Popularitatea lui Orban în România este de 57%. Institutul Nézőpont din Budapesta a dat publicității rezultatele unui sondaj de opinie despre percepția premierului Ungariei, Viktor Orban, în rîndul românilor

Isterii muierești. Cum m-a părăsit domnul Cristoiu și l-am pârât unei judecătoare

În ziua de Bobotează, m-am uitat peste un interviu al Eugeniei Vodă, din noiembrie 2010 (Profesioniștii), să scot un fragment pentru pastilă. Protagonist era domnul Cristoiu și acest interviu a fost madlena mea. Am încercat să-i spun despre momentul în care m-a părăsit, dar a zis că-l doare capul și nu are chef de prostii, așa că scriu, să vadă toată lumea.

Am ajuns la vârsta la care îmi amintesc mai repede ce făceam când eram de țâțâ decât ce am făcut ieri. Vorbesc prostii, am ajuns să nu-mi amintesc ce fac exact în momentul în care fac. Și vă dau două exemple recente, adică fac o paranteză, că nu se poate fără (nărav preluat de la maestru, recunosc).

Într-o seară vorbeam la telefon cu o prietenă și am intrat în panică: mi-am uitat undeva telefonul. Prietena, o tipă deșteaptă, a realizat că nu mai sunt atentă și m-a întrebat ce am pățit. „Mi-am pierdut telefonul”. „Care telefon?”. Moment în care am realizat că telefonul e în mâna mea. Chiar dacă sunt blondă și ardeleancă, uneori am sclipiri ale minții care-mi permit să ies dintr-o încurcătură. De regulă, ies dintr-una, dar dau dau în alta. Ca să salvez aparența, că m-am ramolit, zic: „A, un telefon vechi”. Prietena mea, care, cum spuneam, e foarte deșteaptă, în loc să-mi reproșeze că mă gândesc la altceva decât la discuția noastră, zice: „Spune drept, că știu că, de fapt, căutai telefonul la care vorbești. Stai liniștită, mi se întâmplă și mie”.

Într-o altă seară, când ajung acasă, mă pun la laptop și mă apuc de scris. Îmi amintesc că, de dimineață, mi-am lăsat ochelarii de citit în stânga, pe o stivă de agende. Mă uit acolo, nici urmă de ochelari. Caut pe jos, caut în sertare, caut în gunoi, în geantă. Nimic. Și o dau în patologic, în paranoia. „Ăștia, inamicii, au intrat în casă și mi-au furat ochelarii să-mi submineze activitatea. Nu, nu cred că e asta, că-mi furau laptopul”, analizam eu. Mă duc până la baie și, pe drum, mă cuprinde o altă panică: vedeam ca prin ceață. „Asta îmi mai lipsește, să nu mai văd”. Mă întorc să verific dacă nu cumva inamicii mi-au furat și ochelarii de distanță. Nu, erau la locul lor. Și iar mă duc la baie. În timp ce mă spălam pe mâini, am avut reacția femeii din reclamă care se sperie de ea deoarece avea o mască neagră (cosmetică) pe față. Ochelarii mei erau pe nas.

Închid paranteza, Doamne-ajută, și revin la subiect, la interviu.
După cum știe multă lume, am început să lucrez la Evenimentul zilei în 1993. Pentru mine, ca și pentru alții (mulți nu mai recunosc, dar nu e nicio pierdere), domnul Cristoiu era măreț, iar noi eram creația domniei sale. În februarie, 1997, când am aflat că pleacă de la Evenimentul zilei, eram convinsă că ne va lua cu el. Nicio clipă nu mi-am pus întrebarea unde naiba să ne ia (acasă, pe o insulă), că în acel moment nu avea niciun proiect. Câteva zile am stat lipită de telefon (fix, că nu erau mobile pe atunci), să nu care cumva să pierd momentul în care sună. După care, ca o femeie care a trecut prin asta, am realizat că bărbatul nu a glumit, chiar și-a luat hainele și a plecat. Paranteză, să nu se interpreteze: eu, niciodată, absolut niciodată, nu am fost îndrăgostită de domnul Cristoiu. Fascinată, da, dar nu îndrăgostită în acel sens. Acum, văzând înregistrări de demult, mă tot întreb cum de nu, mai ales că eu mereu m-am îndrăgostit de bărbați inaccesibili. Chiar dacă îndrăgosteala dura, cel mult, câteva zile. Închidem paranteza.

Așadar, când am realizat că am fost părăsită, mi-am dat seama că nu voi face mulți purici la ziar. Culmea, am fost printre ultimii dintre „oamenii lui Cristoiu” care a plecat. În 2001, când, fix de 8 martie, mi-am trimis demisia, cerută insistent. Și când, ca o consolare, domnul Nistorescu mi-a spus că și așa am stat prea mult, că nu-i bine să ai mai mult de 7 ani același loc de muncă.

Evident, în ziua aia, iar s-au deschis rănile, că m-a părăsit domnul Cristoiu. Eram furioasă. M-am întâlnit, la Leo, un restaurant celebru în acea perioadă în Târgu Mureș, cu o prietenă, judecătoare, o fană a domnului Cristoiu. Nu știu cât de dragul meu, dar sigur de dragul lui, îmi dădea multe informații. Și în ziua de azi urmărește toate pastilele și editorialele lui și-mi scrie. Plângeam cu muci. De nervi, nu de disperare: „Îți dai seama, dacă mă lua în echipă, când a plecat, acum eram în București? Acum sunt pe drumuri”. „E, lasă că nu ești chiar pe drumuri, că ești cunoscută, poți merge oriunde”, mă consola ea. Și am început să mă spovedesc prietenei mele, judecătoarea, și să-i povestesc cum am investit eu în această „relație”. Fix ca o muiere isterică părăsită. Ziceam că nu mă interesează deloc ce face domnul Cristoiu, dar parcă eram un detectiv plătit regește, așa îl urmăream. Pe ascuns, firește, îi citeam toate editorialele și urmăream aparițiile la tv. Tot ca isterica părăsită, care știe toate amănuntele despre fostul.

În timp ce boceam de mama focului, vine un alt prieten și mă întreabă ce am. „A plecat de la Evenimentul zilei”, răspunde prietena în locul meu. „Dacă ai fost fraieră și nu te-ai dus cu Cristoiu”, bagă tipul cuțitul în rană. „Nu m-a luaaat”, am suspinat eu printre muci și lacrimi. „I-ai zis?” „Nuuu”. „A, așteptai invitație specială?”. În acel moment m-am trezit. Prin urmare, peste ani și ani, când m-am întâlnit cu prietena mea, care m-a întrebat „L-ai văzut pe Cristoiu la Eugenia Vodă?”, i-am spus că da și mi-a plăcut teribil.
A fost prima persoană care, în 2019, când am postat o fotografie cu domnul Cristoiu, că ne-am întâlnit la un eveniment, m-a sunat și mi-a spus că nimic nu este întâmplător în viață.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Isterii muierești. Cum m-a părăsit domnul Cristoiu și l-am pârât unei judecătoare”

  • doar jidovu’ Lustig a lipsit de la dna claudia,eugenia,lucia,
    bar-ba-su,
    ala cu leuconostocu……..
    (a nu se confunda cu fie-su)

  • Ce drăguț!Și pt.că sunteți autentică.

  • Doamnă Cora Muntean, mi-a plăcut mult articolul dumneavoastră. Felicitări! Știu emoțiile prin care ați trecut. Și eu ”m-am îndrăgostit profesional” de un coleg de serviciu, împreună cu care am realizat produse informatice de înaltă clasă. Separat, nu ne-ar fi ieșit nimic bun niciunuia. Dumneavoastră măcar aveați scuza că erați liberă la ”sentimente”. Eu eram căsătorită, îmi adoram soțul și aveam și doi copii. Cred că ați trecut ca și mine prin sentimentul că aveți valoare tocmai pentru că acela care v-o declară e de calitate și n-o spune așa, ca bărbații care știu să mintă femeile. Domnul Cristoiu a văzut la dumneavoastră talentul scriitoricesc și v-a arătat asta încurajându-vă să scrieți. Vă înțeleg emoțiile și, dacă am dreptate, înseamnă că vă încălziți sufletul și acum, ori de câte ori vă amintiți acele sentimente trăite. E clar, nu orice femeie are norocul să întâlnească bărbați care să le măsoare valoarea profesională și să le-o dovedească sub forma cea mai frumoasă, a prieteniei sincere și a încurajării. Și dumneavoastră chiar meritați o astfel de întâlnire cu un om ca domnul Ion Cristoiu.

  • Si eu la fel, prin ” 84 , cand o lalaiam pe la cenaclul Suplimentului 🙂 Noroc cu Pandemia , ca e cu noi zilnic, ha,ha,ha !
    Cu drag , Maestre.
    N

  • @Cora,

    Hehehe!… Bine ca ne mai faci sa si zambim ca de atata „drama” cata ne picura-n cap zi de zi Zeii ni s-au acrit vietile!…
    Faza cu ochelarii si aia cu telefonul (inclusiv ala fix!) sunt de-a dreptu’ delicioase!…
    Mai vrem!… 🙂

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog