Într-o Românie sufocată de propagandă și prefăcătorie, asistăm la un spectacol grotesc al dublei măsuri impuse de o presă aservită intereselor de sistem. Călin Georgescu a fost linșat mediatic pentru un gest interpretabil, etichetat imediat drept fascist, stigmatizat fără proces, fără echivoc, fără apărare. I s-a pus ștampila. I s-a șoptit la urechea opiniei publice: „extremist”. Fără drept de apel.
Dar când Nicușor Dan face, în mod evident, același gest? Tăcere. Zero reacții. Niciun „expert” invitat în platouri să dezbată „simbolistica gestului”. Nicio analiză de intenție. Niciun linșaj. Doar un cor de aplauze jenante.
Aceasta nu e doar o tăcere suspectă. Este o complicitate. O formă de manipulare toxică ce transformă presa într-un veritabil braț de execuție ideologică. Când faptele sunt identice, dar reacțiile sunt opuse, nu mai vorbim despre jurnalism. Vorbim despre propagandă.
Ce fel de democrație vrem să construim, dacă adevărul devine selectiv, iar presa se transformă într-un gardian al unei singure ideologii? Când Călin Georgescu e demonizat, iar Nicușor Dan e ignorat, mesajul transmis nu e despre gesturi – ci despre obediență și frică. Despre cine are voie să facă un gest și cine nu. Despre cine e parte a sistemului și cine nu.
Aceasta este adevărata față a presei captive. O presă care nu mai investighează, ci execută ordine. O presă care nu mai informează, ci manipulează. O presă care nu mai apără libertatea, ci o sufocă.
România merită mai mult. Iar presa trebuie trasă la răspundere pentru tăcerile ei complice.
P.s. România, înainte de toate!
Lasă un răspuns