Situația din Italia a devenit alarmantă din cauza apei, iar recentele fenomene meteorologice extreme au evidențiat disparitățile regionale și deficiențele naționale. În timp ce italienii se confruntă cu perspectiva unor restricții de apă mai dure, națiunea dezvoltă un respect reînnoit pentru această resursă prețioasă și limitată. Țara este afectată, în această săptămână, de un val de căldură care provoacă incendii în sudul țării, în special în Sicilia și Calabria, unde un parc natural inclus pe lista UNESCO este amenințat să fie distrus. Între timp, la Roma, turiștii și localnicii caută fântâni pentru a se răcori și a face față temperaturilor ridicate. Oare pentru cât timp vor mai rămâne în funcțiune fântânile?
Încălzirea globală afectează volumul precipitațiilor în Alpi, contribuția ploilor și a zăpezilor la acest volum și momentul topirii zăpezii. Încă din secolul XX s-a observat o scădere generală a stratului de zăpadă la altitudini joase și medii. Aceste schimbări afectează debitul cursurilor de apă din bazinele hidrografice montane. În Italia, 100% din populația urbană și 97% din populația rurală au acces la apă. Însă, 20% din apa pentru scăldat nu îndeplinește standardele privind apa „curată”. 70% din populație are acces la canalizare. Aprovizionarea cu apă devine o urgență socială și economică în Apulia, Basilicata, Sicilia și Sardinia, în primul rând din cauza creșterii cererii de apă și a lipsei de practici de gestionare. Alte scăderi asociate ale precipitațiilor medii vor agrava această situație. Impactul preconizat al schimbărilor climatice asupra resurselor de apă în regiunile din sudul Europei include reduceri suplimentare ale cantității, calității și disponibilității, precum și creșterea frecvenței și intensității secetelor, în special în timpul verii. În viitorul apropiat, va avea loc o creștere a frecvenței și a severității secetelor legate de debitul râurilor, cu o scădere anuală a debitului râurilor și o reducere a debitelor de apă în timpul verii cu peste 80%. De asemenea, reîncărcarea apelor subterane prezintă o tendință de scădere, cu consecința reducerii resurselor de apă subterană proaspătă, în special în zonele de coastă .
După cum am subliniat și anterior, în multe părți ale Italiei, în special în sud, a devenit din ce în ce mai dificil să se satisfacă necesitatea și cererea de apă. Ultimii ani de secetă și creșterea constantă a cererii de apă pentru sectorul civil au făcut ca aprovizionarea cu apă pentru irigații să devină problematică. Reutilizarea apelor uzate ar putea reprezenta o soluție viabilă pentru a satisface cererea de apă. În prezent, sunt în curs de desfășurare mai multe proiecte de reutilizare a apelor uzate. Bazinul mediteraneean are o lungime de 3 800 km și o lățime cuprinsă între 400 și 740 km. Este nevoie de 90 de ani pentru ca apa din această mare să fie complet reînnoită. Prin urmare, este deosebit de sensibilă la poluare. Populația este cuprinsă între 150 și 250 de milioane de locuitori, în funcție de faptul că se ia în considerare doar zona de coastă propriu-zisă sau bazinul de drenaj al Mediteranei. Disponibilitatea apei în Marea Mediterană este foarte sensibilă la modificările condițiilor climatice. În ultimul secol, bazinul mediteraneean a înregistrat o reducere de peste 20% a precipitațiilor. O astfel de tendință este de așteptat să se înrăutățească odată cu creșterea cererii de apă și reducerea precipitațiilor în regiune. Proiecțiile viitoare ale acestei tendințe vor reduce drastic rezervele de apă în aceste zone, afectând considerabil populația și economia țărilor mediteraneene .
Nordul Italiei primește aproape de două ori mai multe precipitații decât sudul țării, unde deficitul de apă este exacerbat de temperaturile anuale mai ridicate care intensifică evaporarea. Între timp, terenul muntos al Italiei face dificilă deplasarea surplusului de apă între regiunile sale. Acești factori, împreună cu umiditatea anormal de scăzută a solului, înseamnă că, deși există o cantitate abundentă de apă care cade sau curge în Italia în fiecare an, abia dacă jumătate poate fi utilizată efectiv. Din această cantitate, mai mult de jumătate reprezintă apă de suprafață, cum ar fi izvoarele, lacurile și râurile, care reprezintă sursa principală de apă pentru majoritatea orașelor și satelor italiene: râul Arno furnizează o mare parte din apa pentru Florența, în timp ce Roma își extrage majoritatea apei menajere din izvoare.
Dar atunci când ploile lipsesc, aceste surse de apă pot seca rapid, iar în sudul Italiei, ploile lipsesc tot mai des.
În anul 2017, nivelul apei în cele două apeducte antice care alimentează Roma, Capo și Marcio, a continuat să scadă, iar furnizarea de apă a fost sistată des, în perioadele de vârf de consum din septembrie, atât la Roma, cât și în comuna vecină Fiumicino.
Lasă un răspuns