Ironistul Sadoveanu

La o primă vedere Mihail Sadoveanu pare un scriitor fără umor. Asta și pentru că școala l-a prezentat pînă la ghiftuire ca un soi de naționalist grav și pitecantrop. Publicistica marelui scriitor, pînă acum lipsită de publicarea completă în volum, surprinde un Sadoveanu înarmat cu o ironie aparent blîndă, în realitate nemiloasă. Un adevăr dezvăluit de un text polemic față de Nicolae Iorga. Scrie publicistul în articolul Invitația domnului Nicolae Iorga din Adevărul, 3 octombrie 1937:

„De cîtăva vreme, maistrul meu, d. Nicolae Iorga, mă cam trage de mînică, aşa cum ar spune unele din personagiile istorisirilor mele. Eu tac, dintr-un obicei vechi față de d-sa, şi aş putea să tac pînă la sfârşit, cu acelaşi folos. Locul pe care-l dețin în prezent însă, şi nerăbdarea unora dintre cetitorii mei obişnuiţi, şi satisfacerea curiozității însăşi a d-lui Iorga, care a făcut aluzie la această tăcere, îmi impun poate – o singură dată – anume clarificare.

Nu-mi place să discut cu d. Nicolae Iorga, pentru că, în primul rînd, d-sa e un polemist redutabil şi eu nu sînt polemist.
Într-al doilea rînd, am unele rezerve intime.”

După istorisirea unor momente de apropiere personală față de Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu trece la atac:

„Deci m-am bucurat de bunăvoința d-lui Iorga. Am intrat în casa d-sale, am stat la masa d-sale. L-am cunoscut în ceea ce d-sa are bun și nobil. Este între noi și o diferență de vîrstă. Nu pot deci să primesc cu voie-bună invitația d-sale de a intra într-o discuție publică, dînd replici la aluzii răuvoitoare și întorcînd mînie contra relei d-sale dispoziții.

Are publicul nostru românesc destule spectacole penibile.
Coloanele literare ale «Adevărului» nu-l satisfac pe d. Iorga. D-sa întîlnește în paginile «Adevărului» nume care nu-i sînt simpatice. Îmi pare rău; înţeleg însă să-mi păstrez libertatea și s-o menajez și pentru alții.

Nu-i place d-lui Iorga că sînt în rîndurile democrației. Se poate; nu pot fi astăzi altfel decît am fost ieri; ar însemna să trădez firea mea și să desmințesc cele șaptezeci de volume în care atitudinea aceasta a mea s-a fixat neîncetat.

La 1904 eram un copil. De atunci au trecut ani mulți; încet și penibil, am cunoscut natura, viața și oamenii, printr-o lucrare proprie și nemijlocită. Am învățat a-l cunoaşte foarte bine și pe d. Iorga. Îl prețuiesc mai mult decît altădată, pentru că îl înțeleg mai bine; și știu să fac și mai multe rezerve față de d-sa, fără să simțesc necesitatea de a le striga în public. Chiar cînd mă nedreptățește, ştiu să-mi păstrez liniştea, pentru că Nicolae Iorga nu poate fi confundat cu mărunțeii vieţii noastre publice, și cusururile lui sînt umbre alături de mari străluciri.

Indispoziția d-lui Iorga se întoarce și asupra cinstei pe care mi-o acordă Universitatea ieşană. Îl rog pe d. Iorga să mă ierte și pentru această greșală a senatului universitar de la Iași. Îl rog pe d. Iorga să mă ierte și pentru tot ceea ce d-sa își închipuie despre mine. Vina mea este că nu sînt cum vrea d-sa. Voi continua să fiu aşa cum înțeleg eu.”

De observat că aici Mihail Sadoveanu practică bisturiul falsei modestii. E un instrument la care a apelat și Corneliu Zelea Codreanu în faimoasa scrisoare care i-a adus arestarea. La pîra lui Nicolae Iorga!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *