Kremlin: „Toată lumea vrea să evite o ciocnire directă între Rusia și NATO. Rusia va fi pregătită să dea cel mai decisiv răspuns țărilor care se vor implica în războiul din Ucraina”

Islanda, atacată de pirați. Iatagane însângerate pe gheață și eroina din sclavie

Trecuseră 26 de ani de la moartea eroului Mihai Viteazul (9/19 august 1601), în Moldova era domn Miron Barnovschi-Movilă (1626-1629, 1633), în Transilvania era la putere principele Gabriel Bethlen (1613-1629), iar în Țara Românească stăpâni erau Alexandru Coconul (1623-1627, ulterior domnitor în Moldova, 1629-1630) și Alexandru Iliaș (1616-1618, 1627-1629, ulterior domnitor în Moldova, 1620-1621, 1631-1633). Tot în acel an avea să dispară ultimul bour, simbolul Moldovei. Exact în anul 1627, la 3.245 km distanță de Bistrița, locul din care scriu aceste rânduri, corsarii mauri aveau să atace mai multe așezări islandeze în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Raidul turcesc, capturând aproape 400 de persoane, majoritatea oamenilor fiind din Vestmannaeyjar (Insulele Westman) și ucigând 40 de persoane. Captivii au fost vânduți pe post de sclavi în Africa de Nord. Unii au murit în timpul lungii călătorii spre Coastele Barbarei (Coasta Barbară, Barbary, Berbery sau Coasta Berberilor. Regiuni de coastă din Africa de Nord sau din Maghreb, în special zone de frontieră otomane formate din regențele din Tripoli, Alger și Tunis, precum și, uneori, din Maroc. Termenul provine de la numele berberilor) iar mulți alții au decedat în primele săptămâni sau luni petrecute acolo. Alții au trăit ani întregi de greutăți, rezistând încercărilor violente ale stăpânilor lor de a-i converti la islam, în timp ce unii dintre islandezi au cedat și s-au convertit.

„Există aici o mare diferență între stăpâni. Unii sclavi captivi au parte de stăpâni buni, blânzi sau de intermediari, dar unii nefericiți se trezesc cu tirani sălbatici, cruzi, împietriți, care nu încetează niciodată să se poarte urât cu ei și care îi obligă să muncească și să se chinuie cu haine sărăcăcioase și mâncare puțină, legați cu lanțuri de fier, de dimineața până seara”. Așa descria unul dintre islandezi, pe numele său Guttormur Hallsson, condițiile sclavilor din Alger într-o scrisoare adresată familiei sale, trimisă în anul 1631 (tradusă de Karl Smári Hreinsson și Adam Nichols). Unii dintre ceilalți islandezi înrobiți au scris și ei scrisori acasă, în speranța de a ajunge plângerile la cei dragi și de a fi eliberați. Printre aceștia se numără Guðríður Símonardóttir, soția unui pescar de rând, care avea 29 de ani când a fost capturată în Vestmannaeyjar, împreună cu fiul ei mic. Ea i-a trimis o scrisoare soțului ei, Eyjólfur Sölmundarson, în care îi declara dragostea sa de neclintit și îi cerea ajutorul. În cele din urmă, regele danez a oferit o răscumpărare pentru supușii săi de pe Coasta Barbarei, trimițându-și agentul, pe olandezul Wilhielm Kifft, să îi elibereze pe cei care încă mai erau creștini și care doreau să fie răscumpărați. În anul 1635 a fost întocmită o listă cu 70 de islandezi care trăiau în captivitate. Un grup de 34 de islandezi, inclusiv Guðríður, a plecat din Alger în iunie 1636. Guðríður a fost una dintre cele mai valoroase sclave, judecând după chitanța pe care a furnizat-o Kifft: din cei 200 de „dolari”/taleri. (ríkisdalir, aceste monede au fost adesea anglicizate ca rix-dolar sau rixdollar), ea însăși a oferit 20, fiind una dintre cele trei femei care au putut contribui la propria libertate. Niciun copil nu a putut fi eliberat. Grupul a călătorit pe mare din Algeria până la Mallorca, continuând până la Marsilia și Narbonne, apoi pe uscat prin Franța până la Bordeaux, din nou pe mare până la Amsterdam și Glückstadt în Germania, ajungând în cele din urmă la Copenhaga în toamnă. Acolo, oamenii au fost nevoiți să aștepte trecerea iernii, deoarece nicio navă nu pleca spre Islanda până în primăvară. La Copenhaga, un tânăr student islandez, care purta numele de Hallgrímur Pétursson, a fost însărcinat să îi ajute pe sclavii eliberați să își perfecționeze cunoștințele biblice. Islandezii doreau exclusiv creștini în țara lor. Ceva mai devreme, înainte ca grupul să plece din Alger, o furtună puternică a lovit Vestmannaeyjar, înecând mulți dintre pescarii insulei. Guðríður a fost una dintre femeile care au ajuns văduve. Dacă a aflat de soarta soțului ei, Eyjólfur, în timp ce se afla la Copenhaga, sau dacă a aflat că, înainte de moartea acestuia, el deja își întemeiase o nouă familie, rămâne o chestiune care dă naștere unor speculații. Dar, în acea iarnă, Guðríður și Hallgrímur s-au îndrăgostit. El avea 22 de ani, ea 38 de ani. Când s-au întors împreună în Islanda, Guðríður aștepta primul dintre copiii lor. Cuplul s-a căsătorit, iar Hallgrímur a devenit mai târziu unul dintre cei mai mari predicatori și poeți islandezi, compunând celebrele Imnuri ale Patimilor în anul 1659. Biserica Hallgrímskirkja, din Reykjavík, îi poartă numele. Hallgrímur a murit de lepră în 1674, dar Guðríður a trăit până la 84 de ani, decedând în 1682. După moartea sa, imaginea lui Guðríður s-a transformat în cea a lui Tyrkja-Gudda, Gudda Turcoaica, o păgână care l-a amăgit pe mult mai tânărul creștin Hallgrímur. Însă, de atunci, reputația ei a fost restabilită, nu în ultimul rând datorită unui roman istoric scris de Steinunn Jóhannesdóttir, un bestseller publicat inițial în 2001. Astăzi, povestea remarcabilă a lui Guðríður, o femeie de rând care a supraviețuit unei perioade de nouă ani de sclavie și s-a întors acasă, devenind o respectabilă soție de pastor, este considerată a fi mărturia unei femei islandeze cu un caracter mai puternic decât majoritatea femeilor de pe glob, fiind un mare motiv de mândrie pentru islandezi. Un monument în memoria lui Guðríður a fost inaugurat în Vestmannaeyjar în anul 1985.

Aproximativ 10% dintre cei răpiți în timpul raidului turcesc din 1627 s-au întors. Raidul turcesc este considerat un eveniment unic în istoria Islandei, atât pentru că este singurul atac militar asupra țării care s-a soldat cu victime umane, cât și datorită numeroaselor mărturii de „primă mână” care există referitoare la acest moment în care „mâna lungă” a musulmanilor a ajuns până în Islanda, pentru a duce niște creștini ai ghețurilor, urmași ai vikingilor, în deșertul mahomedanilor. Chiar și astăzi, 60% din populația totală de islandezi nativi sunt de origine nordică. Treizeci și patru la sută sunt de origine celtică.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog