Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene
Jurnal de alertă la Breaza | De la gogoșile din presă, la gogoșile reale
Motto: „Cu iaurt, cu gogoșele, te făcuși vornic, mișele!” – Costache Negruzzi
— Bună ziua, păi ce faceți, nu mai sunteți la chioșcul de ziare?
— Nu, am schimbat, am trecut de la gogoșile din presă, la gogoșile adevărate. Am lucrat opt ani de zile la chioșcul de presă, dar ne-au dat afară. Am trecut să vând aici acum.
Schimb autentic de cuvinte în centrul orașului Breaza, în stația de microbuze de la Parcul Central. Dialogul este purtat cu doamna Rodica, cea care a lucrat la o rețea de difuzare a presei din județul Prahova, iar acum vinde gogoși, într-un chioșc alăturat, la numai 5 pași distanță de vechiul loc de muncă.
Una dintre sursele de informare pentru orice gazetar care se respectă este chioșcul de ziare. Mai ales în orașele mici, aici găsești nu numai presă locală și centrală, dar și veștile care animă viața monotonă a urbei. Așa se face că trec zilnic pe la Doamna Rodica. Înainte, pentru ziare, acum pentru un covrig, la gogoși încă nu am ajuns.
Rândurile de față îi sunt dedicate, deoarece a avut un mare rol în Breaza, în toată această criză sanitară întinsă la nivel planetar. Oare, marțienii se confruntă și ei cu așa ceva?
În afară că oferă o mare gamă de gogoși și covrigi, produse de care în mod normal mă feresc, doamna Rodica mai are și alte misiuni de îndeplinit, pentru unii mult mai importante, în comparație cu produsele de patiserie.
Plasat în stația de microbuze din mijlocul orașului, chiar în fața Primăriei Breaza, la intrarea în parcul central, chioșcul unde vinde doamna Rodica este și un vital punct de informații. Călătorii care merg spre Câmpina, Ploiești, București, dar și în sens opus spre Sinaia, găsesc aici cele mai noi schimbări de orar pentru cursele lor. În condițiile în care multe trasee au fost anulate în ultimele săptămâni, altele nu mai circulă la orele vechi, iar acum, în timpul relaxării, orarul fiind din nou schimbat, mereu îți trebuie o informație actualizată despre mersul mijloacelor de transport. Aici, doamna Rodica este as.
— Eu sunt dispecerul de serviciu, declară foarte serioasă doamna Rodica.
Apoi, mai este un aspect foarte important. Mulți dintre locuitorii blocurilor din zona Liceului teoretic Aurel Vlaicu trec spre piață, ori la marile magazine, chiar prin fața chioșcului. Ei se opresc, dacă sunt bătrâni își mai trag sufletul la doamna Rodica. Plus de asta mai schimbă o vorbă. Într-o dimineață vine la chioșc doamna Elena, o doamnă în vârstă de 86 de ani. Vă rog frumos să vă puneți în pielea unui om singur în apartament, care nu are cu cine vorbi zile de-a rândul. Plus de asta nu este prea bine cu sănătatea. Cele două discută despre vreme, politichie, rude, pandemie, măști, medicamente, alimente și așa mai departe. Pentru toți, doamna Rodica, mereu cu surâsul pe față, este interlocutorul ideal.
— Bună ziua, ce faceți?
— Stăm la soare și socializăm, răspunde cu simplitate vânzătoarea.
Stau și mă gândesc la rolul ei important, atât în planul difuzării informațiilor corecte, dar și al comunicării cu oamenii singuri. Dar, evident, aici se opresc și cei cu familie.
Legat de rolul vital al știrilor, vreau să remarc aici eforturile mari pe care le-a făcut, de-a lungul secolelor, umanitatea pentru a fi bine informată. Nu mă refer la starea de război, unde serviciile au un rol vital, dar chiar și pe timp de pace, cele mai multe state aruncă în joc sume mari pentru formarea și întreținerea diferitelor servicii de informații.
Pentru final, un caz special care pune în lumină importanța știrii corecte.
Este vorba despre militarul japonez Hiroo Onoda, cel care a stat ascuns și a luptat 29 de ani, aproape trei decenii, în junglă după ce războiul a luat sfârșit, deoarece nu a crezut ca acesta s-a terminat.
Hiroo Onoda, ultimul soldat japonez care a refuzat să se predea la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, a murit la vârsta de 91 de ani, relatează BBC.
Hiroo Onoda a trăit ascuns în jungla dintr-o insulă filipineză până în anul 1974, când a fost convins de fostul sau comandant să revină în Japonia. La întoarcerea în țară sa, Hiroo Onoda a fost întâmpinat ca un erou.
Onoda, ofițer de informații specializat în tehnici de gherilă, a trăit ascuns în jungla filipineză. El primise in 1944 ordinul de a nu se preda niciodată până la sosirea întăririlor. În tot acest timp, soldatul japonez s-a hrănit cu nuci de cocos. Cu ocazia asta am aflat că nuca de cocos îți asigură singură supraviețuirea, ca aliment, dar și ca băutură, în condiții extreme.
Principalul său dușman era o armată de țânțari care se întorcea după fiecare cădere a ploii. Însă Hiroo Onoda avea și un alt inamic. Neștiind că al doilea război mondial se sfârșise în urmă cu 29 de ani, el purta încă un război de gherilă în jungla Insulei Lubang din Filipine.
*
Deși sunt indigeste, fiind prăjite în ulei, românii consumă, din păcate, multe gogoși și la propriu și la figurat. Pandemia a fost una prea mult umflată.
Chiar la Breaza, în vremuri normale, dar și acum, în condiții de prea lentă relaxare, sunt mulți cei care savurează gogoșile distribuite în cele trei centre de dulciuri și patiserie.
Ia gogoașa înfuriată, neamuleee!
Comentarii
Invitații cristoiublog
Lasă un răspuns