Jónapot kívánok: UDMR s-a răzgândit și vrea mai mult spre Soros, decât spre Ungaria: sau motivul nespus pentru care Kelemen Hunor a sprijinit „Guvernul meu” al lui Klaus Iohannis

Frunzuliță os de ros, dă-i o vestă anti-sos

În 4 noiembrie a.c., prin votul acordat guvernului Ludovic Orban, UDMR (prin liderul „multiculturalist” Kelemen Hunor) nu oferea sprijin lui Orban, ci proprietarului acestui Guvern, „multiculturalistul” Klaus Iohannis – șef nedeclarat al grupurilor „resist” din România, omul care a mers la dineul Împăratului Japoniei având vesta pătată de sosuri, care a dezvoltat în raport cu oficialii UE de la Bruxelles o slugărnicie cruntă, fără precedent în restul statelor membre ale Uniunii Europene, care secretizează documentele Statul paralel din Justiție, care refuză aplicarea Hotărârilor CCR, care nu respectă Constituția dar cere altora să o facă. Așadar, de ce ar fi sprijinit UDMR un politician precum Iohannis- personaj inert, cu accese de furie dictatorială și care este mai mult plecat din țară?

Evident, alegerea UDMR nu se referea

… la defectele lui Iohannis, ci la calitatea acestuia de roboțel „multiculturalist”, activat în anticamera neo-marxiștilor de la Comisia Europeană, încă de la primele sale excursii la Bruxelles. În plus, UDMR ajunsese „în echipă” cu partidul condus de Iohannis, PNL, încă de la alegerile euro-parlamentare din 26 mai a.c., când partidul lui Hunor primise suspect, prin tabletele Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), aproape 4000 de voturi în judeţe cu populație compactă de etnici români din Muntenia şi Moldova, alăturându-se astfel duetului „rezist” Klaus Iohannis- Dan Barna, care crescuseră „în preferințele publicului” fără să facă nimic.

Așa încât, cu puține zile înainte

… de alegerile prezidențiale din 10 Nov., nesfânta treime se regăsește umăr la umăr, în aceeași formulă: Hunor sprijină „Guvernul Meu” Ludovic Orban- împins înainte de la Cotroceni, Klaus Iohannis este candidat „esențial” pentru Cotroceni, iar catindatul Dan Barna are rolul de a captura electoratul PSD, în caz de „accident electoral” al „esențialului” Iohannis. La câte servicii secrete „supraveghează” alegerile din România, până și Hunor ar fi, însă, sceptic referitor la „accidente”. Sprijinul acordat de Hunor și UDMR unui președinte cu comportament „rezist” precum Iohannis devoala în clar faptul că lideri ai Uniunii maghiarilor, în lupta lor pentru împlinirea agendei partidului (ca un exemplu, proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc) au devenit mai dedicați globalismului decât relațiilor cu Budapesta, din Patria- Mamă, Ungaria: Soros și ONG-urile împănate cu umili utili pe care acesta le finanțează, au devenit mai „atractivi” pentru conducerea UDMR decât președintele Ungariei, Viktor Orban și partidul său, FIDESZ- care expulzaseră din țară Universitatea Central Europeană a lui Soros.

Ahuz, mama, vine drama

O dramă începea, așadar, cu o comedie. În 28 oct. a.c., liderul UDMR, Kelemen Hunor confirma public că „toți parlamentarii UDMR vor fi prezenți la votul de învestire a guvernului Orban” și, chiar dacă Hunor invoca la acel moment necesitatea unor „clarificări asupra programului de guvernare” (nota bene, tradițional nu poți fi „damă de consumație” încă din prima zi când întâlnești un tip care-ți oferă șampanie), era vădit că decizia fusese luată ferm. Astfel, în traducere liberă, „multiculturalistul” Hunor sărea în ajutorul „multiculturalistului” Klaus Iohannis fiindcă amândoi aparțineau aceluiași „club” pretențios, finanțat globalist. Comedia tragică a intervenției UDMR fusese importantă pentru Cotroceni, în primul rând deoarece crease aparența că România lui Iohannis mai era o țară normală, cu pluralism politic și instituții ce funcționau, și nu ajunsese un haos „rezist”, în care președintele pleca în excursii în Belgia și Japonia, în timp ce la București, guvernul României era revocat în bună parte de Curtea Constituțională și mai exista doar pe hârtie.

Hunor drepți, pe loc repaus: vine Klaus

Așadar, cât de reprezentativ mai rămânea UDMR în fața acelei părți a electoratului său obișnuit, care eventual nu accepta sprijinirea unui președinte agresiv, ce împărțise țara în „ai mei” și „restul lumii”? Pentru Hunor nu a existat o astfel de întrebare, fiindcă o linie subtilă, asimptotică, îl unise de Iohannis în ultimii 4 ani. În martie 2015, într-un discurs de tipul „două vorbe- pauză în vorbire- trei clișee” (produs pentru Ziua Internațională a Eliminării Discriminării Rasiale) proaspătul președinte Klaus Iohannis „sublinia rolul diversității și multiculturalismului”, după un text (preluat pe agenția neo-marxistă locală Agerpres) la care probabil trudise consiliera sa, furnizată prin Soros, Sandra Pralong: micul dictator de la Cotroceni, care în 2019 cerea public desființarea de partide politice și care își menține muțenia pe abuzurile Statului Paralel din Justiție și servicii secrete, vorbea senin în 2015, despre „toleranță” și „Justiție”.

Patru ani mai târziu

… în 2019, salvatorul politic al lui Iohannis, Kelemen Hunor, cerea „introducerea din clasa a V-a a unor noţiuni legate de multiculturalism” pentru copiii României, justificând prin faptul că trebuia creată „posibilitatea ca în zonele mixte din punct de vedere etnic fiecare copil să poată învăţa şi limba celeilalte etnii, fapt ce ar conduce la o mai bună cunoaştere şi înţelegere reciprocă” (sic!). Era același roboțel „multiculturalist” Hunor care solicita din 2009, adică de la începuturile ofensivei Statului paralel din România, înlocuirea în Constituție a sintagmei „stat național” cu ”stat multicultural”. Avem, așadar, doi politicieni cunoscuți ai României, Iohannis și Hunor, care văd o „soluție” în „multiculturalism”, cu toate că, vădit, nici nu cunosc foarte bine sensul intim, activ, în care este folosit acest produs „ideologic” vestic: fenomenul nu este nou pentru clasa politică din România, dacă ni-l reamintim pe ministrul de Externe Teodor Meleșcanu (PSD-ALDE), care nu știa precis diferența între un „refugiat” și un „azilant”, dar avea discursuri despre „migrație”.

Ce este multiculturalismul

Noțiunea de „multiculturalism”, prezentată de unii adepți Soros ca instrument „ideologic” al globalizării, ce „unește populații” și „depășește granițe”, se referă la sistemul de stat care menține, în numele „egalității de drepturi” și în condițiile unei etnicități variate, obiceiuri medievale alături de obiceiurile moderne: pe de altă parte, multiculturalismul este considerat în state civilizate ca fiind o alienare „divizivă” și „toxică”, producătoare de enclave pe criterii de etnie și cultură: în Marea Britanie, de exemplu, conform rapoartelor oficiale, „multiculturalismul” a menținut active zeci de ani rețelele locale de etnici pakistanezi (din Rotherham până în Oxford) care au exploatat sexual fete albe și care nu au fost „deranjați” de autorități (Poliție sau Consilii locale) de teama posibilelor acuze de „rasism”. În România, multiculturalismul este introdus în sistemul de învățământ (la nivelul clasei a VI-a, prin contribuția ministrului Pavel Năstase, din guvernul sub acoperire Sorin Grindeanu) dar ocupă și posturi-cheie în Statul Român, un exemplu fiind Adrian-Liviu Ivan, un personaj cenușiu-obscur, care conduce Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV) a SRI și a cărui numire, în oct. 2017, în urma unui telefon al directorului SRI, Eduard Hellvig, ridică semne de întrebare.

Considerațiile lui Kelemen Hunor

…referitoare la „manualul de multiculturalism” pe care-l voia la clasa a V-a, păreau emanate doar pentru fătucile-reporter de la Pro TV, care transmit în direct accidente de căruță: pentru alții, însă, arătau neserioase și imature, fiindcă descriau simplist „multiculturalismul”, ca pe o simplă „școală” de limbi străine: în Transilvania, cultura comună se împarte și se construiește prin traiul în comunitate, iar un copil învață limba celuilalt jucându-se împreună în stradă: eventual, nu este nevoie să vină o armată de savanți UDMR- PNL care să introducă „multiculturalismul” în școala sătească și la Primărie, așa cum în anii ’50 erau introduse forțat noțiuni de „socialism internațional”. În plus, „adaptarea” multiculturalismului la România nu este similară cu cea din Franța sau Germania- țări care au trecut demult de faza „de laborator”.

Pentru un astfel de „proces”

… în România trebuie lideri politici obedienți, „activiști”, profeți la televizor, încurajări Soros, Colonelese pe ziare online, bani și-un Guvern. În 4 Nov. 2019, ca între „progresiști”, Kelemen Hunor i-a dăruit lui Klaus Iohannis „Guvernul Meu 2”, cunoscut și ca „Guvernul Ludovic Orban”. De-acum, Iohannis și armata de consilieri se pot așeza ca să numere liderii politici obedienți, „activiștii”, profeții de la televizor, încurajările Soros, Colonelesele din Divizia Presă și banii care vor fi aduși de Guvernul Ludovic Orban. La alegerile prezidențiale, vor face o pauză.

Alianța pentru „multiculturalism” Hunor-Iohannis

… reprezintă un pericol pentru ordinea constituțională consacrată. Într-o democrație, partidele, serviciile secrete, Justiția și Președinția trebuie să stea independente față de curente precum „populismul” sau „globalismul”, atâta vreme cât ele nu respectă spiritul și litera Constituției. În 2009, candidatul la Presedinție Keelmen Hunor afirma ipocrit că în deplasările sale electorale oamenii s-au arătat revoltați de faptul că ”țara pare neguvernată”. În 2019, Kelemen Hunor și UDMR sprijină, însă, pe „multilateralistul” (a se citi „globalistul”) Klaus Iohannis, care a dus țara spre neguvernare, prin ignorarea Hotărârilor CCR, prin implicare în destituirea unui guvern, prin ură, secretomanie și lipsa flagrantă a imparțialității politice.

 Acei alegători din secuime

… care până acum au votat pentru UDMR, pentru Hunor și pentru cei din camarila sa, ar trebui să știe că globalismul politizat- din spatele căruia se ițesc unii dintre liderii udemeriști, le va lua cazanul de palincă din curte și le va vinde în schimb zeamă din porumb modificat genetic la super-marketul din uliță: pruna mai dă ceva de băut, globalismul, niciodată.