Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Istoria uitată. Dictatura comunistă din Etiopia

Ca o rară excepție printre țările africane, după cum am subliniat și în articolele anterioare, Etiopia, multietnică și majoritar creștină, nu a fost niciodată cucerită sau colonizată de către puterile europene, cu excepția ocupației italiene din perioada 1936-1941. În rândurile următoare, am să vă prezint un episod care se vrea uitat de către anumiți lideri africani, și anume, Dictatura comunistă dintre anii 1974-1991. Un personaj de o importanță deosebită, în relatarea de astăzi, este reprezentat de Împăratul etiopian Haile Selassie, lider care a încercat să continue reformele inițiate după cel de-al Doilea Război Mondial, dar foametea și dificultățile economice au pregătit terenul pentru un alt regim, ajuns la putere după lovitura de stat din anul 1974. În acel an, o juntă marxist-leninistă, cunoscută sub numele de Derg, l-a răsturnat pe împărat și a instaurat un regim socialist. Teroarea Roșie anti-opoziție a lui Derg din anul 1975 a declanșat Războiul Civil Etiopian, care a durat, sporadic, până în anul 1991. Liderul revoluționar etiopian Mengistu Haile Mariam a recurs la represiuni care au făcut până la o jumătate de milion de victime etiopiene în perioada 1977-1978. La sfârșitul anilor 1970, junta a introdus teroarea politică de tip sovietic împreună cu naționalizarea și colectivizarea, ceea ce a dus țara în criză economică și a contribuit la foametea din anii 1980, care a provocat peste un milion de victime. Sute de mii de oameni au fugit din cauza sărăciei, a experimentelor comuniste, a mobilizării forțate, a transferurilor de dimensiuni biblice ale populației și a represiunilor. În anul 1977, regimul sângeros a purtat un război împotriva fostului aliat al Moscovei, Somalia, iar conflictul armat cu Eritreea vecină a durat până în anul 1988. Regimul lui Mengistu a căzut în 1991, după ce Uniunea Sovietică și Cuba au întrerupt ajutorul economic și militar, pe măsură ce propriile lor economii de tip comunist se prăbușeau. În timpul proceselor din Addis Abeba, în mai 1995, martorii au declarat că, în perioada februarie 1977-iunie 1978, au fost comise aproximativ 15.000 de crime politice numai în capitală. Câteva mii de procese au avut loc începând cu anul 1991, iar Mengistu a fost găsit vinovat de genocid, în 2006, împreună cu alți 71 de oficiali Derg.

În rândurile care urmează, o să vă prezint, pe scurt, din punctul meu de vedere, ce a dorit să înfăptuiască Mengistu. Acest revoluționar a încercat să transforme Etiopia într-un stat oarecum independent, condus de un partid disciplinat și loial, care să controleze toate organele de impunere a autorității. În acest scop, o proclamație privind reforma agrară din anul 1975 a transferat proprietatea asupra tuturor terenurilor private către stat și a prevăzut alocări de cel mult 25 de acri (10 hectare) pentru țăranii care doreau să cultive singuri pământul. Naționalizarea extensivă a industriei, a băncilor, a asigurărilor, a comerțului pe scară largă, a terenurilor urbane și a locuințelor suplimentare a completat reformele și a eliminat baza economică a vechii clase conducătoare. Pentru a pune în aplicare reformele, a soluționa disputele și a administra afacerile locale, au fost organizate asociații de țărani în mediul rural și organizații de circumscripție (kebele) în orașe. În 1984, a fost format Partidul Muncitorilor din Etiopia, cu Mengistu drept secretar general, iar în 1987 un nou parlament a inaugurat Republica Democratică Populară Etiopiană, cu Mengistu drept președinte. În ciuda așteptărilor inițiale, fermierii nu au reușit să obțină randamentele ridicate așteptate în urma reformei agrare, deoarece nu existau prea multe stimulente în acest sens. În plus, parcelele lor erau mici, ceea ce făcea ca limita legală de 25 de acri să fie irelevantă. Proprietățile au variat în funcție de diferitele regiuni ale țării, dar, în general, nu au depășit în medie 3,7 acri (1,5 hectare). Pentru a hrăni orașele și armata etiopiană, guvernul a încercat să forțeze asociațiile de țărani să livreze cereale la prețuri sub prețul pieței, o măsură care i-a înrăit pe țărani și care nu a făcut nimic pentru a stimula producția. O măsură pe modelul „comunismul ne eliberează, iar mai apoi ne omoară”. Între timp, seceta s-a intensificat în fiecare an, începând cu 1980, ajungând la un punct culminant în 1984, când ploile slabe au fost puține, iar ploile puternice au lipsit cu desăvârșire. A urmat foametea, controalele guvernamentale limitând migrația, cu care țăranii răspunseseră la lipsurile anterioare. Suspiciunile ideologice au împiedicat Occidentul să reacționeze la alarmele lansate de guvernul etiopian în primăvara anului 1984, în urma ploilor mărunte, iar preocuparea sa de a sărbători cea de-a zecea aniversare și de a fonda Partidul Muncitorilor a determinat guvernul să ascundă foametea în curs de dezvoltare în toamna aceluiași an. În condițiile în care o șesime din populația Etiopiei risca să moară de foame, țările occidentale au pus la dispoziție suficiente surplusuri de cereale pentru a pune capăt crizei până la jumătatea anului 1985. Pe atunci erau mai darnici occidentalii? Donatorii nu au fost la fel de disponibili pentru un program mamut de relocare a populației, care propunea mutarea oamenilor din nordul predispus la secetă și aglomerat în vest și sud, unde se presupunea că erau disponibile terenuri excedentare. Regimul Mengistu a gestionat această mutare cu nesimțire și nu a dispus de resursele necesare pentru a asigura locuințe adecvate, unelte, tratament medical sau hrană pentru cele 600.000 de familii de fermieri pe care le-a mutat. Ce este pe hârtie e una, ce este pe teren e altceva. Resursele au lipsit și pentru un program conex de închistare, care avea scopul presupus de a concentra populațiile împrăștiate și nomade către sate, așezări în care să poată beneficia de servicii moderne. Până în anul 1990, majoritatea satelor nu aveau dotările promise, în parte din cauza conflictelor civile din nord, care consumau resurse. În 1985-86, guvernul era în stare de asediu în cea mai mare parte a Eritreei și în Tigray, dar Mengistu a intensificat pur și simplu recrutările și a cerut mai multe arme din partea URSS. În decembrie 1987, Frontul de Eliberare a Poporului Eritreean (EPLF) a străpuns liniile etiopiene înainte de Nakʾfa și a dus un război din ce în ce mai reușit cu arme capturate de la trupele guvernamentale demoralizate.

La începutul anului 1988, EPLF a început să își coordoneze atacurile cu Frontul de Eliberare a Poporului Tigray (TPLF), care lupta de mult timp pentru autonomia Tigray și încă luptă, după cum am prezentat și în articolele anterioare, pentru reconstituirea Etiopiei pe baza unor regiuni autonome din punct de vedere etnic. Sovieticii au refuzat să trimită mai multe arme, iar în februarie 1989, o serie de înfrângeri și o lipsă tot mai mare de armament au forțat guvernul să evacueze regiunea Tigray. TPLF a organizat apoi Mișcarea Democratică Populară Etiopiană, în mare parte Amhara. Împreună, aceste două grupuri au format Frontul Democratic Revoluționar al Poporului Etiopian (EPRDF), iar forțele lor au avansat cu ușurință în provinciile Gonder și Welo. În anul următor, EPLF a ocupat Massawa, acest lucru „rupând” controlul etiopian asupra lanțului de aprovizionare care intra în țară și a demonstrat faptul că guvernul nu mai conducea în Tigray și Eritreea. La scurt timp după aceea, când TPLF „a tăiat” drumul Addis Abeba-Gonder și a pus în pericol Gojam, Mengistu a anunțat sfârșitul multora dintre cele mai nepopulare măsuri socialiste ale regimului. Țăranii și-au abandonat imediat noile sate pentru vechile lor gospodării, în mare parte de tip nomad, pentru a-și putea hrăni animalele și a desființat cooperativele, a redistribuit terenurile și bunurile de capital. Noii revoluționari au expulzat sau au ignorat funcționarii de partid și guvernamentali, ucigând în mai multe cazuri administratorii recalcitranți. Regimul a fost astfel slăbit în mediul rural, nu în ultimul rând în sudul Etiopiei, unde a devenit activ Frontul de Eliberare Oromo (OLF), de mult timp în adormire. Până în mai 1991, când forțele EPRDF controlau Tigray, Welo, Gonder, Gojam și aproximativ jumătate din Shewa, era evident că armata nu avea suficient moral, efective, arme, muniții și conducere pentru a opri înaintarea rebelilor spre Addis Abeba. Mengistu a fugit în Zimbabwe, iar la 28 mai, EPRDF a preluat puterea. După cum zice și vorba românească (sau introdusă de către alții în vocabularul nostru), falsă: „mămăliga românească nu pușcă”, sintagmă contrazisă de faptele noastre de foarte multe ori în istorie, tot așa, Injera etiopiană (pâine plată din aluat), a dovedit că „a pușcat”!

Foto: Un băiat stă lângă o statuie dărâmată a lui Lenin, în Etiopia, în anul 1991. u/Crowe410 – Reddit


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog