Kremlin: „Toată lumea vrea să evite o ciocnire directă între Rusia și NATO. Rusia va fi pregătită să dea cel mai decisiv răspuns țărilor care se vor implica în războiul din Ucraina”

Jurnal de război (XI). Un război lung și costisitor

Până acum, nimeni nu poate crede că sancțiunile economice vor forța Rusia lui Putin să regândească invadarea Ucrainei. Rubla s-a stabilizat, metodele de ocolire a sancțiunilor sunt bine cunoscute, iar China va menține deschise liniile de salvare economice necesare Moscovei. Poate suna banal, dar Rusia nu va da înapoi doar pentru că McDonald’s și-a închis sucursalele din Moscova. Pe măsură ce luptele continuă, totuși, o altă realitate devine clară: va fi suficient ”cufărul de război” al Rusiei, alimentat de câștigurile din vânzarea de gaze și petrol, pentru a-și desfășura „operația militară specială”. O națiune creditoare de primă alegere va fi China, despre care unii au prezis că ar putea juca un „joc lung” care are ca obiectiv final închirierea sau cumpărarea Orientului Îndepărtat al Rusiei. Dacă acest scenariu este credibil, poziția Chinei cu privire la război devine un fel de ”win-win”. Dacă, pe de o parte, Rusia ar ieși din război cu ceva ”trofee” de arătat, atunci China va simți o mai mare încredere în organizarea unui atac asupra Taiwanului, în timp ce, dacă, pe de altă parte, Rusia acceptă un compromis sângeros, China îi va cere mult în schimbul sprijinului continuu.

Oligarhii for ever!

Chiar dacă sondajele de opinie din media Federație Ruse raportează un sprijin covârșitor al publicului pentru campania militară rusă în Ucraina, pe fondul propagandei de stat omniprezente și a noilor legi care interzic criticile la adresa războiului, monolitul din jurul lui Putin încep să se crape. În cele două luni de când Rusia a invadat Ucraina, tăcerea – și chiar acceptarea – din partea elitei ruse a început să se destrame. O parte din siloviki crescuți de Elțîn dau rateuri. Sancțiunile majore impuse de Occident au coborât o nouă cortină de fier asupra economiei ruse, înghețând în conturi de zeci de miliarde de dolari din multe dintre activele magnaților. Liniile de demarcație între facțiunile elitei economice rusești devin din ce în ce mai marcante, iar unii dintre magnați – în special cei care și-au făcut averea înainte de venirea la putere a președintelui Vladimir Putin – au început, în mod sporadic și cu

În afară de acești magnați, la Moscova există o armată de oficiali și directori de afaceri care nu sunt tulburați de izolarea economică în creștere a Rusiei ca urmare a invaziei. Ei s-au plâns în schimb că armata ar fi trebuit să fie mai bine pregătită.

Să ne aducem aminte că primul grup de oligarhi a apărut în urma privatizării anilor 1990, în special vânzările în numerar ale celor mai mari întreprinderi de stat după 1995. Acest proces a fost afectat de corupție semnificativă, culminând cu infama schemă de „împrumuturi pentru acțiuni”. Ea nu a făcut altceva decât a selectat magnați în schimbul unor împrumuturi menite să susțină bugetul federal. Guvernul a intrat în incapacitate de plată în mod intenționat la împrumuturile sale, permițând creditorilor săi – viitorii oligarhi – să scoată la licitație participațiile la companii gigantice precum Yukos, Lukoil și Norilsk Nickel, de obicei pentru ei înșiși. În esență, administrația președintelui Boris Elțin părea să îmbogățească un grup mic de magnați vânzând cele mai valoroase părți ale economiei sovietice cu o reducere considerabilă. După ce Putin a venit la putere în 2000, el a facilitat al doilea val de oligarhi prin contracte de stat. Furnizorii privați din multe sectoare, cum ar fi infrastructura, apărarea și îngrijirea sănătății, ar suprataxa guvernul la prețuri de multe ori mai mari decât rata pieței, oferind comisioane pentru funcționarii de stat implicați. Astfel, Putin a îmbogățit o nouă legiune de oligarhi care îi datorează averile enorme.

Însă din anii 2000, Putin a dat lovitura. În esență, Putin a propus un acord: oligarhii ar rămâne în afara politicii, iar Kremlinul ar rămâne în afara afacerilor lor și ar lăsa în pace câștigurile lor adesea ilegitime.

În plus, dezamăgirea populară față de privatizarea din anii 1990 a facilitat retrocedarea parțială a acesteia în anii 2000. Kremlinul lui Putin a aplicat presiuni politice asupra oligarhilor din industrii strategice, cum ar fi mass-media și resursele naturale, pentru a vinde acțiunile de control înapoi către stat. Putin a adoptat și legi care acordau tratament preferențial așa-ziselor corporații de stat. Aceste mișcări au asigurat controlul Kremlinului asupra economiei și asupra oligarhilor.

Trei tipuri de oligarhi se remarcă în jurul puterii de la Kremlin

Mai întâi vin prietenii lui Putin, care au o legătură personală cu președintele. Mulți dintre prietenii apropiați ai lui Putin – în special cei din zilele sale din Sankt Petersburg și cei din KGB – au experimentat o ascensiune fulgerătoare la bogăția extremă. Câțiva dintre cei mai apropiați prieteni oligarhi ai lui Putin din Sankt Petersburg sunt Yuri Kovalchuk, adesea numit „bancherul personal” al lui Putin; Gennady Timchenko, al cărui activ-cheie este firma de comercializare a energiei Gunvor; și frații Arkady și Boris Rotenberg, care dețin active în construcții, electricitate și conducte. Toți acești indivizi au fost sancționați de Putin personal.

Al doilea grup include lideri ai serviciilor de securitate ale Rusiei, poliția și armata – cunoscute sub denumirea de „siloviki” – care și-au folosit, de asemenea, rețelele pentru a acumula bogății personale extreme. Unii dintre acești așa-numiți „silovarhi” sunt foști KGB, iar acum FSB, ofițeri de informații care au privit cu gelozie puterea și bogăția oligarhilor din epoca Elțîn și le-au obținut pe ambele sub Putin. Bărbatul reputat a fi liderul informal al siloviki este Igor Sechin, președintele gigantului petrolier Rosneft, considerat pe scară largă drept a doua cea mai puternică persoană din Rusia.

În cele din urmă, cel mai mare număr de oligarhi ruși sunt ”străini” fără legături personale cu Putin, armata sau FSB. Într-adevăr, unii ”străini” actuali sunt oligarhii din epoca anilor 1990. În timp ce Putin i-a zdrobit selectiv pe oligarhii incomozi din punct de vedere politic după venirea la putere, el nu a căutat să „elimine oligarhii ca clasă” în mod sistematic, așa cum promisese în timpul campaniei sale electorale inițiale. De exemplu, oligarhi precum Vladimir Potanin și Oleg Deripaska, care și-au acumulat averea în anii 1990, figurează în mod regulat pe listele celor mai bogați ruși de astăzi.

Oligarhii lui Putin și geopolitica

Să nu vă înșelați: indiferent de tipul lor, oligarhii l-au ajutat pe Putin să rămână la putere prin liniștea lor politică și sprijinul economic pentru inițiativele interne ale Kremlinului. Avem exmple clare de sprijin al politicilor lui Putin: dexemplu, în 2014, banca rusă FCRB a împrumutat 9,4 milioane de euro (10,3 milioane de dolari SUA) partidului populist anti-UE Marine Le Pen din Franța, creând o datorie politică față de Rusia. Și în 2016, Lukoil, a doua mare companie petrolieră a Rusiei, a plătit o amendă guvernamentală de 1,4 milioane de dolari pentru Martin Nejedly, un consilier cheie al președintelui ceh în 2016, ceea ce ia permis lui Nejedly să-și păstreze poziția influentă. Acest lucru l-a făcut pe președintele ceh Milos Zema „unul dintre cei mai înfocați simpatizanți ai Kremlinului printre liderii europeni”. Să mai amintim că unii oligarhi inițiază astfel de tranzacții, semnificative din punct de vedere geopolitic, în mod voluntar pentru a crea relații cu Kremlinul. Cu toate aceste cu greu poți stabili legături cauzale directe între „voluntariatul geopolitic” al oligarhilor și politicile pro-Kremlin ale beneficiarilor acestora.

Unii oligarhi vorbesc deja împotriva războiului, cum ar fi președintele Grupului Alfa, Mikhail Fridman, și magnatul metalelor Oleg Deripaska – ambii fiind sancționați de Occident. Lukoil a cerut, de asemenea, sfârșitul războiului. Deși Lukoil nu este în prezent sub sancțiuni directe, comercianții de petrol evită deja produsele sale în așteptare. Cred că vom vedea o opoziție din ce în ce mai puternică față de război din partea oligarhilor. Cel puțin, disponibilitatea lor de a face treaba murdară a Kremlinului încercând să influențeze politicienii occidentali se va diminua probabil semnificativ.

Cel puțin patru oligarhi în vogă în era mai ”liberală” a predecesorului lui Putin, președintele Boris Elțin, au părăsit Rusia. Cel puțin patru înalți oficiali au demisionat din funcție și au părăsit țara, cel mai înalt rang dintre aceștia fiind Anatoli Chubais, țarul privatizării din epoca Elțin. Dar cei care se află în poziții de vârf vitale pentru funcționarea continuă a țării rămân – unii prinși în cadrl sistemului, incapabili să plece chiar dacă și-ar dori. În special, șefa Băncii Centrale a Rusiei, cu maniere blânde și foarte apreciată, Elvira Nabiullina, și-a prezentat demisia după impunerea sancțiunilor occidentale, dar Putin a refuzat să o lase să demisioneze. Un alt exemplu este Vladimir Potanin, proprietarul fabricii de metale Norilsk Nickel, care a fost un arhitect al privatizărilor Rusiei în anii 1990. El a avertizat într-o discuție cu cei de la Washington Post că propunerile de confiscare a activelor companiilor străine care au părăsit Rusia în urma războiului vor distruge încrederea investitorilor și vor arunca țara înapoi. la revoluția din 1917. Oleg Deripaska, magnatul aluminiului care și-a făcut averea inițială în timpul erei Elțin, a mers cel mai departe, numind războiul din Ucraina „nebunie”, deși și el s-a concentrat pe bilanțul economic al invaziei. El a prezis că criza economică rezultată din sancțiuni va fi de trei ori mai gravă decât criza financiară din 1998 care a zguduit economia rusă și a aruncat mănușa regimului Putin, declarând că politicile sale de capitalism de stat din ultimii 14 ani au „Nu a condus nici la creșterea economică, nici la creșterea veniturilor populației.” Într-o postare ulterioară pe canalul său Telegram, preluată de media internațională, Deripaska a scris că actualul „conflict armat” a fost „o nebunie de care ne va fi rușine multă vreme”. În următoarea propoziție, însă, el a indicat că Occidentul este la fel de vinovat pentru o „mobilizare ideologică infernală din toate părțile”.

Ce pot face oligarhii lui Putin?

Când 37 dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Rusia au fost chemați la Kremlin pentru întâlnirea cu Putin la câteva ore după ce acesta a lansat războiul pe 24 februarie, mulți dintre ei au fost deprimați și șocați. „Toată lumea stătea acolo zdrobită.”- a declarat unul dintre participanți sub condiția anonimatului pentru Washington Post. Toți aceștia l-au urmat pe Putin în toate măsurile luate și l-au sprijinit în consolidarea complexul militaro-industrial rusesc.

În primul rând, oligarhii nu lucrează bine împreună. În „capitalismul tip pihrania” al Rusiei, acești miliardari au căutat în mare parte să-și învingă rivalii. Supraviețuirea individuală în vederea Kremlinului, nu apărarea intereselor comune, cum ar fi eliminarea sancțiunilor, a fost modus operandi al oligarhilor. Kremlinul, la rândul său, a promis sprijin de stat companiilor sancționate, în special din sectorul bancar. Mai important, armele, nu banii, vorbesc cel mai tare astăzi la Kremlin. Atâta timp cât Putin își păstrează controlul asupra siloviki – actualii și foștii ofițeri militari și de informații apropiați de Putin – ceilalți oligarhi, în opinia mea, vor rămâne ostatici ai regimului său. Este mai probabil ca generalii să-l influențeze pe Putin decât oligarhii – iar un colaps economic poate fi și mai convingător.

Coaliția pentru înfrângerea lui Putin

„Ucraina a făcut o treabă magnifică apărăndu-și suveranitatea împotriva invaziei neprovocate a Rusiei”, a spus Austin în declarația de deschidere a coferinței de la Rammstein. „Și curajul și priceperea Ucrainei vor rămâne în istoria militară. Știi, bătălia de la Iwo Jima a durat 36 de zile. Bătălia de la Bulge a durat 40 de zile. Și Ucraina a învins acum armata rusă timp de 62 de zile. Rezistența voastră a adus inspirație lumii libere, și mai mare hotărâre NATO și glorie Ucrainei.” El a mai adăugat că de la începutul invaziei Rusiei, peste 30 de aliați și parteneri au angajat mai mult de 5 miliarde de dolari în echipamente pentru a sprijini Ucraina. Dintre acestea, SUA au angajat aproximativ 3,7 miliarde de dolari. La conferința de presă Austin a fost, de asemenea, presat să clarifice comentariile pe care le-a făcut în Polonia, spunând că SUA vor să vadă Rusia slăbită. Secretarul apărării a spus că scopul Statelor Unite este de a ajuta la asigurarea faptului că Rusia nu mai poate conduce agresiuni împotriva vecinilor săi. „Vrem să facem mai greu Rusiei să-și amenințe vecinii și să-i lăsăm mai puțin capabili să facă asta”, a spus Austin, înainte de a prezenta pierderile grele pe care le-a suferit Rusia în timpul invaziei Ucrainei. El a adăugat, conform Washington Post: „Așa că am dori să ne asigurăm, din nou, că ei nu au același tip de capacitate de a-și hărțui vecinii pe care l-am văzut la începutul acestui conflict”. Austin a fost, de asemenea, întrebat despre îngrijorările că Rusia ar putea folosi o armă nucleară tactică în Ucraina, teamă exacerbată de amenințările ocazionale formulate de unii politicieni și comentatori de televiziune ruși. „Ne-ați auzit spunând de mai multe ori că acest tip de retorică este foarte periculoasă și inutilă”, a spus Austin. „Nimeni nu vrea să vadă un război nuclear. Este un război pe care, știi, toate părțile îl pierd și, prin urmare, zăngănitul săbiilor și, știi, retorica periculoasă este în mod evident inutilă și ceva în care nu ne vom angaja.” De asemenea, șeful apărării american a lăudat Germania, care a anunțat marți la Rammstein că va trimite arme grele, inclusiv tancuri, în Ucraina. „Aceste sisteme vor oferi o capacitate reală”, a spus el.

Pe măsură ce războiul din Ucraina continuă multe state se reorientează spre cumpărarea de arme de ultimă generație. Există un sentiment general de urgență de a îmbunătăți capacitățile militare cât mai repede posibil. Astfel una din țările vizate ca posibil furnizor a devenit Israelul, un magnet pentru oficialii străini de securitate din zeci de țări. Se pare ca dintr-o dată lumea a constatat că epoca păcii a fost doar o iluzie. O putere mondială invadează vecinul din motive necunoscute, bombardează orașele și omoară locuitorii acestora într-un număr similar unui război mondial. Constatăm ca superioritatea aeriană depinde mai puțin de o flotă de bombardiere și avioane de atac sofisticate și mai mult de echipamente, cum ar fi UAV-urile(!?) Și cum rămâne cu viitorul războiului cu tancuri pe câmpul de luptă al secolului 21?

O coaliție la fel ca cele din Irak si Afganistan?

Deocamdată nu este chiar o Coaliția pentru înfrângerea lui Putin – și numele este, desigur, ”blând”: Grupul Consultativ pentru Apărare Ucrainei. În schimb, Coaliția Globală pentru Înfrângerea ISIS, creată de SUA în 2014, includea 84 de țări. Și totuși, dacă SUA vor ajunge să formeze o alianță globală pentru a lupta în mod activ împotriva Rusiei, cele aproximativ 40 de țări convocate de secretarul american al Apărării Lloyd Austin pe 22 aprilie la baza forțelor aeriene Rammstein din Germania vor constitui probabil nucleul acesteia. Grupul a inclus zeci de miniștri ai apărării și șefi ai apărării – în principal din țări europene. Austin i-a reunit ca o modalitate de a demonstra sprijinul vizibil pentru Ucraina și de a îmbunătăți coordonarea țărilor care au trimis cantități uriașe de asistență militară, inclusiv armament greu, pentru a ajuta Kievul să lupte împotriva invadatorilor ruși. La conferință de presă de după reuniune, din seara zilei respective, Austin a spus că grupul se va întâlni lunar în viitor – un semn că aliații Ucrainei se pregătesc pentru un conflict de durată.

Întâlnirea părea menită să respingă parțial o narațiune venită de la Moscova conform căreia Rusia poartă un război de facto cu NATO, despre care înalți oficiali ruși susțin că folosește Ucraina ca proxi. Cu toate acestea, lista de participanți din Germania, deși avea ca majoritate țările membre NATO, s-a extins și mai mult pe tot globul, incluzând Australia, Japonia, Kenya, Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Tunisia. Nu am găsit printre invitați țări din America Centrală sau de Sud.

UE și NATO au participat, de asemenea, la întâlnirea de marți din Germania, deși secretarul general al NATO Jens Stoltenberg nu a putut să participe din cauza simptomelor de răceală. Austin a călătorit la Rammstein după o vizită la Kiev cu secretarul de stat al SUA Antony Blinken. Ministrul ucrainean al apărării, Oleksiy Reznikov, a participat și el la evenimentul de la Rammstein.

Reacția Kremlinului a fost imediată prin declarațiile lui Lavrov care continuă marota războiului nuclear. „NATO, în esență, este angajată într-un război cu Rusia printr-un proxi și îi înarmează”, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-un interviu acordat presei controlate de statul rus. „Războiul înseamnă război.”- a spus el. Comentariile au fost uluitoare în parte pentru că Kremlinul a refuzat să admită că poartă război în Ucraina și, în schimb, a insistat pe „operațiune militară specială” ca eufemism.

Incendiile misterioase la instalațiile sensibile complică provocarea de război a Rusiei

O serie de incendii și explozii inexplicabile în locații strategice din Rusia (Tver, Koroliov, Briansk, Kursk, Voronezh, Belgorod), inclusiv depozite de muniții si armament, facilitați de cercetare în domeniul apărării și cea mai mare fabrică chimică din țară, au ridicat suspiciuni că cel puțin unele ar fi putut fi cauzate de sabotaj sau atacuri ucrainene. În cele mai recente incidente de miercuri, 27 aprilie, presa rusă a raportat explozii la trei depozite de muniții din regiunile Belgorod, Voronezh și Kursk de lângă granița de est a Ucrainei, o zonă folosită pentru aprovizionarea și întărirea trupelor angajate în bătălia Rusiei pentru controlul regiunii Donbas. Exploziile de miercuri 27 aprilie au urmat altor două explozii de luni la depozitele de petrol din orașul Bryansk, tot lângă granița cu Ucraina. Imaginile distribuite pe rețelele sociale ale uneia dintre aceste explozii sugerează că aceasta a fost cauzată de o lovitură aeriană sau una cu rachete. Depozitele se află la mai puțin de 160 de km de Ucraina, în raza de acțiune a rachetelor balistice tactice Tochka[1] deținute de ucraineni. Toate locurile afectate sunt probabil implicate în furnizarea de combustibil și muniție pentru trupele angajate în Donbas, iar pagubele ar putea împiedica eforturile Rusiei de a-și susține ofensiva acolo. Rusia nu a spus ce a cauzat aceste ultime incendii, dar la începutul acestei luni, Kremlinul a acuzat Ucraina că a efectuat un atac cu elicoptere împotriva unui depozit de combustibil din Belgorod. Oficialii ucraineni au refuzat să comenteze dacă Ucraina a fost implicată, dar nu au descurajat sugestiile că ar fi putut fi. Un consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat că „karma” ar fi putut fi responsabilă și a spus că o țară precum Rusia care a invadat o altă țară și i-a ucis cetățenii ar trebui să se aștepte să fie atacată. „Mai devreme sau mai târziu, datoriile vor trebui rambursate”, a spus Mykhailo Podolyak într-o postare Telegram scrisă în rusă. „Și, prin urmare, dezarmarea depozitelor ucigașilor Belgorod-Voronezh este un proces absolut firesc. Karma este un lucru crud.

Cel puțin alte două incendii care nu se află în raza de acțiune a rachetelor și dronelor ucrainene nu pot fi explicate cu ușurință. Joia trecută, 21 aprilie 2022, un incendiu a distrus etajele superioare ale celui de-al doilea Institut Central de Cercetare al Ministerului Apărării din orașul Tver, la nord-vest de Moscova; Cel puțin 17 persoane au murit, potrivit agenției de știri ruse Tass. Peste două duzini de oameni au fost răniți, a spus agenția de presă, inclusiv unii care au sărit pentru a-și salva viața lor, de la etajele superioare ale clădirii. Institutul este cunoscut ca un centru de cercetare extrem de sensibilă asupra sistemelor cheie de rachete, inclusiv a celor mai avansate programe stealth ale Rusiei, precum și a rachetei Iskander, utilizată pe scară largă în Ucraina, și a sistemului de apărare aeriană S-400. Agenția rusă Tass a spus că anchetele inițiale au sugerat că incendiul a fost cauzat de o defecțiune electrică, dar că a fost deschisă o anchetă penală.

Noua fază a războiului ucrainian

Războiul din Ucraina a intrat într-o nouă fază. Se luptă acum în primul rând într-o zonă geografică mai mică din estul țării, pe un teren mai puțin urbanizat. Cum schimbă asta nevoile Ucrainei în materie de armament? Ceea ce vedem este că acesta este un război de artilerie. Acest lucru se datorează parțial pentru că rușii nu au reușit să manevreze eficient și parțial pentru că, deși terenul din est este deschis vorbim de „țara tancurilor”, asta înseamnă, de asemenea, că este foarte deschis pentru observare și pentru utilizarea lovituri de artilerie. De la invazia inițială a Rusiei în acea zonă în urmă cu ani, au fost amenajat cu tranșee pe direcția est-vest din cauza loviturilor de artileriei datorate separatiștilor. Asta nu s-a schimbat. Este un raport al Institutul Regal al Serviciilor (n.a. A.G.- armate) Unite din Regatul Unit, care a arătat că, deși armele antitanc i-au încetinit pe ruși, ceea ce îi ucide cu adevărat este artileria. Acesta este motivul trimiterii de echipamente de artilerie pentru ucraineni. Trupele ucrainene dețin acum mai mult de jumătate din cele 90 de obuziere pe care SUA le-au promis și care vor ajuta la învingerea unui atac rusesc în regiunea de est a țării, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. Obuzierele M777 de 155 mm au fost incluse în cele două pachete de ajutor de 800 de milioane de dolari ale președintelui Joe Biden, aprobate pe 13 aprilie, respectiv 21 aprilie, și au reprezentat prima dată când SUA au trimis astfel de artilerie în Ucraina de când forțele ruse au invadat 24 februarie. Deși sunt de un calibru diferit față de obuzierele Msta-B de 152 mm din era sovietică din Ucraina, ele împărtășesc aceleași „contururi de bază”, a declarat săptămâna trecută un înalt oficial al apărării american. Obuzierele vin cu camioane pentru a le remorca și 144.000 de obuze de artilerie. Pachetul include, de asemenea, 10 radare de contra-artilerie AN/TPQ-36, care au capacitatea de a detecta și urmări focul de artilerie și rachete pentru a-l contraataca în punctul său de origine. M777 folosește un sistem digital de control al focului similar cu cel de pe obuzierele autopropulsate, cum ar fi M109A6 Paladin. Forțele Armate Ucrainene vor primi şi obuze de tip M982 Excalibur. M982 Excalibur[2] poate fi asul din mâneca artileriștilor ucraineni, deoarece acest proiectil are o rază de acțiune impresionantă de 40 km și o eroare de câțiva metri datorită sistemului de ghidare.

De asemenea sosirea sistemelor Gepard este importantă deși instruirea militarilor ucraineni ar ajunge unde la 5 luni dacă iau ca referință perioada în care au învățat românii să le mânuiască. Este de bun simț să doborâm elicoptere rusești spun ucrainenii care vor utiliza aceste sisteme germane. Există această veche zicală că ”artileria cucerește și infanteriei ocupă”.

”Fătucile”/”coțofenele” care scot la tablă generalii să explice operațiunile militare nu dovedesc faptul că înțeleg dimensiunile geografice reale ale Ucrainei care diferă pur și simplu de dimensiunea Luxemburgului dar nu înțeleg nici operațiunile militare. Este nevoie de pregătire militară nu de bună-voință. Eu personal cred ca este sub demnitatea unui general să facă demonstrații la tablă. Am făcut-o când eram la școala militară/la aplicațiile din teren sau la Universitatea de Apărarea a SUA în fața altor generali când am prezentat o situație strategică/tactică pe hartă. Spun cu modestie lucrul acesta dar în mod sigur am o viziune diferită de a celor care ”coloreaza hărțile” în fiecare seară pe anumite posturi de televiziune. Acolo la harta trebuie să fie moderatorul sau în cel mai bun caz un ofițer de stat major care a făcut planificare în aplicații sau în teatre de operații și care să explice iar generalul să corecteze sau nu, sau să adauge lucruri noi. Dar, mă rog, la noi ca la nimeni. Ați văzut vreun general cu adevărat NATO (nu făcuți din vorbe/vopsiți, profesori sau mai știu eu ce) ieșind la tablă pe un post de televiziune occidental? (nu vorbesc de prezentările oficiale de la seminarii/conferințe etc). Îmi cer scuze pentru opina care s-ar putea să stârnească controverse dar asta este părerea mea. Eu personal încerc să acopăr zona de geopolitică și de înzestrare cu tehnică pentru ca asta am făcut. Nu am luptat în teatre de operații dar am luptat acolo unde unii nu ar rezista nici cu pușca în mână. Da să continuăm.

Ultima dată când cineva a invadat Ucraina a fost naziștii cu Operațiunea Barbarossa. A fost nevoie de mult timp-din iunie până în septembrie- ca să ajungă la Kiev și să-l ocupe și au avut 3,8 milioane de combatanți dotați cu ultimul tip de tehnică militară. Problema logisticii se rezumă la două lucruri. Unu, distanta și doi, interdicția intrării în Ucraina cu arme si provizii din partea armatei ruse. Cinci gări din centrul și vestul Ucrainei au fost lovite de atacuri aeriene ruse în interval de o oră, în timp ce războiul se desfășoară fără încetare în sudul și estul țării. Comandamentul militar al Ucrainei a declarat că Rusia încearcă să bombardeze infrastructura feroviară pentru a întrerupe aprovizionarea cu arme din țări străine. „Ei încearcă să distrugă căile de aprovizionare a asistenței militare-tehnice din partea statelor partenere. Pentru a face acest lucru, ei concentrează loviturile asupra nodurilor de cale ferată”, a scris într-o postare pe Facebook. Ministerul rus al Apărării a declarat că a distrus șase instalații feroviare folosite pentru a furniza armament străin forțelor ucrainene. Și totuși lanțul de aprovizionare pare să fie în vigoare, pare să aibă un ritm destul de ridicat și, până acum, nu pare să fi suferit perturbări directe serioase.

Cât privește folosirea tancurilor de fiecare dată când există un război în care un tanc este distrus, oamenii spun că este sfârșitul tancului. Tancul a devenit un simbol al războiului Blitzkrieg din secolul al XX-lea, iar pentru mulți oameni, asta reprezintă mai degrabă gândirea industrializată decât gândirea informațională. Dar întrebarea este, mai aveți nevoie de o formă de mobilitate letală protejată pe câmpul de luptă? Cred că răspunsul la această întrebare este da. Și dacă nu este un tanc, ce este? Ceea ce au făcut israelienii mai întâi și ceea ce ar trebui să facem noi acum este să punem „protecție activă” vehiculelor noastre care să oprească RPG-urile și rachetele ghidate antitanc. Au viteză destul de mică, așa că computerul le poate surprinde cu un radar. Pot trage cu ceva muniție obișnuită pe măsură ce se apropie de tanc. Vorbim de o protecție activă „Windbreaker- spărgătoar de vânt[3]” cu mijloace radar sofisticate.

Statele Unite trimit, de asemenea, cel puțin 121 de sisteme aeriene tactice fără pilot Phoenix Ghost, drone înarmate care au atât capacități de recunoaștere, cât și de atac. Aeronava nou dezvoltată poartă, de asemenea, o sarcină utilă de arme mai mare și poate zbura mai departe decât sistemele suplimentare de atac așa numitele drone Switchblade care sunt, de asemenea, în pachet. Problema dronelor este o chestiune semnificativă, nu doar pentru că este un sistem anti-tanc/anti mijloc blindat, ci pentru că este o platformă cu senzori care poate oferi o vizibilitate aproape totală a zonei operaționale. Cât privește drona Phoenix Ghost se pare că este, în esență, un Switchblade complet. Nu sunt publice caracteristicile tehnice. Switchblade sau Phoenix Ghost au capacități mai lungi de rămânere în aer și au, de asemenea, un pachet de senzori care este mai sofisticat în a viza exact ceea ce doresc să urmărească. Este o armă lansată cu precizie. Este ca o bombă ghidată. Este extrem de capabilă să găsească și să atingă o țintă cu precizie. Cu o dronă, dacă o zburați pe un joystick, trebuie să zburați drona acolo și apoi să lansați racheta și să vă asigurați că este la țintă. Este doar puțin mai complicat.

Mi-am pus întrebarea pe care poate și dumneavoastră v-ați pus-o: sunt bune pentru ucraineni armele din epoca sovietică pe care țările din Europa de Est, cum ar fi Polonia și Republica Cehă, le trimit din propriile arsenale în Ucraina? Un răspuns ar fi posibilitatea de instruire a militarilor ucraineni. În cazul tunurilor de 155mm această pregătire se face în afara Ucrainei[4]. A fost o întreagă discuție cu Mig-29 din Polonia și lumea a întrebat de ce nu le trimitem F-16 sau F-15. Este ca și cum ai merge în Japonia și ai închiria o mașină, să faci un tur al orașului, o mașină cu volanul pe dreapta și cu instrucțiuni de folosire în japoneză. Obținând echipament din epoca sovietică, ucrainenii sunt familiarizați cu el, deoarece au același echipament. Toate instrucțiunile sunt în chirilică. Așadar, pot exista unele modificări ale avionicii din cauza standardelor NATO, dar nu este ca și cum ați păși în ceva cu totul diferit. Eu sincer m-am uitat la operațiunile militare din Irak si Afganistan unde s-au folosit elicoptere. Ele au avut rolul lor dar în momentul apariție pe linia frontului era hârțuite și date jos cu o largă varietate de arme pe care le au și rușii și le folosesc în Ucraina, mai ales sisteme S-400 și S-500. Cu toate acestea Ucraina a primit și elicoptere din era sovietica-Mi-17 de la americani.

Cum poate fi sfârșitul?

Toate războaiele se termină, iar momentele lor finale sunt adesea vii și memorabile. Să luăm, de exemplu, capitularea generalului confederat Robert E. Lee în fața generalului Uniunii Ulisse S. Grant în aprilie 1865, care a pus capăt războiului civil din SUA; sau armistițiul care a pus capăt Primului Război Mondial, semnat de Germania și Aliați într-un vagon de tren lângă Paris în noiembrie 1918; sau sfârșitul Războiului Rece, simbolizat prin răsturnarea Zidului Berlinului în noiembrie 1989 și, ulterior, coborârea drapelului sovietic de la Kremlin în ziua de Crăciun a anului 1991. Aceste scene se găsesc în imaginația culturală ca momente decisive care au oferit sensul unui sfârșit definitiv. Dar spectacolul din jurul sfârșitului unui război poate induce în eroare. Predarea Confederației de la Tribunalul Appomattox nu a rezolvat tensiunile politice sau culturale dintre Nord și Sud și nici nu a rezolvat prejudecățile rasiale și diferențele politice aferente, care au persistat mult timp după ce sclavia fusese abolită. Perioada interbelică a anilor 1920 și 1930 în Europa a fost plină de anxietăți și tensiuni care au culminat cu un alt mare război. Încheierea celui de-al Doilea Război Mondial a marcat începutul Războiului Rece. Și, în ciuda prăbușirii Uniunii Sovietice, s-ar putea ca Războiul Rece să nu se fi încheiat poate că este încă în desfășurare. Se pare ca războiul din Ucraina va finaliza Războiul Rece cu un tratat de pace, un armistițiu fără pace sau cu un coflict înghețat.

Post Scriptum: când închei acest articol o știre dată de site-ul Europa liberă spune: ”Mai mulți ofițeri ruși au fost uciși într-un atac ucrainean asupra cartierului general stabilit de armata rusă în orașul Izium din estul Ucrainei, afirmă oficiali guvernamentali de la Kiev”, potrivit agenţiei DPA, citată de Agerpres. ”Printre victime se numără ofițeri superiori ruși, susține pe Telegram un consilier al ministrului de interne ucrainean, Anton Heraşcenko, informație neconfirmată de surse independente. Oficialii ucraineni cred că în acel amplasament atacat ar fi trebuit să se afle şi şeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gerasimov. Acesta a venit la Izium şi a preluat personal comanda ofensivei ruse în estul Ucrainei”. Valeri Gerasimov, 66 de ani, ar fi fost rănit la piciorul drept, fără fractură osoasă, iar viața sa nu este în pericol. Informația a fost publicată și de jurnalistul militar și bloggerul Alexander Schulman.


[1] Racheta balistică tactică cu rază scurtă de acțiune OTR-21 Tochka, denumirea NATO SS-21 Scarab, a fost dezvoltată ca înlocuitor al rachetei neghidate FROG- 7 anterioare începând din 1968. Noul dispozitiv ar putea transporta un focos convențional, nuclear , chimic , biologic sau EMP . Producția a început în 1973 , dar sistemul de arme a intrat oficial în armată roșie în 1976 , cu prima versiune Scarab A, cu o rază de acțiune de 70 km, furnizată forțelor sovietice staționate în RDG în 1981 . Principalele ținte atribuite rachetelor SS-21 au fost aeroporturile, posturile de comandă, bateriile antiaeriene, podurile și concentrațiile de trupe. Sistemul de arme a fost dezvăluit în timpul paradei militare de pe Piața Roșie din 9 mai 1985 . În 1988, 140 de sisteme de arme erau în funcțiune cu grupul de forțe sovietice din Germania, împărțit între armata a 8-a de gardă cu sediul în Weimer-Nohra , armata a 1-a blindată de gardă din Dresda , armata a treia de la Magdeburg , armata a 2-a blindată de gardă la Neubrandenburg și armata a 20-a de gardă din Eberswalde .(Wiki)

[2] M982 Excalibur este un obuz de artilerie ghidat cu rază extinsă, de calibru 155 mm. Excalibur a fost dezvoltat și/sau fabricat de către contractorul principal Raytheon Missiles & Defense și BAE Systems AB (BAE Systems Bofors).

[3] Trophy – „Windbreaker” este un sistem militar de protecție activă (APS) conceput pentru a proteja vehiculele de ATGM-uri (rachete antitanc portabile), RPG-uri, rachete antitanc și proiectilele ultra explozive HEAT ale tancurilor. Un număr mic de proiectile formate exploziv distrug amenințările care apar înainte să lovească vehiculul.

[4] Departamentul de Apărare al SUA trimite obuzierele M777 în Ucraina ca parte a unuia dintre cele mai recente pachete de ajutor militar. Aceste arme au fost transferate din depozitele U.S. Marine Corps și transportate cu aeronavele C-17 Globemaster III din Baza Aeriană March din California până la destinație. M777 folosește un sistem digital de control al focului similar cu cel de pe obuzierele autopropulsate, cum ar fi M109A6 Paladin. Forțele Armate Ucrainene vor primi şi obuze de tip M982 Excalibur. M982 Excalibur poate fi asul din mâneca artileriștilor ucraineni, deoarece acest proiectil are o rază de acțiune impresionantă de 40 km și o eroare de câțiva metri datorită sistemului de ghidare. M982 Excalibur este un obuz de artilerie ghidat cu rază extinsă, de calibru 155 mm. Excalibur a fost dezvoltat și/sau fabricat de către contractorul principal Raytheon Missiles & Defense și BAE Systems AB (BAE Systems Bofors). Este o muniție ghidată prin GPS sau prin GPS inerțial. Excalibur a fost dezvoltat ca o alternativă cu rază mai lungă de acțiune la obuzele de artilerie convenționale. Gama extinsă este realizată prin utilizarea aripioarelor de alunecare pliabile, care permit proiectilului să alunece din partea superioară a arcului balistic către țintă. Un proiectil Excalibur poate lovi cu precizie o țintă care ar necesita utilizarea a între 10 și 50 de proiectile de artilerie nedirijate. Experiența inițială de luptă cu Excalibur în Irak în vara anului 2007 a fost de mare succes, cu 92% din proiectile cazând la 4 metri de ținte. Performanța sa a fost atât de impresionantă încât armata SUA a plănuit să mărească producția la 150 de proiectile pe lună față de cele 18 proiectile planificate anterior pe lună.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Jurnal de război (XI). Un război lung și costisitor”

  • 😯 😯 Inaltii comandanti militari din SUA,NATO inclusiv UE isi dau seama ca contribue la MASACRAREA POPORULUI UCRAINIAN prin trimiterea de armament,echipamente,etc catre Ucraina ?? Toti spun ca fac asta pentru a slabi capacitatea de aparare a Rusiei,dar razboiul se poarta in Ucraina ! Vor muri si rusii dar Marele DEZASTRU SE CREAZA IN UCRAINA,nu in Rusia.Asta doreste ”eroul ” ZELENSCHY ?? Eu cred ca e un inconstient cand crede ca Ucraina va ramane in viitor sub protectia americana,cand Rusia se afla la granita.De fapt cine este acest Zelenschy , cine oare il manevreaza si pe asta ,fost actoras,balerin ,etc,

  • Bine ar fi atunci cand generalii ar iesi la tabla si ar arata cum se poate face pace. Dar, din pacate, incet, incet, generalii devin copii, si nu poti sa le mai iei joaca cu tancuri, obuziere, avioane. Si o intrebare privind ajutorul militar: obuzierele trimise in ajutor, ce vor bombarda, un sat sau un oras rusesc sau un sat sau oras ucrainian? Cei care vor muri, vor fi doar soldati rusi?

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog