Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

La dărâmarea Gabrielei Firea au început să pună umărul și membrii Cooperativei din tabăra socialistă

Am impresia că după plecarea lui Dragnea în concediu forțat, clasa politică a fost pusă cu botul pe labe. E clar că au înființat Cooperativa pentru binele poporului român. De ce să ne certăm noi, și-au zis politicienii, când putem să fim amici. Păi cred că asistăm, cu voia Marelui Vizir de la Cotroceni, la instaurarea rotativei guvernamentale. Socialiștii nu o să mai vină la putere până în 2024 nici dacă îi torni cu ceară. Dacă guvernarea febrei galbene este ca cea de până acum, atunci vor câștiga tot peste 4 ani, daca nu, asta este. Li s-a promis acest miraj ca și lui Cațavencu postul de deputat. Sigur, cu o mică pauză nefericită, socialiștii au guvernat din 2012. O opoziție de patru ani este ca un pahar cu apă rece după ce ai stat o zi întreagă în soare. Îmi este clar că unii se fac că mușcă și alții se fac că îi doare. Și asta în stare de alertă convenabilă pentru toți până la alegerile locale organizate în ziua morții Regelui Carol. Dar nu este de ajuns sau cel puțin așa pare. Trebuie cucerită Bastilia. Revoluționarii francezi, dacă nu mergeau să cucerească Bastilia, un simbol al absolutismului, chiar dacă mai avea doar câțiva pușcăriași, era ceva fără însemnătate. Da când strigi „A căzut Bastilia!” sună într-un fel și poți repejor să strigi „Hai la Versailles să îl punem în proțap pe Rege”. Așa este și la noi. E nevoie ca liberalii să strige și ei în această toamnă după mulți ani „Am cucerit Bastilia”, nu piața din Vaslui de legume și fructe. Bastilia lor este capitala României. Și acum să vedeți calcul fin al Cooperativei. Am să mă explic imediat că să realizați cum se repetă istoria pentru că oamenii nu au așa cine știe ce imaginație și se mai transmite genetic. Pe 5 martie 1953 moare Stalin. Și la conducere vine Comitetul în frunte cu un om slab numit Malenkov. Între membrii acestui comitet încep răfuielile politice. Până în decembrie a aceluiași an 1953, URSS trece prin lupte fantastice. Ce interesant ar fi dacă am avea înregistrări sau stenograme din această perioadă. Se simte nevoia, pentru că Stalin este mort, să se găsească un vinovat arătând că patria se îndreaptă spre noi reforme și schimbări. Pai Dragnea a dispărut și el, fiind închis, numai avem dușman cu care să ne luptăm pentru alegeri. Ne trebuie urgent dacă nu îi dăm drumul din arest, un țap ispășitor, vrem urgent un gât proaspăt, numai bun de tăiat, de dragul Cooperativei care seamănă leit cu acel comitet al URSS condus de nefericitul Malenkov. Și luptând ei pentru menținerea păcii în marea Uniune Sovietica au ajuns la concluzia că cel vinovat pentru tot este Beria. Acel monstru care a ucis și răpit mii de oameni. Ca să nu mai spunem miile de violuri. După acest episod totul se liniștește. Deci liberalii au nevoie să cadă Bastilia ca simbol și Cooperativa a căzut de acord că trebuie sacrificat un om care vorbea urât despre Marele Vizir de la Cotroceni că nu are copilași, că nu e tandru, etc. Acel om o să fie primarul Firea. Păstrând proporțiile, exemplele din istorie seamănă izbitor. Chiar la dărâmarea acestui primar general au început să pună umărul și membrii Cooperativei din tabăra socialistă. Vezi transformarea lui Nicușor Dan în victimă. Și cu toate astea cred că mai este și un al treilea element dorit de Cooperativa liberală. Vrem Bastilia căzută, adică capitala câștigată la alegeri, vrem ca omul vostru, adică Firea, dispărut cu ajutorul socialiștilor din Cooperativă, dar mai vrem ceva. Și acest ceva îl vor și socialiștii și liberalii. Vor ca primăria să nu fie obținută de Nicușor Dan. Acest cavaler userist cu sabia în mâna dreaptă și cu biblia în stânga e bun doar pentru vitrina politică. Pe primărie va pune mâna un liberal, poate chiar fostul jurnalist Bogdan. Păi dacă peste 2 ani se ceartă Dan cu liberalii și îi alungă de la primărie? Așa ceva nu este posibil. Cel mult o funcție de viceprimar pentru Nicușor Dan și să zică bogdaproste. Apoi liniștea se va așeza exact ca și în URSS-ul măcinat de lupte intense în celebrul an 1953.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „La dărâmarea Gabrielei Firea au început să pună umărul și membrii Cooperativei din tabăra socialistă”

  • Mi-e că PNL-iștii au căzut în plasa vorbelor înțelepte ”Ai grijă ce-și dorești că s-ar putea să ți se îndeplinească”. De când au venit la guvernare, au parte de de toate! Dacă mai vine și-un cutremur… Doamne, apără-ne și păzește!

  • Pai da ,PSD vrea sa stea in opozitie 4 ani,intre timp trece si Covid,vine si criza economica dura de dupa Covid,si totul se va sparge in capul Dreptei,iar astia de la PSD vor veni „neprihaniti” la guvernare dupa 2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *