Parcurgerea cărții Vorbele de duh ale lui Winston Churchill, carte semnată de un specialist în culegerea vorbelor de duh ale personalităților – James C. Huntes – mă convinge încă o dată că ironia e produsul inteligenței, iar dulcegăria, al hormonilor. Cînd își pune la lucru inteligența, Churchill scrie capodopere. Cînd intră în joc hormonii, scrie niște baligi pur și simplu. Iată cîteva produse ale inteligenței:
COMUNISM
✓ N-am să pretind că, dacă ar fi să aleg între comunism şi nazism, aș alege comunismul. Nădăjduiesc să nu ajung să trăiesc în nici unul dintre ele.
✓ A încerca să rămîi în relații bune cu un comunist e ca şi cum ai curta un crocodil. Nu ştii dacă să-l gîdili sub bărbie sau să-l pocneşti în cap. Cînd deschide gura, nu poți spune dacă încearcă să zîmbească sau se pregăteşte să te înfulece.
ELISABETA II
(Regină a Angliei, începând din 1952)
✓ Încântătoare, inspiratoare. Toți cineaștii din lume, dacă ar fi trecut prin sită întreaga planetă, n-ar fi putut găsi pe cineva mai potrivit pentru acest rol.
CONTELE DE HALIFAX
(Ministru de externe britanic, 1939-1940)
✔ Virtuţile lui Halifax au făcut mai mult rău decît viciile a sute de alte persoane.
✔ Un om cu mintea deschisă, practic, îndatoritor, care înfruntă evenimentele pe măsură ce apar, cu o abnegație calmă.
✔ N-am văzut niciodată un om atît de ferm în urmărirea scopului prezent, atît de dispus să accepte răspunderea pentru nenorocire sau atît de generos cînd e învingător.
REGELE IOAN FĂRĂ DE ȚARĂ (Rege al Angliei, 1199-1216)
✓ Când se va face totalul listei celei lungi, se va vedea că națiunea britanică și lumea anglofonă datorează mult mai mult viciilor lui Ioan decît trudei suveranilor virtuoși.
LORDUL JELLICOE
(Amiral britanic în Primul Război Mondial, comandant al Flotei Regale)
✓ A fost singurul om din ambele părți care ar fi putut pierde războiul într-o după-masă.”
Cînd își spun cuvîntul hormonii, Churchil n-are har, reușind să fie sub nivelul de inteligență al unei coțofene din presa de azi.
Hitler e subiectul unor înjurături cu pretenții de pamflet, deși neamțul putea fi hrană pentru ironii devastatoare:
„ADOLF HITLER
(Dictatorul Germaniei naziste, 1933–1945)
✔ În acel vid, a pășit un maniac cu geniul feroce al celei mai virulente uri care a ros vreodată pieptul omenesc… caporalul Hitler.
✓ Omul ăsta rău, depozitul și întruparea multor forme de ură abrutizantă, produsul monstruos al unor erori și rușini dinainte.
✓ Golanul ăsta setos de sînge.
✓ Hitler şi şleahta lui nazistă au semănat vînt; n-au decît să culeagă furtună”
La fel și în cazul altui neamț dușman al Angliei:
„PAUL VON HINDELBERG
(Preşedinte al Germaniei, 1928-1933)
✓ Hindenberg nu avea nimic de învățat de la ştiința și civilizația moderne, în afară de armele lor; nici o regulă de viață, numai datoria…
În ultima fază, îl vedem pe bătrînul preşedinte trădîndu-i pe toți germanii care l-au reales la putere și dînd mîna, fără tragere de inimă și foarte disprețuitor, cu liderul nazist. E o scuză pentru toate astea… ajunsese senil.”
Amicii politici, amicii militari și îndeosebi americanii sînt lingușiți pînă la lingere pur și simplu:
„FRANKLIN D. ROOSEVELT (Preşedinte al SUA, 1932-1945)
✓ Întîlnirea cu el a fost similară cu deschiderea unei prime sticle de şampanie.
✔ Un mare om pe care destinul l-a însemnat pentru culmea norocului omenesc.
✓ A fost cel mai mare prieten pe care l-a avut vreodată Marea Britanie.
✓ A murit pe aripile victoriei, dar le-a văzut şi le-a auzit bătînd.
ELEANOR ROOSEVELT (Primă Doamnă, 1932-1945)
✓ Cu siguranță ai lăsat urme aurite de paşi în spatele tău.
DWIGHT DAVID («IKE») EISENHOWER (General şi preşedinte al SUA, 1953-1961)
✓ E un prinț al preriei.
✔ Un om care a pus unitatea Forţelor Armate Aliate mai presus de orice idee naţionalistă.
Un om cu mintea deschisă, practic, îndatoritor, care înfruntă evenimentele pe măsură ce apar, cu o abnegație calmă.
✓ N-am văzut niciodată un om atît de ferm în urmărirea scopului prezent, atît de dispus să accepte răspunderea pentru nenorocire sau atît de generos cînd e învingător.
HARRY HOPKINS
(Principalul aghiotant al președintelui Franklin Roosevelt)
✓ Te investesc cu titlul «Lordul Rădăcină a Problemei».
✓ Extraordinar… În istoria Statelor Unite ale Americii, puține au fost flăcările care au ars mai strălucitor.”
Chiar dacă nu s-a numărat printre aliați, Jean DʼArc e subiect de episod pilot de telenovelă mexicană:
„IOANA DʼARC
✓ Atunci a apărut pe scena pustiită un Înger al Eliberării, cel mai nobil dintre patrioții Franței, cel mai măreț dintre eroii ei, cel mai iubit dintre sfinții ei, cea mai însuflețitoare dintre amintirile ei, Fecioara ţărancă, veșnic strălucitoarea, veșnic glorioasa Ioana dʼArc.”
Dintre personalitățile pe care Churchill le-a cunoscut foarte bine, lipsește Stalin.
Și nu pentru că liderul englez nu ar fi zis nimic despre Învățătorul Popoarelor, ci pentru că, oportunist, autorul culegerii se teme să dea vorbele bune despre Stalin.
Regina Maria – a României , avea o părere proastă despre Churchill .
Asta nu e rasistul ala notoriu care in iulie 45 a propus alierea cu Germania si continuarea razboiului contra URSS? Intreb pentru un prieten!