Justiția română prezintă: „Cracul lebedelor”

O producție a Casei de Filme cin(i)ci.

Pe când eram studentă la Mecanică Fină, Politehnica București, facultate pe care nu am absolvit-o, ci doar am trecut pe acolo, ca să văd care era treaba cu ceasornicăria străbunicului, am avut un profesor de matematică pe nume Târcolea. Un om simplu, fiu de căruțaș, dar cu o dragoste imensă pentru matematică. Pe când îi eram studentă îl părăsise nevasta, așa umbla vorba printre colegi, și cu toții bănuiam că motivul era acela că profesorul vorbea doar despre matematică. Cu siguranță găsise o formulă și pentru cafeaua de dimineață! Profesorul Târcolea nu suporta minciuna și studenții fumători. Încă de la primele cursuri a făcut recensământul. Era mai bine să te autodenunți, decât să te prindă cu mucul între degete. La unul din examene m-a ținut la tablă de la începutul probei orale până când a venit femeia de serviciu să ne scoată afară din clasă. Se zăvorau ușile. Atunci a binevoit de s-a uitat, pe tablă, la subiectele pe care le înflorisem. A dat din cap mulțumit, abia așteptam s-o iau la fugă, nu la o țigară, ci la toaletă. După care, ca un veritabil Colombo, avea ceva din farmecul detectivului, s-a întors și m-a întrebat unde era Lema Contracției. De parcă o furasem sau ceva. I-am arătat, din cap, că tocmai o citise. Timp de câteva minute mi-a studiat fiecare respirație. Răbdarea tindea spre epsilon. Ce se întâmplase: știam Lema Contracției, o învățasem, când s-o pun pe hârtie am avut, însă, unul din acele momente în care îți aduci aminte unde ți-ai lăsat ochelarii, dar nu cum îl cheamă pe frate-tău. Știam de la ce plecam, știam unde trebuia să ajung, mi se defectase direcția. În față aveam un câmp fără străzi, 360 de grade de buruiene, iar cineva striga, din memorie: Ați fost vreodată la Abrud? Așa că am lăsat firimituri de la sfârșit către început. Ciorile reducerilor la absurd s-au înfruptat din hrană rece. Demonstrația era corectă, doar că împletind și pe față și pe dos, pierdusem din vedere câteva ochiuri care impuneau restricții de circulație. Profesorul mi-a dat notă de trecere, pentru deducții, dar m-a amenințat cu răzbunarea matematicii, dacă nu tratam bătrâna doamnă cu respect. Și vă asigur că matematica își râde de mulți în barbă.

V-am spus această poveste inginerească pentru că la fel s-a întâmplat și cu justiția. Masoneriile occidentale s-au infiltrat în România încă din timpul lui Ceaușescu. Cele serioase. În România supraviețuiseră doar niște leșinături. Au prins puteri când tineretul comunist a început să facă călătorii în străinătate, în călătorii de schimburi mai mult decât culturale. Au scăpat de Ceaușescu taman când bătrânul diabetic reușise să plătească datoriile țării și exista pericolul victoriei socialismului asupra capitalismului. Masoneriile și-au infiltrat oamenii în toate pozițiile cheie, și prin serviciile secrete, care le sunt subordonate, de fapt fiind înființate chiar de către masonerii, în acest scop. Nicio televiziune nu a fost vreodată liberă de interese. În jurul justiției au dansat dintotdeauna iataganele corupției, cum să crezi că asupra justiției nu a planat nicio umbră? Chiar și judecătorii care au crezut că erau liberi, în cazuri cheie, au fost influențați prin materialele, concrete sau contrafăcute, care le-au fost trecute prin mâini sau lăsate la îndemână. Când Chomski a vorbit de manipulare, nu a vorbit de poeziile cu veverițe de la creșă. Nu numai. Masonii de la nivelurile inferioare cred că sunt parte a organizației cu cei mai inteligenți oameni de pe planetă. Așa că nu mai râdeți de Becali, au și ei Becalii lor. Prestigiu. Organizație cu latură filantropică. Praf în ochi. Frecarea vanității oamenilor are un coeficient, în fizică. În matematică e abureală, deși s-a sugerat speculația. Judecătorii au luat șpăgi doar de la cei dinafara organizației, pentru crime, violuri, pedofilie de nivel comun. În cazurile membrilor frățiilor, vezi cazul infractorilor din armatele americană și israeliană, instituțiile funcționează la fel, pentru că cetățenii nu s-au deranjat să pună întrebări câtă vreme li s-a aruncat câte o ciozvârstă filantropică. O vacanță de lux, o conferință la o universitate de prestigiu, un bonus, un voucher de genul Amazon. Banii, profiturile se rotesc, dar nimeresc tot acolo de unde au plecat.

A fost totuși un gagiu, pe numele lui Pitagora, care a avertizat că, aparent pe unghi drept, catetele au o înțelegere cu ipotenuza. Așa că de câte ori sunteți trimiși, ca oile, să salvați justiția, e vorba de justiția lor, nu de a voastră. Ați scos și moaștele la protest, și trecute și viitoare, și din filmulețele cu care v-ați lăudat am auzit atâtea prostii că aș putea să regizez singură un nou episod din Balanța.

Nu justiția a fost capturată, ci lucrătorii din justiție, preluați, instruiți și înarmați propagandistic încă din vremea studenției. Hitler, alimentat de tehnici de psihanaliză aplicată chiar de către americani, i-a făcut pe nemți să se creadă speciali. Toți masonii se cred speciali, urmași ai extratereștrilor înfipți în piramidele egiptene. Și ei ne acuză pe noi de fantezii cu teoriile conspirației …

Ați ieșit în stradă pentru că pe paginile de Facebook v-au fost servite îndemnuri heirupiste, pentru că textele share-uite de prieteni păreau plauzibile și pentru că v-ați uitat creierul în ultima carte pe care ați cumpărat-o, dar nu ați citit-o.

Iar voi, eroii strânși din semnături, când ați acceptat pensiile speciale, salarii și pensii cumulate cu artificii de pensionare existente numai pe hârtie, când v-ați pensionat cu mult prea devreme și fără să vă pese de cei care chiar au trudit ca să vă poată da șpăgi, cu cine credeți că ați făcut pact? Justiția voastră s-a legat singură la ochi, de scârbă.

P.S. Georgică Soros și-a eutanasiat mama, să vă fie milă și să-i faceți și lui un vaccin. ARNm. Dacă nu s-a înțepat singur în ceva.

Nicio legătură cu ideea de sponsorizare. Hahaha.