Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

La televizor era bătaie între clanuri, la secția de votare era liniște și pace

Este duminică dimineață. Mă trezesc nervos devreme. E ceasul biologic obișnuit din timpul săptămânii de lucru. Merg la toaletă ca orice om și nu înainte de a mă lovi de toate cele prin casă. Apoi realizez că am deschis ochii abia când am ajuns în baie. Diminețile sunt din ce în ce mai reci. Îmi iau tratamentul cu Euthyrox, găsit la farmaciile din Belgia de cumnata Irina, și mă bag din nou în pat. Toată lumea doarme și deja apare sentimentul de gelozie. Ducând în spate kilograme în plus și suferind de hipopotenită, corpul începe să mă doară. Durerile cervicale sunt groaznice, pentru că radiază totul în cap având amețeli, stări de vomă și culmea, imposibilitatea de a te așeza la orizontală. Celebrul Diclofenac nu își face treaba și nici măcar clasicul Algocalmin. Îmi trece prin cap ideea să merg la vot și ca să scap. Însă, când scot nasul afară și simt frigul îmi trece repede ideea. Încep să fac ture prin sufragerie și îmi fac planuri ce trebuie să mai scriu la diferite proiecte. Mă imaginez un scriitor celebru care soarbe dintr-un pahar de mango prin Tenerife, iar doamnele se bat să facă poze cu mine sub privirile pline de milă ale soției. Durerile cresc odată cu pașii și aplic metoda clasică românească. Iau un fier de călcat, îl mișc pe un prosop și apoi îl așez pe ceafă și cap . După ce repet figura, pe care o aplic numai în cazuri extreme de vreo 20 de ori, durerea cedează și ești ca nou. Mă așez din nou în pat și încerc să adorm. Între timp, ceilalți din casă se trezesc unul câte unul, deci e clar că nu mai pot să dorm. Și oricum când credeam că sunt în lumea viselor stomacul îmi spune că trebuie să atac frigiderul fără milă. Micul dejun în weekend este așteptat de mine toată săptămâna,  pentru că toți 5 membrii ai familiei stăm și mâncăm de toate, ne facem planuri pentru două săptămâni, întocmim liste de cumpărături, ne contrazicem pe știrile politice de la televizor și apoi ne calmăm când fiul meu ne schimbă canalul pe desene animate. Apoi, fiecare se retrage în camera lui pentru tabieturile sale. Băutul cafelei, Facebook, eu minuta de adevăr cu maestrul Cristoiu atacând încă o dată, fără să fiu văzut, frigiderul. Dacă toate acestea nu se încheie cu un dulce, ziua este pierdută.

Este ziua alegerilor și televiziunile vuiesc la propriu. Este o zi atipică pentru orice familie. Se transmite din comuna mea în direct folosindu-se cuvinte atât de grave că zici că vine apocalipsa și trebuie să ne băgăm sub pături. Se folosește cuvântul revoltă, interlopi, fief al clanurilor și intervenție a jandarmeriei. Și când mă gândesc că locuiesc aici de zece ani și nu știam nimic din toate acestea. Primul gând când văd cozile filmate și ceva agitație este să nu votez în această zi, de 27 septembrie 2020. În fond, nu am nici o miză personală, cu toate că îmi jurasem să votez anumite persoane pe care le cunosc personal neinteresându-mă sub nici o forma partidul din care fac parte. Și când te gândești că în această zi a murit regele Carol I. E de fapt și asta un fel de parastas al democrației românești în care puterea încet, dar sigur se transferă cvasi total către un anumit partid politic. După prânz reușesc să recuperez oboseala după câteva activități făcute în curte și casă printr-un somn de după amiază, care este cel mai dulce moment cu putință. Apoi, brusc mă ridic din pat și după o disputa electorală cu soția mea ne hotărâm să mergem la vot. Ne îmbrăcăm corespunzător pentru această zi și când să ieșim din casă auzim aceleași știri alarmiste ca de dimineață . Ne facem curaj și ne hotărâm să mergem până acolo într-o plimbare și în cazul în care există un pericol grav să ne întoarcem. Plimbarea nu durează până la secția de votare, amenajată într-o imensă sală de sport, mai mult de 12 minute.

Când ajungem la intrare câțiva tineri și din staff-ul de organizare strigă numele de secții și de străzi care sunt libere. Auzind numărul magic al secției unde suntem arondați în mai puțin de un minut intrăm îndrumați de câțiva cetățeni foarte amabili către secție . Acolo privesc în jur și îmi dau seama că sunt doar eu cu soția și un tânăr pensionar. Dau cartea de identitate și primesc la schimb cele patru buletine de vot. Merg apoi țanțoș și mândru tare spre cabina de vot crezând că votul meu chiar contează. Ies și îmi ridic buletinul, salut respectuos și, de braț cu soția, ieșim pe altă parte a clădirii. Ne aruncăm mănușile și măștile și ne dezinfectăm. Și când te gândești că toată această îndatorire cetățenească a durat mai puțin de 7 minute. Apoi facem câțiva pași spre părculețul din apropiere și ne pozăm, mândri de faptele noastre, pentru posteritate. În timp ce ne îndreptăm spre casă ne întâlnim cu vecini și alți cunoscuți care ne întreabă dacă e real ce se spune la televizor. Răspund că este real la fel cât a fost și revoluția din “decembrie”. Ajunși acasă ne dezinfectam din nou, primim felicitările celorlalți membri ai familiei și ne uităm din nou la televizor unde aflăm aceleași știri înspăimântătoare legate de secția de votare unde tocmai ne întorsesem din comuna Chiajna, județul Ilfov. Mă întorc către nevastă-mea și spun tare: Văzuși, soro, că am supraviețuit ? Seara se lasă încet și comuna este cuprinsă de întuneric. Aici toată lumea se retrage în case devreme și timpul parcă are răbdare cu fiecare. Aici oamenii sunt mici la stat și mari la vârstă în comparație cu orașul în care timpul și în plină noapte te devorează scurtându-ți din viață.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii