Premierul Marcel Ciolacu a anunţat luni că propunerea României pentru funcţia de comisar european este Roxana Mînzatu
Jurnalul călătoriilor anulate. Așteptătorii
Ați fost vreodată vara în Gara de Nord ca să întâmpinați rude, prieteni sau iubiți? Sigur că ați fost! Și vă mai amintiți cum făceați ture între panoul de afișaj SOSIRI și gemulețul Informații călători? Dar mai țineți minte ce fețe aveau cei veniți să aștepte când aflau că la linia x trenul are atâtea și atâtea minute întârziere?
Ei bine, aflați că o așteptare de cincisprezece sau chiar treizeci de minute e un fleac, e mizilic pe lângă o așteptare de o oră sau două. Fiindcă da, se întâmplă și asemenea întârzieri și abateri de la orar. Ele sunt explicabile vara prin căldura excesivă și încingerea șinelor, în timp ce iarna întârzierile sunt o consecință a furtunilor de zăpadă. Dar cum de foarte mulți ani aproape nu am avut ierni adevărate, să lăsăm cu puncte de suspensie întârzierile CFR din perioada de basm a săniușului.
Revenind la cei care sunt nevoiți să aștepte în gară peste timpul cuvenit, trebuie să vă spun că nici măcar o întârziere de patru ore nu e ceva de nesuportat chiar dacă în tot acest timp așteptătorii ar mânca la trei restaurante, ar citi toate știrile iar copiii lor ar consuma bateriile la tablețicile lor cu jocuri.
Veți spune că exagerez. Că nu-i nimeni atât de prost încât să stea patru ore în gară. O fi. Dar dacă unii așteptători nu sunt bucureșteni, ei unde să se ducă? Să se plimbe prin oraș? Cu ce bani dacă totul e drămuit pentru stat în tranzit doar până la următoarea călătorie? Sau dacă sunt localnici cum să meargă ei până în Balta Albă sau în Drumul Taberei, ca să ce? Să stea două ore acasă? Mai mare daraua decât ocaua. Asta este… Și pe urmă, orice așteptător e plin de speranță. Ascultă cu urechile ciulite dacă nu cumva megafonul anunță că trenul cutare, din direcția cutare, sosește în stație la linia cutare, fiindcă nu-i așa, a recuperat cât de cât niște minute din cele 240 întârziere.
Da. E absolut uman să aștepți în gară oricât de mult, exceptând situațiile când trebuie să pierzi o zi și o noapte. Aceea nu mai e așteptare ci calvar. Dar chiar și după o oră-două întârziere, de îndată ce întâlnirea dintre așteptători și întâmpinați are loc, așa ca prin minune totul se uită și viața merge înainte.
Dar ia gândiți-vă cum ar fi să aveți o rude, prieteni sau iubiți pe o stație spațială, și să îi conduceți în apropierea rampei de lansare? Nu e mai mult decât emoționant? Este fără cuvinte!
Să vă spun cum stau lucrurile. Nu, noi nu avem în familie astronauți, dar nepotul meu “mi-a făcut cunoștință” (pe când avea vreo cinci ani) cu o “prietenă” a lui astronaut pe nume Sunita care într-un documentar tv pentru copii prezenta cum decurge viața la bordul unei stații spațiale. Era mereu curios să privească săptămânal pe youtube cum se plimba/plutea Suni a lui printre cabluri și butoane, cum sorbea stropii de apă care pluteau în imponderabilitate și cum făcea tumbe de-lungul și de-a latul spațiului îngust al stației.
Timpul a trecut. Nepotul a crescut, are unsprezece ani, iar neînfricata Suni împlinește anul acesta 59 ani! Ei bine, nepotului i-a trecut pasiunea pentru documentare cu viața astronauților. Acum este preocupat de războaiele punice (!). Citește tot ce găsește despre această perioadă.
Eu, în schimb, am păstrat o amintire plăcută modului în care Suni descria activitățile curente ale celor aflați în programul spațial de cercetare.
Așa se face că am început să caut știri despre Suni. Și aflu că pe data de 5 iunie 2024 a plecat de la Cape Canaveral, Florida, urmând să revină pe Pământ pe 14 iunie. Deh, șapte zile în spațiu, nu-i nici mult nici puțin. Dar ca să afli că în loc să revii la timpul stabilit, în loc de o săptămână ai de zăbovit în spațiu aproape două luni asta e prea de tot! Așadar vedeți ce enormă diferență este între patru ore de nervi în Gara de Nord și două luni de respirat, dormit, mâncat, lucrat în imponderabilitate?
Nu, nu sunt de acord cu replici de genul ”e meseria ei, ea a dorit-o”. Așa și mecanicul locomotivei are meseria lui, și trebuie să fie atent să ducă și să aducă pasagerii în bună stare la destinație. Orice meserie care presupune tehnici de lucru, aparatură complexă, iar în cazul de față sisteme de control sol-spațiu, are o sumedenie de factori de risc. Fiindcă robotul are limitele sale iar omul la fel. Uneori colaborarea aparaturii cu omul duce la încleștare. Și atunci intervine mai abitir ca niciodată factorul timp. Iar negocierea cu Timpul nu e deloc ușoară și nici previzibilă.
Sunita Williams și colegul ei Butch Wilmore nu știu când vor reveni pe Pământ. Ori pentru asta zadarnic am verifica afișajul panoului SOSIRI și degeaba am întreba la ghișeul Informații călători… Să sperăm că cei de la NASA vor găsi o soluție de aducere acasă a temerarilor astronauți.
Cei doi astronauți au ajuns pe ISS după o călătorie la bordul capsulei Starliner de la Boeing și au rămas acolo mai mult decât era planificat inițial (cu peste 50 de zile mai mult), deși NASA și Boeing insistă că aceștia nu sunt „blocați” sau „captivi” în spațiu, așa cum au sugerat unele titluri de presă.
Potrivit comunicărilor oficiale, există suficiente rezerve de oxigen și resurse, iar astronauții ar putea fi aduși înapoi pe Pământ oricând și cu altă navă spațială. Atunci de ce nu s-a întâmplat asta până acum?
Chiar înainte ca Starliner să se ridice de la sol și să pornească spre ISS, mai multe scurgeri de heliu au fost descoperite, însă NASA și Boeing au ales să meargă mai departe cu lansarea. Apoi, în drum spre stație, problemele au continuat.
Scurgerile de heliu și propulsoarele cu probleme nu ar trebui să ia pe nimeni prin surprindere. Capsula Starliner a fost „mărul discordiei” între NASA și Boeing aproape de la începutul colaborării, iar numeroase amânări, teste eșuate și probleme tehnice nu au calmat spiritele. Cu toate acestea, NASA a ales să continue alături de Boeing și chiar să trimită doi astronauți la bordul navei spațiale.
Recent, un fost astronaut care a dorit să rămână anonim a vorbit cu jurnaliștii de la The Atlantic și a spus lucrurilor pe nume: NASA tot evită să recunoască ce este deja clar pentru mulți; pur și simplu este prea riscant ca astronauții să plece din nou la bordul capsulei Starliner.
„Bineînțeles că nu se simt pregătiți să-i pună în vehicul. Altfel i-ar fi pus deja”, a spus fostul astronaut.
Cea mai recentă estimare este că astronauții vor reveni pe Pământ cândva în luna august. Oficialii NASA au spus de mai multe ori că vor să testeze capsula înainte să ia o decizie pentru aducerea astronauților.
Comentarii
Lasă un răspuns