1.1.1. Acestea sunt cifrele zilei de azi, cu alte cuvinte data de 11, luna 1, adică ianuarie. Declar cu toată sinceritatea că nu sunt mare specialist în numerologie. Dar, atenție, climatolog sunt și eu. Voi demonstra cu alt prilej. Însă, vreau să vă propun astăzi borna cu numărul 1 în mișcarea olimpică de iarnă. Asta pe post de pregătire a Jocurilor Olimpice de iarnă din China, ediția 2022, care va începe luna viitoare.
În dreptul cifrei 1 găsim localitatea Chamonix. Ea a găzduit, cu mare eleganță, ediţia inaugurală a Jocurilor Olimpice de iarnă în anul 1924, sub genericul „Săptămâna Internaţională a Sporturilor de iarnă”, organizată de Comitetul Olimpic Francez. Competiţia a fost apoi recunoscută de Comitetul Internaţional Olimpic ca fiind prima Olimpiadă de iarnă, doi ani mai târziu, la cea de-a 25-a Sesiune a CIO de la Lisabona, Portugalia, potrivit www.cosr.ro.
Situată în partea de nord a Alpilor, la poalele masivului Mont Blanc, Chamonix este o localitate franceză aflată aproape de graniţa cu Elveţia şi Italia.
După construcţia primului hotel de lux în zonă (Hotel de L’Union), în 1816, Chamonix devine un adevărat punct de atracţie turistică, iar odată cu inaugurarea liniei ferate St. Gervais Le Fayet – Chamonix, în 1901, localitatea devine o destinaţie preferată a multor iubitori de sporturi de iarnă.
Între zilele de 25 ianuarie şi 5 februarie 1924, s-au întrecut aici 258 de sportivi din 16 ţări. Acestea au fost: Regatul Croaţilor, Sârbilor şi Slovenilor, Polonia, Ungaria, Italia, Norvegia, Finlanda, Austria, Elveţia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Suedia, Canada, Franţa, Belgia, Cehia şi Irlanda.
Audienţa a numărat aproximativ 10.000 de spectatori. Cele şase sporturi la care s-a concurat au fost: patrula militară (denumită ulterior biatlon), bob, schi (combinată nordică, sărituri şi fond), curling, hochei pe gheaţă şi patinaj (artistic şi viteză). Au fost acordate medalii la 16 probe.
Deschiderea oficială a ediţiei inaugurale a Jocurilor Olimpice de iarnă a fost făcută de Gaston Vidal, subsecretar de stat al guvernului francez la acea vreme, responsabil cu educaţia fizică. Discursul de încheiere a jocurilor i-a aparţinut lui Pierre de Coubertin, preşedintele CIO. În cadrul ceremoniei de deschidere, sportivii au purtat echipamentul specific probei pe umăr, de exemplu schiuri sau crose de hochei.
Cum a fost practic prima ediție ?
Norvegienii au dominat concursurile de schi, impunându-se în toate probele. Primul campion olimpic a fost însă un american, Charles Jewtraw, care a câştigat proba de 500 m la patinaj viteză. Norvegianul Haug Thorleif a obţinut patru medalii la schi fond, între care trei de aur, iar finlandezul Clas Thunberg a urcat de cinci ori pe podium la patinaj viteză (trei medalii de aur, una de argint şi una de bronz).
Echipa de hochei pe gheaţă a Canadei a înscris de nu mai puţin de 85 de ori fără să primească niciun gol, în primele trei partide disputate. La finalul competiţiei, canadienii au devenit campioni olimpici cu un golaveraj de 122 de goluri reuşite şi doar trei încasate, potrivit olympics.com.
Istoria consemnează aici și o mare nedreptate.
O eroare de arbitraj i-a răpit americanului Anders Haugen medalia de bronz la săriturile pe schiuri. Acesta avea să intre în posesia medaliei de abia în 1974, la vârsta de 83 de ani. O bucurie așteptată îndelung a venit până la urmă. Ce o fi fost în sufletul omului ?
Competiţia de bob s-a ţinut pe circuitul Pelerins, denumit astfel după gheţarul aflat în apropiere.
România nu a avut reprezentanţi la această ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă.
Primele locuri în clasamentul general pe medalii: Norvegia (17 medalii, dintre care 4 de aur), Finlanda (11, dintre care 4 de aur), Austria (3, dintre care două de aur), Elveţia (3, dintre care două de aur).
Sunteți gata să trecem la ediția cu numărul 2 ? Eu sunt.
A doua ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă s-a desfăşurat între 11 şi 19 februarie 1928 în staţiunea elveţiană Saint Moritz, cea mai veche staţiune montană din Europa.
A fost prima ediţie denumită oficial Jocurile Olimpice de iarnă şi, totodată, prima ediţie găzduită de o ţară diferită faţă de cea care a organizat Jocurile Olimpice de vară din acelaşi an.
Deschiderea oficială a competiţiei a fost făcută de Edmund Schulthess, preşedintele Confederaţiei Elveţiene.
La startul Olimpiadei de la Saint Moritz s-au aliniat 464 de sportivi, dintre care 26 de femei, din 25 de ţări. S-au disputat 14 probe (12 masculine, una feminină, una mixtă) din cinci sporturi: bob, hochei pe gheaţă, patinaj (artistic şi viteza), schi (sărituri, fond şi combinata nordică) şi skeleton, acesta din urmă fiind nou introdus.
Cele mai numeroase delegaţii au venit din Germania (49), Elveţia (44), Franţa (41) şi Austria (39). Argentina, Estonia, Germania, Japonia, Lituania, Luxemburg, Mexic, Olanda şi România au fost reprezentate în premieră la Jocurile Olimpice de iarnă.
Vedeta ediţiei a fost patinatoarea norvegiană Sonja Henie, supranumită ”Zâna gheţii”, care a strălucit pentru prima oară la Jocurile Olimpice. La numai 15 ani, ea a obţinut medalia de aur la patinaj artistic, record ce a dăinuit pentru 74 de ani.
Cel mai medaliat sportiv a fost norvegianul Bernt Evensen, care şi-a adjudecat o medalie de aur, una de argint şi una de bronz la patinaj viteză.
Competiţia de 50 km de schi fond a fost dominată autoritar de suedezul Per Erik Hedlund, care a trecut linia de sosire cu peste 13 minute înaintea ocupantului locului doi.
Primele locuri în clasamentul general pe medalii: Norvegia (15 medalii, din care 6 de aur); SUA (6 medalii, din care două de aur); Suedia (5 medalii, din care două de aur).
România a participat cu 17 sportivi, numai bărbaţi, la două sporturi, în două probe, fără să obţină nicio medalie şi niciun punct. Cel mai bun rezultat obţinut de România, potrivit cosr.ro, a fost locul 7, ocupat la bob 5 persoane de echipajul format din Grigore Socolescu (pilot), Mircea Socolescu (frânar), Iulian Gavăţ, Toma Petre Ghiţulescu şi Traian Niţescu.
Dar, comentariile despre mișcarea sportivă nu aduc doar știri bune. La rubrica ,,Ultima oră”, se înscrie decesul, la numai 29 de ani, a sportivului Deon Lendore din Trinidad Tobago.
Pierderea sportivului a adus mare tristețe în țara sa natală și printre colegii săi. Atletul a reprezentat o adevărată inspirație și motivație pentru toți, atât pe terenul de sport, cât și în afara acestuia.
Deon Lendore, care a cucerit medalia olimpică de bronz cu ştafeta 4×400 m din Trinidad Tobago, la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, a încetat din viaţă într-un accident rutier în Texas.
Lendore a reprezentat Trinidad Tobago la trei Jocuri Olimpice: Londra 2012, Rio 2016 și Tokyo 2020. Pe lângă bronzul câștigat la Londra la 4x400m, el a fost medaliat cu argint la Campionatul Mondial din 2015 (4x400m). Sportivul, originar din localitatea Arima, a câștigat și trei medalii de bronz la Campionatele Mondiale în sală și a fost, de asemenea, medaliat cu bronz la 4×400 la Jocurile Panamericane de la Lima, Peru, în 2019.
Vestea decesului său a apărut luni seara pe rețelele de socializare, iar colegii săi atleți plâng această pierdere. De asemenea, Comitetul olimpic din Trinidad-Tobago, citat de cotidianul L’Equipe, a confirmat, marţi, decesul sportivului.
„Cuvintele nu pot exprima în mod adecvat tristețea noastră față de pierderea devastatoare și prematură a medaliatului cu bronz la Campionatul Mondial, Deon Lendore. Ne exprimăm cele mai profunde și sincere condoleanțe familiei, prietenilor, colegilor de echipă, antrenorilor, Abilene Club, comunității din Arima și tuturor celor pe care acesta i-a atins. Este o zi tristă pentru echipa olimpică din Trinidad Tobago și mișcarea sportivă a Commonwealth-ului”, a declarat șocat la aflarea veștii, Brian Lewis, președintele Comitetului Olimpic din Trinidad Tobago.
Dar nu vreau să termin în această notă sumbră. Așa că subliniez, la final, motivarea puternică ce îi animă pe sportivii din țara noastră în pregătirile pentru ediția din China a olimpiadei albe, februarie 2022.
Lasă un răspuns