‘Acesta mai menţionează că a protestat şi împotriva „participării PMC (companiilor militare private n. red.) americane” în ofensiva ucraineană din Kursk, MAE rus susţinând astfel că mercenari americani iau parte la această operaţiune. Acţiunile acestora, continuă ministerul rus, „dovedesc clar implicarea Statelor Unite ca participant direct în conflict”.’ ( stiripesurse ro )
in toate sistemele sociale se vor găsi specialiști grandioși, care vor alege să rămână așa chiar daca se vor afla în situația în care mai pot fi astfel daca si numai dacă se opun …’sistemului’
de fapt ultimii ani au demonstrat chiar mai mult, că aceștia pot deveni referințe pentru popor …fix făcând asta.
asta se întâmplă pentru că tendința ‘sistemului’ e de a deveni Antinatural, iar poporul s a aratat ..in anii ăștia …că pina una alta e mai apropiat de dinamicile naturale. ( culmea, …neavând nimic împotriva manifestarii celor Antinaturale 🙂 )
spre fundamentală deosebire profesorul Astarastoae a tratat subiectul …cu egală considerație
acesta este și motivul pentru care, iată, își păstrează poziția de ‘referinta’
…mare lucru pe vremurile astea, in care tendința e de a face galerie uneia dintre parti
mai cu seamă referințele sint duse în ispita.
așa că …aviz ‘referintelor’:))
ori tratezi cu egală considerație și ramai referință, ori …crapi făcând falerie
încredere în specialiști…
–
ea a fost înlocuită cu credința în știință. pe vremea pandemiei fix asta s a propovăduit, încrederea în știință.
cita vreme în știință și a vârât coada și AI, încrederea în știință aduce pe teren un nou actor, AI.
–
in cazul pantelimon in care specialiști sa ai încredere, in medicii de medicina legala? ..in procurori? in medicii specialiști care se au manifestat pe vremea pandemiei? in doctorii de la Pantelimon, caz în care una scria în foaia de observație și altfel s a procedat în realitate?
–
pur și simplu nu prea mai sunt referințe. s a muncit mult pentru că azi poporul sa nu mai aibă referințe, ..de la revoluție s a muncit.
–
opinia mea e că poporul nici n a tresărit in cazul pantelimon, știa deja totul despre sistemul de sănătate, despre sistemul de justiție, …Pantelimon n a adus nimic nou pe piata pentru popor.
in ajutorul acestei concluzii a intervenit și zicerea, parca ieri, care spunea că trebsa avem încredere în specialiști, că știți cite vieți au salvat pe vremea pandemiei. după ce a auzit zicerea asta ..poporului i au dispărut dubiile.
in cazul pantelimon cele care pierd sint sistemele sociale bazate pe oameni. toate sistemele sociale implicate in cazul pantelimon se pun la îndoiala unele pe altele umplindu se reciproc, însă și singure, de grămezi de dubii. toate Sint mai dubioase azi decit erau ieri și …țin trendul
pe vremea pandemiei poporul era de o parte a baricadei, sistemul de sănătate de cealaltă parte.
cum de mai cred unii, după atâta vreme,că pot aduce ‘vremea pandemiei’ in ajutorul medicilor …e un mister.
mie asta mi s a părut chiar ieșit din orice noimă. in tara asta e imposibil sa iei apărarea medicilor aducind în discuție ‘vremea pandemiei’…că maiveau faci, mult mai rău faci.
se pare că sistemul de sănătate e atât de bolnav încât încă nu s a prins, că pe vremea pandemiei purta un război cu poporul…
el încă mai crede că pandemia a for ‘de bine’ pentru el,pentru sistemul de sănătate.
cum ziceam, din ce rezultă se pare că singurii care au tras învățăminte din pandemiecizelibdu și procedurile,au fost cei care au pus la cale pandemia.
cum sa i treaca prin cap cuiva să aducă pandemia in sprijinul credibilitatii sistemului medical?!:))))
cum?!:))
daca faci asta îi mai dai o lovitură ultrapotenta sistemului de sanatate, nu exista dubii in asta
și chiar așa i se și pare că a fost, fat-frumos:)))
caz în care putem concluziona că sistemul de sănătate e, azi, la fel de …sanatos cum era pe vremea pandemiei, …nu exista dubii aici, nici măcar unul.
uimitor mai e și faptul că felul în care a reacționat sistemul de sănătate pe vremea pandemiei ..n a fost văzut că un atac fundamental la adresa siguranței naționale, însă cazul pantelimon ..e :))))
pai Pantelimon …nici măcar pistol cu apa nu e fata de pandemie:)))
–
nu va mai faceți iluzii, poporul nici n a tresărit la cazul pantelimon. are experiențe mult mai vaste,căpătate pe vremea pandemiei, …momentan ele cu greu pot fi înlocuite cu altele mai potente …pentru că ceva mai potent decit pandemia momentan nu s a manifestat.
a incercat, între timp, sistemul de sănătate să și rezolve problema?
nuuuuuuuu:))
prin urmare ce i se ntimpla acum, cînd iar s a împiedicat de o buturuga …de data asta mica?!
…pai iată ce i se întâmplă, se afunda și mai rău, se umple și mai cu talent cu dubii…
cum sa aduci sistemul de sănătate în poziția în care a fost pe vremea pandemiei?
adică ..de ce ai vrea sa poziționezi sistemul de sănătate …in război cu poporul?,
…că așa s a poziționat pe vremea pandemiei, nu altfel, …indiferent ce impresii o avea el
prin urmare …cum sa iei apărarea sistemului de sănătate?!?!
pe ce sa și motivezi …acțiunea?!
sistemul de sănătate a arătat, a demonstrat pe vremea pandemiei …cu vârf și îndesat că are o problema, iar astăzi vedem clar cristal că problema persista.
sistemul de sănătate n are decit …sa se trateze, daca vrea că poporul sa și depoziteze,..iar,credibilitatea n el.
daca nu se tratează, ..și după cum se vede clar cristal chiar n are chef să se trateze, ciuciu credibilitate.
se poate învârti și în limba, tot n o să facă rost de ceva credibilitate de la popor. a călcat o in picioare, a jucat o in picioare, a …tocat o mărunt pe vremea pandemiei și …iată, încă face asta …fara sa i tresară vreun mușchi pe moaca.
sa i amintești poporului de ..binefacerile sistemului de sănătate manifestate pe vremea pandemiei e …sinucidere curata. poporul, după pandemie, a rămas cu sechele. problema e complexa, iar sistemul de sănătate se pare, …adică ce s o mai plimbam pe la Ploiesti, e clar cristal că nu vede ‘sechelele’…
pandemia a fost un atac, și ulterior s a dovedit a fi unul de succes, asupra siguranței naționale.
acest atac s a dovedit că a fost tratat …ca o frectie :)))
–
însă acum cazul pantelimon e tratat că un atac la siguranța națională, chiar daca el reprezintă, …pentru popor!, ..o frectie:)
in rezumat: sistemele sociale bazate pe oameni sint azi mai varza decit erau ieri și mâine se vor dovedi mai varza decit sint azi. ( istoricul asta spune )
acuma daca asta o fi dorința acestor sisteme sociale ..asta e, ..te pui cu dorința omului?!:)
poate ne îndrumă cineva, să știm și noi ..in care dintre specialiștii, multi,implicați în cazul pantelimon ar trebui sa ne încredem și …in care dintre specialiști n ar trebui sa ne încredem :))( și de ce sa nu ne ncredem daca și ei sint specialiști?! 🙂 )
asta e vremea Marii Revoluții
–
trecem de la un sistem bazat pe specialisti-oameni la un nou-nouț sistem, care aduce și sine o Nouă Lume, bazat pe specialisti-AI
–
asta era clar din prima săptămână de pandemie.
–
de atunci procesul a continuat, punerea la îndoiala a sistemelor sociale bazate pe specialisti-oameni a continuat, intrarea în joc a ‘noilor specialisti’, specialistii-AI contrinuind și ea.
– deci știm din capul locului că ținta enumplerea cu dubii,înecarea n dubii a actualelor sisteme sociale. cu toate astea ‘specialistii-oameni’ …pun gaz pe foc.
succes, nenica, daca asta va e dorința:)))
pe vremea asta, pe vremea Metamorfozei, specialisti-oameni se lupta cu specialistii-AI pentru a câștiga încrederea …oamenilor:))
–
pina una alta specialisti-oameni fac tot ce pot ei pentru a pierde încrederea oamenilor, …indiferent despre ce sistem social vorbim ( in frunte cu …vedetă, sistemul politic )
–
despre asta e vorba pe vremurile astea. adică …daca pur și simplu se tot dovedește că despre asta e vorba …aia e! 🙂
mai e ceva, ..fiecare folosește ce referință dorește. eu am că referință Marea Revoluție, Metamorfoza. folosesc o referință care pentru alții nici nu exista :)), așa că e mai complicat că ceea ce spun sa fac mai mult de două parale pentru alții 🙂
Sa nu uitati de protestele pro-Palestina de la conventia Democratilor ce se desfasoara zilele acestea la Chicago (si de care nu prea se vorbeste in presa)!
Pare o paralela istorica cu ceea ce s-a intamplat la aceeasi conventie a Democratilor din 1968, cand atunci erau adevarate lupte de strada impotriva implicarii armatei Americane in Vietnam (https://en.wikipedia.org/wiki/1968_Democratic_National_Convention_protests).
Astazi practic avem o simetrie care e imposibil de ignorat:
– Ca si ciudetenie istorica, pentru nominalizarea Democrata, a candidat Robert Kennedy – cel care de altfel era initial marele favorit si care a fost asasinat in conditii foarte, foarte bizare de Sirhan Sirhan – unii spun ca ar fi fost activat;
– Robert Kennedy e tatal lui Kennedy Jr, candidat independent la alegerile de anul acesta – si care poate schimba foarte multe! Trump si Harris sunt umar la umar, si cateva zeci de mii de voturi intr-o parte intr-un singur stat pot schimba intreaga soarta a alegerilor.
Aduceti-va aminte de alegerile din 2000 dintre Bush Jr si Gore – a fost practic doar Florida in joc; cateva mii de voturi si am fi avut cu totul alt deznodamant. Se spune ca un factor care ar fi putut evita 11 Septembrie e daca ar fi fost ales Gore, vicepresedintele lui Clinton de atunci – pentru ca prelungindu-se deznodamantul alegerilor din 2000, transferul de intelligence (briefinguri) catre Bush Jr a fost intarziat foarte mult! Tin minte ca atunci s-a ajuns pana la o decizie a Curtii Supreme SUA, care practic a cimentat victoria lui Bush Jr. Dar s-a tergiversat foarte mult cu rezultatul alegerilor atunci! N-ar putea fi Robert Kennedy Jr un factor X (cum in 2000 a fost Ralph Nader) si anul acesta?!
– Sunt manifestatii acum in 2024, ca si in 1968, impotriva unui razboi (acum Israel/Palestina, atunci Vietnam);
– Ca si in 1968, actualul presedinte (acum Biden, atunci Lyndon B. Johnson), au trebuit sa se retraga pentru ca erau nepopulari – desi mai puteau sa candideze – si vice-presedintele lor a fost candidatul Democrat (acum Harris, atunci Hubert Humphrey – culmea – alta coincidenta! – ambii cu politici socialiste);
– Lyndon Johnson a fost cel care a venit cu programe precum Medicare, Medicaid – si – alta coincidenta! – programul de imigratie din 1965 (https://en.wikipedia.org/wiki/Immigration_and_Nationality_Act_of_1965). Acest program este de o relevanta maxima pana in zilele de astazi, pentru ca acest program a fost cel care practic a deschis usile Americii lumii intregi! Inainte de acesta, se mergea pe o lege din anii 1920, care era destul de restrictiva. Iar Trump, contracandidatul lui Harris, practic este cel care marseaza impotriva imigratiei (in general ilegale, dar nu numai) – si sunt multi din tabara lui care invoca aceasta lege din 1965 a lui Johnson ca motiv ce a dus la decaderea Americii;
Este extrem, extrem de interesant! Ce paralela poate exista intre acum si 1968…

New York-ul a fost cucerit de soldații lui Vladimir Putin…..si nu este un fake news
Vorba chinezeasca… Când adversarul face o mișcare greșită nu-l întrerupe!
https://www.bloguluibalan.ro/index.php/opinii/2159-romania-este-o-tara-de-sefi-cine-isi-asuma-raspunderea-pentru-declansarea-spiralei-preturi-salarii-dar-pentru-deficite-si-indatorarea-neproductiva
E doar ca și la șah,contează rezultatul final,cum de remiză nu poate fi vorba,se pare că urmează mutarea de mat.Sah-mat!
in toate sistemele sociale se vor găsi specialiști grandioși, care vor alege să rămână așa chiar daca se vor afla în situația în care mai pot fi astfel daca si numai dacă se opun …’sistemului’
de fapt ultimii ani au demonstrat chiar mai mult, că aceștia pot deveni referințe pentru popor …fix făcând asta.
asta se întâmplă pentru că tendința ‘sistemului’ e de a deveni Antinatural, iar poporul s a aratat ..in anii ăștia …că pina una alta e mai apropiat de dinamicile naturale. ( culmea, …neavând nimic împotriva manifestarii celor Antinaturale 🙂 )
spre fundamentală deosebire profesorul Astarastoae a tratat subiectul …cu egală considerație
acesta este și motivul pentru care, iată, își păstrează poziția de ‘referinta’
…mare lucru pe vremurile astea, in care tendința e de a face galerie uneia dintre parti
mai cu seamă referințele sint duse în ispita.
așa că …aviz ‘referintelor’:))
ori tratezi cu egală considerație și ramai referință, ori …crapi făcând falerie
*galerie
–
singura căreia îi poți face galerie fara sa crapi e Natura, că asta e o nonactiune …atâta vreme cît și tu ești așa 🙂
But one should never interrupt the enemy when he is in total panic. Sun Tzu would have approved this maxim……The Heat🔥 New York Has Fallen⚔️
încredere în specialiști…
–
ea a fost înlocuită cu credința în știință. pe vremea pandemiei fix asta s a propovăduit, încrederea în știință.
cita vreme în știință și a vârât coada și AI, încrederea în știință aduce pe teren un nou actor, AI.
–
in cazul pantelimon in care specialiști sa ai încredere, in medicii de medicina legala? ..in procurori? in medicii specialiști care se au manifestat pe vremea pandemiei? in doctorii de la Pantelimon, caz în care una scria în foaia de observație și altfel s a procedat în realitate?
–
pur și simplu nu prea mai sunt referințe. s a muncit mult pentru că azi poporul sa nu mai aibă referințe, ..de la revoluție s a muncit.
–
opinia mea e că poporul nici n a tresărit in cazul pantelimon, știa deja totul despre sistemul de sănătate, despre sistemul de justiție, …Pantelimon n a adus nimic nou pe piata pentru popor.
in ajutorul acestei concluzii a intervenit și zicerea, parca ieri, care spunea că trebsa avem încredere în specialiști, că știți cite vieți au salvat pe vremea pandemiei. după ce a auzit zicerea asta ..poporului i au dispărut dubiile.
in cazul pantelimon cele care pierd sint sistemele sociale bazate pe oameni. toate sistemele sociale implicate in cazul pantelimon se pun la îndoiala unele pe altele umplindu se reciproc, însă și singure, de grămezi de dubii. toate Sint mai dubioase azi decit erau ieri și …țin trendul
pe vremea pandemiei poporul era de o parte a baricadei, sistemul de sănătate de cealaltă parte.
cum de mai cred unii, după atâta vreme,că pot aduce ‘vremea pandemiei’ in ajutorul medicilor …e un mister.
mie asta mi s a părut chiar ieșit din orice noimă. in tara asta e imposibil sa iei apărarea medicilor aducind în discuție ‘vremea pandemiei’…că maiveau faci, mult mai rău faci.
se pare că sistemul de sănătate e atât de bolnav încât încă nu s a prins, că pe vremea pandemiei purta un război cu poporul…
el încă mai crede că pandemia a for ‘de bine’ pentru el,pentru sistemul de sănătate.
cum ziceam, din ce rezultă se pare că singurii care au tras învățăminte din pandemiecizelibdu și procedurile,au fost cei care au pus la cale pandemia.
Buna Dimineața Online!!!
vali
🙂
‘Neața!:)
cum sa i treaca prin cap cuiva să aducă pandemia in sprijinul credibilitatii sistemului medical?!:))))
cum?!:))
daca faci asta îi mai dai o lovitură ultrapotenta sistemului de sanatate, nu exista dubii in asta
pe vremea pandemiei sistemul medical a fost …zmeul, chiar daca lui i s o părea că a fost fat-frumos
și chiar așa i se și pare că a fost, fat-frumos:)))
caz în care putem concluziona că sistemul de sănătate e, azi, la fel de …sanatos cum era pe vremea pandemiei, …nu exista dubii aici, nici măcar unul.
uimitor mai e și faptul că felul în care a reacționat sistemul de sănătate pe vremea pandemiei ..n a fost văzut că un atac fundamental la adresa siguranței naționale, însă cazul pantelimon ..e :))))
pai Pantelimon …nici măcar pistol cu apa nu e fata de pandemie:)))
–
nu va mai faceți iluzii, poporul nici n a tresărit la cazul pantelimon. are experiențe mult mai vaste,căpătate pe vremea pandemiei, …momentan ele cu greu pot fi înlocuite cu altele mai potente …pentru că ceva mai potent decit pandemia momentan nu s a manifestat.
a incercat, între timp, sistemul de sănătate să și rezolve problema?
nuuuuuuuu:))
prin urmare ce i se ntimpla acum, cînd iar s a împiedicat de o buturuga …de data asta mica?!
…pai iată ce i se întâmplă, se afunda și mai rău, se umple și mai cu talent cu dubii…
faza tare de tot e că face asta încercind din răsputeri să scape de dubii :))) :))))))))
atunci cînd ai adus pandemia in sprijinul credibilitatii medicilor …ai pierdut poporul de mușteriu:)))
..și dus a fost:))