Kremlin: „Toată lumea vrea să evite o ciocnire directă între Rusia și NATO. Rusia va fi pregătită să dea cel mai decisiv răspuns țărilor care se vor implica în războiul din Ucraina”

Jurnal de război (X). Reîntoarcerea lui Macron!

O lume diferită la orizont. La două luni de la atacul brutal al lui Vladimir Putin asupra Ucrainei, administrația Biden și aliații săi europeni au început să planifice o lume cu mult diferită, în care nu mai încearcă să coexiste și să coopereze cu Rusia, ci caută în mod activ să o izoleze și să o slăbească ca un chestiune de strategie pe termen lung. NATO și UE elaborează planuri pentru a consacra noi politici în aproape fiecare aspect al poziției Occidentului față de Moscova, de la apărare și finanțe la comerț și diplomație internațională.

Puțini lideri occidentali sunt dispuși să se aventureze să ghicească cum se va desfășura criza din Ucraina. Previziunile cele mai optimiste spun că va dura câțiva ani. Multe dintre schimbările preconizate în geopolitica globală depind de finalul războiului. Va fi un conflict înghețat, va fi o încetare a focului și un armistițiu fără un acord de pace, va fi un acord de pace cu retragerea trupelor ruse sau unul fără retragerea trupelor ruse? Nu știm. Nimeni nu vă poate spune acum cum va fi pentru simplu motiv ca nu sunt pe masa toate elementele. Este o dinamică a evenimentelor fără precedent bazată pe impredictibilitatea deciziilor liderului de la Kremlin. Dar strategia pe termen lung este în curs de elaborare chiar dacă aliații abordează criza imediată prin escaladarea sancțiunilor împotriva Moscovei, ajutoare pentru armament pentru Ucraina și desfășurarea a zeci de mii de trupe proprii și echipamente militare la granița de est a NATO. Multe dintre aceste măsuri și altele sunt acum așteptate să rămână în vigoare, potrivit declarațiilor liderilor occidentali pentru o perioada nedeminată.

Nu toată lumea favorizează izolarea pe termen lung a Moscovei. În Franța, unde președintele Emmanuel Macron (Mac pentru cunoscători!) a fost blocat într-o cursă de realegere, surprinzător de strânsă, cu candidatura în care creștere în popularitate a lui Marine Le Pen este evidentă, ea cea care a cerut reconcilierea dintre NATO și Rusia și a reiterat angajamentul de a scoate Franța din comanda integrată a alianței. Bine-înțeles ar fi dramatic un câștig a lui Le Pen dar este puțin probabil la prezidențiale. Jocul a fost similar cu cel dintre Iliescu și Vadim din anii 2000. Întotdeauna interesele naționale au prioritate iar serviciile au avut grije ca acestea să aibă prioritate. Așa este peste tot în lume inclusiv în cea mai avansată democrație cea americană. Când scriu aceste rânduri alegerile sunt în toi așa că doar intuiesc finalul optimist. Macron va fi președinte! Însă, urmează parlamentarele iar un Parlament populat cu o opoziție de extremă stângă formată din votanții lui Jean-Luc Antoine Pierre Mélenchon (Franța Nesupusă) și una de extremă dreaptă a lui Le Pen va fi o provocare pentru președintele ales. Nu va mai avea ”Guvernul meu!” Macron se află între partidele situate la extremele eșichierului politic. Partidele istorice nu mai contează. O serie de întrebări se nasc din acestea alegeri prezidențiale. Va fi Mélenchon premierul Franței? Se va ocupa Macron numai de politica externă a Franței și de cea a Europei? Macron a câștigat dar cât de mult însemnă acest câștig și câte compromisuri aduce cu el?. Jumătate din francezi vor altceva!. În opinia mea francezi au ales viitorul ”președinte al Europei” ca în Franța altcineva va face legea. Vom vedea!

Și în Germania există voci în favoarea menținerii ușii deschise către dialogul cu Kremlinul pentru a facilita o eventuală apropiere. Scholz este o imagine ștearsă, în oglindă, a lui Merkel. În Statele Unite, problema este una dintre puținele în care Biden are un puternic sprijin bipartizan. Susținerea unei linii dure împotriva Rusiei pare să fi înlăturat, de asemenea, disprețul republican pentru NATO, un semn distinctiv al administrației Trump, deoarece membrii alianței de la Washington până la granița de vest a Rusiei insistă că necesitatea și realitatea unei poziții comune este mai mare decât niciodată.

Două momente importante pentru săptămâna viitoare

Două momente, pe lângă scurta analiză pe care o vom face asupra ofensivei ruse în Dombas, vor marca începutul săptămânii. Șeful Pentagonului american se îndreaptă săptămâna viitoare la baza aeriană Rammstein/ Germania, unde se așteaptă să revizuiască planurile pentru următori pași posibilii în sprijinul dat de SUA și NATO pentru armata Ucrainei. În ceea ce privește întâlnirea de marți a lui Austin din Germania: „Subiectele vor varia pe ordinea de zi, de la, evident, cea mai recentă evaluare pe câmpul de luptă a ofensivei reînnoite rusești în estul Ucrainei, până la evaluarea Bazei Industriale de Apărare într-un efort de a continua fluxul constant de asistență de securitate” și „luând o viziune mai lungă și mai largă asupra nevoilor de apărare ale Ucrainei în viitor”, a spus Kirby și a adăugat: „Credem că este timpul să avem și această discuție”. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a găzduit, în săptămâna care a trecut doi vizitatori la Pentagon și a purtat ieri, 21 aprilie, două conversații telefonice separate cu omologii săi din Germania și Franța. Austin și premierul ucrainean Denys Shmyhal au discutat despre cel mai recent sprijin militar al SUA pentru Kiev, în valoare de 800 de milioane de dolari. Celălalt vizitator al său de joi, 21 aprilie, ministrul ceh al apărării, Jana Cernochova, a spus că a călătorit până la Washington „pentru a asigura [Statele Unite] că Republica Cehă este un aliat de încredere și că ne vom îndeplini angajamentul de a ajunge la două procente din PIB în apărare. cheltuieli până în 2025”. Pentru o anumită perspectivă și amploare, cea mai recentă rundă de ajutor militar al SUA pentru Ucraina, pe care președintele Joe Biden a anunțat-o pe 21 aprilie, „împreună cu cele 18 obuziere care au fost anunțate pe 13 aprilie, oferă suficientă artilerie acum pentru a echipa cinci batalioane pentru Ucraina care pot fi folosite în Donbas”, a declarat secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby. „Și vom continua să folosim toate instrumentele disponibile pentru a sprijini forțele armate ale Ucrainei în fața agresiunii ruse”, a spus el.

Al doilea moment este cel prin care un general cheie rus a declarat vineri că Kremlinul intenționează să preia controlul orașelor ucrainene de-a lungul Mării Negre pentru a opri „livrările de produse agricole și metalurgice către alte state ale Kievului”, potrivit TASS. Așa începem săptămâna nouă a invaziei Rusiei asupra vecinului său democratic, o „operație militară specială” care până acum a scăzut cu mult sub obiectivele inițiale ale lui Vladimir Putin, sau poate aroganța generalilor săi, de a răsturna conducerea Kievului și de a absorbi fosta republică sovietică.

În ciuda retoricii triumfaliste a Moscovei, războiul Rusiei în Ucraina nu progresează conform planului inițial al cuceririi. Cu toate acestea, președintele Vladimir Putin a repetat încă o dată săptămâna trecută (12 aprilie) că obiectivul central al invaziei masive a teritoriului ucrainean începând cu 24 februarie s-a limitat întotdeauna la acapararea întregii regiuni Donbas. Putin s-a întors oarecum la filozofia lui Stalin din 1939.

Este puțin probabil ca Rusia și Ucraina să reia negocierile în săptămânile următoare.
Ambele părți așteaptă rezultatul ofensivei Rusiei în estul Ucrainei. Kievul evaluează probabil că armata sa are potențialul de a împinge forțele ruse înapoi la pozițiile lor de dinainte de 24 februarie și este puțin probabil să se angajeze în negocieri până când acest rezultat nu va apare sau devine semnificativ mai puțin probabil.

Kremlinul descrie din ce în ce mai mult războiul din Ucraina ca un război cu NATO, publicului intern din Rusia, pentru a explica operațiunile mai lente decât s-a prevăzut și numărul de victime în creștere.

Forțele ruse au continuat operațiunile ofensive de-a lungul mai multor axe, chiar dacă au finalizat deplasarea întăririlor extrase din retragerea de la este de Kiev. De asemenea un număr de forțe a fost redistribuit de la Mariupol în nord. Rușii nu opresc operațiunile ofensive pentru a aștepta până când își vor concentra o putere de luptă copleșitoare și nu par să grupeze forțe (Grupări Tactice de Batalion -BTG) pe câteva axe decisive de avans. Ei continuă modelul operațiunilor pe care l-au urmat de-a lungul războiului: angajând mici unități în atacuri larg dispersate de-a lungul mai multor axe și refuzând să accepte pauzele operaționale necesare pentru a stabili condițiile pentru operațiuni decisive. Nu se estimează lansarea unei ofensive la scară largă datorită dificultăților logistice și a celor datorate C2 (comandă/control) la nivelurile de regiment/brigadă și divizie. Operațiunile actuale se rotesc în jurul teatrului de operațiuni cu centrul în orașul Izium. Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) scrie despre faptul că ”Kremlinul intenționează probabil să creeze unul sau mai multe state proxi în sudul Ucrainei ocupate pentru a-și consolida ocupația militară și pentru a stabili condiții pentru a cere controlul permanent asupra acestor regiuni”. Moscova vrea o consolidare administrativă în teritoriile ucrainene ocupate. Este clar ca Moscova nu reușește să întoarcă/descurajeze expansiunea NATO și nu reușește să perturbe alinierea militară/economică a Ucrainei cu Occidentul. În actualele condiții deși Maskirovka rusă alimentează presa mondială cu subiecte precum racheta intercontinentală balistică Sarmat[1]/Satan (clasificarea NATO) este puțin probabil ca Kremlinul să folosească o armă nucleară tactică în Ucraina (precizez) în această fază a războiului. În schimb Kremlinul recrutează mai mulți mercenari pentru a lupta în estul Ucrainei. La ora actuală după anumite surse din serviciile de informații occidentale are deja până la 20.000 de mercenari (atât ruși, cât și internaționali) în estul Ucrainei. Un oficial european anonim a declarat pentru The Kiev Post pe 19 aprilie că Rusia are între 10.000 și 20.000 de mercenari din Siria, Libia și din compania militară privată rusă Wagner Group care luptă în numele său în estul Ucrainei. Majoritatea cestora fiind infanteriști. Între timp, sute de etiopieni au stat la coadă în fața Ambasadei Rusiei din Addis Abeba pe 19 aprilie. Ambasada Rusiei a negat acuzațiile, vehiculate de media ucraineană, că ar recruta mercenari etiopieni pentru a lupta în Ucraina. Încurcate sunt căile Domnului!

Pe noi ne interesează zona adiacentă Moldovei. Războiul din sudul Ucrainei al președintelui Vladimir Putin ridică importanța Transnistriei în cel puțin patru moduri: (1) Regiunea ocupată de ruși ar putea fi o nouă sursă de trupe pentru forțele de invadatoare ale Moscovei;(2) Este considerată o bază potențială pentru un atac rusesc asupra Odessei. (3) Teritoriul și-ar putea vedea viitorul ca un stat parțial recunoscut după modelul „republicilor populare” Donețk și Lugansk (DPR, LPR) din Ucraina; (4) Sau Kremlinul poate chiar să vadă Transnistria ca, în cele din urmă, o componentă a unui nou imperiu rus un fel de Kaliningrad unde vor putea instala ce tipuri de arme vor dori.

Arme din Occident pentru Ucraina

Sprijinul militar al SUA și al Occidentului a continuat să ajungă la forțele armate ale Ucrainei pentru a-și consolida operațiunile militare în Donbas, demonstrând eficacitatea continuă a coaliției pro-ucrainene. Rusia a emis un demers diplomatic după ce președintele american Joe Biden a anunțat pe 14 aprilie un pachet de securitate de 800 de milioane de dolari, susținând că transporturile de arme ale SUA și ale NATO către Ucraina înrăutățesc războiul și ar aduce „consecințe imprevizibile”. Pachetul de securitate al SUA a sosit în Ucraina la 18 aprilie. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a spus că pachetul de ajutor include piese de schimb pentru aeronave care vor permite repunerea în funcțiune a aproximativ 20 de avioane ucrainene. Statele Unite au anunțat pe 21 aprilie un al doilea pachet de securitate de 800 de milioane de dolari care include 72 de obuziere cu vehicule însoțitoare și 440.000 de cartușe de muniție; peste 121 de sisteme aeriene tactice fără pilot (drone) Phoenix Ghost[2], adaptate nevoilor Ucrainei și diverse echipamente de teren și piese de schimb. Un înalt oficial american al apărării a declarat pentru Reuters pe 20 aprilie că Statele Unite au reluat pregătirea unui număr mic de ucraineni cu privire la utilizarea noii artilerii. Antrenamentele de o săptămână vor avea loc în afara Ucrainei, probabil în Polonia. Statele europene au promis, de asemenea, ajutor suplimentar: Finlanda a anunțat pe 21 aprilie că va trimite Ucrainei materiale suplimentare de apărare nespecificate. Ministrul german de externe Annalena Baerbock a anunțat că Germania va oferi Ucrainei pregătire și întreținere de artilerie. Ea a adăugat că Germania a livrat arme antitanc, rachete antiaeriene Stinger și „alte lucruri despre care [ei] nu au vorbit în public.” Premierul danez Mette Frederikson a anunțat că Danemarca își va dubla cu mult actual ajutorul militar acordat Ucrainei în timpul călătoriei sale din 21 aprilie în Ucraina. Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunțat că Spania va trimite 200 de tone de muniție și alte provizii militare în timpul aceleiași călătorii.

Invazia Finlandei

Puțină istorie nu strică chiar dacă pe unii nu-i interesează trecutul. Este bine să ne aducem aminte de anul 1939. Regimul de la Kremlin era condus de Iosif Stalin. Finlanda era vecina din nord-vest. Stalin se oferise să schimbe teritorii cu finlandezii: dorea ca insulele finlandeze să fie folosite ca baze militare avansate în Marea Baltică, precum și controlul asupra istmului Karelian, întinderea de pământ la capătul sudic al căruia se afla Leningradul. În schimb, a oferit o pădure întinsă, o mlaștină, în Karelia sovietică, la granița cu Finlanda, la nord de istm. Spre surprinderea lui Stalin, în ciuda modificărilor în serie ale cererilor sale originale, finlandezii au respins înțelegerea. Finlanda, o țară de aproximativ patru milioane de oameni cu o mică armată, a respins colosul sovietic, o putere imperială cu 170 de milioane de oameni și cea mai mare forță militară din lume la ora aceea. Sovieticii au invadat, dar luptătorii finlandezi au oprit atacul sovietic prost planificat și executat luni de zile, administrând un KO Armatei Roșii. Rezistența lor a impresionat Occidentul. Premierul britanic Winston Churchill și alți lideri europeni au salutat eroismul Finlandei. Puterile occidentale nu au trimis arme, darămite să intervină militar. În cele din urmă, finlandezii și-au păstrat onoarea, dar au pierdut un război de uzură, cedând mai mult teritoriu decât ceruse Stalin inițial. Pierderile sovietice le-au depășit pe cele ale finlandezilor, iar Stalin s-a angajat într-o reorganizare tardivă de sus în jos a Armatei Roșii. Adolf Hitler și înaltul comandament german au concluzionat că, până la urmă, armata sovietică nu era un Goliat.

Războiul Coreei

Nu numai 1939 a fost important. Era anul 1950. Stalin era încă la putere, dar de data aceasta, micuța țară cu pricina era Coreea de Sud, invadată de forțele nord-coreene după ce i-a dat undă verde despotului de la Phenian, Kim Il Sung cu sprijinul militar a lui Stalin. Spre surprinderea lui Stalin, Statele Unite au format o coaliție militară internațională, susținută de o rezoluție a ONU (sovieticii, boicotând Consiliul de Securitate al ONU, nu reușiseră să-şi exercite dreptul de veto). Forțele ONU au aterizat în vârful sudic al Peninsulei Coreene și i-au ”împins” pe nord-coreeni până la granița cu China. Stalin l-a convins pe liderului chinez Mao Zedong să intervină. Armata Populară de Eliberare a Chinei a intervenit în număr mare, surprinzându-l pe comandantul american și a condus coaliția condusă de SUA înapoi la linia care împărțise nordul și sudul înainte de agresiunea nordului, ceea ce a dus la un impas costisitor. Totul s-a încheiat, în final, cu un armistițiu între Coreea de Nord și Coreea de Sud, fiind restabilite granițele inițiale, cele care erau în vigoare la declanșarea conflictului. Coreea de Nord s-a retras unilateral din acest pact la 27 mai 2009. Acest conflict, considerat a fi un război civil, a fost, de fapt, un război care a implicat intervenția, de partea ambelor părți, a celor două mari superputeri ale lumii, URSS și SUA, unele surse referindu-se la acest conflict ca fiind o etapă din Războiul Rece.

Stalin și Uniunea Sovietică au dispărut de mult. În locul lor sunt Vladimir Putin, un despot mult mai mic, și Rusia, o putere de rangul doi, deși încă periculoasă, care a moștenit arsenalul apocaliptic al URSS, veto-ul ONU și dușmănia față de Occident.

În februarie, când Putin a ales să invadeze Ucraina, respingând suveranitatea acesteia și disprețuind țara ca un pion în mâinile dușmanilor Rusiei, se aștepta la un răspuns internațional precum cel la care a asistat Stalin când a invadat Finlanda în 1939: zgomot de pe margine, dezbinare, inacțiune.

Până acum, însă, războiul din Ucraina a generat ceva mai aproape de ceea ce s-a întâmplat în Coreea de Sud în 1950 – deși de data aceasta, europenii au fost înaintea americanilor. Agresiunea lui Putin și, în mod esențial, eroismul și ingeniozitatea poporului ucrainean, soldaților și civililor deopotrivă, precum și hotărârea și inteligența demonstrate de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski au încurajat un Occident adormit în acțiune. Ucrainenii, ca și finlandezii, și-au păstrat onoarea. Dar de data aceasta, la fel și Occidentul. Astea sunt lecțiile din cele două confruntări ale anilor 1939 și 1950.

Ceea ce arată aceste paralele este că istoria nu se repetă, ideea este că istoria făcută în acele epoci anterioare se face și astăzi.
Eternul imperialism rus apare ca cea mai ușoară explicație, de parcă ar exista un fel de înclinație culturală înnăscută către agresiune. Aceste episoade recurente de agresiune rusă, cu toate diferențele dintre ele, reflectă aceeași capcană geopolitică, una pe care conducătorii ruși și-au întins-o din nou și din nou. Mulți ruși își văd țara ca pe o putere providențială, cu o civilizație distinctă și cu o misiune specială în lume. Oricum pe 9 mai rușii vor sărbători Ziua Victoriei dar și victoria în Ucraina chiar dacă ei sunt în dificultate în teatrul de operațiuni din Ucraina. Vehicule de luptă de infanterie BMP-2, BMP-3 și Kurganets-25, tancuri T-72BZM, T-90M «Proriv» și T-14 «Armata», rachete tactice operaționale sisteme «Iskander-M»”, precum și obuziere, sisteme de apărare aeriană și alte rachete strategice vor defila în Piața Roșie. Se zvonește că avioanele ruse vor desena pe cer litera Z pentru care au făcut pregătiri. La Moscova totul este normal. Nu este nici un război în vest doar o ”operațiune specială” (!?)

Europa un mozaic de opțiuni pe fondul unității!

Unele cancelarii au pus sub semnul întrebării atât înțelepciunea planurilor, cât și puterea de rezistență a Occidentului, sfătuind liderii să nu se reîntoarcă la politica de „îngrădire” care a guvernat relațiile cu Uniunea Sovietică. Alții au spus că criza din Ucraina și efectul ei profund asupra Europei oferă Statelor Unite o oportunitate de a se retrage din cel puțin o parte din responsabilitățile sale scumpe și asumate de a apăra lumea liberă a continentului european lăsându-i posibilitatea unei autonomii strategice limitate. Uniunea Europeană a elaborat planuri de a reduce dependența sa puternică de gazul rusesc cu două treimi până la sfârșitul acestui an și de a pune capăt tuturor importurilor de combustibili fosili din Rusia înainte de 2030. O cale lungă pe care unele din statele europene au pășit deja.

Aliații au anunțat majorări ale bugetului pentru apărare, care se vor extinde mult în viitor. Se așteaptă ca Finlanda și Suedia să solicite aderarea la NATO înainte de summitul din iunie de la Madrid, o schimbare semnificativă a echilibrului securității europene care ar crește, de asemenea, drastic prezența militară a alianței în apropierea Rusiei.

În urmă cu o săptămână, Biden a semnat proiecte de lege care pun capăt relațiilor comerciale normale cu Rusia și codifică interdicția din SUA asupra importurilor de petrol rusesc. Săptămâna trecută, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a votat pentru suspendarea calității de membru al Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU, iar o mișcare de lungă durată de revizuire a membrilor și puterilor Consiliului de Securitate, unde Rusia își folosește liber puterea de veto, a câștigat un nou impuls.

Trebuie să ne angajăm acum să fim în această luptă pe termen lung”, a spus Biden în timpul unei vizite la Varșovia luna trecută, subliniind lupta ca una dintre democrație și autocrație. „Trebuie să rămânem uniți astăzi și mâine și poimâine și pentru anii și deceniile următoare. Nu va fi ușor. Vor fi costuri.” Ultima revizuire majoră a relațiilor cu Rusia, care a călăuzit speranțele după prăbușirea Uniunii Sovietice, a avut loc în 1997, când liderii NATO și cei de la Moscova au aprobat „Actul de înființare privind relațiile reciproce, cooperarea și securitatea”. Reflectând „mediul de securitate în schimbare din Europa, … în care confruntarea Războiului Rece a fost înlocuită cu promisiunea unei cooperări mai strânse între foștii adversari”, au spus că vor acționa împreună pentru a construi „o pace durabilă și incluzivă în Europa și în Zona Atlanticului.” Întrucât a încercat să lege Rusia de interdependență, Actul fondator includea angajamente specifice de a respecta suveranitatea statelor, de a soluționa pașnic disputele și, din partea NATO, intenția de a evita orice staționare permanentă suplimentară a „forțelor de luptă substanțiale” la granițele Rusiei. De asemenea, a mai spus în mod specific că nu are scopul de a „întârzia, limita sau dilua deschiderea NATO pentru aderarea de noi membri”. În anii următori, aceste angajamente au fost adesea testate, cel mai recent înainte de criza actuală, prin invazia rusă din 2014 a unor părți din estul Ucrainei și anexarea Crimeei și prin sancțiunile occidentale care au rezultat. Dar chiar și după acele evenimente, Europa și Statele Unite au revenit într-o relație cu Rusia, fie din imperative economice, ca în cazul importurilor de energie ale Europei, fie din dorință, ca atunci când fostul președinte Donald Trump s-a lăudat cu legătura sa profundă cu Putin. Dar la un summit de urgență al NATO de luna trecută, „liderii au fost de acord să se reseteze descurajarea și apărarea pe termen lung”, a spus Stoltenberg. „Pentru a face față unei noi realități de securitate” cu mult mai multe forțe în est, mai multe avioane pe cer și mai multe nave pe mare și chiar cu baze militare. Rusia a „renunțat” de la Actul fondator, a spus el mai târziu. „Asta nu mai există.” Mai mulți factori de decizie europeni au spus că calculele lor actuale sunt modelate de doi factori majori. Prima este așteptarea că orice armistițiu în Ucraina este probabil să fie temporar. Chiar dacă Putin este de acord să depună armele pentru moment, mulți europeni cred că va căuta să se regrupeze, să reconstruiască armata rusă și să atace din nou odată ce se va simți pregătit. A doua este o groază profundă față de atrocitățile armatei ruse împotriva civililor care au ieșit la iveală de când forțele sale s-au retras spre estul Ucrainei în ultimele două săptămâni. Mulți cred că Putin însuși ar putea fi nevoit să facă față acuzațiilor de crime de război în fața tribunalelor internaționale. Combinația înseamnă că mulți europeni simt că continentul lor va fi instabil și nesigur atâta timp cât Putin se află la Kremlin.

Se conștientizează din ce în ce mai mult că aceasta este o situație pe termen lung și că se formează o strategie de izolare, o strategie de apărare”, a declarat ministrul de externe leton, Edgars Rinkevics, într-un interviu. „Sprijină Ucraina cât poți de mult, sancționează Rusia cât poți de mult, fă cât poți de mult pentru a reduce dependența de Rusia oricum poți și, în cele din urmă, da, pune mai mult accent pe apărarea militară”. Rinkevics a fost printre membrii UE, miniștrii de externe, care au luat micul dejun la Luxemburg săptămâna aceasta cu procurorul șef al Curții Penale Internaționale pentru a discuta despre crime de război. „Când vine vorba de investigarea tuturor crimelor de război, aceasta nu se poate opri la comandantul de teren, iar în Rusia, comandantul suprem este președintele Federației Ruse”, a spus Rinkevics. „Sentimentul de după Bucha”, suburbia Kievului, unde trupele ruse în retragere au lăsat zeci de civili morți pe străzi, unii aparent torturați și executați, „este că va fi foarte greu să vorbești cu Putin sau cu oricine din guvernul rus fără să-ți amintești ce anume s-a întâmplat.[3]

Post Scriptum 1:

Spionajul în vreme de criză creste în amploare. Anchetatorii slovaci au descoperit o rețea de spionaj rusă care „arată în microcosmos modul în care Kremlinul a căutat să câștige influență și să semene discordie pe marginea estică a Europei fost-comuniste, folosind spioni, ajutoare plătite, naționaliști de extremă-dreapta și mass-media care dezinforma”, a informat miercuri New York Times într-un material trimis din orașul Košice, chiar la nord de granița cu Ungaria.

Cerința Rusiei pentru influență, spun oficialii, a luat-o în viteză după anexarea Crimeei în 2014 și invazia inițială a estului Ucrainei, generând un val de dezinformare rusă în Slovacia și în întreaga regiune”, scrie Andrew Higgins de la Times. „Media prietenoasă descriu în mod obișnuit Rusia ca un campion al păcii și o stea a marilor valori creștine, în timp ce aruncă NATO drept o amenințare belicoasă”.

Post Scriptum 2:

POTUS46 (Joe Biden) a fost în lumina refectoarelor la o cină cu Secretarul Apărării Austin și Președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore Mark Milley la care au participat și alți militari de rang înalt. „Când eram ”copil” în Senatul Statelor Unite, la 30 – 40 de ani, eram președintele subcomitetului NATO [la] Comitetul pentru Relații Externe”, le-a spus președintele Biden liderilor militari americani miercuri seară,20 aprilie, în timpul unei cine la Casa Albă. „Nu din cauza mea sau a unui lucru anume, dar nu am văzut niciodată NATO unită[4], a spus el. ”Și, în calitate de comandant șef, eu mă bazez pe sfaturile dumneavoastră să mențin avantajul nostru militar și să rămân garantul suprem al securității Americii. Sincer, sincer, deși a fost vicepreședinte timp de 8 ani și senator pentru 36 de ani, nu am apreciat pe deplin asta – cum ne arată, literalmente, restul lumii ca lider al lumii libere. Adică, ne arată în moduri foarte precise, specifice. Și ceva pe care toți îl înțelegeți pe deplin[5]” a spus Biden.


[1] RS-28 Sarmat, cunoscută în mod colocvial în occident ca „Satan II”, este o rachetă intercontinentală cu combustibil lichid. Este destinată să înlocuiască ICBM R-36M în arsenalul Rusiei. Sarmat este una dintre cele șase noi arme strategice rusești dezvăluite de președintele rus Vladimir Putin la 1 martie 2018. RS-28 Sarmat a efectuat primul zbor de testare pe 20 aprilie 2022, iar guvernul rus se așteaptă ca racheta să intre în serviciu mai târziu în cursul anului. Racheta este similară cu SS-18 existent, dar are ceva modificări sub ”capotă”. La fel ca SS-18, Sarmat ar putea transporta 10 și posibil mai multe focoase nucleare țintite în mod independent, cu o rază de acțiune de până la 18.000 de kilometri, conform Proiectului de apărare antirachetă de la Centrul de Studii Strategice și Internaționale.

[2] Statele Unite au cheltuit aproximativ 3,4 miliarde de dolari pentru a trimite asistență militară Ucrainei de când Rusia a invadat pe 24 februarie. Phoenix Ghost, un vehicul aerian fără pilot, a fost proiectat parțial având în vedere Ucraina, spune Pentagonul. Anterior, un alt oficial al Pentagonului a sugerat că Fantoma Phoenix a fost creată special pentru Ucraina, dar Kirby a renunțat la aceste comentarii, declarând că drona fusese în dezvoltare cu mult înainte ca președintele rus Vladimir Putin să lanseze invazia. SUA vor trimite 121 de unități ale dronei în Ucraina. Drona a fost dezvoltată de compania AEVEX Aerospace cu sediul în California, o companie secretă care spune că furnizează „soluții de inteligență aeropurtată cu spectru complet” Fantoma Phoenix este asemănătoare cu dronele „switchblade” – cunoscute și sub denumirea de „drone kamikaze” sau „muniții rătăcitoare” – drone pe care SUA le-au livrat deja Ucrainei. În schimb, astfel de drone atârnă în aer înainte de a se prăbuși în ținta lor și de a detona un focos anti-blindate de tip Javelin la impact. „[Fantoma Phoenix], ca aproape toate sistemele aeriene fără pilot, desigur, are optică. Deci, poate fi folosit și pentru a oferi o imagine vizuală a ceea ce vede, desigur, dar principalul său obiectiv este atacul”, a spus Kirby.

[3] If Russia is not stopped, it will continue its aggression in Europe – Rinkevics-The Baltic Times

[4] Remarks by President Biden Before Meeting with the Secretary of Defense, Deputy Secretary of Defense, Joint Chiefs of Staff, and Combatant Commanders APRIL 20, 2022

[5] Ibidem 3


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog