Leneșii Uriași, dușmanii uitați ai strămoșilor

30/04/2022 | ✎ Tiberiu Moldovan

Au cutreierat Lumea Nouă timp de peste 20 de milioane de ani, ronțăind flora și fauna, până la o întâlnire catastrofală cu un biped mic, dar extrem de inteligent, curajos și înfometat: Homo Sapiens. Ceea ce a urmat poate fi descris drept un mare măcel al leneșilor sau, mai științific, drept Marea Extincție Cuaternară. Într-un interval uimitor de scurt, de câteva mii de ani, o clipită în termeni geologici, aceste animale uriașe au fost devorate la rândul lor și au dispărut, lăsând în urmă doar verișorii mai mici, cum ar fi leneșii arboricoli și furnicari, care supraviețuiesc astăzi. Dar chiar dacă sunt lenți și naivi, leneșii giganți din America de Sud ar fi un adversar formidabil. Cea mai mare rudă modernă a lor, furnicarul, cântărește doar 40 de kilograme, dar poate ucide un om atunci când este încolțit. (https://www.livescience.com/47113-anteaters-can-kill-people.html). Pentru a doborî aceste fiare uriașe, vânătorii ar avea nevoie de muncă în echipă și de arme cu rază lungă de acțiune. Folosind dovezi din săpături, cercetătorii „au construit” o imagine a vânătorilor din epoca pietrei. Oamenii organizau ambuscade și neutralizau prada cu un baraj de sulițe cu vârf de piatră și săgeți concepute pentru a provoca răni deschise. O armă cheie a fost sulița de aruncat atlatl, un proiectil simplu, dar eficient. Vânătorii urmăreau animalul care sângera abundent până când acesta se prăbușea, fiind slăbit. Mai apoi, oamenii îi aplicau loviturile fatale.(https://www.youtube.com/watch?v=NHgUMUk3YwY) (https://humanorigins.si.edu/human-characteristics/tools-food) . Data exactă a dispariției leneșilor uriași nu este clară. Ca să adaptez titlul marelui Bogdan Petriceicu Hașdeu, îmi permit să scriu: Perit-au leneșii uriași? În timp ce majoritatea textelor științifice afirmă că aceștia au dispărut cu toții în urmă cu 10.000 de ani, este un fapt știut că leneșii de pământ mai mici încă mai cutreierau Insulele Antile până în urmă cu doar 4.000 de ani, la scurt timp după ce oamenii au sosit cu canoele. Cercetătorii columbieni T. van der Hammen și U.G. Correal au datat oase și resturi de vârfuri de săgeți din Valea Magdalena pentru a concluziona că oamenii au coexistat cu leneșii giganți și mastodonții cu doar 5.000 de ani în urmă. De asemenea, ei indică drept dovadă statuia „elefantului” din San Agustin, care datează de acum 3.000 de ani. S-au întâlnit oamenii din San Agustin cu mastodonții? Criptozoologii au urmărit timp de decenii zvonurile despre animale uriașe asemănătoare leneșilor din America de Sud. Oamenii din îndepărtata Amazonie braziliană descriu întâlniri cu mapinguari, un mamifer de peste 2 metri înălțime, cu părul urât, gheare feroce, picioare întoarse, un miros oribil și un țipăt îngrozitor. Fiarele similare, care se ciocnesc noaptea în pădurile din Bolivia, sunt numite de către băștinași juma. (https://cryptidz.fandom.com/wiki/Mapinguari). Timp de secole, localnicii din sudul Chile și Argentina au semnalat existența unor mamifere asemănătoare leneșilor, cu țipete nebunești și miros urât al corpului, care trăiesc în văile îndepărtate din munți. Acești yemisch sau lobo-toros (lupi-tauri?) au stârnit un interes mondial în anul 1895, când naturaliștii au găsit ceea ce părea a fi pielea proaspătă a unui leneș de pământ mylodon într-o peșteră din Patagonia, stârnind o avalanșă de vânători de criptide și un reporter de la Daily Express din Londra, un anume H. H. Prichard. În ciuda unor căutări extinse, nu s-a dat de urma niciunui mylodont sau a altceva similar. Dar Cueva del Milidón (în apropiere de Puerto Natales, în Chile, și acum inclusă în patrimoniul mondial – http://cuevadelmilodon.cl/en/index.php) încă mai avea câteva mistere de împărtășit. În anul 1899, o săpătură mai adâncă efectuată de paleontologul german Rudolph Hauthal a scos la iveală un strat de unelte de piatră, oase de leneș, fân, cărbune, fibre vegetale și balegă de leneș printre ceea ce păreau a fi ruinele unor corturi de piatră. El a sugerat că oamenii din antichitate au folosit peștera pentru a ține în captivitate leneșii de pământ și poate chiar pentru a-i domestici, o idee surprinzătoare care a devenit parte a tradiției patagoneze, iar mylodonul a fost redenumit temporar Grypotherium domesticum, leneșul gigant domestic. (http://patagoniamonsters.blogspot.com/2009/10/mylodon-saga.html). Se crede că oamenii au pătruns în Lumea Nouă prin Beringia, o punte terestră care a legat Asia de America de Nord în timpul ultimei glaciațiuni. Mosimann și Martin (1975) au sugerat că primii dintre acești nomazi au descins din familii de vânători care au dobândit abilitățile de a urmări și ucide mamifere mari. Până în acest moment, oamenii au dezvoltat primele arme de vânătoare, inclusiv vârfurile Clovis, care erau proiectile înguste, sculptate în piatră, folosite special pentru vânatul mare. Câteva sute de ani mai târziu, a început să fie folosit pe scară largă atlatl-ul, care le permitea să arunce sulițele cu o viteză mai mare. Aceste invenții le-ar fi permis vânătorilor să pună distanță între ei și prada lor, ceea ce ar fi putut face ca apropierea de leneșii de pământ să fie mai puțin periculoasă. În mod cert, anumite caracteristici și trăsături comportamentale ale leneșilor de pământ i-au făcut ținte ușoare pentru vânătoarea umană și au oferit vânătorilor-culegători stimulente puternice pentru a vâna aceste mamifere mari. În plus, leneșii de pământ se hrăneau adesea în câmp deschis. Studii recente au încercat să descopere regimul alimentar al leneșilor de pământ prin intermediul fosilelor de bălegar. Analiza acestor coprolite a descoperit că leneșii de pământ se hrăneau adesea cu frunzișul copacilor, ierburi tari, arbuști și yucca, iar aceste plante erau situate în zone care i-ar fi expus, făcându-i susceptibili la prădătorii umani. Leneșii de pământ nu numai că erau ușor de reperat, dar nu interacționaseră niciodată cu oamenii înainte, așa că nu ar fi știut cum să reacționeze în fața lor. În plus, aceste mamifere mari se plimbau pe picioarele posterioare și pe articulațiile din față, păstrându-și ghearele întoarse. Mișcarea lor și construcția masivă (unii cântăreau până la 7 tone, vezi Eremotherium) indică faptul că erau mamifere relativ lente. Acestea constituie motive intuitive pentru care leneșii de pământ ar fi fost o pradă ușoară pentru vânători. Dar, ca să fiu sincer, în timp ce leneșii de pământ ar fi fost relativ ușor de observat și de abordat, armele vânătorilor de vânat mare ar fi fost inutile de la o distanță mai mare de 30 de metri. În plus, pielea groasă a leneșilor de pământ conținea osteoderme, ceea ce o făcea greu de penetrat, o asemenea „armură” nu este ceva de neglijat. Ar fi fost dificil să doborâm un leneș de pământ cu o suliță și ar fi fost nevoie de cunoștințe vaste despre această specie, pentru a căuta eventuale puncte vulnerabile. Și să nu uităm că leneșii de pământ erau suficient de puternici pentru a-și folosi ghearele pentru a rupe ramuri de copac, ceea ce făcea extrem de periculos pentru vânători să se lupte cu ei de aproape. Cine ar fi crezut că acest animal, aparent pașnic, un foarte bun înotător (https://www.youtube.com/watch?v=T7HGSvczDA4), care acum este îndrăgit de oameni, fiind considerat simpatic, a fost cândva dușmanul nostru de moarte. Istoria rămâne cea mai frumoasă poveste, iar natura, singura perfectă.

Materiale interesante care mi-au fost de ajutor la redactarea articolului, poate sunt cititori interesați și de trecut:

Foto: news.artnet.com – Un leneș uriaș reprezentat într-o pictură rupestră veche de 12.000 de ani din Cerro Azul, în Guaviare. Triburile care au pictat aceste pictograme au vânat megafauna din Epoca Glaciară.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii