– Da ce punctuală sunteți Doamnă Azaleea! Luați loc, faceți-vă comodă.
– Comodă? Cu câte sertare? Glumesc duduie Mandy. Da, e bun fotoliul ăsta că nu e prea jos. Unele fotolii sunt cu doar două palme înălțime deasupra podelei și atunci omul nici nu știe dacă a sta pe jos sau în fotoliu, nu-i tot aia.
– Ha-ha-ha… Ce amuzantă sunteți! Vă aduc un pahar cu apă sau doriți o cafea? Admirabil sunteți coafată!
– Da, e o perucă reușită.
– Cum? Nu e părul dumneavoastră?
– Am avut în tinerețe plete castanii bogate și destul de sârmoase. Și toată lumea spunea despre părul meu: ce bine îți stă peruca asta. Între timp a început să cadă, apoi am rămas cu doar câteva fire. De atunci toată lumea îmi laudă coafura. Deși tot castaniu, acum părul e fals.
– Ce nume frumos aveți – Azaleea…
– Numele nu e de floare, nicidecum. Azileea de la azil e o poreclă, dar dumneavoastră cu delicatețe ați ales să vă gândiți la floare. Așa mă alintă nora mea: Aziluțo, Azilindo… La fel și nepotul din prima căsătorie a fiului meu, din madam Azilescu nu mă scoate…
– Cum așa? Dar nu aveți de loc aerul unei doamne neputincioase. Arătați foarte bine, iar bastonul acesta pliant vă dă un aer distins.
– E de mare ajutor un baston pliant. Unele au și lanternă. Ăsta al meu nu are. L-am găsit pe ole..ics.
– ole ics punct ro? sau alt ooo leee ..
– Nu contează, unul din ele. Dar vedeți ce frumos e lucrat? Are flori albe de iasomie pe fond verde închis.
– Chiar că e frumos. Iar florile alea, noaptea sunt fosforescente?
– Habar n-am, drept e că noaptea nu prea ies.
– Nici în casă?
– În casă nu am nevoie de baston. Doar pe stradă, la drumuri mai lungi.
– Așa, acum dacă v-ați odihnit puțin, să vă probez taiorul.
– Nu era bluză?
– Oh, mă scuzați! Exact! O bluză aveați dumneavoastră de probat. O aduc îndată.
– Asta e bluza mea???
– Desigur, priviți are și cartonaș ”doamna Azaleea, probă marți ora 15:30”
– Nu, nu, asta neagră nu e bluza mea! Cum poate o poreclă stupidă să fie nume? Presupun că ați scris Azaleea din greșeală. Eu sunt Azura Pândaru din strada Episcopiei, lângă Ateneu.
– Nu știu doamnă. Comanda au făcut-o copii dumneavoastră, telefonic, chiar ieri a fost plătită bluza.
– Pe ce nume au făcut comanda?
– Azileea Pândaru, pensionară, blocul opt, etajul doi București.
– Din strada Episcopiei în spatele Ateneului?
– Nu. Din București, blocul opt, etajul doi.
– Aha. Păi nu e bluza mea.
– Dar a cui ?
– Nu contează. Stimată doamnă Mandy dacă tot am venit pentru probă, poate o găsiți și pe a mea.
– Care o fi?
– Vă spun eu: una ecru, cu guler rotund și nasture în formă de broșă. Ia căutați în caietul cu măsuri. Acolo se află și modelul ales, și numele meu, și ora de probă. Așa țin minte.
– Imediat.
– Ați auzit doamna Mandy ce spun ăștia la televizor?
– Despre ce?
– Despre pensionari.
– Și ce spun?
– Spun că dacă nu se duc de două ori pe an la casa de pensii ca să arate că sunt în viață, nu e în regulă.
– Cum așa?
– Uite așa. Că vezi Doamne, unii au încasat pensii de la persoane demult plecate pe lumea cealaltă. Și acum ca să fie totul sigur, pensionarii vor merge în vizită la casa de pensii, să spună cu glas tare ”sunt viu și prezent!”
– Ce chestie…
– Văd că mai aveți de cotrobăit. Poate am totuși noroc.
– Aveți, aveți! Stimată doamnă, mii de scuze, aveți dreptate! Am găsit caietul!!! Ce bine că am învățat de la mama, de la bunica, de la străbunica, să fiu organizată. Știți, în acest imobil, în acest apartament, croitoria de lux e o moștenire de familie.
– Ei bravo! Felicitări! Casa de Mode Mandy cu tradiție! Ia să văd caietul. Mmm… Dar tot nu e bine…
– Ce nu e bine doamnă Pândaru Azura?
– Păi uite ce scrie: bluză ecru, guler rotund, nasture broșă, Azalinda Pândaru, 05.06,1938…
– Oh, am greșit raftul. Și am atâtea caiete… Le țin pe toate laolaltă. Unele au tipare atât de frumoase.
– Dar caietul cu probe și modele din 2024 unde e?
– Aici. Dar nu știu de ce îi lipsește o foaie.
….
Lasă un răspuns