Ora 21, duminică, 24 noiembrie 2019, m-a prins în direct la emisiunea Gîndurile lui Cristoiu, de pe Mediafax. Mai înainte, timp de o jumătate de oră, în așteptarea dreptului legal de a face publice rezultatele exit-poolurilor, Monica Mihai, moderatoarea, jucase comedia, obligatorie din motive de CNA, a ignoranței totale a rezultatelor. Și ea, și eu, știam că Viorica Dăncilă a fost învinsă la un scor unic în postdecembrism cînd vine vorba de turul al doilea. Pînă la momentul oficial, trebuie să ne facem că n-avem habar. De altfel, la alte două televiziuni la care am fost duminică pe parcursul întregii zile, moderatorii au mimat tensiunea tipică surprizei. Cînd au apărut primele imagini de la sediul PNL, cu disputa surdă dintre lideri cine e mai lipit de umărul lui Klaus Iohannis, am fost gata să pariez că discursul va fi Proclamarea Victoriei asupra Ciumei Roșii. Klaus Iohannis – mă pregătisem să spun – va declara că:
Știam că se pregătește în Piața Universității Sărbătorirea Căderii Comunismului.
Mă pregăteam să vorbesc și despre asta.
Pe ce mă bazam în siguranța că așa va fi?
Nu numai pe lungul șir de diversiuni prin care în turul al doilea a intrat candidatul PSD și nu orice candidat, ci chiar Viorica Dăncilă.
Liviu Dragnea fusese înlocuit de Viorica Dăncilă nu întîmplător.
Pe vremea lui Liviu Dragnea, fugeai de PSD ca de dracu, deoarece PSD era înspăimîntător.
Sub Viorica Dăncilă fugi de PSD ca de dracu, deoarece Partidul se identifică pe deplin cu o „Proastă”. Desigur Viorica Dăncilă nu e Proastă. În politică importanță are imaginea. Și imaginea Vioricăi Dăncilă asta e: De Proastă, de Analfabetă, de Gospodină mărginită.
Mă bazam în siguranța că Klaus Iohannis va supralicita înfrîngerea PSD și pe strategia sa de campanie. În întreaga companie Klaus Iohannis n-a zis nimic despre ce va face el pentru țară, pentru români, dacă primește un nou mandat. Legic și logic, toți candidații la Președinție făgăduiesc electoratului satisfacerea unor nevoi sociale, economice, politice, morale.
Klaus Iohannis a făgăduit satisfacerea unei simple nevoi:
De a vedea PSD înfrînt pentru totdeauna.
Sub acest semn, alegătorii anti-PSD au venit în număr mai mare decît în turul întîi la turul al doilea. În postdecembrism de doar două ori s-a venit la vot în turul al doilea într-un număr mai mare decît în turul întîi:
În 2009, cînd prezența a fost cu 3,65% mai mare, și în 2014, cînd prezența a fost cu 10,93% peste primul tur.
În ambele cazuri, sporul de prezență și-a avut cauza în chemarea candidatului de Dreapta către propriul electorat, să vină la vot pentru învingerea candidatului de Stînga. Fie pentru că primul tur a dat un scor strîns (doar 125 800 voturi pentru Traian Băsescu în 2009), fie pentru că în primul tur candidatul dreptei a pierdut la scor (în 2014, Klaus Iohannis era la o distanță de 10,07% față de Victor Ponta).
Anul acesta, în al doilea tur prezența a fost mai mare decît în primul tur : 3,28%.
Un număr mai mare de alegători au venit nu pentru Viorica Dăncilă, ci pentru Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis a cîștigat primul tur la o diferență de peste 16%. În astfel de condiții, era de așteptat ca electoratul de Dreapta să vină într-un număr mult mai mic decît în primul tur.
Victoria candidatului de Dreapta era sigură.
De ce a venit Electoratul anti-PSD într-un număr mai mare la vot?
Pentru a trimite PSD la lada de gunoi a Istoriei.
Așa le-a zis Klaus Iohannis.
Că dacă vin în număr mai mare vor contribui la Înfrîngerea PSD pentru totdeauna, la Victoria Revoluției din noiembrie 2019.
Un scor uriaș obținut de el în bătălia cu Viorica Dăncilă e un scor uriaș în bătălia împotriva PSD.
Spre stupoarea mea, Klaus Iohannis s-a rezumat la a declara doar atît despre înfrîngerea PSD:
„Este o victorie important Victoria de astăzi. Este cea mai categorică victorie obținută vreodată împotriva PSD”.
Atît.
Nimic despre ce tot zicea în campanie.
Despre Revoluția prin care PSD dispare de pe scena politică.
Despre punerea la zid în fine a Ciumei Roșii.
Toți anti-PSD-iștii din România și din lume se vor fi simțit trași pe sfoară.
Klaus Iohannis obținuse un scor istoric în bătălia cu PSD.
Cu toate acestea, Klaus Iohannis nu considera că e o Victorie deplină asupra PSD.
Stupefacția se va fi adîncit în clipa cînd Klaus Iohannis a anunțat că PSD n-a fost învins:
„Este o înfrîngere semnificativă pentru PSD, dar trebuie să fim realiști: am cîștigat o luptă importantă, dar războiul încă nu a fost cîștigat. Este nevoie să mergem la vot și la locale, și la parlamentare. Abia atunci cînd PSD-ul este trimis în opoziție vom putea face ce ne-au cerut astăzi românii. Abia atunci vom putea să facem România normală, România așa cum ne-o dorim noi cu toții.”
Timp de un an și ceva, de cînd Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura, electoratul de Dreapta a fost convins de Klaus Iohannis că o victorie la scor împotriva candidatului PSD va însemna sfîrșitul PSD.
A avut loc victoria la scor.
Ar fi fost normal ca, după proclamarea Înfrîngerii PSD, Klaus Iohannis să prezinte românilor ce va face el pentru țară în cei cinci ani de mandat.
Cu atît mai mult se impunea asta, cu cît Klaus Iohannis are Guvernul Meu, Justiția Mea, Serviciile Mele și Jurnaliștii Mei.
Nu-l mai oprește nimeni să-și concretizeze Proiectul de țară.
Despre acest Proiect Klaus Iohannis nu ne-a vorbit în campanie.
S-a rezumat doar la Războiul cu PSD.
PSD nu mai e la guvernare.
PSD a pierdut în chip rușinos parlamentarele.
PSD va traversa Deșertul Căderii.
Klaus Iohannis nu ne-a zis nici acum ce va face el pentru țară în cei cinci ani de mandat.
Ne-a prevenit în schimb că Războiul cu PSD nu s-a încheiat.
Că el va continua încă un an, pînă la Parlamentarele din decembrie 2020.
Asta înseamnă că PNL și Klaus Iohannis nu vor face nimic pentru o guvernare mai bună, pentru o schimbare radicală în administrarea țării.
Românii vor trăi la fel ca și pînă acum.
Da, dar românii vor fi în război cu PSD.
Și dacă e război, viața cotidiană nu va suferi nici o schimbare în bine.
N-am nici o îndoială că românii vor fi trași pe sfoară încă un an.
Vor accepta dezastrul guvernării PNL.
Vor vota la locale și parlamentare împotriva PSD.
Cine le garantează că în decembrie 2020, după ce Dreapta obține majoritatea zdrobitoare în Parlament, Klaus Iohannis nu vine pentru a-i anunța că Războiul cu PSD nu s-a încheiat?!
PSD chiar trebuie să dispară. Nu fiindcă ar fi „comunist” sau singurul partid „corupt” din România, ci fiindcă acesta a devenit inutil și chiar dăunează României prin simpla prezență.
1) PSD a devenit o simplă sperietoare folosită de „Dreapta” leneșă și incompetentă pentru a se autolegitima și a obține voturi fără să propună sau să facă nimic concret. Pentru PNL cea mai mare nenorocire ar fi dispariția PSD. Fărăr antipesedism politicienii de „dreapta” ar fi forțați să depună un minim de efort ca
90
2) PSD este un experiment eșuat. Social-democrația de tip occidental, pe care încerca să o mimeze la un moment dat PSD, nu prinde în România. Alegătorul PSD tipic, rural și conservator ar fi considerat de dreapta în multe țări europeane sau chiar și în SUA. PSD este o struțo-cămila conservator-socialist-liberală care nu știe pe ce cale să o ia.
Nici măcăr idea că România ar avea un reprezentant în rândul Socialiștilor Europeni nu ține. Aceștia i-au scuipat în față pe PSDiști si implicit și pe alegătorii lor în timp ce Băsescu și Iohannis au fost cocoloșiți tot timpul de PPE.
3) Prezența unui partid mare declarat de stânga și socialist într-o țară tocmai ieșită din comunism printr-o revoluție violentă (cum se considera în anii 90 și începutul anilor 2000), chiar să mai rău unul condus de un personaj controversat ca Ion Iliescu a avut efecte catastrofale în planul discursului public. De aceea, retorica anilor 90s s-a menținut până astazi. Vorbesc de imagine nu de esență. Nu contează că PSD chiar nu este Comunist, că membri marcanți au fost revoluționari, că PSD a sprijinit SUA și NATO etc. Contează că a fost utilizat cu ușurință pentru dezbinarea românilor. Milioane de români au fost demonizați ani în șir pentru că au votat cu „neocomuniștii”. Întregi categorii sociale si regiuni ale României au devenit simboluri ale răului absolut în imaginarul oamenilor de „Dreapta”. Și PSD n-a reușit niciodată măcar să atenueze acest lucru ci numai sa-l agraveze chiar și fără voie.
Nu cred era nevoie de un „PSD” sau „PDSR” tocmai în România anilor 90 sau 2000. Puteam să avem iițial mai multe partide declarat de dreapta, dar care unele dintre ele să fi avut și niște politici de stânga, cum a fost în Polonia. Abia după 20 de ani să fi venit cu „socialism” pe scena politică.
Și totuși echilibrul politic s-ar deregla rău de tot, dacă n-ar exista și un partid de CENTRU-STÂNGA, măcar ! Nu crezi?
Cam așa e peste tot într-o democrație care, se presupune, că se respectă!
„Social-democrația de tip occidental, pe care încerca să o mimeze la un moment dat PSD, nu prinde în România. ”
Social-democratia(SD) de tip occidental este cea pervertita, nu aceea din Romania. SD in Occident a uitat complet de clasa muncitoare, se ocupa de drepturile minoritatilor rasiale, sexuale LGBT etc. si intinde presul de bunvenit navalei Africanilor si Arabilor in tarile lor.
N-as mai vota PSD daca, sub presiunea SD din UE, ar incepe sa se departeze de interesele saracimii si s-ar apuca sa promoveze imigratia de pe alte continente.
PSD-iste, nu fi trist,
Și PNL e … comunist,
Doar că e puțin mai trist!
Ei da, s-a activat Margareta! A simtit cs e ceva de ros, din … PIB !
Ceea ce s-a întâmplat în campania electorala a fost previzibil si plictisitor, rezultatul a fost previzibil si tot „plictisitor”, dar, în seara alegerilor, a aparut si ceva care sa învioreze atmosfera. In ceasul din urma s-au aflat lucruri noi despre activitatea Dancilei, care a dovedit ca nu este atât de cuminte precum pare. 😯
Este vorba despre numirea nemuriciului general-izmana Oprea drept vicepresedinte PSD cu câteva zile înainte de alegeri. Viorica Dancila a actionat perfid, folosind un tertip bine pus la punct, prin care a înselat CEx-ul, asa încât sa nu se poata opune nimeni numirii lui Oprea în conducerea PSD. 😯
E ? Mâtza blânda…
Ia spuneti voi copii, cine este Oprea ?
Deci, cine o manevreaza pe Viorica?
Maestrul Cristoiu avea dreptate!
Maestre, interviul dv:
http://www.youtube.com/watch?v=w706o1N6J7k
In opinia mea, blatul este intre iohannis si ponta: Acordul de la Cotroceni, 13 iunie2019.
http://www.turnulsfatului.ro/wp-content/uploads/2019/06/05bdc56007fe8b8ede.jpg
Mai bine l-ati promova pe Plesoianu; ponta-cel-cu-moscheea este reprezentantul noii securitati globaliste.
PSD le este atat de necesar incat daca n-ar fi existat deja l-ar fi inventat. Pe cine ar mai da vina toti frustratii pentru esecul lamentabil al vietii lor triste? Ce poate fi mai eficient decat invocarea dusmanului etern si razboiul continuu atunci cand vrei sa tii sub control o populatie indobitocita si isterizata. Atat de eficienta este propaganda ca multi oameni continua subconstient sa perceapa PSD-ul ca fiind la putere iar Dragnea continua cumva sa conduca din inchisoare Romania. Motivul pentru care acesti oameni se tem este o gluma dar teama in sine pe care o resimt este cat se poate de reala.
Intrebarea este cat timp si-au planificat de aceasta data cei de controleaza Romania sa-i tina pe tusa pe PSD-isti inainte de a le permite sa revina „la putere” pe post de supapa de presiune. Daca ar fi sa pariez as zice ca se va repeta scenariul din al doilea mandat al lui Basescu. PNL va lua tot la anul (locale/parlamentare) urmand ca peste 3 ani, cand treaba va fi groasa si populatia va incepe sa maraie in front, un nou „USL” sa apara din spuma marii. Poate ca suna SF astazi, dar nu m-ar mira ca prin 2023 sa vedem o alianta USR-PSD care sa dea jos guvernul PNL – urmat de inevitabilul split in 2024, cand vom avea iar alegeri prezidentiale.
PSD-ul își va reveni mult mai repede, mai precis la anul, înainte de „locale”, dar cu „părul” si „năravul” schimbate, și având în frunte o figură mesianică, SALVATOARE!
NU DE ALTA, DAR, DE CELE MAI MULTE ORI, ROATA SE ÎNTOARCE, MAI ALES DACĂ ESTE ȘI AJUTATĂ DE MÂNIA … POPORULUI !!!
Razboiul cu PSD,asta i o gluma,cum sa te mai bati cu un mort,doar necrofilii mai vorbesc de PSD,PSD e mort,si puteee!!! Poate razboiul cu duhoarea de mort lasata peste tara de cadavrul PSD in descompunere!!! Aia da.(Cineva sa ingroape hoitu PSD,ca puteee rau).Poate la asta se refereau astia de iohanistii,cand vorbesc de continuarea luptei cu PSD,ma gandesc,ca-i fac PSD-ului slujba de inmormantare,cu iohanita pe post de popa si Orban cu Raresica pe post de cantareti bisericesti,sau poate gropari. 😈 😈 😈 😆 😆 😆
Partea proasta pentru iohanita e ca ,adversarul,PSD este mort,el nu mai are pe cine sa dea vina,iohanita si gasca au toata puterea,de acum tot ce merge prost,si slava lui Aghiuta,sunt multe lucruri,care vor merge prost,de acum inainte,pentru ca in Romania nimic nu poate sa mearga bine,si vine si criza,le va deconta el si echipa lui,nu mai poate invinovati nici PSD ul,(un mort care deja a inceput sa puta,fiind in descompunere deja),nici pe altii,liliputani gen PMP,Pro Romania sau UDMR(astia sunt prea mici,inca),asa ca totul va fi pe umerii lui iohanita si a PNL,dar in fine treaba lor.In USR baietii au treaba sa i ia gatu lui Barna,sa vina Ciolosica pe acolo,nu au timp de guvernare,asa ca victoria lui iohanita e pentru el si ai lui,un pericol mortal,nu un triumf.
Wrong! Nu mai e PSD, no problem. Avem rusii cei rai care vor sa ne invadeze. Si trebuie sa ne inarmam. Dar 2% din PIB nu ajunge. Trebuie macar 5%. D-aia traim rau, ca rusii ne invadeaza. Cam suspect cum s-a activat Margareta pe tema asta. Asa brusc si hodoronc-tronc. N-asa?
Exact asa va fi.
O sa fie ca in celebrul roman „1984”. Daca nu mai e Eurasia, o sa fie Eastasia. Chit ca razboiul s-a terminat de zeci de ani, e nevoie de un dusman extern ca sa tinem oamenii in priza.