Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Lumea ca ospiciu

Nu e deloc greu să nu-i înțelegi pe ruși. În fond, nu prea suntem în stare nici să-i traducem. Mamleev zice: „Și viața curgea și curgea.” (Întreg romanul Ceilalți are o muzică aparte, cu miză crucială pentru atmosfera absurdă de care ai nevoie pentru a pricepe mesajul.) Noi traducem: „Trecea timpul.” Și ni se pare fix totuna. Pe Goncearov îl „povestim”: „Zilele treceau însă una după alta, iar Oblomov nu numai că mai călca pe acolo, dar îşi petrecea o bună parte din timp în casa Olgăi.” De fapt, originalul spune altceva, cu muzicalitatea și profunzimea specifice scriiturii lui Goncearov. După ce Oblomov își spune „Uite, numai azi mă mai duc, iau prânzul şi nu mai pun piciorul pe-acolo niciodată!” (deci își promite să nu mai calce prin casa Olgăi, de care era amorezat), autorul ne pârăște personajul în cea mai poetică stampă posibilă: „Treceau zilele una după alta: el se ducea acolo cu ambele picioarele, şi cu mâinile, şi cu capul.” Pe care traducătorul românesc (specie aparte!) o confundă cu ziarul de tăiat salam. Și apropo de geniul lui Goncearov, îmi vine în minte replica lui Vaniușka atunci când îl întreabă Oblomov de ce nu-i place franceza: „Păi în franceză sunt multe cuvinte urâte.” Așa zicem și noi de rusă, chit că e limba în care au locuit cele mai multe genii ale literaturii – și locuiesc încă, vezi Viktor Pelevin, Olga Slavnikova, Vladimir Sorokin, Guzel Iahina, Sașa Sokolov, Liudmila Petrușevskaia et al. Și îi traducem la întâmplare, un pic mai bine decât inteligența artificială, după care ne imaginăm că am citit literatură.

Nu ne plac rușii. Nu e nimic grav. Nici ei nu se plac foarte tare. Dar, spre deosebire de alții, au curajul s-o spună singuri. Cum face Tatiana Tolstaia (Universul rus): „Nu cunosc nimic mai interesant, paradoxal și contradictoriu decât rușii. Rusia e un mare ospiciu, pe ușa căruia atârnă un mare lacăt de hambar, în schimb nu are pereți; tavanul e foarte scund, iar sub picioare, în locul podelelor, e hăul; doctorii și-au pierdut mințile, iar pacienții, care, în felul lor, înțeleg cum stau lucrurile, se prefac a fi nebuni, și nu pentru hatârul doctorilor, ci pentru că așa e mai interesant. (…) E cu neputință să hoinărești prin casa aceasta bizuindu-te pe un itinerar și sperând să ajungi într-un loc prestabilit; în universul rusesc logica nu există, ușile nu se deschid cu cheia, ci cu descântece, scările sunt doar desenate, schemele labirintului se modifică fără vreun avertisment. Cel mai bun ghid al Rusiei ar fi un Bedecker ilustrat de Escher, cu indicatori de direcție concepuți de Kafka, Beckett și Ionesco.” Și tot ea: „Uneori, rusul mă duce cu gândul la un bețiv care adoarme într-o sală de cinema: în auzul alterat, printre bătăile surde și egale ale propriului sânge, se strecoară sunetele altei vieți, care se petrece în afara lui: oameni care strigă, se sărută, trag cu arma, e și o urmărire, auzi și talazurile mării sau scârțâitul unei uși, se construiesc orașe, se poartă discuții și se aude o muzică… Umbrele umbrelor, negre pe fond roșu, se succed șovăitor pe sub pleoapele lăsate, grele; aceștia sunt cai, dar parcă ar fi un incendiu, aceștia sunt copaci, dar ți se năzare c-ar fi oștiri, bețivul scoate un răcnet sălbatic, sare în sus, se uită în jur şi în creierul lui se trezesc brusc, de-a valma, furie, spaimă și dorinți; îl trosnește pe omul de lângă el, face praf scaunele, se prăvălește spre ieșire, fără a se dumiri unde se află și ce se petrece, apoi se prăbușește ca un bolovan unde și cum se nimerește, peste cei ce n-au apucat să se ferească, și adoarme din nou, înspăimântător, de neînțeles, absurd, răsuflând șuierător, fără intenția de a face rău, dar împrăștiind moartea.”

Să nu ne oprim aici. Așteaptă mulți la coadă. De pildă, Victor Erofeev (Enciclopedia sufletului rus):

„– Cei care s-au făcut vinovați de ceva în viața trecută sunt trimiși de Providență în Rusia pentru retopire, spuse Serîi. E o pedeapsă.
– Cine sunt ăștia? m-am interesat eu.
– Tot felul de curve și de pungași, spuse Serîi. În general, necinstiții.
– Cum rămâne cu Rubliov și alții ca dânsul?
– Ăștia-s pentru contrast.”

Și tot el: „Ospitalitatea rusă este întotdeauna ofensatoare. De ce vrea rusul cu tot dinadinsul ca oaspeții să se cherchelească? Gospodina îmbujorată îi îndoapă. Munți de salată. Plăcintele sunt înlocuite de legiunea colțunașilor cu carne. Gospodarul mai toarnă vin. Ce ritual o mai fi și ăsta? De ce oaspetele este umplut cu tocătură? Care este vina lui? Las’ să plece ghiftuit, cu ochii bulbucați. Și beat, ca să se proptească de pereți și să vomite salata. Las’ să sughită toată noaptea. Visul ospitalității ruse e sughițul. Dacă oaspetele icnește, înseamnă că a fost învins, că i-au fost smulși epoleții. Sughițul anulează distanța dintre soldat şi general. Ospitalitatea rusă susține egalitarismul. Vrea să-i egalizeze pe toți. E ca un slogan leninist. Te face circumspect. Decăderea morală se ține de năzbâtii.”

Dintr-odată, după doi ani de dopaj cu salată de aiureli, am devenit experți în evenimentele din ospiciul cu lacăt și fără pereți de care pomenește Tolstaia, fără să avem prea multe informații (adevărate) despre ce se întâmplă de fapt acolo. Asta în timp ce „în afara ospiciului” cea mai bună înotătoare din lume e bărbat, Ceaikovski și Dostoievski sunt noii criminali de război (mai ales pentru cei care l-ar fi făcut pe Lenin să crape de invidie pentru perfidia metodelor de manipulare a maselor), președintele Americii crede că Putin a invadat Rusia (o cugetare subtliă, dacă n-ar fi fost un biet icnet al rătăcirii anoetice), prețurile combustibililor pentru furnalul capitalist au sărit în aer fără un motiv clar sau rezonabil, iar multimiliardarii își dublează averea peste noapte. Și uite cum, ca prin farmec, nimeni nu mai are nevoie de îndemnuri din categoria „Tovarăși, așezați-vă liniștiți la locurile voastre”, fiindcă grosul tovarășilor sunt foarte liniștiți și oricum nu mai au idee care e locul lor, ori ce-o să facă la vară. Într-o bună zi, când o să aflăm mai multe și-o să pricepem mai puțin, s-ar putea să nu ne placă perspectiva din care privim pereții ospiciului.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

15 comentarii pentru articolul „Lumea ca ospiciu”

  • 🤨
    „… fără să avem prea multe informații (adevărate) despre ce se întâmplă de fapt acolo.” În ospiciul al carui manager este un pacient, adica.” (?!)
    Nu aveti informatii (adevarate) pentru ca nu doriti sa va informati. Chiar nu ma asteptam sa intrati si dv. în corul adeptilor conspirationistilor care pun la îndoiala marturiile tuturor reporterilor si a multor personalitati din Rusia si din întreaga lume.
    Despre ceea ce se întâmpla în Ucraina, aveti informatii (adevarate)? Daca nu aveti, sunt dispusa sa va dau eu. Din sursa sigura.

    • Dora, ai scos citatul din context, nu te supara, e vorba despre altceva.

      • Ia sa aud! Despre ce este vorba?
        Uite si contextul.
        „Dintr-odată, după doi ani de dopaj cu salată de aiureli, am devenit experți în evenimentele din ospiciul cu lacăt și fără pereți de care pomenește Tolstaia, fără să avem prea multe informații (adevărate) despre ce se întâmplă de fapt acolo.”
        ?

      • Raspund ca la scoala: Eu am inteles ca nu poti fi „expert” in evenimentele din ospiciu, fara a sti exact caracterul si psihologia (sau patologia :)) ) personajelor de acolo. Cele reale, nu povesti. Ma opresc sa nu cad in penibil daca mai zic eu ce cred ca „a vrut sa spuna autorul” pe o anume afirmatie si autorul sa mai intre pe aici vreodata si sa citeasca :)) Am raspuns deja mai jos la ce am inteles din articol, atat cat am inteles.

        • Buna încercare… Nu cred ca ai dreptate.
          Poate ne lamureste domnul Zaicu.

        • oops, cu ghilimele la „ospiciu”. @Dora, nu ma deranjeaza deloc sa nu am dreptate.

          • Când doi cititori se bat… autorul câstiga… Pentru ca asa se cade. 🙂

    • Nu înțeleg ce e neclar. Mă refeream la „specialiștii” care dau jocuri video la tv și zic că-s bătălii aeriene. Și la alții ca ei, omniprezenți.

      • Nu prea reiese din fragmentul pe care l-am redat, dar fie cum ziceti dumneavoastra. Probabil la asta va gândeati, dar eu nu sunt cititoare de gânduri.

  • He, he, daca textul dvs ar ajunge dintr-o intamplare pe la intelligence-ul occidental, sigur aia ar face buba mare de la atata scarpinat in crestetul caputului. Se pare ca nu numai soferia, carnea de porc si artimetica e grele!

  • Credeam ca nu ne plac pentru ca au traditia sa nu se joace si ei ca niste copii cuminti numai la scara lor, se duc la ale altora, Iar cand au venit sa se joace la scara noastra, au facut-o cel mai urat dintre toti copiii de la alte scari care ne-au „vizitat” in secolul trecut. Si ca stat, arata istoria, dar si ca oameni, spuneau cei care au trait vremurile ocupatiei. Soldatul simplu sovietic nu-l punea pe civilul simplu roman sa asculte Ceaikovski cu forta, altceva am auzit ca se intampla. (Despre ce au lasat dupa ce si-au luat tancurile si au plecat nu zic). E un „nu ne plac” inclus in „ne e frica sa avem de-a face cu ei”.
    PS: Totusi, lui Dostoievski, ai lui i-au interzis/cenzurat carti. Cine altcineva…

    • „Într-o bună zi, când o să aflăm mai multe și-o să pricepem mai puțin, s-ar putea să nu ne placă perspectiva din care privim pereții ospiciului.”
      Cei care or sa priceapa mai putin vor fi ok, ceilalti se vor lupta sa nu-si piarda mintile, unii vor reusi, altii nu, care vor fi mai norocosi n-am idee.

  • (maxtor a fost bun cu tine
    ti-a dat un orizont de sperantza)
    -pastila cu iod se va lua pe
    data de 26 aprilie la 01:23 noaptea,
    cu shampanie ca nu strica.
    (la 1:23 se prea poate sa fi fost „miezul noptii”,
    depinde de ora legala,calculele astronomice,
    alea-alea).

    • @maxtor: Tinand cont de titlu, in loc de pastila de iod de dupa ….. explozie, luata cu sampanie cum zici, se poate face gargara cu betadina? (contine iod) :))

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog