Linişte! Vine Buletinul Meteorologic!

La locuinţa conferenţiarului ajunseră pe jos. Era ceaţă, picăturile şedeau în aer, neştiute, şi, fără să-ţi dai seama, în cîteva clipe te făceai leoarcă. Pe strada întunecată, ale cărei becuri fuseseră sparte cu praştia, nimereau în gropi. La început înjuraseră, apoi se plictisiseră să mai zică ceva. Erau atît de multe hîrtoape c-ar fi răguşit înjurîndu-le. Din cînd în cînd, luminile unor faruri sfîşiau întunericul peticit de ceaţă. Se dădeau la o parte, lăsînd să treacă un camion hodorogit, care zdrăngănea din toate încheieturile. Era atît de vechi că dintr-o clipă într-alta te aşteptai să-l vezi dezmembrîndu-se într-o grămadă de piese, ca să le iei apoi cu pătura.

După pupăturile de rigoare ale mîinii, se aşezară pe canapea, în sufragerie.
Şuierînd din ţignal în calitate de tren care nu opreşte în gara Craiova dădu buzna în cameră, Bobică, puradelul conferenţiarului. Oprindu-se în mijlocul sufrageriei prin frînare bruscă, acesta roti în jur o privire curioasă, din care – nu mai încăpea dubiu – n-avea să iasă nimic bun. Într-adevăr, ţipînd ascuţit, ca un apaş, Bobică atacă draperia. Se aruncă asupra ei şi trăgînd energic reuşi s-o desprindă din inele, trîntindu-şi-o în cap. Prezenţa lui sub faldurile de pînză îl amuză atît de tare că începu să zbiere şi să dea din picioare.

O clipă toţi crezură că se înăbuşă.
Pregătită să-i ardă vreo cîteva, mama sări să-l scoată de acolo. De rîs, băieţelul mai-mai să se sufoce.

– Linişte! – strigă Tati, bunicul, un bătrînel uscăţiv, cu mişcări ticăite.
– Vine Buletinul meteorologic!

Şi imediat se dădu lîngă televizor, pentru că nu vedea prea bine.