Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Istoric în Balcani. La pas prin Plovdiv, o bijuterie a vecinilor noștri

Pentru o perioadă sunt în Balcani. De fiecare dată când revin, am impresia că sunt multe lucruri care mi-au scăpat. Sofia este un oraș în continuă schimbare. Bulgarii au de mult o centură în jurul capitalei. În oraș se construiește, mulți occidentali vin să investească în zonă. Discuțiile cu colegii de aici s-au centrat pe educație. Statul bulgar tocmai a lansat un pachet pentru profesori în încercarea de a-i ține în țară, de a-și consolida educația. Așa am aflat că salariul unui profesor debutant este mai mare ca în România iar salarizarea nu ține neapărat cont de vechime ci de rezultate.

Plovdiv este al doilea oraș ca mărime din Bulgaria. Are o istorie veche, urme ale Imperiului Roman fiind vizibile mai la tot pasul. Cu peste 300 000 de locuitori, acesta a preluat și din influența greacă și turcă. Aproape de granița cu Turcia și Grecia, străbătut de o autostradă, care face ca orașul să se bucure de mulți turiști. Spre deosebire de noi, bulgarii au înțeles mai repede că turismul înseamnă bani, promovare, investiții și amintiri. În 2019, Plovdiv a fost ales capitală culturală europeană.

Centrul lor vechi este mai îngrijit și se află pe o întindere mai mare ca cel din București. Cafeaua turcească, șerbetul, baclavaua sau künefe, mâncărurile turcești și bulgărești completează terasele cosmopolite.

Orașul milenar, cunoscut, și acesta, ca orașul celor șapte coline este străbătut de râul Marița. Orașul a fost călcat de mai toate triburile migratoare de-a lungul secolelor.
Stadionul Roman, Teatrul Antic, Apeductul Roman și Odeonul sunt foarte bine conservate. Moscheea Çuma (Dzhumaya), cum îi spun bulgarii sau Hüdavendigâr Camii în turcă a fost construită doar într-un an (1363-1364) pe locul catedralei Sveta Petka Tarnovska după ce armata otomană a cucerit zona.

În timpul sultanului Murad, moscheea a fost dărâmată și reconstruită în stil modern, cum se păstrează și azi. Este situată în centrul orașului, iar Kafeterya turcească este lipită de moschee. De aici poate începe turul turistului dornic de a cunoaște istoria orașului. Pe strada oblică denumită Mitropolit Paisii (născut în 1810 în Albania, o figură importantă în Biserica Ortodoxă) obiectivele turistice se oferă generos călătorilor curioși.

Culorile vii și variate scot în evidență casele, mare parte în stil otoman, se completează cu drumul construit de romani, care încă se păstrează.
Teatrul roman Philippopolis este foarte bine conservat și este situat în zona centrală. Acesta este folosit și azi, artiștii pregătindu-se pentru un spectacol. De pe deal, turiști curioși scrutează teatrul prin gratiile de fier, construite în așa fel încât ceea ce se întâmplă pe scena antică să poată fi urmărit. Teatrul a fost construit în secolul I în timpul Împăratului Domițian. Situat între dealul Taksim și Dzhambaz, teatrul domină structura orașului cunoscut pe atunci ca Phillipoppol. A fost distrus de un cutremur în secolul al V-lea și descoperit de arheologi între 1968 și 1979. A fost restaurat de către bulgari în anii 1980. Din 1995 a fost declarat monument arheologic de importanță națională.

Casa Lamartin este reprezentativă pentru Plovdiv. Este construită între 1829 – 1830 și a rămas una dintre cele mai mari și simetrice construcții din centrul vechi. Renumitul poet a locuit în casa lui Georgi Mavridi în vara anului 1833 (3 zile) pe când se întorcea din Orientul Mijlociu. Pe casă se află o inscripție din care aflăm că președintele Franței, François Mitterand în timpul vizitei sale în Bulgaria (18 și 19 ianuarie 1989) l-a evocat pe renumitul poet francez chiar în casa aceasta și a ținut un discurs în fața Parlamentului bulgar, o adevărată profeție în care spunea despre țările aflate sub dominația comunistă că în secolul următor vom vorbi de o altă Europa, o Europă în ”care am senzația că ușile și ferestrele se vor deschide”.

Mai jos, găsim casa Knyaz Tseretelev, diplomat rus născut în Georgia, vice consul la Plovdiv și participant în comitetul care a constatat atrocitățile turcilor din 1876, biserica Sfinții Constantin și Elena, construită în anul 337 chiar de Împăratul Constantin.

Muzeul de Etnografie este încântător și funcționează din 1938.
Cetatea orașului a fost construită pe dealul Nebet în mileniul IV î.e.n. Aceasta este așezată central, iar orașul poate fi admirat de pe ruinele ce amintesc de trecutul zonei.
Bulgaria este legată prin sistemul de autostrăzi de Grecia, Serbia și Turcia. Statele balcanice sunt conectate prin aceste autostrăzi, doar România nu a reușit să facă legătura nici cu aceste state.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Istoric în Balcani. La pas prin Plovdiv, o bijuterie a vecinilor noștri”

  • Buna ziua,
    Foarte buna descrierea, sa vedeti cum se procedeaza pe litoralul bulgaresc vara cand se gribleaza nisipul, se folosesc detectoare de metale pentru curatarea plajelor iar spatiile verzi incepand cu ora 4 .00 a fiecarei dimineti sunt udate de masini de pompieri de productie sovietica, fara sa se aduca atingere spatiului verde, de parca in statiunile de pe litoralul bulgaresc se afla adevarate rezervatii naturale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *