Liderii europeni, blocați într-un concurs de trăncăneală

Am o anumită reținere când vine vorba de a vorbi sau de a analiza evenimente de politică externă, probabil din cauza lipsei mele de experiență, fiind doar un tânăr de 18 ani. Cu toate acestea, mă încumet să spun că evenimentele din ultima săptămână, ba chiar din ultima lună, sugerează o schimbare de paradigmă și indică faptul că lumea a intrat sau este pe cale să intre într-o nouă etapă. Această etapă este marcată de transformările globale și de conflictul etern din Ucraina, care va conduce lumea, și implicit Europa, într-o perioadă în care sferele de influență se vor schimba din nou.

În ultimele săptămâni, numeroși lideri europeni, printre care Emmanuel Macron și premierul britanic Keir Starmer, au efectuat ceea ce pare a fi un tur de propagandă europeană și de susținere a continuării conflictului, prin vizitele lor la Casa Albă, unde s-au întâlnit cu președintele Trump. Am asistat la narativul lor, repetat ca un casetofon stricat, despre cum susțin ei neîncetat Ucraina și, mai mult, au pledat pentru prelungirea conflictului în loc să caute o soluționare imediată a acestuia, în ciuda poziției și dorinței de a face pace exprimate de administrația Trump. În opinia mea, toate aceste întâlniri sunt inutile atâta timp cât europenii își mențin această poziție de superioritate în negocierile privind Ucraina.

Fiecare dintre omologii lui Trump propaga aceeași retorică și narațiune europeană, în timp ce Trump vorbea despre pace și despre nevoia urgentă de a pune capăt conflictului. Mi s-a părut că toți vorbeau singuri, fiecare cu narativul lui, ca și cum ar fi fost un concurs de trăncăneală. Mi se pare că americanii sunt mult mai avansați față de europeni când vine vorba de soluții și propuneri de pace, în timp ce europenii sunt încă blocați la stadiul declarațiilor de susținere, urlând „Slava Ukraina” ca niște papagali care se întrec să-și arate loialitatea.

România se află și ea tot la stadiul declarațiilor, având ghinionul unui președinte interimar care, în loc să negocieze interesele naționale ale statului român, se înghesuie și el în acest concurs de loialitate față de regimul de la Kiev. România este prinsă în prezent într-o criză politică marcată de instabilitate și, în același timp, între loialitatea strategică față de SUA și integrarea profundă într-un proiect european fragil și defect din toate punctele de vedere, fiind forțată să-și definească viitorul geopolitic și strategic. Din păcate, pare că România alege tot mai mult să fie de partea UE. Sub interimatul lui Bolojan, România are doar de pierdut. Timp de trei luni, cât durează acest interimat, țara nu beneficiază de un reprezentant ales, stabil, care să aibă o poziție clară și fermă, punând interesele României pe primul loc în negocierile actuale. Este evident că România nu mai are trei luni la dispoziție, deoarece viteza cu care au loc aceste negocieri și ritmul schimbărilor globale sunt în defavoarea interesului nostru național. Astfel, România riscă să fie prinsă din nou la mijloc, cu deciziile dictate de alții.

Ce face Bolojan acum este să se înghesuie în rândul liderilor care propagă și pledează – în ciuda semnalelor venite dinspre SUA – pentru continuarea conflictului. Un conflict pe care europenii nu l-au înțeles: este, de fapt, un război între SUA și Rusia, dus printr-un proxy numit Ucraina, un tărâm al afacerilor și spălării de bani pentru familia Biden. Timp de decenii, fostele administrații americane i-au împuternicit pe ucraineni să creadă că se află într-un conflict direct cu Rusia, pompând miliarde de dolari în sprijin militar Ucrainei. A fost, de la bun început, un război între SUA și Rusia, inițiat de SUA prin susținerea extinderii NATO. Promisiunea aderării Ucrainei la NATO și sprijinul militar post-Euromaidan au fost percepute de Rusia ca o amenințare și o încercuire strategică menită să slăbească deliberat Rusia. Summitul NATO de la București din 2008 a reprezentat punctul culminant al relației SUA-Rusia, când declarațiile administrației Bush au alimentat percepția Rusiei că Occidentul, condus de SUA, urmărește să-i reducă sfera de influență. Toate acele acțiuni și declarații ale SUA din acea perioadă au fost un factor care a provocat Rusia, oferindu-i un pretext pentru acțiunile sale, deși nu justifică agresiunea militară. Tocmai de aceea, fiind un război proxy, se explică de ce acordurile finale ar putea fi negociate doar între SUA și Rusia, marginalizând Ucraina și Europa, care au crezut în povestea războiului pentru democrație și suveranitatea Ucrainei.

Astfel, înțelegem de ce Trump nu-l vrea pe Zelenski la negocieri și de ce dorește să pună capăt unui război început printr-o eroare strategică a fostelor administrații americane. Însă pacea va fi imposibilă în raport cu doleanțele europenilor, care susțin cu îndârjire înarmarea și continuarea conflictului. După declarațiile lui Macron de la Casa Albă – „pacea nu poate însemna capitularea Ucrainei” –, devine clar că el și ceilalți lideri europeni nu înțeleg că Ucraina a cam capitulat deja. Nu prea mai văd șanse ca Ucraina să câștige acest război. Sunt epuizați din toate punctele de vedere, mai ales financiar, sprijinul fiind recent oprit de administrația Trump. A mai rămas Europa, care nu pare să facă eforturi mari pentru Ucraina. Până acum, tot greul a fost dus de SUA, dar americanilor li s-a cam luat să fie banca mondială care finanțează toate războaiele, în timp ce Europa își subfinanțează armatele și se bazează pe banii contribuabililor americani pentru a o proteja.

Însă evenimentul numărul unu, cel mai mediatizat din această săptămână, a fost smardoiala care a avut loc în Biroul Oval între Trump, Vance și Zelenski. Cineva a pus, în sfârșit, stop obrăzniciei intelectuale, superiorității și aroganței de care Zelenski dă dovadă în interacțiunile sale cu administrația Trump și cu lumea în general. Întâlnirea, care avea drept scop finalizarea unui acord între SUA și Ucraina privind exploatarea resurselor minerale din Ucraina de către SUA – ca o încercare de a recupera costurile ajutorului militar oferit de administrația Biden –, s-a transformat într-un fiasco. Zelenski a venit cu chef de a contrazice și provoca administrația Trump. Era clar că acesta nu va accepta vreodată un acord de pace, când tot ce visează este distrugerea și destrămarea imperiului rus condus de Vladimir Putin. Nu se va opri până ce nu va muri ultimul ucrainean, în ambițiile sale de a vedea Rusia distrusă complet. A contrazis administrația Trump în fața presei americane, avertizând SUA că nu înțelege ce urmează să se întâmple și că va simți cât mai curând „cum e să sufere”. Atunci s-a rupt filmul și a început conversația aprinsă dintre președintele american și Zelenski.

Un rol important l-a avut și vicepreședintele JD Vance, care l-a certat pe Zelenski pentru că nu apreciază eforturile administrației americane de a opri războiul. Zelenski cere în continuare bani, și mai mulți bani, alături de garanții de securitate. Ucraina uită că nu este actorul independent în acest război și că adevărații jucători se află la Washington, Bruxelles și Londra, de unde toți își joacă jocurile geopolitice. Noroc că Trump i-a amintit că, fără SUA, Zelenski nu ar dispune de tupeul pe care îl afișează de când a început acest conflict.

Unele surse spun că Zelenski ar fi fost sfătuit să adopte acest comportament vineri, la Casa Albă, de către acoliții lui Obama: Victoria Nuland, Susan Rice, Jake Sullivan, Antony Blinken și compania – aceiași oameni care au conspirat la prima punere sub acuzare a lui Trump și la hoax-ul legat de Rusia din alegerile din 2016. Tot aceiași oameni sunt cei care au orchestrat Euromaidanul din 2014, care a fost fundația pentru tot ce s-a întâmplat în Ucraina de atunci, cu sprijinul CIA, fapt confirmat de o conversație telefonică între Nuland și Geoffrey Pyatt. Dacă intervenția lor privată, care a dus la aruncarea în aer a acordului ce trebuia semnat vineri, este reală, conform legii americane, aceștia au trădat și au acționat ca agenți străini.

Să vedem însă dacă acest lucru se confirmă. Intervenția lui Susan Rice de pe MSNBC arată că aceasta știa prea multe informații despre negocierile pentru acordul ce urma să fie semnat, sfătuindu-l pe Zelenski să refuze acordul. Este clar până acum că Zelenski a rămas deocamdată singur, fără sprijinul gigantului SUA. Singura lui salvare rămâne Uniunea Europeană, care va face cu greu față să oprească un conflict fără ajutorul SUA. Să vedem în continuare cum va decurge situația. Voi reveni cu o nouă analiză pe acest subiect după ce voi observa rezultatele discuțiilor din Londra, din cadrul summitului ce a avut loc duminică.

Autor: Roland-David Sólyom