Popularitatea lui Orban în România este de 57%. Institutul Nézőpont din Budapesta a dat publicității rezultatele unui sondaj de opinie despre percepția premierului Ungariei, Viktor Orban, în rîndul românilor

Jurnal de război (XVII). „Dog fight” deasupra Mediteranei

”Dog fight”[1]

În timp ce Ucraina rămâne teatrul unei confruntări dramatice în Donbas, în orașul Severodoneț, lucrurile se complica în sudul continentului european. Grecia și Turcia au din nou probleme. Odată ce frontul de est s-a așezat într-un duel necruțător de schimburi de artilerie, Ucraina a rămas cu o cantitate insuficientă de muniție necesară pentru a-și menține cadența loviturilor de tun și pentru a permite forțelor sale să țină ferm linia de confruntare împotriva rușilor. Majoritatea armelor pe care le au forțele ucrainene necesită muniție din epoca sovietică. Națiunile occidentale au donat, de asemenea, artilerie cu bătaie lungă dar și alte arme grele militarilor ucraineni. Dar, deși Ucraina are o mulțime de muniție pentru acestea, nu are suficiente arme moderne pentru a înlocui echipamentul mai vechi. Ucraina trage în jur de 5000 la 6000 de proiectile de artilerie pe zi. În comparație, forțele ruse trag aproximativ 60.000 de obuze de artilerie și rachete în fiecare zi, potrivit unui consilier al comandamentului militar ucrainean care nu era autorizat să vorbească în public. Solicitările Ucrainei pentru mai multe muniții vin cu doar câteva zile înainte ca Secretarul Apărării al SUA Lloyd Austin să găzduiască, săptămâna viitoare, o întâlnire a Grupului de Contact pentru Apărare al Ucrainei la sediul NATO de la Bruxelles. Munițiile vor fi critice în lupta pentru est. Acest război se referă mai mult la folosirea artileriei decât la manevră, ceea ce înseamnă că unul dintre factorii decisivi este cine are mai multă muniție. Pe câmpul de luptă, în Ucraina, forțele ruse continuă să desfășoare echipamente militare învechite pentru a înlocui pierderile, scriu analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului în ultima lor evaluare. Acest echipament învechit include, spre exemplu, „mine din anii 1950” care au fost folosite împotriva contraatacurile ucrainene din regiunea Herson. Alte echipamente vechi sovietice utilizate acum includ tancuri T-62 și obuziere de 152 mm scoase din depozite din Siberia. Severodoneț este o dileme strategica a Ucrainei: se retrage sau forțele sale vor fi încercuite? [2] Ucrainenii o duc greu dar nu au pierdut confruntarea pentru Dombas. Prietenii știu de ce!

Turcia face cărțile în NATO

După achiziția controversată a sistemului S-400 din Federația Rusă, Ankara încercă o reîntoarcere în sistemul de achiziții occidental profitând de situația creată de invazia Ucrainei dar și de cele două candidaturi la NATO ale Suediei și Finlandei. Ankara rămâne totuși un aliat al Occidentului. Războiul a pus Turcia din nou într-o poziție centrală de intermediar în cadrul NATO. Erdogan știe să valorifice orice moment de criză și asta a demonstrat-o de-a lungul timpului. Îmi aduc aminte de anul 2009 când eram la Shanghai, Consul General, și am discutat cu consulul general turc, Murat Ulku, despre poziția primului ministru Erdogan referitor la decizia de a bloca numirea fostului premier danez Anders Fogh Rasmussen în funcția de secretar general al NATO. Primisem atunci, de la Washington, o solicitare de depunere a unui CV la sediul NATO de la Bruxelles pentru o funcție de ”asistent” după terminarea mandatului din China. În schimbul renunțării la opoziție, Erdogan a obținut un loc de adjunct al Secretarului General NATO după o noapte de discuții cu președintele SUA Barack Obama. Acum pune alte condiții de scoatere din parlament a etnicilor kurzi sau acceptarea vânzării de arme fabricate în Suedia și Finlanda către Turcia. Turcia a cerut națiunilor NATO să-i susțină linia dură față de grupurile kurde. Pentru Ankara, YPG (Unitățile de Apărare a Poporului) și PYD (Partidul Uniunea Democratică a Kurzilor) nu se pot distinge de PKK, un grup militant care a purtat o campanie violentă împotriva statului turc de la începutul anilor 1980 și care este clasificat de Turcia, UE și SUA drept organizație teroristă. Spre deosebire de Turcia, UE și SUA nu consideră PYD sau YPG, ai căror luptători au jucat un rol esențial în înfrângerea grupării islamiste ISIS în Siria în 2019, drept teroriști. Suedia, la fel ca o serie de alte state europene, are o comunitate kurdă destul de mare, estimată la aproximativ 100.000 de persoane, cu membri activi din punct de vedere politic care desfășoară campanii și proteste regulate împotriva statului turc iar unii dintre aceștia sunt chiar membri ai parlamentului suedez (actualmente sunt 6 membrii). Istoria Suediei cu PKK are o evoluție de câteva decenii în urmă și are și câteva episoade interesante. În 1984, Suedia a devenit prima țară după Turcia care a declarat PKK organizație teroristă, în timp ce în 1986, grupul a fost suspectat de implicare în uciderea prim-ministrului suedez Olof Palme într-o linie de anchetă atent urmărită, care ulterior a fost ignorată.

Acum războiul din Ucraina a pus din nou Turcia într-o poziție esențială. Ankara a cultivat legături atât cu Rusia, cât și cu Ucraina, despre care oficialii speră că vor oferi dividende în negocierile viitoare. Aprobarea Turciei este, de asemenea, necesară pentru a promova cererile de aderare la NATO ale Suediei și Finlandei, care au apărut din teama lor că Rusia va lucra pentru a le izola definitiv de alianță. Va rezolva Alianța cererile Turcie? În mod sigur dar Ankara va obține din nou ceva de care este interesată: achiziții de armament occidental!

Se implică Europa în relația cu Turcia?

În 2020, Turcia a plătit 2,5 miliarde de dolari pentru sistemul rusesc de apărare aeriană S-400. Dar temându-se de o izolare suplimentară și de sancțiuni din partea aliaților săi, Turcia a decis să nu facă sistemul operațional. Ca răspuns la achiziție, SUA au suspendat calitatea de membru al Turciei la consorțiul multinațional care construiește a cincea generație a avionului de luptă F-35. Avansul de 1,5 miliarde de dolari al Turciei pentru un prim lot de aeronave stealth, pe care Ankara nu l-a primit niciodată, rămâne de rambursat. În martie a acestui an, un înalt diplomat turc care se ocupă de afacerile NATO și de securitate a declarat pentru Defense News că războiul ruso-ucrainean a ucis practic toate potențialele acorduri turco-ruse legate de sistemele de arme strategice. Având în vedere că Rusia nu este un furnizor militar, liderii turci au revenit la ”supravegherea” pieței occidentale. Poate și din această cauză solicită accesul la armele din Suedia și Finlanda. 80 de avioane Eurofighter Typhoon (avion produs de un consorțiu format din Airbus, BAE Systems și Leonardo, care conduce cea mai mare parte a proiectului de aeronave printr-un holding comun, Eurofighter Jagdflugzeug GmbH) este o variantă pentru aviația turca care ar permite un respiro în construcția propriului avion de luptă turcesc TF-X. La recenta vizită a ministrului de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, de la Washington, Ankara a cerut să achiziționeze 40 de avioane F-16 Block 70 și kituri de upgrade pentru cele 80 de avioane F-16 mai vechi. Cererea Turciei a ajuns la Congresul SUA în aprilie 2022. La începutul lunii mai, administrația Biden a cerut Camerei Reprezentanților să aprobe modernizarea flotei de avioane de luptă F-16 a Turciei. O posibilă înțelegere poate include rachete de înaltă tehnologie, sisteme radar și elemente/module de război electronic pentru avioane. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, într-un discurs recent, și-a exprimat speranța că discuțiile trilaterale dintre Turcia, Franța și Italia pentru a coproducerea sistemul european de apărare antirachetă și aeriană SAMP/T, construit de Eurosam, vor fi reluate după alegerile franceze parlamentare iar o parte din producție se va realiza în Turcia. Berxitul i-a oferit Angliei posibilitatea de a ridica interdicția vânzării de arme către Turcia, impusă după o ofensivă unilaterală a Turciei în nordul Siriei în 2019. Se pare că și Canada va urma exemplul Marii Britanii. Cât privește țările europene, de exemplu, Republica Cehă, Finlanda, Țările de Jos, Norvegia, Spania și Suedia au impus embargouri complete asupra armelor către Turciei din 2019 din cauza intervențiilor sale militare în Siria. Franța a impus restricții asupra unei game de subsisteme de apărare și aviație, iar Italia a interzis vânzarea anumitor produse militare. Germania și-a suspendat planurile de a vinde motoare pentru a alimenta producția Altay, primul tanc de luptă aflat în fabricație în Turcia. Răspunsul la întrebarea dacă Turcia va accepta aderarea la NATO a Suediei și Finlandei este dat de resetarea legăturilor de achiziții ale Ankarei cu Occidentul.

Istoria unei vecinătăți mereu în conflict

Actuala graniță dintre Grecia și Turcia în Marea Egee este rezultatul unor acorduri și războaie. Odată cu semnarea Tratatului de la Lausanne în 1923, cele două țări au convenit asupra stabilirii unei frontiere fixe peste Marea Egee. Atena, la rândul ei, a păstrat majoritatea insulelor mari de pe coasta Anatoliei, dar a promis că nu va fi înființată nicio „bază navală și nicio fortificație” pe aceste teritorii. Tratatul a impus, de asemenea, restricții asupra survolărilor militare ale aeronavelor grecești și turcești de-a lungul Mării Egee și a limitat poziționarea jandarmilor și soldaților pe insulele grecești. În 1930 Atena si Ankara au semnat un tratat de prietenie. Odată cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Italia a cedat Greciei controlul asupra insulelor Dodecanez. În ciuda obiecțiilor Turciei, a Tratatului de la Paris din 1947, Roma a atribuit Atenei aceste 12 insule. Totuși, ca și în Tratatul de la Lausanne, suveranitatea Greciei asupra Rodos, Kastellerizo și alte teritorii din lanț a venit cu promisiunea că aceste „insule vor fi și vor rămâne demilitarizate”. Pretențiile conflictuale asupra suveranității Ciprului au lărgit în mod deosebit diviziunea dintre cele două țări. Survolurile ilegale ale aeronavelor militare turcești s-au intensificat deasupra insulelor grecești în urma divergentelor din Cipru din 1960. După invazia și împărțirea Ciprului de către Turcia din 1974, tensiunile au crescut și mai mult în Marea Egee. În această perioadă, reprezentanții turci și-au exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la suveranitatea teritorială a insulelor Greciei, în special gradul în care au restricționat accesul Turciei la explorarea fundul mării Egee (neîngăduind astfel Ankarei capacitatea de a explora petrol sub platoul continental). Prim-ministrul Greciei la acea vreme a replicat că politica externă a Turciei „a intrat acum într-o nouă fază expansionistă”, așa cum se vedea atât în invazia Ciprului de către Turcia, cât și în activitatea militară sporită în Marea Egee. La mijlocul anilor 1990 mai precis în 1995 parlamentul grec a ratificat Legea Mării a Națiunilor Unite, care, printre alte prevederi, permitea statelor să declare jurisdicție asupra apelor de coastă pe o rază de până la 12 mile. Primul Ministru turc de atunci Tansu Ciller a declarat imediat după adoptare că ”orice decizie grecească de a impune o linie de control de 12 mile va fi tratată ca un casus belli”. Când un cargo turc a eșuat în apropierea insulei nelocuite Kardak (numită „Imia” în greacă) au apărut și primele reacții militare. Cum soarta a mii de insulițe și stânci nelocuite era în jocul de acolo Turcia și Grecia au desfășurat nave și detașamente de trupe în așteptarea războiului. La sfârșitul lui ianuarie 1996, guvernul elen a cedat după ce trupele turce au debarcat pe Kardak și au arborat steagul turc. Și am putea continua cu zeci de exemple.

Contre aviatice deasupra Mării Egee

Din 1996 solicitările celor două au rămas intacte. Niciunul din cele două nu-și revizuiește atitudinea diplomatică ba dimpotrivă devin mai arțăgoase fiind în discuție resursele de petrol din largul Mării Egee. Turcia vede militarizarea insulelor drept ilegală. Grecia vede ilegală intrarea permanenta a navelor militare turce în apele ei teritoriale. Astfel  avioanele turcești încalcă în mod regulat spațiul aerian grecesc deasupra insulelor (un model care se pare că s-a intensificat pe parcursul lunii aprilie 2022). Mai mult, Turcia și-a reiterat recent disponibilitatea de a intra în război dacă guvernul grec își extinde granițele maritime până la limita de 12 mile. Având în vedere că Atena caută tot mai mult sprijin internațional în disputele sale cu Ankara, mecanismele stabilite pentru atenuarea tensiunilor, cum ar fi medierea NATO, au căzut victime mâniei lui Erdogan. De aici disputele cu Franța si SUA ale Ankarei. Semnarea unor pacte defensive atât cu Franța, cât și cu Statele Unite pare să semnaleze formarea unui anumit consens la Atena. În ciuda dezacordurilor cu privire la chestiuni de cost și abordare, atât Tsiprias, cât și Mitsotakis tind să fie de acord cu necesitatea întăririi armatei grecești. Pe lângă achiziționarea de noi sisteme de arme din Franța, Atena continuă să-și aprofundeze legăturile cu Washingtonul. Perspectiva unei prezențe mai mari americane în Grecia (inclusiv înființarea a patru facilități comune de antrenament) vine în timp ce negociatorii greci continuă să urmărească un acord care ar presupune achiziționarea sau modernizarea mai multor nave de la contractori americani. Din punct de vedere filosofic, strategia de securitate a Greciei rămâne întemeiată pe o postură dogmatic defensivă. Cu toate acestea, în ciuda vagilor manifestări publice de iredentism, Atena nu pune sub semnul întrebării suveranitatea teritorială a Republicii Turce. Pentru mulți din Turcia, războiul greco-turc încă servește drept precedent crucial care definește relația Turciei cu Grecia și cu Occidentul în general. Continuitățile, se spune adesea, sunt clare. Opoziția SUA față de politica turcă în Siria, precum și provocările recente ale Europei la adresa drepturilor maritime ale Turciei, sunt citate ca încercări similare cu cele ale aliaților occidentali ai Greciei de a submina suveranitatea Turciei între 1919 și 1922.

Să tragem o concluzie!

Există toate motivele să credem că un război deasupra Mării Egee rămâne un eveniment puțin probabil. La urma urmei, Atena și Ankara au reușit să evite conflictele de zeci de ani, în ciuda dezacordurilor amare cu privire la o serie de probleme. Cert este ca urmărind evoluția războiului din Ucraina Erdogan ar putea simți un moment de oportunitate pentru a urmări un set larg de obiective revizioniste în străinătate. Într-o oarecare măsură, expresiile de insecuritate ale Turciei le fac ecou pe cele ale Rusiei în perioada premergătoare războiului cu Ucraina(!?). Și totuși dacă actuala criză din Ucraina oferă vreo lecție, aceasta este că nu trebuie subestimat riscul de conflict. Un război între Grecia și Turcia nu este doar posibil, dar poate, la un moment dat, probabil.


[1] Bătălie/confruntare aeriană

[2] L-am revăzut pe comandorul Valentin Mateiu la Digi cu o moderatoare de ”senzație” care îl întreba de Dombas și de evoluția războiului. Acesta nonșalant a răspuns ca este ”punctul culminant al ofensivei” ruse după care rușii, care-i vor învinge pe ucraineni râmași fără oameni si muniție, au nevoie de repaos. Da domnule comandor cred ca dumneavoastră aveți nevoie de repaos! Promit ca este ultimul comentariu la adresa comandorului (și așa i-am dat prea mult atenție)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Jurnal de război (XVII). „Dog fight” deasupra Mediteranei”

  • Razboiul asta nenorocit istoveste Ucraina, Rusia si Europa. Ucraina se face tandari ca acolo se bat nebunii, Rusia ca pierde o gramada de resurse: umane, materiale etc. Europa ca sta sa se chinuie sa gasesca solutii la problemele care nu le avea si care acum sunt generate de razboi si sunt presante: penuria de energie, de materie prima si hrana ieftine necesare econoimiei care veneau din est: Rusia sau Ucraina. Razboiul asta este cea mai mare prostie. Eu nu am crezut ca o sa fie lasat sa izbucneasca. Dupa primele 2 saptamani speram ca lumea luminata va intelege ca este cea mai mare prostie si este pe cale sa ia proportii. Ma gindeam ca va spune aveam probleme mai importante decat sa ne inarmam si ne bateam ca orbii: ni se topesc polii, ne sufocam din cauza dereglarilor climatice si noi ne ambitionam cu lupta pentru putere ca parca o sa ne ajute la ceva cand ne va lovi un meteorit sau o va lua razna clima de pe planeta. Dar asta este, pina nu ne loveste un dezastru pe toti nu invatam nimic.

  • Katiushenka e cea mai tare!
    „forțele ruse trag aproximativ 60.000 de obuze de artilerie și rachete în fiecare zi”
    -pentru ca in ucraina mai sunt si rushi, nu e ca in cecenia,
    ar fi putut ajunge usor la 6.000.000 zilnic,
    upst!

  • Donbasul va fi pierdut de ucrainieni. Dupa ce se inchee atacul pe Donbas rusii o sa se mute spre Harkov in nord.

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax