Jungla pusă la treabă

Criteriul „sălbăticiei de junglă” ar da complexului River Kwai Resotel dreptul la patru stele. Nu e, aşadar, cel mai înalt standard al sălbăticiei. Pe acesta îl vom întîlni, după 10 minute de mers cu şalupa, la The River Kwai Jungle Rafts. O traducere aproximativă, ne-ar oferi drept nume Complexul de hoteluri plutitoare de pe rîul Kwai. Într-adevăr, aşa cum ne conving privirile, pe partea dreaptă a malului (în direcţia de mers) se înşiruie numeroase colibe de stuf, ţinute deasupra apei, ca să nu facă reumatism, de piloni zdraveni din lemn. Pe podeţele din faţa colibelor, ca pe nişte prispe, stau în şezlonguri cetăţeni şi cetăţene în ţinute de junglă: maiouri, pălăriuţe, pantaloni suflecaţi. Acostînd la scîndura bătută de valuri, purcedem la vizitarea complexului. 83 de camere se străduie să atingă categoria Superlux la criteriul „condiţii sălbatice de junglă”.

Efortul e vizibil.
Camerele sînt acoperite cu stuf. Nu există televizoare sau aparate de radio. Lipseşte aerul condiţionat. Becurilor le ţin locul lămpi cu gaz. Deşi supus unui examen sever, Complexul nu îndeplineşte înaltele standarde ale „sălbăticiei de junglă“. Camerele au, totuşi, toaletă, hîrtie igienică, ba chiar şi duş. Un hotel superlux după criteriul „sălbăticiei”, fie ea şi românească, nu neapărat de junglă, i-ar fi obligat pe locatari să-şi facă nevoile în jungla în care se poate intra după ce ai păşit pe o punte de bambus, sub care stă, făcîndu-ţi prieteneşte semne cu trompa, un pui de elefant.

De duş, nici vorbă!
Un adevărat locuitor al junglei se spală în rîu, asumîndu-şi riscul să se trezească fără mîna întinsă după săpun:
Între timp, i-a retezat-o, înfulecînd-o, un crocodil din preajmă.

Complexul are restaurant şi bar. Aici se poate cere, pe lîngă whisky, şi apă minerală. Păi, dacă e vorba de un hotel ce se umflă în pene cu asigurarea sălbăticiei exemplare, apa minerală n-are ce căuta! Whisky, mai treacă-meargă, avînd în vedere că licoarea cu pricina a pătruns pînă şi la triburile primitive din inima Amazoniei. Apa minerală, însă, în nici un caz! Un client al unui hotel axat pe sălbăticia junglei trebuie să oblige clientul la consumarea exclusivă a apei din rîu. Se profilează, desigur, riscul unei maladii mortale. Adevăraţii locuitori ai junglei cad cu miile seceraţi de apa bălţilor şi a rîurilor. Cu toate acestea, turiştii sînt satisfăcuţi de serviciile de sălbăticie tipice junglei. Nu altfel se explică un fapt surprinzător. Deşi o noapte costă 100 de dolari, cam cît una petrecută la un hotel din Londra sau Paris, totuşi, locurile sînt ocupate deja pe doi ani de acum încolo. E drept, într-un moment de sinceritate, managerul hotelului ne mărturiseşte că, de regulă, turiştii nu stau aici mai mult de două, trei nopţi. Oricît de încîntător e să trăieşti rupt de lume, fără becuri, fără CNN, fără limuzină, totuşi, după un timp simţi nevoia să te întorci la hotelul cu televizor, cu uscător de păr, cu aer condiţionat şi limuzină la scară. Pînă una alta, luînd în considerare nu numai preţul exorbitant al bojdeucilor, dar şi banii scoşi din preţurile duble de la bar, din biletele pentru călătoria cu elefantul, din închirierea pirogilor sau a bicicletelor, s-ar putea spune că pentru produsul intern brut al Thailandei jungla s-a dovedit şi se dovedeşte o adevărată mană cerească.

Evident, pentru că thailandezii au ştiut s-o pună la treabă.

Pagini: 1 2 3