Legea utilizează obsesiv cuvântul “liberare” pentru persoanele suspecte, în loc să utilizeze termenul medical „externare”, ceea ce accentuează caracterul său represiv

Avocatul Dan Chitic a depus, luni, la Avocatul Poporului, Memoriul prin care se cere sesizarea CCR pe legea pandemiei. Documentul a fost redactat de un alt reputat avocat, Gheorghe Piperea.

Către
Avocatul Poporului
În atenția
Doamnei Renate Weber, Avocat al Poporului
Subsemnatul, ……, domiciliat în ….,…,

În temeiul dreptului constituțional la petiționare, vă solicit prin prezentul

MEMORIU

să sesizați Curtea Constituțională a României în vederea exercitării controlului a posteriori de constituționalitate a Legii nr. 136 din 18 iulie 2020 “privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătații publice în situații de risc epidemiologic și biologic”, lege adoptată de Senatul României, în calitate de cameră decizională a Parlamentului, în data de 16 iulie 2020.
Temeiul constituțional și legal al acestei sesizări se regasește în art. 146 lit. a) din Constituție și, respectiv, în art. 11 alin.1, lit. A, lit. d) din Legea Curții Constituționale nr. 47/1992, conform cărora CCR se pronunță asupra constituționalității legilor.

I. Motive de neconstituționalitate extrinsecă

1. În procesul de adoptare, nu s-a cerut și nu s-a obținut avizul Consiliului Economic și Social asupra proiectului de lege – a se vedea stenograma cu declarațiile premierului Ludovic Orban din Senat, cu prilejul votului asupra legii, din care rezultă că nu s-a cerut acest aviz “pentru că nu era necesar”.
2. În procesul de adoptare, nu s-a cerut și nu s-a obținut avizul Consiliului Superior al Magistraturii, deși proiectul legii conține dispoziții de organizare judiciară și de completare a compețentei materiale și funcționale a instanțelor – a se vedea comunicatul public al CSM din 15 iulie 2020, din care rezultă că nu se putea emite niciun aviz, întrucât ceea ce guvernul trimisese la CSM nu era un proiect de lege, ci un simplu material de lucru.
3. Forma legii, așa cum a fost votată în Senat, este esențialmente diferită de forma legii așa cum a fost votată în Camera Deputaților. În mod evident, procesul legislativ a fost viciat, întrucât a fost încălcat principiul bicameralismului, care rezultă din art. 64 din Constituție. Pentru proba acestui fapt, a se vedea declarația publică a președintelui interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, din care rezultă că forma adoptată în Senat este diferită în proporție de 90% de forma proiectului de lege depus de guvern la Camera Deputaților, proiect care a fost adoptat, cu votul a 266 de deputați, fără prea mari diferențe față de forma inițială.
4. Forma legii, așa cum a fost adoptată, încalcă princpiul separației puterilor în stat, întrucât inițiativa legislativă a aparținut guvernului, dar legea a fost aproape în întregime modificată în Parlament, ceea ce a determinat un inadmisibil clivaj între initiațiva legislativă guvernamentală și cea parlamentară. Practic, Parlamentul a substituit Guvernul în privința acestei legi, proiectul Guvernului fiind rejectat, în favoarea unei forme a legii care provine aproape în întregime din inițiative parlamentare. Ceea ce a putut modifica proiectul Guvernului “în proporție de 90%” (conform declarației publice a președintelui interminar al Senatului) nu este o simplă adunatură de amendamente, ci o inițiativă legislativă parlamentară care a substituit în mod neconstituțional initiativa Guvernului.

II. Motive de neconstituționalitate intrinsecă

1. Legea criticată a introdus grave restrângeri ale exercițiului drepturilor omului și ale libertăților cetățenești, contrare art. 53 din Constituție, în special în privința motivației și a proporționalității.
Așa cum ne demonstrează actuala stare de pandemie, restricțiile de drepturi și libertăți impuse de autorități nu au dus la apărarea sănățatii publice ci, dimpotrivă, la afectartea unui mare numar de pacienți cu boli acute sau cronice, care nu s-au putut trata în spitalele publice, întrucât aceastea au fost “dedicate” bolnavilor de Covid-19 și, mai ales, asimptomaticilor (persoane care nu au simptome de boală). Epidemia sau pandemia, cel puțin cele în curs sau recente, nu echivalează cu calamitatea naturală, dezastrul sau sinistrul deosebit de grav. Pentru a întruni aceste condiții, epidemia ar fi trebuit să releve un număr foarte mare de decese raportat la totalul populației și să fie în creștere abruptă, ceea ce, din fericire, nu a fost cazul.
În privința proporționalității, CCR a mai avut ocazia să constate că măsurile de privare de libertate și de restrângere a drepturilor și sancțiunile contravenționale impuse pentru nerespectarea regulilor decise de autorități prin acte normative inferioare legii ca putere de reglementare sunt ne-constituționale, întrucât nu respectă principiul proporționalității. Noua lege impune restricții drastice ale libertății de circulație, ale vieții intime și familiale, ale drepturilor părintești, ale dreptului la muncă și la ocrotirea sănătății, totul pentru “riscuri epidemiologice sau biologice” imprecis determinate. Una dintre aberațiile legii este introducerea în spațiul juridic, cu titlu de probă a acestui risc, a “datelor stiințifice” curente, dar numai dacă asemenea date știițifice sunt certificate de Ministrul Sănătății. Practic, dreptul suspectului de infectare la o a doua opinie medicală, prevăzut în Legea drepturilor pacienților nr.46/2003, este suprimat prin simpla andosare de către Ministrul Sănătății a unei opinii științifice, într-un domeniu atât de incert cum este cel al virusologiei. De precizat că, deși au trecut mai mult de 7 luni de la apariția și recrudescența coronavirusului care (pare ca) duce la Covid-19, respectivul infra-microb nici nu a fost în integralitate identificat, simptomele bolii nu sunt inca pe deplin cunoscute, iar medicația utilizată este în parte experimentală, în parte off-label (se utilizează medicamente pentru alte indicații terapeutice, cum ar fi Ebola sau SIDA).
De altfel, chiar definițiile normative ale riscului epidemiologic și biologic introduc conceptul de “probabilitate de apariție” a unui eveniment cauzat de un agent patogen care “poate afecta”. Așadar, discuția nu se poartă asupra riscului determinat de apariția evenimentului, ci de probabilitatea acestei apariții, dublată de un alt “poate”, în privința afectării populației. Mai imprecis și mai ambiguu de atât nici ca se putea.
Din această perspectivă, în mod evident legea este lovită și de viciul impreciziei și impredictibilității, care afectează calitatea sa de act normativ conform cu exigențele impuse de legea nr.24/200 privind tehnica legislativă, cu consecința încălcării art. 1 alin. 3 si 5 din Constituție.
2. Legea criticată a introdus noțiunea de “persoană suspectă” de a fi infectată cu un agent patogen, “calitate” pe care o capată pentru simplul fapt că provine dintr-o zonă cu epidemie sau că a intrat în contact cu o persoană infectată. Or, noțiunea normativă de “suspect” are o conotație procesual-penală, desemnează o persoana care poate să fie sau nu vinovată de săvârșirea unei fapte penale, dar care este banuită de către organele de cercetare penală. Practic, legea criticată introduce o noțiune penală în chestiuni de sănătate publică, făcând ca suspiciunea, bănuiala, să fie extinsă și menținută pe termen indefinit la orice persoană, care “provine” dintr-o zona cu risc sau a luat contact cu un “infectat”. În afară de faptul ca, etimologic, apelativul utilizat în lege pune un stigmat pe fruntea oricui, acesta este și discriminatoriu, putând determina grave segregări sociale pe criterii de boală banuită. Grav este că acest apelativ este lăsat la latitudinea unor funcționari din direcțiile de sănătate publică (de cele mai multe ori acești funcționari nefiind nici măcar medici). Suspectul din procedura penală are mai multe garanții (asupra acestei “calități” se pronunță un magistrat) și mai multe libertăți decât suspectul de infectare.
Este esențial de subliniat că “persoana suspectă” poate fi atât o persoană cu evidente semne de boală (oricare, nu numai cea suspectată), o persoană care nu are semne de boală (asimptomatic), deci nu suferă de nimic, sau o persoană perfect sanatoasă. Imprecizia legii este evidenta și generatoare de abuzuri, dar nimic nu justifică, nici macar un buget generos alocat sistemului sanitar, internarea medicală forțată, carantinarea sau izolarea unui om sănatos, care nu poate infecta pe nimeni, dar se poate infecta cu microbi instraspitalicești.
3. Legea criticată introduce posibilitatea unor grave limitări ale libertății individuale, contrare art. 23 din Constituție, care dispun asupra competenței exclusive a judecătorului, a perioadei maxime, a regulii punerii în libertate la momentul încetării temeiurilor arestării și a dreptului la apărare.
Legea criticata stabilește competențe exclusive ale funcționarilor aparatului sanitar, care înlatură de facto intervenția judecătorului (o intervenție care, oricum, este post factum) prin faptul că se impune o durată minima a detenției medicale – minim 48 de ore de spitalizare, daca nu se probeaza între timp că este necesara detenția pe întreaga perioadă de incubare a agentului patogen (o perioadă care este cat se poate de incertă, cel puțin în cazul coronavirusului care cauzeaza Covid-19). Practic, perioada detenției este nedeterminată, posibilitatea celui suspectat de a contesta fiind redusă la o plângere post factum facută unui judecător, din starea de detenție și fără o apărare adecvată.
Persoana suspectă, în caz de refuz al internării sau al tratamentului (permis de Legea drepturilor pacienților nr.46/2003) determină obligarea la suportarea costurilor spitalizării forțate, ceea ce este contrar principiului asezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin.2 din Constituție.
4. Legea criticată înlocuiește dreptul la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, prevăzut în art. 47 alin.2 din Constituție, cu obligația de a fi sănătos. Orice simptom de gripă sau de raceală poate fi ușor confundat de funcționarii de la DSP cu Covid-19. Aceasta confuzie a fost făcută chiar de Președintele României, domnul Klaus Werner Johannis, care a declarat despre Covid-19 că este “o simplă raceală”. Declarația este publică, fiind dată în ziua de 27 februarie 2020. Se poate presupune că, atunci când a facut această decalrație, Președintele se consultase deja cu specialiștii în epidemii și virusuri. Din această perspectivă, este evident că nu ne putem ascunde de autoritățile medicale dacă avem franturi de simptome de boală contagioasă – strănutat, tușim, tremurăm de frig. Pentru a nu fi reclamați la 112, suntem obligați să fim sănătoși de acum încolo.
În mod evident, o asemenea societate a fricii și a distanței fizice, a suspiciunii și a delațiunii, nu este o societate democratică. De vreme ce legea criticată determină căderea pe panta fatală a dictaturii pe temeiuri de frică, este încălcat art.1 alin.3 din Constituție, conform căruia România este “stat de drept, democratic și social”.
5. Legea criticată determină încălcarea suveranității și a supremației legii, întrucât face ca o recomandare, un regulament sau o declarație ale OMS să devină obligatorii în dreptul intern, deși nu este vorba nici de legi ale Statului roman, nici de reglementări ale UE ori de tratate internaționale referitoare la drepturile omului, direct aplicabile în dreptul intern.
O lege, așa cum este cea a drepturilor pacientului, este făcută inaplicabilă de ordinul președintelui Comitetului Național pentru Situații de Urgență sau de înlocuitorului acestuia (“comandantul acțiunii”).
6. Așa cu rezultă din art. 12, legea crticată conferă unei persoane puteri discreționare, dictatoriale, ordinele acestuia fiind obligatorii pe tot teroriul național, indiferent chiar de publicarea în M. Of. Deși pot fi atacate în contencios administrativ (dar numai post factum), aceste ordine nu pot fi suspendate prin hotărâre judecătorească, înainte de a produce efecte, ceea ce poate face ca aceste efecte să devină, în timp, ireversibile.
7. Legea introduce conceptul de “grup populațional”, definit ca grup de persoane care prezintă una sau mai multe caracteristici comune.
Acest concept este similar cu termenii juridici utilizați în legislatia nazistă. Caracteristicile comune pot fi rasa, culoarea pielii, dizabilitatea, profesia, lipsa averii, lipsa posibilității de a munci, lipsa asigurării medicale etc. Or, acest concept abominabil face legea anti-constituțională din start, încălcând principiile statului de drept și principiul non-discriminării.
În plus, conceptul de “grup populațional”, care ar putea conține “persoane suspecte”, antrenează responsabilitatea colectivă pentru suspiciunile la adresa unor indivizi, precum și detenția medicală pentru neșansa de a fi inclus într-un astfel de grup de “risc”. Medicii, asistenții, polițiștii care fac vizite deținutilor medicali, jandarmii care escortează dubele cu asemenea deținuti, avocații și magistrații din palatele de justiție, toți pot fi membri ai acestor nedorite grupuri populaționale. Iar cel care desemnează grupurile populaționale este “comandantul acțiunii”, prin ordin executoriu imediat și cvasi-inatacabil în justiție.
8. În fine, legea este viciată din punct de vedere constituțional și pentru că impune adevarate sancțiuni, mergând până la privare de libertate, în baza unor simple suspiciuni ale unor funcționari ai aparatului sanitar birocratic. A se observa că legea utilizează obsesiv cuvântul “liberare” pentru persoanele suspecte, în loc să utilizeze termenul corect din punct de vedere medical și etimologic de “externare”, ceea ce accentuează caracterul său represiv.

av p