Lui Tudor Arghezi nu-i place numele Cișmigiu

Mary. John Knox, fascinantul personaj din Istoria Scoției, mă împinge să meditez despre rolul uriaș pe care-l poate avea cuvîntul într-o anume împrejurare istorică. Michel Duchein în a sa Histoire de l’Ecosse (Biographies Historiques) Fayard, Kindle Edition, îmi confirmă teza. Potrivit istoricului, o contribuție uriașă la decăderea imaginii publice a lui Mary Stuart, alături de pamfletele lui John Knox, a avut opera lui George Buchanan:

„Trebuia mai întîi să frîneze mișcarea de simpatie care începea să prindă contur în favoarea Mariei. Aceasta a fost opera lui George Buchanan, acel eminent latinist și poet, fost profesor la Paris și Bordeaux, care fusese și el bine văzut și favorizat de regină în timpul domniei sale și care, convertit la protestantism, se întorsese împotriva ei. El a publicat la sfîrșitul anului 1568 o Carte de articole în care argumentele în favoarea vinovăției Mariei Stuart au fost dezvoltate prin citarea documentelor casetei, apoi, în 1570 sau 1571, o «Detectare a crimelor lui Mary, Regina Scoției», din în care sunt trase toate anecdotele scandaloase care, după aceea, aveau să umple cărțile ostile lui Mary aproape pînă în zilele noastre. Efectul acestor lucrări, pline de talent este adevărat, a fost devastator pentru cauza marianistă. Contrafocul deschis de episcopul lui Ross John Leslie, apărător credincios al Mariei (Apărarea onoarei foarte înaltei prințese Mary, regina Scoției…), a fost departe de a avea impactul cărții lui Buchanan”.

E vorba de acuațiile aduse lui Mary de a fi fost implicată în asasinarea soțului, acuzații întărite de gestul ei de a se mărita de îndată cu Bothwel, ucigașul lui Darnley. Împotriva lui Mary au fost invocate niște scrisori trimise de Regină amantului încă de pe vremea cînd soțul trăia.

Printre altele opera lui Buchanan l-a influențat puternic și pe Jacques, fiul lui Mary, care n-a mișcat un deget pentru a o salva:

„Un amănunt deosebit de semnificativ, imaginea mamei sale pe care i-a insuflat-o Buchanan, al cărui rol îl cunoaștem în acuzațiile de adulter și complicitate la uciderea soțului ei – tatăl lui Jacques – este deplorabilă. Ea explică lipsa de entuziasm pe care regele o va manifesta, în viitor, în fața oricărei perspective de întoarcere a Mariei și împărțirea tronului cu ea.”

*

Nume. Lui Tudor Arghezi nu-i place numele Cișmigiu, dat celebrului parc. El propune chiar schimbarea acestui nume, pe motiv că sună turcește:

„Cișmigiu
Nu-i nici frumos nici românesc numele acestei grădini cu farmece. El sună turcește, ca tinichigiu, giuvaergiu, iaurgiu, simigiu, surugiu, boiangiu… Și ați băgat, firește, de seamă, că aceste cuvinte bolnave pier, ucise de viața graiului viu, înainte chiar ca meșteșugurile, pe care le numesc, să fi pierit de tot. Sfatul municipal care va cuteza să șteargă turcismul numelei acestei păduri de bijuterii vegetale, înlocuindu-l cu un nume de pom, de buruiană sau de floare, va face grădina capitalei, din mijlocul orașului, și mai frumoasă.” (Tudor Arghezi, Cu bastonul prin București, editura pentru Literatură, 1961)

*

Notă. Înmormîntarea Reginei Angliei s-a constituit într-un ul din cele mai mari spectacole planetare ale secolului. După participarea la o ceremonie care o scoate din sărite, Regina Maria notează în Însemnările sale zilnice, pe 22 mai 1921, că trebuie să se pregătească pentru a merge la un dineu. Prilej de a-și aminti ce zicea Elisabeta a României:

„De-abia am avut timp să mergem acasă să ne schimbăm pentru marele dineu oficial. Mi-am pus marea diademă și o rochie de gală din catifea neagră, decorațiile, marele Cordon, perlele. Arătam impozantă, dar mie niciodată nu-mi place să fiu în mare ținută. Îmi plac hainele frumoase, am fost întotdeauna considerată elegantă și bine îmbrăcată, dar întotdeauna am detestat, de fapt, întreaga procesiune a «îmbrăcatului» și i-am acordat cît mai puțin timp posibil. Îmi plac, de asemenea, bijuteriile și pietrele frumoase, dar detest să le pun cu nemiluita. Bătrîna mătușă* avea o vorbă inspirată, printre atîtea altele mai puțin inspirate: Les grands sont destinés à amuser le publique même avec leur enterrement! (Cei mari sînt destinați să distreeze publicul chiar și cu propria înmormîntare – n. n.)” (Regina Maria a României, Însemnări zilnice, volumul III, editura Historia, 2006)