Ion Cristoiu: Am ca model presa americană. Presa care ține să concureze serviciile secrete în materie de informații

Cum v-a venit ideea să construiți acest ziar?

Inițiativa ca Trustul Expres (acționari Mihai Cârciog, Cornel Nistorescu, Ion Cristoiu, în ordinea acțiunilor deținute, eu doar pentru contribuția gazetărească) să scoată un ziar a fost a lui Mihai Cârciog, un geniu în materie de investiții în presă. Conduceam Expres Magazin, după ce plecasem de la Zig Zag Magazin, și atinsesem cu acest săptămînal, ca și cu cel anterior, peste 500.000 de exemplare:
Talentul meu definitoriu e de făcător de săptămînale și nu de cotidiane.

Deoarece era o afacere rentabilă, Expres Magazin adusese Trustului suficienți bani pentru a se investi într-un cotidian. Deși înainte de 1989 lucrasem la un cotidian (Scînteia tineretului, ca redactor șef adjunct), mă temeam de conducerea unui cotidian în presa liberă. Noua ipostază presupunea o și mai mare muncă decît la săptămînal și, în plus, n-aveam experiența șefiei unui cotidian, din simplu motiv că lucrase înainte de 1989 ca redactor șef adjunct. Ca să nu mai spun că pe piață se așezaseră solid cele trei foste cotidiane ale regimului Ceaușescu, avantajate încă din 23 decembrie 1989 de sedii, tipografii, cotă de hîrtie, redactori și mai ales cititori deja împătimiți. Cum să-ți faci loc în această înghesuială cu un cotidian particular, absolut necunoscut marelui public, fără sediu, fără mobilier, fără tipografie? Era o problemă și personalul redacțional. De la cele trei cotidiane era greu să iei oameni, după ce ziariștii de acolo se pricopsiseră serios în primii doi ani postdecembriști. Mai toți ziariștii de pe piață aveau experiența săptămînalului. Erau obișnuiți cu un ritm de lucru amabil, cu atenția acordată textului și nu informației în exclusivitate. Pînă la urmă, Mihai Cârciog m-a convins să fac un cotidian, susținînd că va fi un succes.

Ideea unui cotidian în genul Evenimentului zilei a fost însă a mea. Din studiul presei românești din anii lui Carol I știam că Universul lui Luigi Cazzavillan spărsese piața, în 1884, practicînd informația neutră, dar senzațională, într-o presă eminamente partizană și teoretizantă. Pînă la apariția Universului presa noastră era alcătuită din ziare care publicau opinii politice de un partizanat ridicol, partizanat care a stîrnit din partea lui Caragiale, cel mai mare filosof român al presei, lungi șiruri de ironii geniale. La fel era și peisajul presei din 1992. Cele trei cotidiane publicau comentarii partizane, așternute pe pagini întregi de ziar, cearceafuri, cum le spuneam noi în argoul redacțional. Lipseau informațiile interesante cu gradul superlativ care era senzaționalul. Lipseau știrile din alte domenii decît cele ale politicii. Lipsea ziaristul spion, cel care sparge seifuri, pentru a scoate la iveală informații pe care Puterea le ascunde. Evenimentul zilei a apărut în polemică fățișă cu întreaga presă din 1992. Stupefacția altor ziariști la ivirea acestui cotidian e mărturisită de reacția celor care participau la lansarea primului număr. Cînd s-a adus numărul abia ieșit din tipografie – mi s-a spus, eu nu eram prezent la banchet, pentru că urăsc lansările – invitații de la cele trei cotidiane au zis în cor:
Slavă Domnului, ziarul o să moară după cîteva zile !

Ei, bine, n-a murit. Și cei care strîmbau din nas la conținutul Evenimentului zilei, pe motiv că ei lucrează în presa quality, s-au văzut constrînși să folosească și ei după succesul ziarului nostru multe dintre trucurile disprețuite de ei la început.

Cum s-a născut numele ziarului, „Evenimentul zilei”?

Sînt un adept al titlului unei publicații în corespondență strictă cu conținutul. Dacă publicația se numește Brînzarul e musai să se ocupe de brînză, eventual de laptele acru, în nici un caz de ciocolata belgiană. Evenimentul zilei ca titlu anunța un ziar concentrat pe eveniment, altfel spus pe un fapt ieșit din comun al unei zile și prin asta meritînd porecla de eveniment. Un eveniment putea fi o ședință a unui partid doar dacă ea se lăsa cu scandal sau o crimă ieșită din comun (crimele obișnuite nu se constituiau în Eveniment) sau un document secret publicat de noi, care dădea naștere unei anchete interne pentru a se vedea cum de a ajuns la presă.

Când v-ați dat seama ca va fi un mare succes ?

Cînd tirajul a ajuns la 700.000 (spun 700.000, pentru că 100.000 se trăgeau pe șest, de angajați ai Difuzării, care au ajuns astfel milionari, spre deosebire de mine, care făceam ziarul) am fost convins că e un succes. Era greu de crezut c-ar putea coborî atît de tare încît să ajungă la tirajul modest al celorlalte cotidiane. Un alt semn al succesului a fost pentru mine spaima provocată în toate instituțiile statului de ivirea unui reporter de la Evenimentul zilei.

Care a fost cel mai greu moment pe care l-ați trăit la conducerea Evz?

A fost o perioadă, nu un moment, perioada imediat următoare după victoria regimului Constantinescu din 1996. Alex Mihai Stoenescu scrie negru pe alb în monumentala sa lucrare România în perioada administrației Emil Constantinescu, Editura Rao, 2019, coperta de Eugen Mihăescu. Volumul unu, 450 pagini, volumul doi, 650 pagini, despre Emil Constantinescu înainte de 1996:

„Dar cel mai important sprijin din presă l-a primit de la gazetarul Ion Cristoiu.”

Emil Constantinescu ajunsese la putere. Cu sau fără voia lui a început să facă greșelile criticate de Evenimentul zilei pe vremea cînd erau ale lui Ion Iliescu. Sub conducerea mea, ziarul și-a asumat rolul de critic al regimului CDR, așa cum fusese și în anii regimului FSN, timp de patru ani. Cititorii noștri erau însă pro-Emil Contantinescu și anti-Iliescu. Manevra mea a fost prea bruscă. Era ca și cum aș fi întors în loc într-un golf un transatlantic. Mai tîrziu, prin anii 1998, cititorii au început să fie revoltați de slăbiciunile regimului CDR. Atunci însă în ianuarie 1997, criticile mele au descumpănit. Eram un profet care vedea peste ani. Și ca orice profet de acest gen, eram pe cale să fiu luat cu pietre. Am avut inspirația de a mă retrage în februarie 1997 de la conducerea Evenimentului. Și în timp ce ziarul s-a întors la alintarea regimului Emil Constantinescu, eu mi-am continuat cruciada împotriva Puterii CDR pe cont propriu, ca editorialist la Național, un ziar la a cărei structură am contribuit și eu cu sfaturi de profesionist.

Exista diferențe între politicienii de atunci și cei de azi?

Politicienii de atunci țineau presa la mare stimă. Nu exista politician care să ne refuze răspunsul la o întrebare incomodă. Ziariștii de la Evenimentul zilei erau curtați intens de politicieni, de demnitari, de șefii instituțiilor de forță, pentru că lucrau la un ziar puternic, de mare impact la public. Azi, această atitudine față de un ziar și prin asta față de presă nu mai există. Politicienii nu se tem de presă. Ba mai mult, nici n-o respectă. De vină e presa noastră zisă și liberă, care între timp s-a concubinat cu politicul, dar mai ales care s-a lenevit, mulțumindu-se să publice doar ceea ce politicienii vor să se afle. Semnul cel mai clar al puterii tot mai mici a presei îl constituie tocmai absența încercărilor de a pune presei pumnul în gură. Cînd spun asta mă refer la măsuri realmente de persecuție față de presă și nu la gesturi de persecuție născocite de jurnaliști mediocri pentru a se fuduli că sînt hăituiți. Politicienii de azi și-au dat seama că presa nu e una dintre Puterile din stat. Și asta deoarece opinia publică de la noi nu se pune în mișcare în urma unei dezvăluiri din presă. Cîtă vremea presa nu reușește să scoată opinia noastră publică din stadiul de fiertură de tărîțe, politicienii aplică presei zicala Cîinii latră, caravana trece.

Ce credeți ca va rămâne din presa tipărită, ce segment editorial?

Din presa tipărită va rezista segmentul de presă săptămînală și mai ales de presă lunară de nișă. Nevoia de a citi și un text care să depășească proporțiile unui SMS va rămîne mult timp în România și în lume. Numai că această presă de nișă, ca de exemplu cea dedicată Istoriei, cere un tip de ziarist aparte. Un ziarist cu talent de publicist și pe deasupra cunoscător al domeniului respectiv. Acest gen de ziarist e greu de găsit. Cei care se pricep la un domeniu nu știu să scrie ca publiciști, iar cei care știu să scrie, nu se pricep la domeniul respectiv.

Cum vedeți presa peste 10 ani?

Presa de peste 10 ani, din România, desigur, depinde de dezvoltarea capitalismului autentic la noi. Deocamdată noi n-avem capitalism național autentic. Prin urmare nimeni nu investește în presă din motive strict capitaliste, ca într-o afacere din care se poate cîștiga la fel de bine ca și dintr-o afacere cu păstîrnac.

Ce model de presă, din afară, apreciați?

Indiscutabil, modelul presei americane. Al presei care ține să concureze în materie de informații serviciile secrete. Al presei care n-are mamă n-are tată cînd e vorba de obținut informații ascunse, de dezlegat enigme. Al presei care se întreabă în chip automat cînd apare o poziție oficială ce se ascunde în spatele ei. Al presei care pleacă de la premisa că demnitarii, Guvernele, Puterea în general, au drept scop al vieţii să ascundă, în timp ce ziariștii, să descopere ce vor să ascundă. Al presei care se dă de ceasul morții pentru a da o lovitură de presă.
Într-un cuvînt al presei care trăiește exclusiv din tiraj.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii