Judecînd după multe postări, ai crede că poporul român e un popor de imbecili

Momente și evenimente comentate de mine. În 2006, postările la articolele apărute în variantele on line ale ziarelor alcătuiau deja o realitate. Ca și acum, în imensa lor majoritate ele erau înjurături. Pur și simplu înjurături grobiene. Fiind vorba de o realitate, m-am grăbit s-o comentez. Unul dintre editorialele consacrate Fenomenului se intitula Despre cum sunt un jeg și a apărut în Jurnalul național din 14 ianuarie 2006.

Miercuri seară, la „Sinteza zilei“, de la Antena 3, am abordat, printre altele, și fenomenul comentariilor de pe internet la articolele din variantele online ale cotidienelor tipărite. Dacă nu mă înșel, a fost o premieră publicistică. Nu țin minte ca un alt autor de articole să se fi referit la comentariile postate pe internet de către anonimi sub textele sale mai mult mai sau mai puțin zilnice. Așa cum am mai scris, postarea acestor comentarii depinde exclusiv de subsemnatul. Dacă n-aș vrea să fiu înjurat noapte de noapte de persoane care se ascund în umbra internetului, aș putea cere redacției să le blocheze. Eu nu numai că n-am cerut asta, dar, mai mult, am promis să comentez în fiecare sîmbătă, în limita posibilităților, desigur, intervențiile mai interesante ca talent și inteligență. Poziția mea are o explicație simplă: asemenea unui scriitor pe care-l admir și căruia i-am dedicat teza de stat în Filozofie – e vorba de Camil Petrescu scriu bine cînd scriu polemic. Cine a urmărit textele mele, nu numai cele gazetărești, dar și cele eseistice, va fi observat că-mi place să contrazic pe cineva, să mă iau la trîntă cu opiniile altora. Noapte de noapte, după apariția pe internet a Jurnalului Național, citesc atent reacțiile la editorialele mele, în speranța că voi găsi o opinie interesantă, fie și contrazicătoare a punctului meu de vedere.

Am ținut să abordez fenomenul la o emisiune tv, pentru că el aparține realității. Și tot ce se întîmplă în realitate mă face curios. Sub acest semn, m-am întrebat de ce nici un coleg din presa scrisă nu întreprinde o cercetare pentru a descoperi cine sunt cei care postează mesaje la mai toate textele din presa scrisă. Circulă zvonuri că unele ar fi produsul unor mașinării de partid sau de instituții de stat, mașinării plătite pentru a-i descuraja pe gazetarii incomozi. Dacă e așa, atunci acest lucru ar trebui dezvăluit opiniei publice și pus la dispoziția organelor de cercetare. Pentru că una e să te porcăiască pe internet un cetățean în vădită criză de insomnie și alta e să te calomnieze o instituție.

Declarația subsemnatului la Antena 3, miercuri seară, a stîrnit un val de mesaje în noaptea de miercuri spre joi și în nopțile următoare. Reacția internauților, cum li se spune, pentru a-i alinta, expeditorilor de mesaje, m-a bucurat și m-a întristat. M-a bucurat deoarece mi-a dovedit că unii binevoiesc să arunce un ochi și la aparițiile mele tv. Și eu, care credeam că niște persoane precum cele care-mi vînează fiecare editorial nu mai pot avea timp să urmărească și emisiunile tv! M-a întristat deoarece, dînd curs unui nărav prost al politicienilor postdecembriști, unii au reacționat fără să fi fost atenți la ce am spus sau, pur și simplu, fără să fi urmărit emisiunea. Astfel se explică convingerea multor expeditori că eu i-aș fi făcut imbecili pe cei care îmi comentează editorialele pe internet. Nici vorbă de așa ceva. Altceva am spus eu. Și anume că, judecînd după stilul și conținutul unor mesaje, ai impresia că poporul român e un popor de imbecili. Cei care postează mesaje pe internet sunt oameni care știu să umble cu calculatorul. Se presupune că sunt mai mult decît niște chiloțărese analfabete. Or, din cîte am constatat – spuneam –, unele mesaje mă stupefiază prin clișeele înjurăturilor. Să fiu făcut pitic, jeg, vîndut pe verzișori mi se pare a trăda o gîndire otova. Nu mă supără criticile. Nu mă supără nici înjurăturile. Le citesc cu plăcere dacă mărturisesc umor, ironie mușcătoare, dacă-mi nimeresc punctele slabe ale scrisului. Dar așa, în anul de grație 2006, niște oameni cu acces la computer, care folosesc internetul să practice înjurătura pur și simplu, profitînd de anonimat, mi se pare o realitate stupefiantă. 0 realitate care mă face să cred că poporul român e un popor de imbecili. Urmărindu-mă după ureche, unii internauți au sărit ca arși, pentru că i-aș fi făcut imbecili pe cei care postează comentarii sub editorialul meu. Nu i-am făcut. Nu i-am făcut imbecili și nu-i voi face nici măcar pe cei care continuă să mă înjure ca la privata din mahala.

Supun însă atenției un fragment dintr-un mesaj mai amplu postat de un anume Mihai 2 sub editorialul din 12 decembrie:
„JEGULE, acoperit sau nu cu scufiță, creerul lui Băsescu se află la mii de kilometrii de raza ta de acțiune. JEGULE, Băsescu repară PODURI, reconstruiește TUNELURI, desfundă TRECĂTORI – e o ritualistică a comunicării și unității la care sufletul tău de pitic ghebos și răzbunător pe propriul tău neam nu are acces“.

Cam așa poate scrie, în anul de grație 2006, cineva care știe să folosească internetul.
Să mai spună cineva că n-am avut dreptate!