Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Libertatea din noi. Este greu să o afli, dar, odată descoperită, nimic și nimeni nu ți-o mai poate lua

De necrezut, cât de repede se învârte roata. Eu, care am aparținut întotdeauna unei majorități, nu mi-aș fi imaginat niciodată că, într-o bună zi, am să fac parte dintr-o minoritate. Din cea a veneticilor. E foarte probabil ca asta să rămân pentru tot restul vieții. Deși nu te arată nimeni cu degetul, dacă știi totuși să citești printre rânduri și cuvinte, în priviri, gesturi și intonații, ajungi să pricepi destul de repede. Orice ai face, n-o să aparții niciodată majorității și rareori ai să fii privit ca individ, nu ca grupă minoritară.

Atunci când te hotărăști, de bună voie sau silit de împrejurări, să emigrezi, ar trebui să știi că ești pe cale de a deveni emigrant… pe viață. Odată emigrat, rămâi emigrant pe vecie – e un lucru prestabilit. Puțini dintre aceia care o fac (sau poate că niciunul?) știu, însă, că se înscriu pe o bandă de circulație fără ieșire. Și poate că e mai bine așa, fiindcă dacă ar bănui ce îi așteaptă „dincolo”, mulți s-ar gândi de zece ori și foarte puțini s-ar mai încumeta s-o facă. În plus, circumstanțele nu dau mai nimănui timp de reflecție și mai ales nu aștern nimănui pe-o tavă ambele „realități” cu liste pro și contra care să poată fi bifate, iar la final să poată trage o linie și efectua un simplu calcul matematic. Un calcul care să-ți ofere la rândul lui pe tavă „răspunsul corect”.

A nu se înțelege că acum, la mai bine de trei decenii de la evadarea din țara care n-a vrut să-mi fie patrie, aș regreta plecarea și mi-aș dori întoarcerea. În niciun caz și sub nicio formă n-aș reveni în ceea ce țara a ajuns să fie astăzi. Nostalgia mea se îndreaptă către țara vremurilor trecute, una care a dispărut de mult – în caz că a existat vreodată și altundeva decât în imaginația mea –, și pe aceea o port oricum la mine în suflet. Un fel de Fata Morgana, care dispare la orizont de îndată ce micșorez distanța regulamentară.

Odată emigrat, prima cerință este să te integrezi. Ți se repetă la tot pasul. Cine dorește să fie tolerat, ar face bine să se integreze. Numai că sensul acestui termen pare a fi altul pentru cei care-l solicită și pentru cei care și-l doresc. Pentru localnicii majoritari înseamnă „învață limba, caută-ți un loc de muncă, plătește-ți cuminte impozitele și vezi-ți de-ale tale, fără să deranjezi”. Tot ei sunt aceia care se miră apoi de acțiuni și atitudini reprobabile apărute „din senin”, dar asta este o altă poveste. Pentru intruși, integrarea înseamnă să aparții majorității, să faci parte din întreg, să te contopești cu restul, să nu mai sari în ochii nimănui prin nimic. Și eu m-am străduit din răsputeri să dispar în mulțime. Și pentru asta niciun preț nu mi s-a părut prea mare. Nici măcar propria identitate. Și nici prima mea jumătate de viață, aceea pe care o lăsasem în urmă în țara de origine. În cele din urmă, am decis să renunț definitiv la ele și să le dau uitării. Am încercat să uit tot ce fusese înainte: existența mea, limba maternă (pe care o vorbeam doar cu familia și în șoaptă atunci când mă aflam în public), tradițiile, cultura, pur si simplu totul. Am vrut să mă topesc în mulțime, să mă las absorbită de ea, pentru a estompa deosebirile.

Dar mulțimea n-a vrut să mă absoarbă, ci a păstrat mereu o distanță respectuoasă. Și a purtat mereu masca unei politeți afișate. Nu mi-a cerut vreo izolare la domiciliu, dar nici n-a fost nevoie. M-am autoizolat, nevoită fiind să-mi reclădesc existența cu puținele resurse aflate la dispoziție. Practic, e foarte simplu. „Alegerea” pe care o ai de făcut se rezumă la a-ți lua concediul înainte sau după cel al soțului, pentru a putea acoperi vacanțele și îngrijirea copilului în caz de boală. La a renunța la mașina de spălat rufe sau vase și a-ți folosi mâinile, pentru a da prioritate unui frigider. La a învăța să-ți faci singur reparațiile și orice renovări prin casă, pentru a economisi tarifele astronomice solicitate de specialiști. A te mulțumi cu îmbrăcăminte și mobilier second hand pentru a-ți permite manualele și cărțile de specialitate. A-ți folosi fiecare minut din timpul liber pentru a învăța o nouă limbă, în care să-ți susții examenele de echivalare. A accepta două, trei joburi în paralel pentru a suplini lipsa „anilor de acasă” la pensionare. Sau pentru a-ți procura o locuință care să fie doar a ta și nu a rechinilor imobiliari care adaptează permanent chiriile nivelului lăcomiei aflate în creștere exponențială.

Ani la rând am făcut parte dintre aceia care au ajutat – fără să aibă habar – la îmbogățirea companiilor private, în slujba cărora mi-am pus abilitățile, spoliindu-mi rezervele de energie și diminuând atenția care se cerea acordată celor mai apropiate și mai dragi ființe. Mi-am neglijat familia și m-am neglijat pe mine, din convingerea fermă că îmi fac meseria pe care o iubeam. Dar, la un moment dat, mi-am dat seama că nu atât pacienții profitau de munca mea neobosită, ci patronii firmelor specializate în oferta de servicii de sănătate. Devenisem parte integrantă a unui mecanism profitabil doar pentru șefii care-mi plăteau un salariu acceptabil… Asta, în condițiile în care, pentru aceiași bani, în calitate de imigrant/român/femeie, se cerea un volum de muncă dublu pentru fiecare dintre „dizabilitățile” care mă deosebeau de băștinași. Am luat decizia de a schimba slujba și de a mă dedica cu adevărat pacienților, deși eram mai slab remunerată. O decizie care mi-a adus împlinirea și pe care n-am regretat-o niciodată.

Vorbim cu toții despre daunele pe care pandemia și factorii de decizie care s-au aflat, întâmplător sau nu, la cârmă le-au provocat sănătății fizice, dar, mai ales, mentale a multora dintre victimele directe și indirecte ale virusului. Fiecare dintre acele victime are profunda mea compasiune și înțelegere deplină. Drumul pe care l-am parcurs și încercările prin care am trecut au făcut ca modesta mea persoană să poată (re)simți tot ceea ce simt ei acum. Fiindcă multe dintre aceste încercări sunt pentru mine un déjà vu. Dacă asupra psihicului meu pandemia nu a lăsat niciun fel de urme nefaste – ba chiar am savurat liniștea care s-a lăsat la dispariția forfotei extenuante –, ei bine, asta se datorează „antrenamentului” de care dispun, unul care durează de peste treizeci de ani. De atunci mă aflu în „carantina” care nu mă mai sperie, ba, dimpotrivă, mă face să mă simt în siguranță și să-mi aflu în fiecare zi pacea și să mă bucur de timpul aflat la discreția mea și a celor dragi mie. Nu întâmplător am ales în articolul precedent exemplele pe care le-am ales. Și nu ca să par „altfel” am venit cu acele propuneri-provocări. Ci pentru că eu însămi am trecut prin toate și pretind că din fiecare provocare am învățat câte ceva.

Cândva a sosit și vremea când, teoretic, mi-aș fi putut permite multe. Renunțările și sacrificiile nu-și mai aveau rostul. Dar mi-am dat seama că multe dintre acele „sacrificii” nu fuseseră, de fapt, sacrificii, ci făceau parte din convingerile mele. Nici înainte nu fusesem altfel, nu tânjisem după meleaguri îndepărtate sau băi de mulțime, după accesorii la modă sau îndeletniciri în trend. Îmi atinsesem deja scopul. Aveam ceea ce căutam, singurul lucru care contează cu adevărat: libertatea. Chiar dacă nu profitam de acea libertate așa cum se cuvine, așa cum îmi imaginasem cândva și cum vedeam că procedează ceilalți. Mie îmi ajungea gândul că, dacă mi-aș dori cu adevărat să întreprind ceva anume, dacă chiar mi-ar lipsi vreunul dintre acele lucruri „sacrificate”, nu m-ar împiedica nimeni și nimic să mi le procur și să procedez și altfel. A fi liber nu înseamnă neapărat a face în orice moment câte ceva, ci și a nu trebui să faci atunci când nu simți nevoia.

De multe ori avem tendința să-i învinuim pe alții pentru drumul pe care mergem. Alegerea lui însă ne aparține în mare parte. Doar puține dintre alegerile pe care le facem ca adulți sunt cu adevărat impuse din afară. Restul sunt ale noastre și ne caracterizează pe noi ca ființe umane. Sunt expresia caracterului nostru sau rodul alegerilor anterioare. Ar fi bine dacă am înceta să ne mai zbatem ca peștele pe uscat, pasărea în colivie sau tigrul în cușcă, și dacă am încerca să ne economisim energiile și să ni le canalizăm într-acolo de unde ne vine chemarea. Să facem din acele gratii o pavăză în calea amenințărilor de orice fel. Adevărata libertate nu se află în afara acelor gratii, ci în noi înșine. Nu poți fi liber cu adevărat, atâta vreme cât te încătușează dorința de a veni în întâmpinarea așteptărilor altora și care ție îți sunt complet străine. Atâta vreme cât te afli la concurență cu alții pe care îi invidiezi, deși ei nu sunt decât de compătimit. Știu cât de greu este să-ți afli libertatea, dar, odată descoperită, nimic și nimeni nu ți-o mai poate lua. Să nu lăsăm pe nimeni să ne zădărnicească chemarea. Merită efortul de a ne-o urma. Lucrurile care contează cu adevărat sunt foarte puține. Din orice situație, oricât de absurdă și de vitregă ar fi, poți extrage ceva util. Niciodată nu este prea târziu să încerci să schimbi câte ceva. Și să dai mai departe – celor care vor să primească – câte ceva din „lecțiile” învățate.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

19 comentarii pentru articolul „Libertatea din noi. Este greu să o afli, dar, odată descoperită, nimic și nimeni nu ți-o mai poate lua”

  • Bine ca nu ati facut imprudenta sa va întoarceti. Cunosc o doamna doctor sensibila ca dv., care a rezistat doar trei ani printre majoritari, asa ca, a revenit acasa. Acasa, unde, fara sa fie minoritara, a întâmpinat atâtea piedici în realizarea profesionala, încât a fost obligata sa plece din nou, fara niciun fel de regret de data aceasta.
    Felicitari pentru cariera dv. de succes, bucurati-va de ea, viata perfecta nu exista, important este sa stim sa folosim balanta
    întotdeauna când suntem în cumpana.

    • Așa este, Geo.
      Cea mai bună cale, este cea de mijloc. Dar este și cea mai anevoioasă în opinia mea.

  • 🙂

  • ‘ tu si altii’ exista pentru ca se manifesta ‘tu insuti’
    abia scapand de ‘ tu insuti’ dai de Totul, de Intregul, iar de tine insuti scapi…doar daruindu te plenar:)
    s a spus ca…sa ti dai viata pentru prietenul tau e…daruire de sine, plenara:)

  • ‘libertatea’, in Univers,…nu exista!:))
    om liber? asa ceva nu exista!
    se prea poate ca sa existe barim un om care sa ma contrazica,
    …io creca sint cu mult mai multi!:)),
    si acel om sa fii tu,
    insa si tie ti spun la fel: ‘libertatea’, in Univers, nu exista.
    nu exista om liber.

    ceva…exista, totusi. care elibereaza…indirect.
    iar ea este Iubirea si numai ea.

    nici nu-mi pare rau sa ti spun:)) :
    draga Steliana (…hai sa ti zic ‘lia’… ),
    tu nu esti un om liber, ci un om peste care Iubirea se suprapune.
    daia te simti…eliberata, pentru ca…Iubesti.

    cu toate ca ‘libertatea’ e inteleasa ca fiind proprie omului care…-si apartine plenar, eliberat e doar omul care nu-si mai apartine…tot plenar.

    eliberat e omul care se daruieste plenar pe sine insusi, el si doar el.
    eliberat esti abia atunci cind te eliberezi din tine insuti.

    cita vreme ‘tinele’ inca se manifesta, fix ‘tinele’ e cel care…te tine legat.
    de tine insuti.

    de ‘tine insuti’ doar Iubirea te elibereaza,
    pentru ca de ‘tine insuti’ scapi daca si numai daca…te daruiesti plenar.

    nu exista…om liber, in Univers, ci om care s-a daruit plenar.
    oamenii…independenti sint fix cei care sint cei mai lipsiti de libertate.

    ‘cel mai’ independent om e ‘cel mai’ lipsit de libertate, om.
    dar povestea asta e veche:))), ca e din acelasi cos cu…
    -cei de pe urma sint cei dintai,
    -fericiti cei saraci cu duhul
    -cel mai sarac e bogatul
    -Acumularea e calea catre Saracie
    __________________________________
    cu cit un om e mai independent, …mai liber:))), cu atat el e legat cu mai multe lanturi.

    feriti-va de ‘libertate’, oameni buni!, ea, libertatea, e cea care va leaga cu lanturile cele mai groase.

    libertatea care conteaza e eliberarea de tine insuti, iar pasta doar Iubirea, adica daruirea de sine, o disponibilizeaza.

    • ‘libertatea din noi’ e ‘ eliberarea din… ‘tine insuti”

      …sa te cunosti pe tine insuti…e un soi de gluma:))), ca daca reusesti asta…afli ca fix ‘tu insuti’ dispare din poveste:))

      • ‘lupta pentru libertate’ e…calea catre cele mai potente lanturi:),
        si fix atunci cind oamenii vor spune: gata!, sintem liberi!, fix atunci calea catre eliberare ‘se inchide:))

        nu Libertatea, ci Iubirea e Calea, calea spre…’eliberare’, spre Vesnicie

        • …cealalta superpozitie, una fiind Libertatea, e Iubirea.

    • cindva am cunoscut un om.
      unic!
      Bucuria mea era, e si azi!, sa ma cocoţ in capul lui:)))
      cumvaaa…tu i te asemeni, penca si in Zambetul tau ma balacesc cu acelasi drag cu care topaiam in capul lui, dindu ma pe tobogan…spre Inima sa minunata!:)))
      daia ti am si zis, adineauri, lia!:)))

      • Calea catre ‘eliberare’ e Iubirea, nu Libertatea.

        • Libertatea e tot atat de lesne de priceput pe cat de lesne de priceput e Iubirea.

          Libertatea e…imaginea din Oglinda a Iubirii.

          • Sau tot atât de greu de priceput…
            De mult prea multe ori le confundăm cu altele, lipsite de valoare și însemnătate.

          • :))
            io abia am priceput, adica…de curind:)), ca Iubirea e ecuatia de miscare a Oului Absolut.
            Si…nu sint chiar tinerica!:)))

            Iar…ca Libertatea e fix pe dos decat e Iubirea, abia dupa ce am citit e ai scris azi am observat:)

            Libertatea e.. Referinta Lumii Mari:)

          • ‘ lipsite de valoare’?
            :))
            asa ceva nu exista in Univers!
            ..daca ceva se manifesta in Realitate…atunci e plenar valoros.

        • simplu!, pentru ca daca ai intreba oamenii…daca iubesc, ei vor spune, in covarsitoare majoritate, ca Da!, chit ca iti vor povesti despre o pisica, un caine sau…cine mai stie ce.

          Io…nu iubesc. Nu ma pricep!
          Daca as iubi,..as zbura. Am incercat,…nu mi iese. Ma atrage…Pamantul…mai mult decat Cerul!:))), alta explicatie n am sa i dau neputintei mele de a zbura, adica de a iubi!:) :)))

          • acuma…pe bune, nu iubeam, io, daca eram in stare?!:))
            ohooo, ce mai iubeam!:))), numa n zbor…stateam!:))

            se pare ca impotenta se manifesta prin…superpozitii:))), iar pe mine m a lovit aia care se zbenguie pe taramul sinelui:))
            acu daca nu ma pricep sa iubesc…ce sa fac?! aia e!:)))

          • dar pe bune ca tanjesc dupa putinta de a iubi!…:)
            Armonia pe care Iubirea o poarta…, cum sa nu tanjesc, domne, dupa asa ceva!:))))

          • uite, chiar acusica tanjesc!
            daca mi ai vedea acu faţaaa…m ai crede!:))))

          • Draga Steliana, iti multumesc!:)
            Textul tau m a ajutat sa ma cunosc…oleaca mai bine decat ma cunosteam inainte sa te cunosc:))
            Spre ex ieri…habar n aveam ca sint frigida…sufleteste, ca sufar de imptenta de a iubi!:))
            :))))
            Dar…sa se retina ca mi doresc!

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog