La Podu Turcului și la Bacău s-a dat etalonul justiției în statul de drept!

Am comentat, zilele trecute, de data asta în coloanele „jurnalului”, judicioasa analiză pe care europarlamentara Carmen Avram a făcut-o proiectului aflat în dezbaterea înaltelor foruri ale Uniunii Europene prin care accesul statelor membre la fondurile comunitare va fi condiționat de respectarea statului de drept. Analiză în care, evidențiind punctele tari și punctele slabe ale proiectului, autoarea ajunge la concluzia că discutăm despre „o decizie laxă”, care oferă marja de manevră celor care ar putea folosi această condiționalitate ca armă în luptele politice interne. Având, desigur, în vedere și dubla măsură cu care unii diriguitori ai organismelor europene procedează în cazul României. Nu știu dacă severii monitori de la Bruxelles sau de la Strasbourg au auzit câte ceva despre fabula lui Grigore Alexandrescu „Toporul și pădurea”, dar, cu siguranță,  morala ei amară se adeverește prin pârele veninoase pe care unii parlamentari europeni, trimiși acolo prin votul liber exprimat al electoratului din scumpa noastră patrie, le susură la urechile unui auditoriu dispus să le ia de bune zisele. Pârtia fiind deschisă de Monica Macovei, notorie europârâcioasă, pe care, din păcate, o mai folosesc și alți colportori înrăiți.

Există, desigur, și antidotul, adică informarea corectă, după caz, a Comisiei Europene sau a Parlamentului European în legătură cu situația reală din România și, pe această bază, contracararea scenariilor al căror erou negativ, țara noastră, este considerată „elevul problemă al UE”, corigentul din oficiu la disciplinele de bază: stat de drept, justiție independentă și respectarea drepturilor omului. Domenii inseparabil conexate prin însăși definiția noțiunii „stat de drept”, ca stat constituțional care, potrivit jurisprudenței germane care a consacrat-o, însemnă un stat constituțional, bazat pe ideile de dreptate, de morală și de raționalitate.

De aceea, am ales să semnalez decidenților Uniunii Europene o veritabilă mostră de bune practici pe care o oferă judecătorii din Podu Turcului și din Bacău într-un dosar demn de tot interesul. Pe scurt, lucrurile stau cam așa: într-o noapte, prin mai 2018, o femeie dintr-o comună din județul Bacău s-a trezit că intră este ea un consătean, să îi spunem I.C., care, punându-o briceagul la gât o violează. Ba încă o mai și amenință că dacă strigă ca să ceară ajutor, o va păți și mai rău, fiindcă el mai poate chema și alți haidamaci ca să ia parte la orgie. Cum-necum, femeia reușește să scape din ghearele nenorocitului și aleargă după ajutor la preotul comunei. După care, personajul este arestat, dar abia prin luna iulie, și ajunge în fața judecătorilor de la Podu Turcului. Judecătorii, dintre care unul fusese înainte avocat iar ceilalți doi-polițiști, oameni ai legii carevasăzică, care îi dau o pedeapsă drastică ,2 ani și șase luni cu suspendare, pentru ca, după aceea, să i-o schimbe în fix 90 de zile muncă în folosul comunității. Muncă pe care  urma să o presteze la o primăria comunei și din care I.C. nu a prestat nici o sigură zi. Pentru ca, în iunie 2020, justiția noastră independentă și profesionistă să îl recondamne pe individ să presteze muncă în sprijinul comunității, de data asta el având de ales între a o efectua la primărie sau la școala și/sau grădiniță, dar într-o comună din județul Vrancea unde se refugiase personajul. De ce la școală și/sau la grădiniță? Foarte simplu, pentru că așa se aplică cutuma din bătrâni despre omul potrivit la locul potrivit! Fiindcă, uitasem să vă spun, victima avea un copil de cinci ani care, după ce a asistat îngrozit la chinurile la care a fost supusă mama lui, a rămas cu insomnii și coșmaruri, după cum arată raportul psihologilor.

Nu vreau să mai încarc memoria cititorului cu alte date și detalii, țin doar  să  adaug că atunci când s-a pronunțat sentința, unul dintre judecători a invocat următorul argument-forte: făptuitorul „este tânăr și are posibilități reale de  îndreptare”. Mai mult, judecătorii de la Podu Turcului au apreciat că și fără să executarea pedepsei individul ”nu va mai comite alte infracțiuni”. Pe ce temei?, mă veți întreba. Iar eu am să vă răspund pe temeiul bunei credințe și al respectării drepturilor omului. Acestea fiind zise, sper că nu mai aveți nevoie și de alte dovezi pentru a considera o asemenea sentință, drastică și dreaptă, ca respectând neabătut drepturile omului. Ale cărui om sunt aceste drepturi, ale violatorului sau ale victimei- asta nu pot să ne-o spună  decât cei care au pronunțat sentința sau, de ce nu, Consiliul Superior al Magistraturii.

În același spirit de echitate și de respectare neabătută a drepturilor omului au procedat împărțitorii de dreptate de la Curtea de Apel de la Bacău atunci când  au stabilit la cât se ridică totalul daunelor materiale și morale pe care violatorul trebuie să le plătească victimei. Din nou, nu am să mai intru în stufoasele meandre ale cazului, de ajuns doar să notez că la baza diminuării drastice a cuantumului, judecătorii au invocat că nu au dorit ca „astfel să se ajungă la îmbogățirea nejustificată”. A cui „îmbogățire nejustificată”? A victimei, desigur!

Iată, așadar, cum respectă anumiți bravi judecători drepturile omului, de fapt ale unui anumit om, ale violatorului. Decizie pe care oamenii dreptății până la capăt  au luat-o ținând seama că numitul I.C. „are un copil minor și credite de plătit”. Fără comentarii, de data asta…

Mă veți mai întreba și cum a răspuns I.C. profundului umanism de care au dat, rând pe rând, dovadă judecătorii de la Podu Turcului și de la Bacău față de el și familia lui? Păi, cum altminteri  decât așa cum știe el mai bine! Adică neefectuând măcar o zi din cele 90 de muncă în folosul comunității la care fusese condamnat. După care și-a luat tălpășița, pripășindu-se undeva, în județul Vrancea. Punând, în acest fel, în aplicare principiului liberei circulații a persoanelor, principiu fundamental și inatacabil, valabil pentru toți cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene și, deci, și al tuturor cetățenilor scumpei noastre patrii.

Credeți, însă, că I.C. a scăpat de brațul neiertător al justiției române? Vă înșelați amarnic! În iunie, 2020, a fost din nou condamnat să presteze muncă în folosul comunității, de data asta în satul Răducănești, comuna Corbița, județul Vancea. Pedeapsă pe care ar fi trebuit să o ispășească, la alegere, tot la primărie, la școală și /sau la grădiniță. Mai este nevoie și de alte argumente cu care să susțin că, la Podu Turcului și la Bacău, a fost stabilit un etalon al modului în care operează sistemul de justiție în statul de drept? Eu cred că nu și sunt curios dacă justițiarii din celelalte state membre ale uniunii s-ar încumeta să ne concureze.