CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

Klaus Iohannis fără rușine

Sigur această criză va reseta și politica din România. Sigur românii, stând în case, se vor gândi și vor observa că ceea ce au ales nu este tocmai ceea ce sperau. Din dorință, din speranță, din manipularea unor jurnaliști plătiți de diferite structuri sau ordine de a-i creiona lui Klaus Iohannis o imagine pozitivă, mai toate televiziunile au acceptat să-l susțină pe Klaus Iohannis pentru al doilea mandat de președinte al României. Este pentru prima dată în istoria românilor când alegem în așa zisa noastră democrație un președinte șters, mediocru, fără scop, viziune sau fără rezultate.

Pentru a-i fi atins scopul, pentru a putea fi ales s-au adunat jurnaliștii prieteni într-o dezbatere moderată de însuși EL, președintele, să-l scoată președinte cu concursul a mai toate televiziunile, radiourile, site-urile de știri, etc.

Toleranța și speranța românilor s-au legat și de imaginea sa de etnic german. În speranța lor, mulți români nu au vrut să creadă nici acuzele dovedite de implicarea sa în scandalul cu privire la Grupul Etnic German. Pentru cei interesați găsiți hotărârea instanței aici: (https://ionutcojocaru.ro/2018/11/02/tacerea-istoricilor/)

În privința politicienilor, în special a celor de dreapta, am remarcat o obediență de neînțeles. Poate doar din dorința de oportunism politic, de a prinde o funcție, de a ajunge în grațiile acestui președinte, mulți au căutat argumente de a-l lăuda. Și chiar dacă sunt imposibil de găsit argumente raționale cu privire la competențele lui Klaus Iohannis, mulți și-au asumat să devină penibili cu prețul primirii unor foloase (contracte, posturi sau funcții).

După căderea guvernului Dăncilă, mulți au sperat că acest guvern de dreapta o să aducă acea bunăstare și pragmatism economic care vor schimba pozitiv România. Jurnaliștii deveniți politicieni au aruncat în spațiul public argumente de gen salarii stat & privat, intelectuali & pesediști mediocrii cu scopul de a antagoniza masele.
Astfel au reușit. L-au făcut președinte cu acordul serviciilor, diasporei, naivilor și tuturor optimiștilor care crezându-se intelectuali în comparație cu Viorica Dăncilă l-au votat!

Avem un președinte. Unul care este plin doar de ambiții și ură (vezi discursurile sale). Doar noi am reușit ”în democrație” să avem un președinte atât de șters. Unul care nu s-a remarcat prin nimic și nu se va remarca vreodată. Pentru că liderii se nasc, nu se fac, nu se construiesc. Iar noi, românii nu putem avea lideri în funcțiile importante din cauza acestui sistem creionat tocmai pentru a-i bloca. Pentru că nu-i așa, cei fără scheleți nu sunt doriți!

Suntem în plină expansiune a virusului. Am trecut de peste 1 000 de cazuri confirmate. Sunt mult mai multe, dar nu avem suficiente teste. Numărul morților crește. În această situație de criză avem un grup de iresponsabili la conducere. Nu au măcar bunul simț să se dea la o parte. Ei știu mult mai bine ca noi cum au fost puși în aceste funcții. Știu că nu sunt pe merit! Dar se țin de funcții cu prețul a orice.

Președintele Iohannis după discursul de azi cred că a demonstrat tuturor celor care mai sperau că este mult sub cerințele funcției de președinte. Un președinte enervat de această criză care vine tocmai când se pregătea să-și savureze în sfârșit momentul său de glorie – instalarea unui guvern propriu!

Un președinte iresponsabil care nu s-a preocupat de nimic din nevoile vitale ale unui stat! Nu a terminat acel proiect România Educată. Nici că ar fi fost în stare! Un președinte de șase ani! Din contră și-a pus la ministerul Educației și Cercetării o pupilă care are grave carențe în libera exprimare și un vicepremier asemenea.

Un președinte care și-a adus relațiile de la Sibiu la Ministerul Sănătății. Preocupați cu privatizările, au fost nevoiți să-și stopeze propriile interese. Momentan!
Și-a pus la finanțe un ministru preocupat mai mult de selfie-uri și tăieri decât de a menține economia într-o limită minimă. Nu a existat nicio preocupare a președintelui în privința stopării devalorizării monedei naționale.

Un președinte care și-a pus la externe propriul consilier cu scopul de a nu avea un scop. Un ministru șters, retras, care nu are scopuri sau preocupări de a avea realizări mărețe.
Un ministru atât de slab tocmai la dezvoltare, la interne sau cultură. Aceasta este cabinetul propus de Klaus Iohannis să dezvolte România. O adunătură de oportuniști ascultători!

Cine să mai aibă așteptări de la ei?
Dacă cineva mai speră de la aceștia măcar să stopeze virusul înseamnă că nu este realist. Discursurile interminabile, detalii fără rost, pierderea în conținut, preocuparea de a aduce românii acasă de parcă în U.E. nu ar avea voie să stea tocmai acum, crearea unor contexte absurde sunt preocupările lor în aceste momente.

Ideea limitării circulației celor peste 65 de ani, este cu siguranță una fascistă. De parcă în cele două ore, la o dată stabilită cu virusul acesta se oprește. Nu era o idee fascistă dacă în acest interval le interzicea celorlalți să nu circule!

Poate este timpul ca de la această criză, să fim mai atenți cu viața politică, la calitatea politicienilor, la pregătirea lor. După cum se vede, cine ne reprezintă, contează. Câteodată pot face diferența dintre viața și moartea noastră.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Klaus Iohannis fără rușine”

  • Iohanis trebuie dat in judecata pentru discriminarea la care sunt supusi cei de peste 65 de ani !

  • Asa este,cu al nostru presedinte,si cu clica lui,neamt doar cu numele,altfel un roman sadea,fanariot cu nume germanic,dar daca te uiti la ce lideri are lumea,trump,johnson,macron,betivul junker,si alti lideri creati in eprubeta,nu ne miram,asta este cand votam demagogi,populisti,creati in laboratoare,si nu oameni de stat,care au curajul sa ne spuna si ceea ce nu vrem sa auzim.Asta e cand votam slogane si lozinci,si nu votam fapte,asta e cand votam cu ficatii,si nu cu mintea,asta primim,asta primim cand nu intelegem ca”o mie de vorbe nu fac un ban”.Coronavirus este hartia de turnesol,momentul adevarului,profesorul sever,care ne examineaza inopinat,lumea trece acum printr-un examen sever impus de Natura,un examen pe care nu l poti fenta,si,pe care, iata,granzii lumii il pica cu brio,pentru ca la aceasta examinare severa adevarul iese la iveala,si mastile cad,ma refer la cele politice,impostura si trufia liderilor nostri este dezvaluita in adevarata ei natura,pentru ca pe coronavirus,si in general,pe planeta noastra,lozincile si sloganele,I LASA RECI. ❗ ❗ ❗

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *