Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Klaus Iohannis chiar nu-și mai amintește că e, totuși, Președintele României ?!

Miercuri, 4 septembrie 2019, ora 17.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat pentru această oră o Declarație de presă.
Marți, 3 septembrie 2019. Agenția Reuters transmite sub titlul Atac ucigaș al talibanilor în capitala afgană aruncă o umbră asupra acordului de pace știrea:

„În cursul nopții de luni, 2, spre marți, 3 septembrie 2019, în jurul orei 23.30, cel puțin 16 persoane au murit, iar alte 119 au fost rănite după ce un vehicul a explodat în capitala afgană Kabul, în apropierea unei clădiri folosite de organizațiile internaționale, au informat serviciile de urgență.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi, a informat că explozia a fost provocată de o bombă pusă într-un vehicul din apropierea zonei rezidențiale Green Village, un complex folosit de grupuri internaționale, inclusiv organizații pentru ajutor.

Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit. Diplomatul român mort făcea parte din structura de securitate a misiunii diplomatice și avea 43 de ani.”

Deși atentatul a avut loc la în noaptea de luni spre marți, la ora 23.30, MAE anunță opinia publică din România abia marți, 3 septembrie 2019, la ora 19.
De ce?
Ministerul Afacerilor Externe n-a catadicsit să explice, nici presa română, eminamente patrioată în astfel de împrejurări, n-a întrebat. Era ocupată pînă peste cap cu bocitul.

Purtătorul de cuvînt al talibanilor a declarat că atacul a vizat forțele străine din Kabul.
Reuters leagă atentatul de negocierile în curs între SUA și talibani pentru retragerea trupelor americane din Afganistan:

„Explozia, care a afectat o arie de mai mulți kilometri, a avut loc imediat după ce Zalmay Khalilzad, negociatorul SUA, a anunțat că Statele Unite vor retrage aproximativ 5.000 de militari din Afganistan și vor închide cinci baze militare în termen de 135 de zile, conform unui proiect de acord de pace cu oficialii talibani.”

Atît Reuters, cît și alte agenții de presă țin să sublinieze că e vorba de un atentat îndreptat asupra zonei Green Vilage, identificată de talibani cu zona invadatorilor, deoarece aici se află și mii de contractori străini, inclusiv cei care aduc mercenari care să lupte împotriva talibanilor. Dacă luăm în calcul și faptul că au murit 16 persoane, iar 119 au fost rănite, precum și pagubele materiale suferite, e limpede că ținta atacului n-a fost Ambasada României la Kabul. Cu toate acestea presa română s-a grăbit să vorbească despre un atac dinadins comis asupra Ambasadei noastre, sugerînd că talibanii au ceva cu țara noastră. În această dezinformare crasă presa noastră a fost încurajată de declarația iresponsabilă a Ramonei Mănescu la Antena 3, în seara zilei de marți:

„A fost țintită Ambasada, misiunea României de acolo, a fost un atac susținut cu mașini capcană, tiruri de mitralieră, așa cum sînt obișnuiți teroriștii talibani să acționeze.”

Evenimentul de la Kabul e o premieră în ultimii ani.
Era de așteptat ca el să ridice o sumedenie de întrebări, adăugate celei cu ținerea în secret timp de o zi și ceva a unei informații atît de importante:
A fost vizată dinadins ambasada României sau ambasada a avut ghinionul să fie în vecinătatea gardului de protecție?
Atentatul a vizat un teritoriu al anti-talibanilor în general și el își are temeiul în contracararea de unele fracțiuni ale talibanilor a negocierilor de pace cu Americanii?
A fost de folos, dacă nu a fost chiar lăsat să treacă, atentatul complexului militar din SUA care se opune retragerii trupelor americane din Afganistan?
Cîte alte ambasade mai sînt în zona aceea periculoasă din Kabul?

Evident, pentru români era imperios necesar să li se spună dacă prin asta România a intrat în rîndul țintelor teroriste și dacă da, din ce motiv, sau dacă a fost doar o întîmplare, atentatul vizînd zona Green Village în general.
În funcție de acest răspuns românii se puteau întreba dacă merită să rămînem mai departe în războaie departe de fruntarii.
Explicabil de ce anunțul că președintele Klaus Iohannis va ține o conferință de presă la ora 17.00 a stîrnit interes.
Cine altul decît șeful statului are datele și postura necesară pentru a răspunde la întrebările de mai sus?

După ce a zis Bună ziua, președintele României s-a referit la atentatul de la Kabul. Părea evident că întreaga conferință de presă va fi dedicată evenimentului. Că pentru a-l comenta decisese Klaus Iohannis conferința de presă.
Șeful statului, cel de la care românii se așteptau să comenteze pe larg atentatul, să răspundă la întrebarea dacă noi am fost ținta, să anunțe dacă mai stăm alături de americani în războaiele acestora din cele mai depărtate locuri ale lumii, a expediat evenimentul de la Kabul prin transmiterea de condoleanțe, prin anunțul că-l va decora post mortem pe ucisul al cărui nume nu l-a rostit și prin urări de sănătate celui rănit.
Și cu asta basta!

Klaus Iohannis se năpustește asupra Guvernului PSD, pe care-l acuză de a nu fi luat măsuri după cazul Caracal.
Evenimentul de la Kabul fusese doar un pretext pentru candidatul Klaus Iohannis să mai trăncănească nițel electoral.

Joi, 5 septembrie 2019. Reuters trasmite sub titlul „Atacator sinucigaș taliban cu bombă ucide cel puțin zece civili și doi membri ai trupelor NATO” o nouă știre din Kabul:

„Explozia provocată de sinucigașul taliban din centrul orașului Kabul a ucis joi cel puțin 10 civili și doi soldați ai NATO, distrugând mașini și magazine dintr-o zonă din apropierea sediului forței militare internaționale a Afganistanului și a ambasadei SUA.

Talibanii au revendicat responsabilitatea pentru atac, chiar dacă insurgenții și oficialii americani au negociat un acord privind retragerea trupelor americane în schimbul garanțiilor.

Printre militarii uciși se află și un român, membru al unei echipe de patrulare mixtă în apropiere de Green Zone.”

O nouă victimă a atentatelor teroriste. De data asta, un militar român, dintre cei trimiși de București în Afganistan.
Nu e primul militar român ucis în Afganistan. Nu e nici ultimul. România e Babuinia perfectă a Americii. Prin urmare, în România nici un partid nu se întreabă ce căutăm noi în locuri depărtate cu trupe și mai ales ce cîștigă România din promptitudinea cu care răspunde cererilor americane de a trimite carne de explozii capcană în Afganistan. Asta nu înseamnă că nu sînt români care-și pun aceste întrebări. Venită după moartea unui diplomat, moartea unui militar mai mult ca sigur a stîrnit din nou aceste întrebări. Era normal ca românii să aștepte de la șeful statului, cel care a cerut lui Trump ca o favoare pentru România sporirea numărului de militari americani pe teritoriul nostru, o declarație de presă în care să justifice prezența noastră în Afganistan și mai ales jertfa noastră de sînge la mii de kilometri de granițele țării.

Pentru miercuri, 5 septembrie 2019, ora 18, Cotrocenii au anunțat o Declarație de presă a lui Klaus Iohannis. Toată lumea și-a spus că ea va fi dedicată evenimentului tragic din Afganistan. La ora respectivă, miercuri, 5 septembrie 2019, Klaus Iohannis a ieșit în priveliștea tribunei prezidențiale. Despre evenimentul de la Kabul președintele a dat citire cîtorva rînduri. Condoleanțe pentru familie, anunțul decorării celui mort cu o tinichea prezidențială. După care a trecut fără să clipească la atacarea PSD. A consacrat atacului electoral la adresa PSD aproape un sfert de ceas de declarație.

Klaus Iohannis răspunde de politica externă a României, în calitate de comandant suprem răspunde de viețile militarilor noștri trimiși de el în calitate de carne de explozii cu mașini capcană.
Cele două evenimente tragice țin exclusiv de prerogativele prezidențiale. Klaus Iohannis le-a expediat în mod de a dreptul insultător pentru victime și jignitor pentru poporul român.
Să ne imaginăm Doamne ferește! că în București are loc un atentat terorist sîngeros.
Ce va face Klaus Iohannis?
Va ține o Declarație de presă în care, după ce se va expedia tragedia în cîteva rînduri despre condoleanțe și despre decorarea SRI, se va lansa în criticarea Guvernării PSD?
Nu-i exclus așa să se întîmple.
Nu de alta, dar demult Klaus Iohannis nu mai e președintele României, ci candidatul PNL la Președinție.

Acest editorial a apărut în ediția print și online a cotidianului Evenimentul Zilei.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

14 comentarii pentru articolul „Klaus Iohannis chiar nu-și mai amintește că e, totuși, Președintele României ?!”

  • Adica…Adica… Johannis a fost vreodata presedintele Romaniei?
    Ce sa isi aminteasca?
    Misiunea lui pare ca a fost si e sa tina locul de Presedinte ocupat si sa saboteze pe cat poate Guvernul Romaniei… eventual sa se faca de râs de cate ori apare public, sa vada toata lumea ce presedinte educat merita romanii…
    Doar nu se astepta cineva ca „Ghinion” sa fie capabil de empatie?
    A cazut un militar langa el cand c_u_v_â_t_a cu greu de pe o foaie si el nici nu a tresarit… nimic nou in atitudinea lui, macar de data asta a dat o tinichea, doar nu da de la el…
    Si uite-asa a mai trecut o zi din opera lucrului bine fackut…
    Si uite-asa, multumita PSD si ALDE, o sa isi ia prima casa a lui obtinuta in mod legal, in Bucuresti
    Morala: TENERIFEEEE

  • Să mă ierte Dzeu, dar eu nu mai cred o iotă din cele două „cazuri” caracalene !
    Personal cred că, cel puțin una din cele două fete, a fugit cu iubitul ei 1/2 rom !Cât despre cealaltă, deocamdată nu știu ce să zic !

  • De ce credeți că s-a luptat V V Dancilă pt numirea Rovanei Plumb, ca și comisar european ?
    Păi, in caz de „ceva”, are un loc călduț (!) unde să … „tragă”, respectiv un post de consilier al … comisarului european RP !

  • Idei preluate din „Sputink” !

  • Primul roman decedat nu are nume pentru că așa se fac lucrurile. Scoateți capul din televizor. În numele României se fac lucruri care nu mențin acolo unde suntem. Se fac de oameni ce rămân anonimi. Așa le e jobul.
    Al doilea era militar aflat în misiune. E mișto să fie România membră NATO? Uite așa se plătește!!!
    E mișto să fie România membră bună UE? Uite așa ne pleacă medicii și ne spune de la Bruxelles cât trebuie roșia să aibă în diametru.

    Lăsați morții maestre să se odihnească. Altfel sunteți ca Iohannis sau Cumpănaşu care se urcă pe ei pentru 5 minute de faima!

  • Maestre, când o sa scrieti si despre asta?
    Radu Cristescu, fost membru PMP, actual membru PSD: „Soră-mea l-a arestat pe Patriciu la ordinul lui Băsescu. În biroul lui s-au decis toate arestările politicienilor”.

  • Cum a fost posibil ca, in Decretul privind decorarea post-mortem, să nu se menționeze numele celui decedat ?
    Chiar nu conta, deloc, pt KWJ acest „amănunt” ?

  • Felicitari Maestreeee!

  • Slabă, foarte slabă calitatea presei azi.Făcută cu tot felul de analfabeți limbiști, puși să conducă ziare și televiziuni. De aia lumea preferă azi social media ptr informații. Ion Cristoiu pune punctul pe i. Afaceri externe și klaus iohannis, doi neterminați 😀

  • @Magdalena Abraham
    Am auzit si eu putin din discursul de început de an scolar al presedintelui. Aveti dreptate, a fost halucinant, mi-a facut impresia ca Iohannis si-a pierdut discernamântul.

    • Scriu aici, fără să fie un răspuns !
      Referitor la accidentul lui Mario Iorgulescu !
      „Rumânul”, tot rumân rămâne !
      Tata Gino a luat legătura cu familia celui decedat, oferindu-le oportunitatea unui ajutor , iar ăștia nici n-au vrut să audă !?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *