Ion Iliescu a murit. O etapă s-a încheiat

Este irelevantă sintagma „istoria îl va judeca”, deoarece istoria recentă și contemporană, alături de memoria colectivă, l-au judecat deja în ultimii 35 de ani. După mai bine de trei decenii, putem spune că o etapă a istoriei României s-a încheiat.

Ion Iliescu a fost mai mult decât un om politic. A fost, pentru mulți români, simbolul unei tranziții sinuoase, în care speranțele Revoluției din 1989 au fost treptat înlocuite cu deziluzii, iar foștii activiști ai Partidului Comunist au fost nevoiți să îmbrace hainele democrației — fragilă și imprevizibilă, așa cum o cunoaștem și astăzi.

Pe de altă parte, nu putem ignora faptul că Ion Iliescu este creatorul Republicii Române de astăzi, prima republică democratică. A construit această republică într-un context politic și geopolitic complet nou, într-o perioadă de renaștere a Europei și a Europei de Est, pregătind noul stat tânăr pentru drumul democrației, așa cum era înțeleasă în acea vreme. O democrație care, cu bune și cu rele, a fost — în opinia unora — una echivocă, dar funcțională, în comparație cu imperfecțiunile politice și sociale existente în societatea de astăzi.

Tratatul de la Snagov rămâne o amprentă consensuală a României pe drumul integrării europene și euroatlantice.

A supraviețuit politic nu doar în sensul funcției, ci și în sensul unei influențe subtile, dar persistente. Timp de decenii, Ion Iliescu a fost figura-simbol a unui sistem care a preferat stabilitatea în locul adevărului, continuitatea în locul justiției, echilibrul aparent în locul unei rupturi autentice de trecutul comunist. A fost „președintele bun”, „omul calm”, dar și cel care a chemat minerii, a domolit lustrația, a îngropat — odată cu el — dosarele Revoluției și ale Mineriadelor.

Moartea lui Ion Iliescu nu este doar un fapt biografic. Este un eveniment simbolic. Marchează sfârșitul unei epoci care, chiar dacă ne place sau nu, ne-a definit. Cu plecarea sa, România se eliberează, măcar simbolic, de o fantomă politică ce a planat deasupra tranziției postdecembriste.

Dar, indiferent de pozițiile și convingerile fiecăruia, moartea lui Ion Iliescu ne reamintește că istoria se scrie nu doar prin idei și principii, ci prin oameni. Prin alegerile lor, prin tăcerile lor, prin curaj și prin ezitări. Și, mai ales, prin urmele pe care le lasă în memoria unei națiuni.

(Roland-David Sólyom)