Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Ludovic Orban, contrazis chiar de un lider PNL în legătură cu remanierea guvernului

La câteva ore după ce premierul Ludovic Orban a catalogat o posibilă remaniere a guvernului drept „o minciună gogonată” și i-a amenințat pe jurnaliștii care scriu despre asta, liberalul Robert Sighiartău, secretarul general al partidului, spune că este luată în calcul schimbarea unor miniștri. „Eu personal, și vom avea o discuție în acest sens, am câteva nemulțumiri legate de câțiva miniștri sau felul în care ei au comunicat în asceastă perioadă de criză. Au fost anumite bâlbe, anumite inadvertențe în comunicarea publică, însă aceste discuții le vom purta în interiorul Biroului Permanent Național și vom vedea dacă, după aceste discuții, vom concluziona și va fi chiar o remaniere în Guvernul României”, a declarat, duminică, Sighiartău la Știri de Bistrița. Acesta a precizat că a discutat cu Orban despre nemulțumirile pe care le are, însă „nu poți face modificări în timpul crizei”.

Sâmbătă seara, la emisiunea „România Exclusiv” de la TVR, premierul a acuzat presa care a vehiculat informații legate de remaniere de manipulare și chiar a cerut ca pe orice știre să fie consultat. În caz contrar, „va trebui să iau măsuri împotriva acestei avalanșe de fake news-uri”.

Reamintim că există un Grup de Comunicare Strategică, a cărui componență nu este cunoscută, care poate decide închiderea unor publicații.