La răstimpuri, Planeta e vizitată

La răstimpuri, Planeta e vizitată de Îngerii Istoriilor Comparate.

Da, da, mă refer la Îngerii Istoriilor Comparate, nicidecum la cei ai „Istoriei cumpărate”, deși cunoscut e faptul că și îngerii acesteia din urmă au programele lor de coborâre pe Pământ, ei fiind cei care au de investigat cum, când, și în ce condiții, locuitorii Planetei actualizează prognoze, tranzacții, strategii, combinații culturale, științifice, juridice, administrative toate cu funcții confuze, etc. Tot acești îngeri bizari sunt cei care verifică eficientizarea dublei măsuri, a raporturilor de inechitate, a exercițiilor de suspicionare ale oricăror dovezi materiale, fizice, logice, etc. (îmi fac datoria și pomenesc etc-ul ăsta al lor).

Dar să revin la Îngerii Istoriei Comparate. Nu i-a văzut nimeni deși în Perioada Prerafaelită (1848 – 1852), nu era săptămână să nu fie amintiți. Bine, bine veți spune, dar dacă erau invizibili ce fel de  discuții se purtau despre ei? Care era „narativul”? Era narativ din belșug, vă spun eu că era. Și nu așa, trei sms-uri și două mailuri cu forward, nu, erau ample descrieri, terifiante evocări și impresionante mostre și artefacte. Cum așa? Simplu. Fiind din categoria Îngerilor Responsabili, după ce vizitau Planeta plecau, dar nu înainte să lase urme limpezi ale trecerii lor în orașe, sate, cătune, livezi, pășuni, stații meteorologice, relee-radio-tv, stații peco dezafectate, chiar și în centrele stabilite de administrațiile locale, pe ale căror aviziere scria „distribuirea bateriilor solare are loc numai în condiții de cer senin”.

Între cele mai interesante obiecte îngerești găsite se numără câteva agende 1946, 1968, 1989, 1990, 2024; două călindare bisericești; o ladă cu marmeladă de gutui impecabil păstrată;  multe cărți litografiate, majoritatea tratând subiecte despre Metafizică și Numerologie dar și un dosar cu lista celor care în 1979 l-au aplaudat pe furiș, telepatic, pe Constantin Pârvulescu la cel de-al XII-lea Congres PCR. Dacă cineva ar fi deschis la întâmplare una din aceste agende ar fi citit nemaipomenite curiozități. Scrise cu creion din acela jumătate roșu, jumătate albastru, ineditele însemnări apar alături de rubricile „scadențe facturi”, „cheltuieli reparații infiltrații pod”, „împrumut  ce.a.re„, „de plătit vecinului una bucată obertail, absolut nou”, ș.a.

O bine păstrată agendă bleumarin te informa care era în acel moment al anului circumferința Pământului, distanța față de Soare, masa, volumul și suprafața. Iată fragmentele unei consemnări în Agenda de birou 1987 cu harta Bucureștiului, servicii telefonice de urgență, ora exactă:

„Îmi plac foarte mult fotografiile vechi, discurile vechi, filmele vechi. Această atracție către vechituri o am din copilărie. Aveam opt sau nouă ani și-mi plăcea să cotrobăi prin pod sau pivniță. Acum copiii nu prea mai au ce să găsească într-un pod sau într-o pivniță. Nu fiindcă s-ar fi renunțat la depozitarea diverselor obiecte ieșite din uz, ci fiindcă „vechiturile” sunt de dată recentă, aproape toate rămase de prin anii 40-50-60-70-80. La fel se întâmplă și cu moda, se reiau tipare, culori, proporții din acești ani recenți.

Împlinisem șapte ani în 1956 când într-o plimbare prin podul casei din Brad, unde proprietar fusese domnul farmacist Mihaly, am zărit un patefon vechi, apoi un cufăr despre care se spunea că a aparținut domnișoarei dentiste Elus care dorea să traverseze Atlanticul, o cutie cilindrică cu trei de pălării florentine confecționate la Viena, o valijoară cu plicuri și o sticluță de cerneală, cărți de vizită și o pereche de ghetre de copil noi nouțe. Apoi un binoclu cu toc de piele care sigur a fost folosit la teatru, operă sau pe hipodrom. Un săculeț cu mini piese de șah, pesemne de voiaj. Cum să nu fie fascinantă hălăduirea prin pod sau pivniță? Acolo mă întâlneam nestingherită cu mici fragmente din realitatea secolului XIX. Fotografiile „Riegler” din albumele cu pagini cartonate, poza străbunicului la „Photo Ambusch” 1889.

Altă însemnare:

Într-un film vechi realizat în anul 1951 simt o emoție absolut stranie privind o secvență de natură. Uite –  îmi zic – cum norul acela din film se afla pe cer în timp ce crengile astea din prim plan  fremătau în bătaia vântului. Eu aveam in clipele acelea doar doi ani. Iar norii, cerul și frunzișul în mișcare sunt toate clipe de viață din 1951, crâmpeie de viață în alb negru dar imortalizată, înveșnicită.”

Într-o altă agendă destul de recentă, de prin 2024, citim această scrisoare neexpediată:

”Dragii mei, au trecut treizeci și cinci de ani de când trăiesc „pe lumea cealaltă” și m-am gândit să vă scriu. Dacă ați mai fi în viață plicul cu scrisoarea mea nu ar fi pus ca de obicei la cutia poștală fiindcă se aude că oficiul PTTR se va desființa. Se zvonește că poșta – așa cum o știați voi de la părinții și bunicii voștri – nu mai e rentabilă. Colecțiile de timbre nu prea mai au căutare în cunoscuta formulă a pasionaților filateliei. E foarte posibil să se facă o arhivă filatelică electronică. Poșta va deveni și ea tot electronică. Nu vă obosiți să înțelegeți ce fel de poștă este acesta fiindcă chiar nu merită osteneala. Atâta pot să vă spun că în afară de naștere și deces, restul – școala, biserica, nunta și parastasul, biletele de teatru, cinema, avion, tren, vapor, autobuz, mai toate în ziua de azi sunt electronice.

Când voi avea o conexiune mai bună vă voi povesti amănunțit de ce cred eu că aici este „lumea cealaltă”. Pentru început va trebui sa înțelegeți că așa cum voi cei născuți în anii 1900 (bunicii), 1925 (părinții), ați nimerit într-o „altă lume” în anul de grație 1946, tot așa și eu am nimerit într-o cu totul „altă lume” imediat după Revelionul lui 1990. Voi reveni cu detalii. Nu pot să vă spun „pe curând” fiindcă mai am o serie de probleme de rezolvat pe aici. Dar vreau să-mi exprim în încheiere invidia și admirația pentru voi care ați reușit să nu nimeriți „pe lumea cealaltă” adică în Bucureștiul anului 2025.”

Îngerii Istoriilor Comparate vin și pleacă, nimeni nu i-a văzut vreodată dar întotdeauna lasă în urma lor urme cât se poate de limpezi.