„Lumea e un cancer…”

Deunăzi, la o ditamai baia de mulțime, primarul Berlinului s-a sărutat de zor  cu… iubitul ! Așa, să știe întreg mapamondul  că între sexele de același fel nu mai există nicio barieră, mama ei de diversitate! Sigur, n-am nimic împotrivă, dar puțină discreție  nu strică niciodată, s-o facă departe de ochii publicului, nu ostentativ! Ușor-ușor, mi-am domolit revolta de om vechi, ajutat de o cimilitură plină de miez a lui Robert Mugabe: „Dacă  președintele Barack Obama vrea să permit căsătoria între  persoane de același sex în țara mea (n.m. Zimbabwe), trebuie să  vină aici ca să mă căsătoresc eu cu el mai întâi!” Cam la fel glăsuise cândva și George Pruteanu al nostru, ehe, ce vorbă de duh: „Sunt absolut de acord cu căsătoriile între homosexuali, cu condiția ca ambii să fie politicieni! Tot ceea ce contribuie la nereproducerea lor este o binefacere!” Ah, de-ar fi politician și amantul (ori amanta?) edilului berlinez !…

Deloc întâmplător, în aceeași Germanie, o oarecare Eta a devenit întâia femeie-antrenor la o echipă masculină din Bundesliga, Union Berlin… Mă căznesc să-mi închipui o scenă din vestiar, la finalul meciului, cu fotbaliștii mergând la duș și cu dama-tehnician felicitându-i sau îmbărbătându-i, în funcție de rezultat… Despre limbajul de peluză nu mai pomenesc, ca și al jucătorilor, de ce era necesar să fim prostiți că plopul  rodește pere, iar  răchita, micșunele? Egalitate, egalitate, dar să ne păstrăm lungul nasului și simțul măsurii, ne ajung paradele gay…

Martor de la distanță la aceste evenimente, mi-am scuipat în sân, nu cumva ca dorința lui Goethe să se împlinească cât oi mai fi printre viețașii planetei. Da, deoarece uriașul scriitor susținea, pușchea pe limbă!, că  „transplantaţi şi împrăştiaţi ca evreii în întreaga lume – aşa ar trebui să ajungă germanii ! – , pentru a dezvolta întru binele naţiunilor toată  cantitatea de bine  care sălăşluieşte în ei”[1] !

*

Omenirea a luat-o razna și un rictus de spaimă i-a pocit chipul. Zilnic, undeva, pe un meridian al globului, un semen de-al nostru, măcar unul!, este ucis din rațiuni superioare de stat… În numele războaielor felurite, însă  toate pornite din interese economice, restul e propagandă  obscenă ! De aceea, se minte cu nerușinare, știindu-se că  „o  minciună  repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată  de un milion de ori devine adevăr!”[2] Și, Doamne, trăsnește-i pe  gușterii ăștia !,  suntem manipulați întruna prin puzderia de rețele de socializare… Că despre mijloacele de informare în masă n-are rost să mai vorbesc, o scârnăvie ! Te uiți, citești și auzi felurite știri, însă câți  dintre noi mai pot discerne între adevăr și fals? Apropo, „în această eternă poveste a războiului, trădătorii unora devin eroii altora. Problema este că, aşa cum remarca la un moment dat James Bond, «istoria se mişcă destul de repede în zilele noastre, aşa că eroii şi ticăloşii schimbă încontinuu rolurile»”[3].

În definitiv, „invincibilitatea noastră depinde  de noi, vulnerabilitatea inamicului, de el”[4].  Așadar, să-l zdrobim pe inamic prin neluarea în seamă, prin ignorarea maldărului de minciuni azvârlite  asupra-ne!

*

Cândva, războaiele  se purtau după reguli  precise, destui înclinând și azi să susțină că  exista un  fair-play al combatanților. Nu-i contrazic, n-am destule argumente, însă mi-au rămas în memorie două aforisme chinezești a căror perenitate e indiscutabilă. Cică „alegem oameni inteligenți, dotați, prudenți şi capabili să-și croiască un drum către aceia care, în tabăra inamică, sunt intimi cu suveranul şi membrii nobilimii”[5] și „cine nu este experimentat şi prudent, omenos și drept, nu poate folosi agenţi secreți. Şi cine nu este fin şi subtil nu poate să le smulgă adevărul”[6].

Pfu, ce caută, totuși,  cele două trăsături de caracter – omenos și drept – în asemenea afacere murdară?

*

În contextul geopolitic  actual, România ezită  să-și asume o anumită  poziție și  și-a băgat capul în nisip, așteptând precum struțul. Ce? Clarificarea situației, ce  altceva ? Că n-are niciun cuvânt de spus, e o entitate neglijabilă în jocurile de interese ale celor mari. Or, „trebuie recunoscut şi «teoretizat» pe faţă un mare adevăr, intuit şi practicat de altfel de mult şi de mulţi: succesul este în bună parte rezultatul unor prietenii şi relații personale. Fără bune legături, relaţii, gesturi amicale sau măcar de bunăvoință, niciun succes nu este posibil. Cu atât mai mult când este vorba de activităţi şi prezențe internaţionale”[7].

Prin urmare, succesul acela ne va ocoli de-a pururea, suntem predestinați să  fim o țară mică și neimportantă, punct ! Din  nefericire, „suntem singuri aici şi suntem morţi”[8]…  Singura nație de pe Bătrânul Continent pe care  comisia medico-legală constituțională  de la București a declarat-o recent lipsită  de discernământ, din cauza votului prezidențial necorespunzător stăpânilor de afară! Și umilință mai cumplită pentru un popor e cu neputință să-ți imaginezi, nimic n-o întrece în batjocură ! Democrație castrată, asta trăim la Gurile Dunării… Previzibil, după capitalismul  original al anilor ’90, nu ne dezmințim în veci !

*

Peste Tisa,  a câștigat TISZA lui Péter Magyar, că nimeni nu-i veșnic, nici măcar Viktor Orbán. Zilele trecute, l-am văzut și eu pe micul ecran pe noul star  de la Budapesta și nu vă ascund șocul resimțit ! Da, deoarece insul ăsta, cam înfumurat și netrebnic, mergând până-ntr-acolo încât și-a  înregistrat  pe furiș soția, aduce izbitor cu useriștii noștri, cu alde Fritz, Țoiu, Miruță și șleahta  lor de reformatori ai vrajbei și-ai violenței, ai nesimțirii și  tupeului…

*

Prins în vârtelnița evenimentelor interne și internaționale, mă pocnește o revelație în moalele capului ! Vasăzică, ctitorii ideologiei marxist-leniniste s-au folosit în  înfăptuirea  învățăturilor comuniste de proletari, de clasa muncitoare. Astăzi,  forța nimicitoare a vechilor rânduieli o constituie  corporatiștii, strâns  uniți în jurul oengeurilor, noul far călăuzitor al omenirii. Proletarii aceștia de  tip nou, cu trotinete și căști în urechi, cu sex incert, și rucsacuri în spinare, sunt urmașii lui Vasile Roaită și-ai politrucilor de odinioară, mirosind  a ură de clasă. De unde și lozinca inevitabilă:  „Corporatiști din toate țările, uniți-vă și distrugeți lanțurile ce vă țin sclavi ai rânduielilor firești!”

Mda, „lumea din jurul meu dispare, lăsând ici şi colo urme de timp. Lumea e un cancer care se mănâncă pe el însuşi… (…) Nu sunt nici măcar eu, este lumea muribundă care face timpul să năpârlească”[9].

[1] Citat de Thomas Mann în  Germania și germanii, eseuri

[2] Joseph Goebbels (ministrul Propagandei  în cel de-al III-lea Reich)

[3] Florian Banu, Mihai Caraman, un spion  român în Războiul Rece

[4] Sun Tzu, Arta războiului, IV.2

[5] Sun Tzu, Arta războiului, XIII.11

[6] Sun Tzu, Arta războiului, XIII.13

[7] Adrian Marino, Prezențe românești  și realități europene, jurnal intelectual

[8] Henry Miller, Tropicul Cancerului

[9] Henry Miller, Tropicul Cancerului