Încălcarea drepturilor fundamentale ale omului și maltratarea ființelor umane nu reprezintă un aspect nou al umanității. Crimele staliniste, deportarea a milioane de oameni în gulagurile siberiene și în țările anexate la URSS reprezintă doar un exemplu dureros din istoria omenirii. Lituania a experimentat cu siguranță totul, inclusiv cincizeci de ani de dictatură comunistă. Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, Lituania a fost, de asemenea, prima țară care și-a declarat independența, la data de 11 martie 1990. La 13 ianuarie 1991, mii de lituanieni neînarmați au stat împotriva tancurilor sovietice după declararea independenței țării, protejându-și parlamentul și turnul de televiziune, care nu a încetat să transmită știrile în lume. Paisprezece oameni au murit și sute au fost răniți, deoarece lituanienii au refuzat să se retragă, în ciuda atacurilor și a focurilor de armă sporadice care au continuat timp de două ore. Chiar înainte ca postul de radio să se închidă, un crainic a spus: ,,Ne adresăm tuturor celor care ne aud. Este posibil ca armata să ne distrugă cu forța sau să ne închidă gura, dar nimeni nu ne va face să renunțăm la libertate și independență”. Sovieticii au dat înapoi. Conștiința lituanienilor referitoare la vecini provocatori și anume, Belarus și provincia rusă Kaliningrad este intactă. Treizeci de ani mai târziu, Lituania a înflorit și a devenit una dintre cele mai inovatoare economii din lume. Țara are cel mai înalt nivel de educație din Uniunea Europeană, 92% din populația cu vârstă de muncă având studii secundare sau superioare și este un stat care are una dintre cele mai rapide viteze ale internetului din lume. În anul 2017, Forbes a clasat Lituania pe locul al 15-lea la nivel mondial în lista sa anuală a celor mai bune țări pentru afaceri. Și totuși, de-a lungul ultimului an de pandemie și de restricții, au ieșit la suprafață unele relicve ale vechiului sistem sovietic: cultul personalității sau, mai degrabă, cultul guvernării incontestabile. Guvernul lituanian explorează noi modalități de a restricționa drepturile omului pentru cei aproape 60 la sută dintre lituanienii care sunt cetățeni nevaccinați.
La data de 10 august, peste șase mii de lituanieni din întreaga țară au călătorit la Vilnius, capitala Lituaniei, și s-au adunat în apropierea palatului parlamentar, unde guvernul discuta amendamente la legislația de stat menite să interzică accesul la transportul public al persoanelor nevaccinate, inclusiv al copiilor de vârstă școlară, instituțiile medicale de îngrijire primară și secundară, plata legală a concediului medical, ocuparea unui loc de muncă, orice meserie sau serviciu în care contactul uman durează mai mult de cincisprezece minute și accesul în școli, universități, biblioteci, muzee, concerte, teatre și în toate magazinele și centrele comerciale neesențiale cu o suprafață mai mare de o mie cinci sute de metri pătrați. Protestul a unit cetățeni de toate vârstele și etniile, inclusiv mulți care au fost vaccinați. Acest lucru se datorează faptului că această luptă nu este împotriva vaccinării, ci în favoarea libertății de a face propriile alegeri în materie de sănătate și de a le face respectate fără a-ți pierde demnitatea și drepturile legale. Deja, guvernul a fost nevoit să elimine parțial restricțiile referitoare la transportul în comun, a abrogat complet interdicțiile impuse celor nevaccinați de a intra în instituțiile medicale, în unitățile de învățământ și a atenuat multe dintre măsuri restrictive. Modificările preconizate în ceea ce privește legislația muncii și plata obligatorie a indemnizațiilor de boală nu au fost încă revizuite. În mod realist, foarte puține proteste rămân absolut pașnice atunci când se adună mii de oameni. Însă, lituanienii au păstrat pacea timp de aproape douăsprezece ore, când au fost convocate forțele speciale ale serviciului public de securitate. Cu toate acestea, susținătorii mandatelor de vaccinare și-au arătat disponibilitatea de a-i prezenta pe protestatarii antimandat drept dușmani ai independenței Lituaniei. Spre exemplu, ministrul lituanian de interne, Agne Bilotaite, a calificat revoltele din fața parlamentului lituanian (Seimas) drept un atac hibrid, făcând legătura cu situația acută a migranților ilegali care vin în Lituania prin Belarus. Accentul perpetuu pus pe pericolul din partea Rusiei și a Belarusului ar fi de înțeles, având în vedere istoria țării. Din nefericire, nu se aplică la nivel personal: tatăl președintelui parlamentului lituanian, Viktorija Čmilytė-Nielsen, s-a aflat pe lista de rezervă a ofițerilor KGB. Ministrul Bilotaite a mers atât de departe încât a sugerat că unii parlamentari nu ar fi trebuit să iasă și să vorbească cu protestatarii. Potrivit acesteia, astfel de legislatori săvârșesc acte împotriva statului. Din fericire, în această epocă, a camerelor de luat vederi și a rețelelor sociale, traducerile directe, înregistrările și imaginile de la eveniment au făcut ca sugestiile menționate mai sus, de colaborare cu puteri străine, să fie mai degrabă discutabile. De când politicienii care discută cu oameni îngrijorați sau care nu sunt de acord cu deciziile sau membrii cabinetului de miniștri reprezintă o amenințare la adresa statului? Între timp, principalilor funcționari și personalului din parlamentul lituanian care nu sunt vaccinați le-au fost dezactivate, în 6 august, cartelele de intrare și nu au putut participa la ședințe. Vor fi următorii parlamentari din opoziție?
Sanctitatea poate aluneca cu ușurință pe teritoriul discursului de ură. Deputatul Rasa Jukneviciene i-a îndemnat recent pe lituanieni să înceteze orice contact cu persoanele nevaccinate, care reprezintă „un pericol pentru sănătatea și economia statului, un pericol pentru afacerile și viața noastră”. În mod ironic, Jukneviciene este medic și cu siguranță ar trebui să fie conștientă de faptul că și persoanele vaccinate răspândesc virusul. Un alt membru al Parlamentului European, Andrius Kubilius, a mers chiar mai departe, spunând că cei nevaccinați ar trebui să-și pregătească din timp mormintele. Oare își dă seama că este vorba de aproape 60 la sută din populația lituaniană? Vitriolul pare să fie la modă printre membrii lituanieni ai Parlamentului UE: Aušra Maldeikiene a declarat că ,,apărătorii familiilor tradiționale (inclusiv cardinalii, episcopii, preoții și sacristanii) sunt primitivi și lacomi”. Cuvinte ciudate din partea membrului Partidului Creștin-Democrat. Nu este o surpriză faptul că lituanienii sunt din ce în ce mai preocupați și uniți pe mai multe planuri, în loc să se supună segregării. Sondajele de opinie din 5 august au arătat că doar 20 la sută din populație are încredere în mass-media mainstream, cel mai scăzut nivel din anul 1998 încoace. Statisticile sunt flexibile, iar în acest moment lituanienii se uită la fapte și la matematica elementară. De ce, spre exemplu, țara cu un total de 4 451 de decese, repartizate în aproape douăzeci de mii de localități pe întreaga perioadă a pandemiei, planifică restricții suplimentare în loc să le ridice? La urma urmei, a existat un deces la cinci așezări pe întreaga perioadă a pandemiei. Un deces este întotdeauna prea mult, desigur, dar a auzit cineva solicitări de limitare a drepturilor omului pentru purtătorii de hepatită sau gripă? Astfel de întrebări trebuie să fie puse. Trebuie să observăm, de asemenea, că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că atât cei vaccinați, cât și cei nevaccinați sunt purtători și răspânditori, caz în care ambele grupuri reprezintă un pericol egal pentru societate, deși doar unul dintre ei primește privilegii, aparent fără alt motiv decât obediența lor. De asemenea, trebuie să se ridice întrebări juridice cu privire la acordurile guvernamentale cu furnizorii de vaccinuri. Guvernul lituanian, precum multe alte state europene, a încheiat o mare varietate de contracte de sume mari cu furnizori de vaccinuri precum Pfizer. Poate că nu întâmplător, expertul juridic lituanian, profesorul asociat Vaidotas Vaičaitis, în analiza sa asupra contractului UE-Pfizer privind vaccinurile, sugerează: ,,o legătură directă între obligația [contractuală] de a utiliza aceste vaccinuri și carantină sau alte regimuri juridice speciale care restricționează drepturile omului și alte valori constituționale” în statele membre ale Uniunii Europene. Guvernul lituanian poate rescrie întreaga constituție, dar ar trebui să își amintească, pentru început, de Rezoluția 2361 (2021) a Consiliului Europei, de Convenția de la Oviedo și de Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Națiunea curajoasă care s-a rupt odată de URSS devine acum subiectul unei represiuni nejustificate tocmai acasă, din partea propriilor concetățeni. Poate părea mai convenabil ca o dictatură să germineze rapid și în liniște într-o țară mică, dar cu cât este mai mică, cu atât este mai puțin probabil ca oamenii să fie spectatori apatici. Un model predictiv al dictaturii nu există, dar semnele de avertizare și factorii predispozanți nu ar trebui să fie ignorați.
Lasă un răspuns