Lecția lui Corneliu Coposu pentru politicienii, mari și mici, ai României mijlocii

Momente și evenimente comentate de mine. În ziua deschiderii Congresului PNȚCD (19 ianuarie 1996), Congres marcat de amintirea marelui dispărut Corneliu Coposu, am publicat în Evenimentul zilei comentariul semnificativ intitulat: O filă din testamentul politic al lui Corneliu Coposu

Azi, 19 ianuarie 1996, se deschid la Bucureşti lucrările Congresului PNȚCD. Zilele premergătoare evenimentului au dat multora posibilitatea de a se deda, vorba lui Moromete, unei „ocupațiuni mintale“ înrăite la români: datul cu părerea. Analiști sosiți abia tîrîndu-se în presă, ca niște personale prăfuite în gările noastre provinciale, au ținut chiar să dea indicații prețioase despre cum să se desfășoare Congresul. Prin ridicolul seriozității lor, ele mi-au amintit de sfaturile cu care o înghesuie mătușile pe biata fată înainte de mult aștepta noapte a nunții. Inteligenta de mătușă, atinsă de molii cum este, nu-și dă seama că fata n-are nevoie să i se spună ce și cum să facă. A învățat-o cum să se desfășoare în momentul decisiv mama tuturor fetelor mari din lumea mamiferă, de la iepuroaică pînă la savantă:
Mama natură.

Nu voi pica, așadar, în păcatul de a spori numărul de sugestii perfide, de indicații pompoase și de presupuneri părelnice abătute în ultimul timp pe capul bieților lideri ai PNȚCD. Dat fiind însă că importanta reuniune de la Bucureşti nu poate sta decît sub semnul marelui dispărut Corneliu Coposu, îmi voi îngădui să vorbesc, în aceste hotare tipografice strîmte, despre fascinantul document dedicat personalității lui Corneliu Coposu pe care-l reprezintă volumul de dialoguri cu Vartan Arachelian, tipărit în aceste zile la Humanitas.

Despre „Mărturisirile“ lui Corneliu Coposu, ca să le zic așa după titlul cărții, se pot spune multe lucruri.
Eu mă voi opri doar asupra unuia: felul în care liderul absolut al PNȚCD îi înfățișează pe fruntașii Partidului Comunist – Ana Pauker, Lucretiu Pătrășcanu, Gheorghiu-Dej. Adică pe cei responsabili din punct de vedere moral, politic şi juridic de anii de puşcărie ai lui Corneliu Coposu. Convorbirile cu fruntașul țărănist au fost realizate în perioada 6 martie – 25 iulie 1991. O simplă rememorare ne arată că ele au avut loc într-o perioadă de crîncenă bătălie dusă de Corneliu Coposu împotriva echipei ajunse la putere după decembrie 1989, echipă pe care liderul PNȚCD o considera drept o demnă continuatoare a partidului condus pe vremuri de Ana Pauker, Gheorghiu-Dej și Lucrețiu Pătrășcanu. Dialogurile au fost realizate de regulă noaptea, după întoarcerea marelui om politic din arena confruntării de peste zi cu FSN și Ion Iliescu. Ele sînt dedicate în mare parte trecutului. Cu toate acestea, inteligență încă viguroasă, Corneliu Coposu nu se lasă furat de dulcea vrajă a rememorării. Din cînd în cînd, el simte nevoia să se pronunțe și asupra prezentului. În nopțile consacrate trecutului, el nu uită o clipă că peste zi s-a bătut cu echipa neocomunistă de la putere. Sacrificîndu-se plăcerii de a-şi aminti, el rămîne mai departe luptătorul politic al prezentului. În aceste condiții ar fi fost simplu pentru Corneliu Coposu să-i înfățișeze pe Ana Pauker, Lucrețiu Pătrașcanu, Gheorghiu-Dej în tonuri violente. Orice alt politician în locul lui ar fi mînuit trecutul în interesul prezentului. Rememorarea întîlnirilor cu personalitățile de marcă ale comunismului ar fi fost un bun prilej să mai dea o lovitură adversarilor săi politici prezenți, pe care-i considera continuatori ai defunctului regim. Îl îndreptățeau la aceasta nu numai lipsa de scrupule, presupusă în general de bătălia politică, dar și suferința îndurată din cauza lor. Cu toate acestea, amintirile despre Ana Pauker, Gheorghiu-Dej și Lucrețiu Pătrășcanu stau sub semnul obiectivității. Cel care a petrecut 18 ani în închisorile comuniste și din cauza Anei Pauker nu șovăie să recunoască:

„…păstrez despre ea amintirea unei persoane foarte inteligente, foarte instruite.“

Ar fi fost simplu pentru Corneliu Coposu să o înfățișeze pe Ana Pauker ca pe o săracă cu duhul, ca pe o inteligență încălțată cu ciubote soldățești. În plus, ar fi avut prilejul de a folosi această imagine pentru a-i discredita pe comuniștii aflați la putere în 1991. De ce n-a făcut-o? Ne răspunde tot el. Referindu-se la memoriile lui Nicolae Carandino, Corneliu Coposu le reproșează ciuntirea adevărului istoric de dragul producerii unui impact asupra cititorilor. Cu alte cuvinte, ceea ce am putea numi rescrierea trecutului în interesul prezentului. Liderul PNȚCD respinge o asemenea practică. Pentru el, adevărul e mai important decît toate. Decît suferinţa pe nedrept îndurată. Decît interesele politice ale prezentului. Acest desăvîrșit respect față de adevăr nu-i altceva decît semnul mai mult decît convingător al recunoașterii priorității pe care trebuie să o aibă pentru un politician realitatea. Prin întîietatea absolută acordată adevărului, „Mărturisirile“ lui Corneliu Coposu se constituie într-o excepțională lecție pentru liderii partidului său, reuniți în aceste zile într-un congres hotărîtor. Și o filă din testamentul politic al lui Corneliu Coposu.