Jupânii trotinetelor

Dintre toate invențiile de fentat mersul pe jos, trotineta e cea mai gingașă. Funcțiile ei, după cum se vede și pe trotuarele noastre în ultimii ani, sunt limitate, dar bine definite. E simplă, transportabilă și de departe cea mai închiriabilă dintre vehicule. Te semi teleportează prompt dintr-un loc în care n-ai treabă în altul în care ți se pare că ai. Nu-ți cere de mâncare decât dacă ești idiot cu cască și te crezi Supermanul trotuarului și nu te înșală, dacă nu cumva e de închiriat. Pe scurt, trotineta e Gingășia Transportului – ce e drept, abia după titlurile de Spaima Trotuarelor și Turnesolul Cretinismului, dar asta e altă poveste.

Dar care-i cea mai evoluată trotinetă? Oamenii sunt mari, mici, blegi, vioi, de stânga, de dreapta, uscați, rotunzi, pătați, imaculați, dar, dat fiind că mândria lor vine din capacitățile de reflecție și articulare, pot fi clasificați și după alte criterii. De pildă, capacitatea de a judeca. Iar la capitolul ăsta chiar sunt rare tancurile – nu e ca și cum majoritatea ar stăpâni regula de trei simplă ori idila dintre subiect și predicat –, dar nu se plânge niciun popor de lipsa trotinetelor. În traducere liberă, motorizarea neuronală e sărmană și nu beneficiază cu nimic de pe urma noilor trenduri de electrificare la care se închină idioții de serviciu. Trotineta umană e la modă și cu neuronii foarte pe moațe (făcând abstracție de absența oricărei fibre solide – morală, în cazul umanoizilor), ceea ce o face corespondentul imaginar al modestului vehicul. Seară de seară, miliarde de oameni învață de la o trotinetă cu diplomă de medic (sau nu!) cum trebuie să trăiască și pe unde trebuie să iasă din casă. Drept urmare, sunt deja mulți învățăceii care au fost atât de sârguincioși încât ne-au părăsit. Nu e de bine, dar nici de rău. Rămâne totuși o întrebare: Ce e în mintea învățăceilor?

Deunăzi am citit două afirmații ale unei trotinete specializate în medicină. Nimic nou, la ora asta popoare întregi slăvesc trotinetele și fac loopinguri pe sub pat de frica vieții și a minții. Dar se mai întâmplă să existe și oameni care înțeleg ce spun, ba chiar și oameni care înțeleg ce se spune în jur. Caz în care nu poți să nu te întrebi care e logica următoarelor afirmații… „Am avut unde să internăm, dar pentru că unii pacienți au pierdut lupta cu viața.” Sau: „Locurile eliberate s-au eliberat doar pentru că pacienții nu au reușit să treacă prin afecțiune cu bine.” Bun, trotineta e scuzabilă. N-are baterie, i s-a strâmbat ghidonul, a dat de o groapă intimidantă ori i s-a sclerozat o roată. Dar mintea oricărui om normal și-ar pune măcar una dintre următoarele întrebări: „Cine luptă cu viața?”, ori „De ce nu se eliberează paturi pentru că cineva a scăpat (de boală)?” Sau, și mai modest: „Ce mai caută oamenii la terapie intensivă dacă oricum nu scapă niciunul?” Iar când altă trotinetă – cea mai înaltă, însărcinată cu salvarea nației – spune „Testatul e persoană fără imunitate”, de ce nu se întreabă nimeni care e secretul miracolului că încă mai mișcăm?! Testatul e și el om, deci ar trebui să se sinucidă atunci când află vestea, doar-doar o scăpa de miliardele de bacterii și viruși care fac chef în vintrele lui de când s-a născut!

Cum am ajuns, la zeci de mii de ani după ce am început să grăim, să nu mai fim în stare să discernem în chestiuni atât de simple? De unde au apărut atâția preoți care, cu liturghii împiedicate logic, asmut oamenii unii împotriva altora, pe motiv că s-ar putea ca într-o bună zi să strănute și să le dea o răceală? Și cum de au atâția adepți habotnici? În sfârșit, deși șansele sunt nule, e dreptul oricui să spere că o să vină ziua în care umanoizii frecători de telefon o să înțeleagă că viața n-a fost, nu e și n-o să fie niciodată aseptică, și nici măcar salubră. Presupunem cu toții că omenirea a făcut progrese imense în ultimul secol. Oricine crede asta ar trebui să se întrebe și cât de mari sunt de fapt progresele, în condițiile în care trei, patru, cinci miliarde de oameni (din șapte) se uită în gura trotinetelor medicale și, la un an și jumătate după avertismentul că aerul face rău, nu vor să iasă din debara. Sau cum de s-a găsit antidotul unei afecțiuni, dar afecțiunea continuă să facă ravagii. Ori de ce circulă virusul doar pe sus. („Nu-l afectează gravitația?” „De ce nu mușcă dacă stau la masă în restaurant, dar mă violează dacă mă ridic?”) Atât de ferm hotărâți să fie oamenii să lupte cu viața? Și asta doar pentru că există pe lumea câțiva jupâni care au cumpărat mii și mii de hectare de presă și au închiriat multe, multe trotinete?!