La Calul Bălan

Când conduci toată noaptea 600 de km, spre dimineață mintea începe, uneori, să ți-o mai ia razna. Am depășit, la un moment dat, un camion încărcat cu trunchiuri de brad proaspăt tăiate, iar uleiurile volatile eliberate din velele arborilor mi-au pătruns în mașină, în plămâni și în gânduri. Din cele mai întortocheate și ascunse cotloane ale minții omenești anumite mirosuri au darul să scoată la lumină amintiri. Unele sunt atât de vechi și de vii în același timp încât poți simți în nări usturimea prafului stârnit de atingerea lor.

Bunăoară, mirosul acela puternic de lemn de brad proaspăt tăiat îmi amintește întotdeauna de copilăria mea, de portul din Brăila, de bicicleta Tohan, neagră și urâta, cu care bunicu-meu mă ducea acolo să privim șlepurile. Până ajungeam la danele de încărcare unde acostau, mi-am amintit cum străbăteam, de fiecare dată, un drum sinuos printr-un fel de canion clădit din paleți de cherestea. Și în tot labirintul acela mustea un miros de rășină de brad amestecat cu fum lăptos de motorină și ulei ars, care se împletea cu sunetul sirenelor răgușite ale șlepurilor și scârțâitul ritmic al roților ruginite de Tohan.    Așa arată primele mirosuri și sunete ale copilăriei mele la Brăila, amestecate, fără excepție, cu chicotelile și sperieturile pe care bătrânul mi le trăgea, în glumă, din dosul grămezilor de scânduri aliniate cu sfoara.

O vreme, bunicul meu și-a continuat plimbările de unul singur prin port, asta după ce crescusem suficient cât să pot vedea pe deasupra munților de cherestea care începuseră deja să se topească in mintea mea. Nepotul, din păcate crescuse și nu-l mai putea speria ascunzându-se după scânduri, chiar dacă s-ar mai fi plimbat împreună. Așa că, la întoarcerea spre casă, își mai rezema câteodată bicicleta de zidul coșcovit, ca o față de lepros, al bodegii Calul Bălan, preț de-o bere și-un covrig presărat cu sare grunjoasă.
Forfota și munții pătrați din scândură de brad din portul Brăila mai sunt azi doar în amintirea mea. La fel și bunicul meu care într-o zi, probabil, a rămas ascuns și n-a mai vrut să iasă din dosul paleților de cherestea, așteptându-și nepotul să redevină copil, să-l mai poată speria încă o dată.

Radu T