Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

Judecata cercetării

În ultimii 20 de ani știința a făcut atât de multe progrese încât s-a lăsat de mult în urmă, depășindu-se pe sine cu toate diviziile patologice și cu ariergarda absurdismelor pe deasupra, așa încât astăzi poți să te uiți unde vrei, tot de știință dai. Depinde de care, și în care alegi să crezi. Că atât a progresat mintea umană în ultima vreme încât crede în știință, fără să-i mai cerceteze hramurile. Asta ar avea o scuză la inepțiile din domeniul informaticii (big data, învățare profundă, rețele neurale, IA generativă/creativă etc. – în general toate lucrurile cu armate de fani care au un IQ un picuț peste indicele masei corporale), unde lucrurile sunt prea complicate pentru mintea majorității semenilor noștri iar pătura șarlatanilor e groasă, mult mai groasă decât în industria cercetării medicale sponsorizate de industria farmaceutică. Când vine vorba de cercetare științifică serioasă, hramul poate fi studiat în toată țevăria lui angelică prin care gloata presupune că circulă miresme accesibile doar savanților care vând gogoși la televizor și prin presa „mare”. Să ne uităm un pic la țevărie, așadar.

Coloana vertebrală a unei cercetări științifice este logica, disciplină în care, din păcate, foarte puțini cercetători se simt în largul lor. Bunăoară, nu știu să citească (deci nici să interpreteze) lucruri banale, cum ar fi tabloul implicației logice, care ne spune două lucruri cu mult tâlc: „falsul implică orice” și „adevărul este implicat de orice”. Ce înseamnă asta? Într-o variantă simplificată, putem spune că din parascovenii poți să tragi orice concluzie, iar dacă ai descoperit lumina nu înseamnă neapărat că ai plecat de la o premisă adevărată. Iar asta e valabil atunci când operăm cu certitudini, în funcții de adevăr. Când lucrăm cu observații (așa cum face cercetarea medicală, de pildă), eșafodajul certitudinilor e destul de străveziu, drept care apelăm la singurul instrument care ne permite să ieșim dintr-un sistem axiomatic cu o oarecare speranță că putem aduce ceva înapoi în el: probabilitatea. Cercetarea științifică este eminamente inductivă și, chiar dacă inducția științifică are reguli stricte, care elimină multe neajunsuri epistemice, nu poate produce concluzii certe. Prin urmare, cine e atent și cercetează dincolo de interesele savanților care fac un studiu „științific” (adesea sponsorizați de beneficiar) descoperă o paranteză mică în care se lăfăie o valoare buclucașă: p. Se citește tehnic „probabilitatea ipotezei nule” și are valori exprimate în zecimale. Ce înseamnă? De exemplu, o valoare de 0,05 înseamnă că din o sută de studii care caută același lucru (ar trebui adăugate însă o mulțime de clauze, de pildă „în același fel”, „cu același material” etc.) cinci nu ajung la concluzia modelului. E valoarea standard în industrie pentru ca un studiu să poată fi considerat „semnificativ” (nu adevărat!), dar sunt studii pe care anumite părți le iau în seamă chiar și dacă au valori mai mari. Dacă mai luăm în calcul și faptul că în spate avem o pădure întreagă de „intervenții” speciale care pot modela această valoare (excluderi din eșantion, limitarea parametrilor din premise etc.), înțelegem de ce mai luptă câte-un John Ioannidis cu morile de vânt ale cercetării într-o industrie (sic!) din care etica a fugit de mult.

Să mai facem un pas, aruncând o privire la metodele inducției științifice. Sunt patru (mă rog, putem socoti opt, dacă luăm în calcul și formele negative, care au însă o valoare euristică redusă, sau chiar mai multe, dacă ne gândim că le putem combina), dar toate păstrează un numitor comun: compară seturi (de preferință numeroase) de parametri cu apariția (metoda concordanței), dispariția (metoda diferenței), variația (metoda variațiilor concomitente) sau izolarea prin eliminare (metoda rămășițelor, cea mai slabă dintre toate) a unui parametru-efect. Dar aici lucrurile se complică exponențial cu fiecare aspect luat în calcul, așa că munca de cercetare devine foarte migăloasă. La necesitatea de a respecta corectitudinea logică se adaugă o mulțime de cerințe care trebuie îndeplinite pentru a spori gradul de certitudine (fără a atinge însă probabilitatea 1 – adică certitudinea absolută –, cu excepția unui grup restrâns de cazuri, de obicei nesemnificative) că operăm cu aceiași parametri la fiecare premisă, altfel spus, că X este același în toate premisele, Y, la fel etc. Ca și cum toate astea n-ar fi de ajuns, tabloul se complică și mai mult dacă introducem în ecuație validitatea selecției setului de parametri urmăriți. (Și putem merge și mai departe. De pildă, putem lua în calcul rațiunile unui studiu, ceea ce ar putea să anuleze necesitatea lui, mai ales acolo unde un simplu demers noetic ne-ar fi condus la același rezultat. De pildă, acum câțiva ani „cercetătorii” au anunțat că speranța de viață poate fi corelată cu gradul de inteligență, „descoperire” pe lângă care explicarea întunericului de după apusul soarelui e deja un act de geniu.) Ei bine, din toate astea majoritatea „cercetătorilor” au rămas doar cu „corelația nu înseamnă cauzare”, adică fix cu ce a rămas Bulă când își mai aducea aminte doar melodia de la tabla înmulțirii, nu și „versurile”. Interesant e că argumentul ăsta e folosit în general pentru reducerea la tăcere a contestatarilor, nu și pentru contestarea rezultatelor, caz în care observația cu pricina ar avea mult mai mult sens.

Complexitatea problemei nu se oprește aici. „Algoritmul” trebuie să mai ia în calcul și etica. Pe vremuri, când BBC încă mai torcea gogoși relativ comestibile (cred că sunt vreo 20 de ani, dar articolul cu pricina pare să fi dispărut din arhivă), a stârnit multă nedumerire o metaanaliză care găsise peste 400 de studii care descoperiseră beneficiile și tot cam atâtea care descoperiseră efectele nocive ale ceaiului asupra organismului uman. Cifrele sunt prea grăitoare ca să mai fie nevoie de comentarii. Tot cam pe atunci s-a iscat un scandal (unul dintre multele ignorate de presa tradiționale) în jurul unui studiu despre efectele consumului de zahăr, publicat de o organizație mondială într-o variantă foarte „minimalistă” după ce altă organizație mondială, a producătorilor de zahăr, a amenințat cu retragerea stipendiilor pentru patriarhul senil al sănătății mondiale. (Nu cunosc istoria organizației cu pricina, dar pare să se fi născut ca instrument de marketing farmaceutic și de servicii medicale deturnat de băieții deștepți într-o rețea de servicii orgasmatice cu zece zerouri în coadă.) E puțin probabil să mai auzim așa ceva în zilele noastre (deși scandaluri există lună de lună, vezi „episodul Lancet” de acum doi ani), dar avem destule indicii că situația nu s-a îmbunătățit și e puțin probabil ca evoluția industriei matrapazlâcurilor să se oprească aici. Însă planeta se învârte mai departe, chiar dacă oamenii își imaginează că devin nemuritori dacă poartă mască, în timp ce mănâncă fără să vrea sau să știe lucruri mult mai toxice decât cele de care se apără cu mască, mult mai multe decât în urmă cu o sută de ani. S-a depășit de mult faza în care le-am fi putut cere cercetătorilor să dea dovadă de mai multă smerenie sau am fi putut cere anchetarea valabilității unor dogme ale științei de largă circulație. Rămânem la sloganul secolului: „Scapă cine poate.” În fond, chiar dacă s-ar suprima toate libertățile (că drepturile deja s-au cam evaporat), ne rămâne libertatea de a ne alege convingerile, pentru că nu ne poate obliga nimeni să ni le exprimăm. Tocmai de aceea ar trebui să ne lase un gust extrem de amar liotele de savanți care-și strigă credința în știință cocoțați pe catafalcul pe care au întins-o prin contribuție mai mult sau mai puțin directă. Împiedicarea îngropării ei depinde de cei care nu și-au pierdut uzul rațiunii.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *