deciziei politice.

Dar să nu credem că lucrurile sunt diferite în celelalte trei partide care domină scena politică.
Deși prima tentație este să îl identifici pe Liviu Dragnea drept un lider puternic, acesta este de fapt unul dintre cele mai relevante modele de incapacitate politică. Guraliv în propriul partid, cu accese de autoritarism în fața aparatului birocratic, cu alura de revoluționar ratat,  este liderul care, deși aflat la guvernare, nu a reușit în ultimii trei ani să confere României un parcurs aspirațional. Axioma unei construcții pe verticală pentru viitor nu se vede nici măcar în interiorul propriului partid: distrugerea oricărei opoziții interne și lichidarea politică a oricărui adversar din sânul partidului au drept efect incapacitatea partidului de a forma noi lideri. Dacă Ion Iliescu l-a format pe Adrian Năstase, acesta din urmă și-a pregătit succesiunea în Victor Ponta. Alegeri bune sau rele – în funcție de cine privește și de momentul în care se află un partid – ele trebuie asumate pentru ca o organizație și o ideologie să dăiuniască mai mult decât cariera efemeră a unui lider. Altfel, nu se formează nicio alternativă și toți cei care vin din spate riscă să rămână personalități slabe, cu viziuni provinciale asupra politicii, incapabili să genereze un proiect de țară pentru România.

În mod paradoxal, nici la PNL lucrurile nu sunt roz. Crin Antonescu a fost primul lider liberal care a avut grijă să distrugă orice opoziție internă, încă de la primele semne. În timpul lui Mircea Ionescu Quintus s-a format ca lider Valeriu Stoica, pentru ca în timpul acestuia să înceapă să crească alți trei lideri: Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu și Ludovic Orban. De altfel, Tăriceanu a fost cel care a preluat președinția PNL după experimentul Stolojan și care a cunoscut în timpul mandatului său de președinte și de premier cea mai acerbă opoziție în persoana lui Crin Antonescu. Deși acesta din urmă devine cel mai iubit președinte al PNL, este primul lider liberal care are grijă să stopeze orice concurență internă, în mandatul său având loc cele mai spectaculoase excluderi. Pe acest trend, după nesemnificativele momente la președinția PNL marca Alina Gorghiu și Raluca Turcan, Ludovic Orban se iluzionează că mandatul său de președinte este unul care va conta pe seama faptului ca nu exista contestatari vocali, uitând că, tocmai in armonizarea divergentelor de opinii sta forța unui lider.

Cât despre ALDE, lucrurile se simplifica dramatic: la umbra lui Tăriceanu nu pare să crească nimic. Dacă acesta ar decide să se retragă nicio altă voce nu este pregătită se îi ia locul în fruntea partidului și, cel mai probabil, acesta s-ar prăbuși în sondaje.
De la aceste situații punctuale poate fi derivata o întrebare mult mai importantă: cum pot acești lideri, fără viziune pentru propriul partid, să pretindă  ca au un proiect pentru o țară ? Un lider care nu își pune problema succesiunii, problema preluării ștafetei de către cineva la fel sau chiar mai valoros decât sine devine doar un administrator al unei organizații și nu un vizionar.
Pentru că singura viziune pe care par să o împărtășească în comun se poate subscrie cunoscutei sintagme: ”După mine, potopul!”


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Invitații cristoiublog.ro – Julia Luca”

  • Succesiune la sefia unui partid democratic a cuiva de dinainte pregatit? Asa ceva este posibil doar în dictatura. A, ca cel pregatit poate sa fie si ales în cele din urma, este cu totul altceva. Dar la fel de bine, el poate sa piarda alegerile de partid, în pofida pregatirii lui pentru a face fata functiei.
    Mai exista un aspect posibil: protejatul unui sef de partid îsi poate trada oricând maestrul, asa cum l-a tradat Macron pe Hollande, parasindu-l si creându-si propriul partid.
    Asa ca ideea cu “printul mostenitor” al vreunui partid, scolit anume pentru preluarea “tronului”, este hazardata si chiar contrara principiilor democratice.

    • @ Adriana Petrescu
      Liviu Dragnea are un discurs plin de minciuni si tu îl crezi. Dragnea ti-a zis ca opozitia vrea sa te “lapideze”, tu îl crezi si postezi aceeasi minciuna la rândul tau. Bravo, “mai doamna”!

      • Este discursul PNL si USR plus Iohannis pe care nu-l servesc zilnic. Sunt oripilata de cum o insulta pe Dancila. Nu mint cu nimic. Asta este limbajul lor. Citeste ultimul discurs a lui Iohannis.
        Eu nu l-am auzit pe Dragnea sa insulte pe cineva.

  • Foarte bun articol. Asa este, lupta politica nu a nascut si lideri

  • Vorbiti despre lipsa democratiei in interiorul partidelor, tendinta catre autoritarism si dictatura a unor lideri gen Dragnea, Tariceanu, Orban..
    si de campania anticoruptie nociva pentru aceste partide.
    Poate ca aceasta campanie daca ar fi continuat asa cum ar fi normal intr-un stat de drept ar fi suplinit incapacitatea politicului de a se autoasana, eliminand acei lideri corupti iar in locul lor ar fi aparut alti mai onesti.
    O parte a presei mai ales trustul antena si-a facut un obiectiv din a distruge tocmai aceasta campanie anticoruptie fiind mana dreapta a unor lideri nocivi pt societate coalitia psd alde, obiectiv i deplinit prin eliminarea lui kovesi.
    Sa vedem ce o sa punem in loc, onestitatea si buna credinta a liderilor politici care ar trebui sa se gandeasca si la viitor avand grija de tanara generatie de membri de partid ?
    P. S. Romania se indreapta cu pasi repezi spre a 2 a dictatura, una a lui dragnea daca electoratul nu se va prezenta la urne masiv in 26 mai sa voteze pt europarlamentare si referendum.

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dacă Iohannis semnează pentru toți trei miniștri propuși, se adâncește imaginea de blat cu PSD
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: