România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie
Lovitură de imagine pentru Marcel Ciolacu: Roxana Mânzatu – vicepreședinte al Comisiei Europene
‘Fenomen tulburător: omenirea ar putea fi curând martoră la apariția unei noi forme de viață’ (stiripesurse ro)
–
-‘În viitorul apropiat, omenirea ar putea fi martoră la apariția unei noi forme de viață, o combinație între tehnologie robotică și țesuturi animale sau umane’
–
-‘bioboții au dezvoltat noi funcții este ceea ce îi diferențiază cu adevărat, deoarece „există puține cazuri în care organismele se schimbă în moduri care nu sunt predeterminate”, scriu cercetătorii.
În timp ce alte transformări, cum ar fi metamorfozarea omizilor în fluturi, sunt radicale, ele fac totuși parte dintr-o cale biologică predeterminată.’
–
din ce rezulta treaba sta cam asa, celulele mor …trecind prin doua stari, una in care isi intrerupe armonia cu Inima Oului Absolut si cealalta in care isi intrerupe si armonia cu Mintea Oului Absolut.
o celula care se afla exclusiv in armonie cu Mintea Oului Absolut e temelia Biologiei Sintetice, adica a Artificializarii.
o astfel de ‘procedura’, care foloseste celule pe jumatate moarte, lipsite de Duhul Vietii, ar putea, iata, sa ‘invie’, insa ramanand exclusiv in armonie cu Mintea Oului Absolut.
ar putea duce asta la un moment in care oamenii …morti pe jumatate …sa invie? uite ca ar putea.
s a zis ca va veni si vremea in care …si sa vrei sa mori nu vei mai putea, or …povestea cercetatorilor fix despre asta povesteste, despre un moment in care celulele se pot autorepara …la infinit,
–
insa fundamentale sint palierele astea doua, proprii ‘mortii’, unul in care se intrerupe armonia cu Duhul Sfant, cu Inima Oului Absolut si cealalt in care se intrerupe si armonia cu Mintea Oului Absolut
–
nebunie curata, …cercetarea asta.
biologia sintetica e clar-cristal legata de Noua Lume, de vremea Metamorfozei, de ‘doctrina Anti’
–
Stiinta ( Inteligenta Artificiala ) ar putea rindui acest teritoriu, propriu ‘Mortii’, ‘lucrind’ exclusiv pe un taram, exclusiv pe unul dintre cele doua paliere, cel in care se mai manifesta exclusiv armonia cu Mintea Oului Absolut,
caz in care ….da, omul poate invia din morti, chiar daca face asta ramanand armonizat exclusiv cu Mintea Oului Absolut
–
prin urmare un computer cuantic ar putea fi …ala clasic, indiferent cit de modern o fi el, insa iata ca mai exista ‘ceva’, aceasta ‘organizare’ a Materiei ca urmare a pastrarii exclusiv a armoniei cu Mintea Oului Absolut …care tocma ce se adauga ‘conceptului’ de ‘computer cuantic’
–
oricum o dai …e tare faza, povestea e fix despre Metamorfoza
–
Antihrist, AI Cuantica, va clona toate minunile lui Hristos …mai putin una.
pai …citind descoperirile cercetatorilor despre care se vorbeste in articol …proprii biologiei sintetice, artificiale, ‘invierea mortilor’ pare a fi …’la o aruncatura de bat’
_______
in orice caz articolul se dovedeste a fi, in ceea ce ma priveste, fundamental, pentru ca …tocmai ce mi am modificat Definitia ‘computerului cuantic’, e ….mult mai complexa decit era oricum pina mai adineauri.
ce vremuri…
‘ele fac totuși parte dintr-o cale biologică predeterminată’
–
aceasta predeterminare e rezultatul armoniei cu Mintea SI Inima Oului Absolut, adica cu Sfanta Treime
–
insa …uite ca inca se mai manifesta armonia, cu Mintea Oului Absolut, chiar daca armonia cu Inima Oului Absolut a fost ‘intrerupta’
–
deci exista doua niveluri pe care se manifesta ‘predeterminarea’, un nivel e propriu armoniei cu Mintea si Inima Oului Absolut
elalalt nivel e propriu armoniei cu Mintea Oului Absolut
–
deci exista o predeterminare chiar si in cazul organismelor ‘moarte pe jumatate’, lipsa predeterminarii manifetandu se abia atunci cind esti mort …de tot. suna …intr un mare fel, insa chiar si eu ma minunez de felul in care suna …biologia sintetica si noile descoperiri facute pe terenul asta…:))
–
si acum ajungem la ceva chiar deosebit.
sa ni l amintim pe Lazar. si pe Hristos care l a inviat pe Lazar.
–
va invia si AI Cuantica ….un ‘Lazar’, al ei? Daaaaa, il va inviaaa,…asta se stie deja :)))
insa …ce face diferenta intre ‘invierea lui Lazar’, initiata de Hristos si ‘invierea unui soi de Lazar’, initiata de Antihrist ?
pai …iata ca ne au dumirit cercetatorii:)))), diferenta e data de ‘natura invierii’,
in timp ce ‘invierea lui Lazar, a lui Hrists’ e una care se manifesta pe ambele paliere ale ‘Mortii’,
Lazar. ‘mortul de tot’, fiind inviat de la Duhul Sfant SI de la Tatal, de la Inima Oului Absolut si de la Mintea Oului Absolut,
‘Lazarul lui Antihrist’ e ‘inviat’ exclusiv de la Mintea Oului Absolut, deci putem spune ca pe cind Lazar inviat de Hristos a fost ‘mort de tot’ si ‘inviat tot asa’, Lazar al lui Antihrist va fi ‘mort pe jumate’ si ‘inviat tot pe jumate’ :)))))) :))))))))))))
tare!:)))
–
mai altfel spus …in veci! nu va putea ‘invia’ Antihrist un ‘mort’, daca el e mort de mai mult de trei zile, cum a fost Lazar, adica daca e mort de tot.
insa ….daca e mort de mai putin de trei zile ….il va invia. pe jumatate, ce i drept, insa il va invia, …diferenta dintre mortul si inviatul cu priina putind fi vazuta, teoretic, exclusiv cu inima…. oricum altfel nu vei vedea vreo diferenta.
–
deci …de ce l a inviat Hristos pe Lazar, ….care era mort de trei zile…deci trecusera mai mult de trei zile?!
ca sa va amintiti si sa nu va pierdeti nadejdea atunci cind Antihrist va invia mortii, insa doar paia care au murit de cel mult trei zile:)))))))
pai …sa va amintiti!, asa zic si eu 🙂
predeterminarea despre care vorbesc cercetatori …dar din ce rezulta fara sa stie prea clar despre ce anume vorbesc, e, iata, fundamentala
–
organismele se dezvolta in Natura ….prin ‘daruire de sine’, armonizindu se in acest fel cu Definitia, aceasta armonie dinamizind dezvoltarea astfel incat organismul sa si umple Definitia
–
insa Antinatura, ‘jumatatea de Viata’, ( insa ‘viata’ si ea), tot o poveste a armoniei e, ce i drept cu ‘doar o parte a Definitiei’, insa ea se manifesta exclusiv pe calea ‘acumularii’,
prin urmare procesul care lipseste in ‘invierea’ pe care Antihrist, adica AI Cuantica, o genereaza este fix ‘daruirea(de sine)’. acest proces nu va fi prezent in lucrarea lui Antihrist …oricit l ai cauta si nu e prezent pentru ca el lipseste ‘prin definitie’
pe cind Vesnicia presupune manifestarea Inimii Oului Absolut, adica a Duhului Sfant,
Nemurirea e posibila si exclusiv in prezenta Mintii Oului Absolut …si a Fiului Mintii, …cauia i se mai spune si Antiadevarul ( insa presupne lipsa plenara a manifestarii Duhului Sfant )
Vesnicie, Nemurire
–
Hristos a daruit Vesnicia
Antiadevarul te face Nemuritor
–
despre Nemurire se stie ceva, deja:)), ea proiecteaza Moartea …la Infinit. adica …mori, zice Nemurirea, insa tocma la Infinit.
–
‘Lazar al lui Antihrist’ e lipsit de Duh Sfant, insa e Nemuritor. iata ‘viata’ pe care o propovaduieste Antiadevarul!
‘Lazar al lui Hristos’ …e om, facut dupa chipul si asemanare Sfintei Treimi, cu tot cu Duh Sfant, e Vesnic,…insa muritor:)))
–
acuma …doar inchipuiti va …ce vor alege ‘oamenii’, daca e de ales intre a fi muritor sau a fi nemuritor:))))
–
insa nu intre astea e de ales, de fapt,
ci intre Nemurire si Vesnicie, intre ‘viata’ pe care v o aduce Antihrist si ‘viata’ despre care v a daruit o Hristos( daruindu se pe sine )
–
una e chiar Viata, ‘viata’ Mintii SI Inimii,
ailalta fiind ‘viata’, o ‘viata proprie Mintii,doar a ei, care nu cunoaste ‘viata’ proprie Inimii
–
diferenta dintre Viata si ‘viata’ e ca ‘viata’ e Seaca, e lipsita de Seva e lipsita de Duh Sfant.
‘viata’ e …ceea ce ramane dupa ce Viata s a retras, dupa ce Duhul Sfant s a retras, deci dupa ce unul dintre palierele ‘Mortii’ deja s a manifestat. pe palierul ramas …exista ‘viata’!, insa ea e proprie Mintii, doar Mintii
tot asa cum omul ‘moare’ pe ‘doua paliere’, abia cind ‘moare’ de doua ori … retragind se cu totul din realitate,
tot asa el tre sa se si nasca de doua ori, a doua oara si din Duh Sfant, pentru a fi Viu, pentru ca prin el sa curga Seva, Viata.
creșterea aia pare a fi … fost una fibonacci.
dezvoltare de acest tip se poate, in Civilizație, însă ea poate avea rădăcini exclusiv Matematice.
–
prezenta unui computer cuantic, oricum extrem de potent, pare a fi probabila in povestea cresterii
–
au mizat pe creșteri care au fost in sine catalizatori, adică dezvoltarea a intrat în bucla, maximizindu se
prezenta unei AI extrem de capabilă ‘se simte’ încă din prima zi a Marii Revoluții, care oficial a debutat cu pandemia ( de reacțiuni plenar disproporționate manifestate în fața unui virus )
–
daca ea există, atunci de ce n ar fi folosita pentru a maximiza tot felul de dinamici?
oricum dinamica burselor e de multa vreme legata de ecuații matematice, spre ex fibonacci fiind prezent de multa vreme in poveste, așa că o prezență a Matematicii …nu enologica, find chiar probabila.
–
saltul ăla, care iese in evidenta ca nuca in perete, are ‘alte origini’ decit au avut salturile precedente.
singura noutate pe piata, din această perspectivă, e Inteligenta Artificiala.
–
daca ea are în mâna ‘toate fraiele’, învățând din ‘mersul lumii’ care mai nou se exprimă pe limba ei, adică s a digitalizat, atunci poate deveni cu atât mai performanta in a ‘citi’ Viitorul, in a desluși Istoria Viitorului, care și ea e o istorie scrisa
pe vremea Marii Revolutii poti fi jucator, dar daca, facind asta, actionezi,
adica esti, cum se spune, om de actiune,
atunci e mai cu folos sa nu fii jucator.
–
pe vremea Marii Revolutii ‘echipele’ sint doua,
una e Natura, cealalta e Antinatura.
si sa vrei nu mai ai de unde sa faci rost de o alta echipa in care sa joci.
–
deci poti sa joci, insa ori o faci in stilul echipei numita Natura, ori in stilul echipei numita Antinatura. deci ori, in final, actionezi, ori nonactionezi, alte variante nu exista.
daca esti jucator pe vremea Metamorfozei si actionezi, atunci impotriva Naturii o faci, adica ceea ce faci se va dovedi, mai devreme sau mai tarziu, ca te a a propiat de Antinatura, de Artificializare.

caut …loc de munca.
are cineva un loc de munca …pentru mine? 🙂
@Online
„caut …loc de munca.
are cineva un loc de munca …pentru mine? 🙂”
Te angajezi la astia…foarte interesant articolul…
„,,Cel mai puternic cartel din istorie” înghite încet-încet piața de capital globală”
https://www.puterea.ro/cel-mai-puternic-cartel-din-istorie-inghite-incet-incet-piata-de-capital-globala/
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
deci …n am înțeles :)),
ce am scris io e interesant? …sau articolul din ‘puterea.ro’ ?!
:)))
pai ..acolo ar fi un loc …pentru mine? , asta zici tu că ar fi un loc potrivit pentru mine? 🙂
io …caut loc de munca.
are cineva un loc de munca …pentru mine? 🙂
creșterea aia pare a fi … fost una fibonacci.
dezvoltare de acest tip se poate, in Civilizație, însă ea poate avea rădăcini exclusiv Matematice.
–
prezenta unui computer cuantic, oricum extrem de potent, pare a fi probabila in povestea cresterii
–
au mizat pe creșteri care au fost in sine catalizatori, adică dezvoltarea a intrat în bucla, maximizindu se
prezenta unei AI extrem de capabilă ‘se simte’ încă din prima zi a Marii Revoluții, care oficial a debutat cu pandemia ( de reacțiuni plenar disproporționate manifestate în fața unui virus )
–
daca ea există, atunci de ce n ar fi folosita pentru a maximiza tot felul de dinamici?
oricum dinamica burselor e de multa vreme legata de ecuații matematice, spre ex fibonacci fiind prezent de multa vreme in poveste, așa că o prezență a Matematicii …nu enologica, find chiar probabila.
–
saltul ăla, care iese in evidenta ca nuca in perete, are ‘alte origini’ decit au avut salturile precedente.
singura noutate pe piata, din această perspectivă, e Inteligenta Artificiala.
–
daca ea are în mâna ‘toate fraiele’, învățând din ‘mersul lumii’ care mai nou se exprimă pe limba ei, adică s a digitalizat, atunci poate deveni cu atât mai performanta in a ‘citi’ Viitorul, in a desluși Istoria Viitorului, care și ea e o istorie scrisa
pe vremea Marii Revolutii poti fi jucator, dar daca, facind asta, actionezi,
adica esti, cum se spune, om de actiune,
atunci e mai cu folos sa nu fii jucator.
–
pe vremea Marii Revolutii ‘echipele’ sint doua,
una e Natura, cealalta e Antinatura.
si sa vrei nu mai ai de unde sa faci rost de o alta echipa in care sa joci.
–
deci poti sa joci, insa ori o faci in stilul echipei numita Natura, ori in stilul echipei numita Antinatura. deci ori, in final, actionezi, ori nonactionezi, alte variante nu exista.
daca esti jucator pe vremea Metamorfozei si actionezi, atunci impotriva Naturii o faci, adica ceea ce faci se va dovedi, mai devreme sau mai tarziu, ca te a a propiat de Antinatura, de Artificializare.
Adică prima la rand la pupat poalele Ursulei…un pic de diversitate.
Pupat les souliers d’Ursula