La vînătoare de urși. Partea a doua

« Sport in Roumania », de Hon. Victor Russel,

din Revista Badminton Magazine, 1903

[Badminton Magazine of Sports and Leisure a fost o revistă sportivă publicată lunar între anii 1895 și 1923, cuprinzând articole cu o gamă impresionantă de teme sportive si insemnari de calatorie, toate bogat ilustrate]

 

Urcam pe un curs de apă îngust, presărat cu copaci căzuți. Cu mișcările rapide și discrete ca ale unei pisici, țăranii, încălțați în sandale de piele, s-au miscat rapid și silențios peste trunchiurile căzute. Bocancii mei englezești de vinatoare erau nepotriviti pentru a te cățăra pe lemnul ud și alunecos și simțeam transpirația curgându-mi pe față în încercarea de a merge fără zgomot și totuși să țin pasul cu tovarășii mei. Acum, unul dintre țărani s-a întors, și-a bătut ușor nasul și, într-un șoaptă entuziasmată, a exclamat „Ursul”. După câteva secunde, un miros ciudat și îngrozitor mi-a ajuns în nări. Era mirosul unei carne în descompunere, de vacă moartă, amestecat cu cel al groapei de urși, pe care îl cunoști atât de bine din Grădinile Zoologice.

Cursul de apă a făcut o mică cotitură aici, iar când țăranul șef care conducea a cotit după colț, l-am văzut, cu o mișcare fulgerătoare, punându-și pușca la umăr. S-a auzit un zgomot ascuțit, o sclipire în lumina slabă a serii, apoi am văzut ursul cu ochii mei, un tip ce parea uriaș în timp ce stătea lângă rămășițele prăzii sale.

Pentru o clipă s-a ridicat și am observat că forma lui mare, întunecată, se întindea la toată lungimea. Fusese lovit în coastă. Cu mârâituri puternice de furie, creatura s-a apropiat acum de noi. Pușca mea s-a ridicat și am tras în forma lui care avansa. Capul i-a căzut înainte, apoi tot corpul a căzut peste tufișuri. Totul era nemișcat. Pentru o clipă, ne-am privit unul pe celălalt. Am pus în grabă un alt cartuș și, la rând, am înaintat spre ursul căzut. Precauțiile noastre au fost inutile. Acele labe puternice, care puteau purta un bou pe munte, nu se mai miscau. Fălcile lui aprige, acum blocate în moarte, erau inofensive ca ale unei jucării pentru bebeluși. Bucuria țăranilor era nemărginită. Aproape că m-au îmbrățișat de bucurie și ne-am dat strins miinile calduros de mai multe ori.

Nu doar pentru bani erau mulțumiți, ci fuseseră disperați să-i arate englezului care venise tocmai din acel oraș întunecat și îndepărtat, Londra, cum urmăreau ei ursul în munții lor din România. Au fost extrem de uimiți când le-am spus că nu există urși în Anglia.

Am examinat acum ramasitele vacii.

Întregul corp fusese acoperit cu mare grijă cu frunze de către urs, pentru ca nimeni să nu-l descopere și să-i fure prada. Deja incepuse sa rupa bucati mari din carne, iar țăranii m-au asigurat că în două zile nu va mai rămâne nimic în afară de cap și oase. Era destul de jalnic că această vacă era proprietatea unui țăran, care avea doar aceasta vaca. Din întâmplare, ursul a ales tocmai aceasta vaca, dar câteva zile mai târziu am încercat să-l consolez pe proprietarul vacii moarte cu o sumă mică de bani pentru a-și putea cumpăra măcar un vițel nou.

Următoarea noastră sarcină a fost să aprindem un foc, iar la lumina pe care o dădea acesta, am putut începe munca de jupuire. Această parte a operatiei ii bucura pe țărani enorm. Au râs, au strigat, au cântat cu încântare. Au pălmuit ursul pe părțile cu grăsime, au râs în hohote la glumele celuilalt. La fiecare exclamație de veselie își lăsau cuțitele jos, până am început să cred că nu vom termina niciodată aceasta operatie.

 

Am întârziat foarte mult în acea noapte, dar în cele din urmă, eram gata să coborâm muntele. Noaptea era înnorată. Întunericul era atât de intens încât abia se putea vedea un metru în fața altuia. Țăranii au sugerat să petrecem noaptea acolo unde eram, dar nu mi-a plăcut apropierea acelor două creaturi moarte și am spus că trebuie să coborâm muntele cumva. Drumul era abrupt, iar coborârea a fost lungă și anevoioasă. Torța pe care o făcuse Luigi, și care era singura care ne ajuta sa vedem in timp ce coboram, se stingea în fiecare minut într-un mod extrem de enervant. Chiar și țăranul sef, a spus că simte nevoia să se așeze și să plângă de enervare.

Luminile colibei au fost o priveliște binevenită, iar Luigi s-a grăbit sa mearga în față si să pună masa de seară pe foc. I-am invitat pe toți să vină să ia cina cu impreuna cu noi în acea seară, și am avut o masă foarte veselă. Am băut două sticle de vin de casa în care ne-am inchinat in  sănătatea unul altuia. Ne-am urat cel mai mult noroc din lume și multi, mulți urși în viitor, și o mulțime de porci sălbatici și tot felul de lucruri bune. Apoi le-am arătat cartea mea de pescuit cu undița, lansetele și muștele, iar ochii lor au strălucit la vederea comorile pe care le conținea. Încântarea lor nu a mai cunoscut limite când le-am impartit ustensile de pescuit, cirlige, muște si pești între ei, iar acea noapte m-a lăsat plin de fericire.

A doua zi m-am întors în luxoasa locuință a domnului S., care m-a primit cu semne de bucurie pentru norocul meu de a putea vâna un urs. Am stat cu el inca câteva zile, pe care le-am petrecut foarte plăcut pescuind „lachsforelle” [1] și seara făcând baie în apele spumoase ale Bistritei Aurii. Am fost dezamăgit că nu am reusit sa prind un lachsforelle, pentru că în acest râu erau multi si mari cit un somon. Unul dintre pescarii locali, care avusese mare succes în trecut cu acest pește, a arătat spre piciorul său și a spus că uneori erau mai lungi de atât; dar cum avea picioarele foarte lungi și era si pescar, am fost nevoit în mintea mea, să scad câțiva centimetri de la această măsurătoare!

Cu multe cereri și promisiuni reciproce că vor veni să viziteze Anglia într-o zi și că mă voi întoarce si eu la Barnar, m-am despărțit a doua zi dimineață de domnul S. și de soția lui.

Cu sentimente de regret necondiționat, m-am întors să arunc o ultimă privire la acoperișul său ospitalier și la cei doi copii care încă fluturau mâinile lor de bebeluși către echipajul nostru de calatorie cu care am plecat.

 

 

[1] Lachsforelle, sau „păstrăvul somon”, este un păstrăv cu carne roșie, care poate ajunge pina la peste 1,5 kg.