Istoria Uitată: Mongolii și Asediul Bagdadului

Imperiul Mongol a apărut din stepele din nordul Asiei, unde triburile nomade s-au unificat sub conducerea lui Genghis Khan, care a fost proclamat conducător al tuturor mongolilor în anul 1206 d.Hr. Din fericire pentru mongoli, din păcate pentru alte multe popoare, Imperiul a crescut rapid. Soldații mongoli erau antrenați, încă din copilărie, în arta călăriei, iar aceasta a devenit aproape o extensie naturală a militarului mongol. Calul a fost „cheia magică”, care a deschis „lacătul” sângeros al drumului greu care ducea către Imperiu. Într-o perioadă în care caii erau cel mai rapid mijloc de deplasare, militarul mongol era „vârf de lance” în cadrul tehnologiei militare, folosind arcul și săgeata din șaua calului, armatele mongole constituind grupări incredibil de mobile. Mongolii foloseau adesea tactici învățate în timpul vânătorii de animale de pradă și din creșterea animalelor. Adesea își înșelau dușmanii atrăgându-i în capcane mortale pentru cei din urmă. Nu rareori își păcăleau inamicii prin numărul lor de forțe, aparent mic, făcându-i pe dușmani să creadă că se retrag, doar pentru a-și înconjura oponenții și-I prindeau într-o capcană mortală. Succesul mongolilor din lupte a făcut ca Imperiul să se extindă extrem de rapid. Descendenții lui Ghengis au continuat să mărească granițele Imperiului, iar la sfârșitul anilor 1200, Imperiul Mongol se întindea de la Marea Japoniei până în Europa Centrală. A fost cel mai mare imperiu din istoria omenirii, însă prea rar amintit de către istorici și experți.

Succesul mongolilor în cucerirea regatelor chineze a fost primordial. Regatele chineze erau cele mai avansate de pe Pământ la acea vreme, iar mongolii vor învăța și adapta mentalitatea de război a chinezilor, perfecționând războiul călare, adoptând tehnologia superioară de asediu de la chinezi , o cursă competitivă a înarmării care îi va aduce pe mongoli în vârf și, în acest proces, va permite o formă de război mult superioară oricărui alt dușman de pe pământ de la acea vreme. O combinație de tacticieni și comandanți străluciți și tehnologia chineză de asediu a făcut ca armatele mongole să fie de neoprit, capabile să învingă ușor armatele musulmane din Khwarezmia (Dinastia anushteginidă, cunoscută și sub denumirea de Khwarazmian, a fost o dinastie musulmană sunnită persană de origine mamelucă turcească) și Persia, imperii care reușiseră să extindă cu succes lumea islamică datorită actelor de război. Mongolii au invadat și distrus Bulgaria de pe Volga (Volga-Kama Bolghar, un stat care a existat între secolele al VII-lea și al XIII-lea în zona confluenței râurilor Volga și Kama din ceea ce este azi Federația Rusă) și Rusia Kieveană (Rutenia Kieveană, cel mai timpuriu stat al slavilor estici dominat de orașul Kiev, aproximativ din anul 880 până la mijlocul secolului al XII-lea), apoi au invadat Polonia, Ungaria și Bulgaria.

Între anii 1237-1240 d.Hr. mongolii au distrus orice formă de rezistență și au anihilat toate orașele importante din Rusia. Un Imperiu războinic, special în pur și simplu orice aspect, a depășit toate imperiile anterioare și a trecut din Asia în Europa printr-un „uragan” de violență și distrugere. Mongolii au adus teroarea în Europa la o scară nemaiîntâlnită până în secolul al XX-lea. Stimați cititori, sunt sigur că următoarele rânduri, atribuite unui trimis al Papei, ne „vorbesc” de la sine, referitor la mongoli și rolul lor în istorie: „Ei [mongolii] au atacat Rusia, unde au făcut mari ravagii, distrugând orașe și fortărețe și măcelărind oamenii; au asediat Kievul, capitala Rusiei; după ce au asediat orașul pentru o lungă perioadă de timp, l-au cucerit și i-au ucis pe locuitori. Pe când călătoream prin acel ținut, am dat peste nenumărate cranii și oase de oameni morți care zăceau pe jos. Kievul fusese un oraș foarte mare și foarte populat, dar acum a fost redus aproape la nimic, căci în prezent nu mai există acolo decât două sute de case, iar locuitorii sunt ținuți într-o sclavie totală” – Giovanni da Pian del Carpine, trimisul Papei la Marele Khan mongol, a călătorit prin Kiev în februarie 1246 d.Hr. Estimările moderne sugerează că peste 50 de milioane de oameni au murit în timpul cuceririlor mongole. S-a calculat că aproximativ 5% din populația lumii a fost ucisă în timpul invaziilor turco-mongolilor sau în perioada imediat următoare. Iar acum, să vedem împreună, asediul Bagdadului.

Bagdadul a fost sediul Imperiului Islamic și al califilor abbasizi începând cu secolul al VIII-lea. Califatul Abbasid a fost al treilea califat ai cărui conducători au fost descendenții lui ʿAbbās ibn ʿAbd al-Muṭṭalib, un unchi al lui Mahomed. La apogeul său, orașul era populat de aproximativ 1 milion de oameni și era apărat de către o armată de 60.000 de soldați. În anul 1257 d.Hr., liderul mongol Möngke era hotărât să stabilească o autoritate fermă asupra Mesopotamiei, Siriei și Iranului. Mongolii, sub comanda lui Möngke Khan, nepotul lui Genghis Khan, și a comandantului său Hülegü Khan, au decis să extindă Imperiul Mongol în Orientul Mijlociu și dincolo de acesta, până în Siria, zona Mamelucilor și Egipt. Hülegü a ridicat o forță imensă, adunând ceea ce ar fi putut fi cea mai mare armată mongolă din toate timpurile, și anume peste 150.000 de oameni. Cu aproximativ 1.000 de experți chinezi în artilerie care au însoțit armata, mongolii au avansat spre Bagdad, iar la data de 29 ianuarie 1258, armata mongolă a început asediul. Mongolii au construit o palisadă și un șanț în jurul orașului (similar cu ceea ce făceau adesea romanii antici în timpul campaniilor lor). Au folosit mașinării de asediu și catapulte avansate pentru a reuși să spargă zidurile orașului. Până la data de 5 februarie, au cucerit o parte semnificativă a zonei de apărare. Hülegü a cerut capitularea orașului. Mongolii ofereau adesea capitulare și în schimb milă, ceea ce, în practică, reprezenta o „fraiereală”, tratamentul pașnic nu exista chiar dacă orașul se preda chiar la prima ofertă din partea mongolilor. Ideea geopolitică generală a mongolilor era de a pune în aplicare o formă de strategie tip dezbinare și cucerire, de a întoarce aliații unul împotriva celuilalt și de a instiga tactici pentru a-și menține inamicii divizați din punct de vedere politic. „Divide et impera”, valoroasa moștenire latină. La fel a fost și în Bagdad, dezbină și cucerește în rândul elitei politice din Bagdad. O incertitudine a categorisit domnia califului Al-Musta’sim Billah asupra Bagdadului, al doilea său comandant, „wazir” Ibn Alqami, care, spre deosebire de al-Musta (sunni), era musulman șiit, și-a trădat stăpânul și a redus dimensiunea și forța garnizoanei Bagdadului în schimbul favorurilor mongole. Rezistența redusă a facilitat jefuirea orașului de către mongoli, dar Bagdadul ar fi căzut oricum. Cu toate acestea, Ibn Alqami a fost confirmat ulterior în funcție de Hülegü drept un conducător marionetă, conform surselor islamice ulterioare. al-Musta’sim a încercat să deschidă negocieri cu Hulagu, care l-a refuzat pe calif. Cinci zile mai târziu, pe 10 februarie, orașul s-a predat, însă mongolii nu au intrat în oraș decât pe 13 februarie, o săptămână de masacre și distrugeri având să înceapă atunci. Mongolii au făcut ceea ce făceau atât de des atunci când jefuiau orașe și localități: au jefuit, măcelărit și violat mii de persoane. Mai mult de 200.000 de civili au murit, conform propriei estimări a lui Hülegü.

Marea Bibliotecă din Bagdad, care conținea nenumărate documente istorice prețioase și cărți despre subiecte care variau de la medicină la astronomie, a fost distrusă. Clădirile care fuseseră opera a generații întregi au fost arse până la temelii. Asediul a marcat sfârșitul Epocii de Aur Islamice. După căderea Bagdadului, mongolii doreau să cucerească restul Orientului Mijlociu și Egiptul, dar aceasta este cu totul altă poveste.

Foto: Arienne King