CoraZone | Jurnal din izolare

Eu sunt o ulițarnică. Nu cred că așa mi-e felul, cred că mi-a rămas în obișnuință din vremurile în care jurnalismul se făcea pe teren.
Eu, aveam nu aveam treabă, la ora 8 dimineața eram gata să ies pe ușă. Machiată și coafată, că în acele vremuri puneam mare preț pe asta. Aș fi fost gata să o zbughesc pe ușă și în creierii nopții și au fost și astfel de ocazii.

Eu nu am avut niciodată haine de casă, cel mult un trening, de capot nici pomeneală, pentru că eram mereu gata de ducă, iar seara mă întorceam târziu.
Înainte de anul 2000, în satul Chirileu, comuna Sânpaul din județul Mureș a fost o epidemie de o boală eradicată. De trei zile caut pe internet, dar nu sunt informații de atunci. L-am sunat pe primarul Simon Istvan, care era cred primar și în acea vreme, să îl rog să-mi ajute memoria. Nu mi-a răspuns, i-am dat mesaj.
Acolo este o comunitate mare de romi și a izbucnit această epidemie. Eram la Evenimentul zilei, am scris zeci de pagini despre nenorocirea de acolo, despre măsuri. Țin minte că mi s-a transmis din București, nu mai știu cine era șeful corespondenților pe atunci, că „a zis Cristoiu să scrii un reportaj de să plângă juma de țară”.

Reportaje nu poți scrie din burtă, trebuie să fii la fața locului. Oricum, eu m-am dus în Chirileu încă din prima zi. Și alți colegi.
După câteva ore iar m-au sunat de la centru să-mi spună că mi-au pus bani la poștă, neapărat să mă vaccinez și să nu intru în focar până nu fac asta. Când era vorba de sănătatea și siguranța noastră, domnul Cristoiu nu se uita la bani, prin urmare suma a fost destul de consistentă.

E, acum va afla ce năzbâtie am făcut eu. Am scos banii și nu mi-am făcut niciun vaccin. Unu la mână, că nimeni nu știa ce vaccin trebuie. Doi, că deja fusesem în focar, deci nu mă ajuta la nimic, credeam eu.
După vreo săptămână mi-au trimis ajutor, pe Eugenia Mircescu. Asta era o practică pe care eu nu o suportam. De câte ori era ceva foarte important, trimiteau „om de la București”. Nu aveam nimic cu omul, chiar făceam echipă bună, dar ideea că aveau impresia că nu mă descurc mă irita teribil. Bine, întâi le puneam în vedere foarte clar, că eram teribil de vanitoasă: Aici eu sunt șefa, tu ești mâna a doua, da?
De exemplu, la cele politice venea Andra Manta, odihnească-se în pace, iar cu ea am avut, chiar la început, o ciocnire. După aceea, însă, am colaborat excelent.

Iată că pe 8 martie am împlinit 27 de ani de presă și niciodată nu am avut o boală pe care să o iau din cauza meseriei. Nici nu mi-a fost teamă de asta. La aviară a fost un festival.
Autoritățile ne-au dus la granița județului cu Brașovul să pună covor de dezinfectare. Adică, un cauciuc peste care s-a dat cu ceva, ulterior s-a dovedit a fi apă chioară. Ne-au tot instruit să nu intrăm în focar, unul trasat și imaginat de ei, că nu exista nicio dovadă de graniță a aviarei.

Petriana Milășan, acum Condruț, împreună cu Cătălin, operatorul ei, care urma să-i devină soț (care era și mai a dracului decât mine – Petriana, nu Cătălin) au intrat în focar. Imediat s-au luat măsuri, care ne-au scandalizat. Nu îmi mai amintesc exact, dar Petriana a făcut atunci un scandal imens. Și avea dreptate, timpul a dovedit-o.

Revin la zilele noastre. Eu merg des în Parlament și pe la partide, că am rămas cu reflexul ăsta: nu poți face presă din fața laptopului.
Vineri nu m-am dus, am stat la laptop, deși voiam să merg că aveau liberalii ședință, că joi fusese sceneta cu Cîțu. Nu știu de ce nu m-am dus. Numa ce îl văd pe Ludovic Orban că apare la declarații cu ministrul Sănătății, Costache, lipit de el. Hopa, îmi zic, e ceva cu coronavirusul.
Și-l aud pe Orban că spune că intră în autoizolare. Înconjurat de colegii mei.

Nici nu mă interesează de ce Costache a ținut morțiș să fie croitorașul cel viteaz. Ca ministru al Sănătății, putea să-i spună șefului lui să transmită că intră în izolare printr-un mesaj video, să-l vedem că-i viu, dar o asemenea imprudență este de neînțeles. Imediat după aceea, în imensa sa înțelepciune, tot Costache, bănuiesc, a decis să-i testeze la jurnaliștii prezenți și să-i trimită la izolare. Pentru cei care nu erau prezenți, dar care au fost luni, când au avut ședința la care a fost și Chițac, s-a decis să se facă o listă pe care să o transmită autorităților.

Nu mai vreau să insist asupra acestor aspecte, că și așa mi s-a transmis că-s pesedistă și am ceva cu ei. Nu din partea lor, ci a fanilor fără discernământ, dar nu asta e important. Atâta timp cât și pesedeu zice că-s nașpa, per medie e medie.

Mi-am făcut ancheta epidemiologică. Cred că din cauza panicii care, oricât am încerca să o controlăm, intră în subconștient și alertează toate instinctele de apărare, am avut impresia că luni, 9 martie, m-am întâlnit cu Orban, mi-a dat flori și m-a pupat. De fapt, fusese în 2 martie. Oricum, eu joi am fost în Parlament, am discutat cu liberali, poate și cu alții care au avut interacțiune cu Vergil Chițac. De exemplu, Stelian Ion, care la audierea lui Predoiu a dat mâna cu el, iar acum e în izolare.

În fine, am zis să ascult de Iohannis, că ne-a spus clar că paza bună trece primejdia rea, și să acționez.
M-am trecut pe lista de la PNL, să fiu și eu băgată în seamă. Mai spre seară, bănuind că, cu tot cu peneleul la guvernare și Costache ministru, nu s-a acționat am sunat la numărul special de la Ministerul Sănătății. 0800 800358. O jumătate de oră am încercat și am auzit acest mesaj: „Ne pare rău, numărul este ocupat!”. Am sunat la 112. Am dat peste o doamnă amabilă, i-am spus povestea și m-a transferat la Ambulanță. I-am spus și doamnei de acolo povestea și m-a notat. Urma să vină cineva să mă testeze. Nu a spus când.

Seara, după ora 9, am sunat din nou. Nu că aș fi avut ceva, dar să nu mă trezesc că rup oamenii ușa la miezul nopții.
Se schimbase tura și am luat-o de la capăt cu explicațiile, prima dată la operatoare, apoi la Ambulanță.
Vădit epuizată, doamna m-a întrebat dacă am simptome, dacă e ceva grav. I-am spus că nu și m-a rugat să revin dacă se schimbă ceva. În primul rând, că trebuie să-și drămuiască și testele și oamenii. Mi-a recomandat să stau în casă.

A doua zi, la Parlament, unde era audierea, apoi votul de învestitură al guvernului, erau zeci de medici – sau ce or fi fost – și sute de teste. Nu, nu voi spune că pentru parlamentari au avut și teste și oameni și pentru mine, nu. Că dacă voiam neapărat să abuzez, fie inventam simptome, fie făceam presiuni.
Nici nu e rău că-i testează. Mie mi-ar plăcea să ajungem la acel nivel, să ne respectăm atât de mult conducătorii încât să ne îngrijoreze starea lor, iar când e ziua președintelui să ne rugăm pentru sănătatea lui. Încă nu a fost cazul, iar asta depinde doar de ei, nu de noi.

Pe mine mă nedumerește comportamentul ministrului Costache. Ori se crede Bruce Willis în „Greu de ucis”, ori știe el ceva. Și la audieri a fost prezent în sală fără mască, așa cum majoritatea celor prezenți purtau. Conform propriilor predici, el ar trebui să stea acasă. Orban stă izolat, el a stat lângă Orban. Bun, i-a ieșit testul negativ, dar cine garantează că nu e purtător, că peste câteva zile nu-i iese pozitiv.

Acum, despre statul în casă. Sigur, este cea mai bună măsură, iar acum, cu starea de urgență, devine obligatorie.
Pentru mine, care sunt foarte activă, este un chin, dar înțeleg. Oricum, voi ieși să îmi iau ce am nevoie. Sigur, mi-ar plăcea să am aceeași inconștiență ca în tinerețe, că altfel mi-aș face meseria. Acum, sunt alte date.

Cred că spaima este cel mai mare dușman al nostru. Spaima și necunoscutul. Că sunt multe necunoscute.
În această perioadă am auzit și primit mesaje incredibil de panicarde și de la oameni pe care-i credeam raționali. De exemplu, cum intri în casă, să-ți speli sau arzi hainele.

Un episod m-a pus pe gânduri. O femeie care a venit din Italia a fost lapidată deoarece a fugit la maternitate, acolo unde fiica ei năștea. M-am întrebat ce aș fi făcut eu, sunt mamă.
Mi-am amintit de o scenă dintr-un film: Un grup de oameni erau ascunși într-o pivniță de frica naziștilor. O tânără mamă și-a omorât copilul nou născut pentru ca plânsul lui să nu-i trădeze.
Suntem, cred, în situația în care nu-i bine nici cu piatra de cap, nici cu capul de piatră.