Kremlin: „Toată lumea vrea să evite o ciocnire directă între Rusia și NATO. Rusia va fi pregătită să dea cel mai decisiv răspuns țărilor care se vor implica în războiul din Ucraina”

Lumea lucrurilor „bine făcute”. Despre radioactivitate

Ce s-ar putea spune foarte pe scurt despre radioactivitate? Putem spune că există una naturală – care vine din pământ (primordială) și are o vârstă de 4,5 miliarde de ani, ori din cosmos (cosmogenă), ceva mai veche (13,5 miliarde de an) –, și că mai există una mai recentă, artificială, declanșată ori scoasă la iveală și potențată de mâna omului (aș numi-o antropogenă). Cu unele radiații ne-am obișnuit de mult, altele însă ne pot fi fatale în câteva ore. Oricum ar fi, radioactivitatea naturală ne acompaniază la tot pasul. Mai toți și mai toate radiază câte o undă alfa, beta ori gama. Și totuși, pare-se că există o mare diferență între măreția invizibilă a naturii și gigantomania ignoranței umane, care ne demonstrează încă o dată becisnicia.

Cu fiecare gură de aer, fum de țigară, apă sau aliment putem introduce în corp și o doză (mai mică sau mai mare, în funcție de regiunea geografică) de particule radioactive care ne iradiază apoi pe dinăuntru. Cât timp și cu ce consecințe, depinde de elementul respectiv, de doză, de organul sau țesutul în care el s-a acumulat și implicit și de timpul de înjumătățire biologic (a nu se confunda cu timpul de înjumătățire pe care-l cunoaștem de la fizică!). Astfel, glanda tiroidă s-a dovedit a fi extrem de sensibilă la iodul radioactiv, țesutul muscular la cesiu sau potasiu, dinții și oasele la stronțiu, radiu, uraniu sau plumb, rinichii la poloniu și uraniu, lichidele din corp la tritiu iar țesutul adipos la carbonul radioactiv. În marea majoritate a cazurilor, timpul (biologic) în care izotopii radioactivii se reduc la jumătate (fie că se descompun, se elimină sau sunt metabolizați) este mult mai redus decât cel fizic. Iar ca lucrurile să fie și mai complicate, fiecare organism și fiecare țesut se debarasează de izotopii radioactivi în funcție de consistență (mușchii mai ușor, oasele mai greu) și de metabolism (copiii au un metabolism mai rapid, dar, din păcate sunt și mai sensibili la radioactivitate decât adulții).

Cu toții am auzit de acțiunea devastatoare a radiațiilor ionizante asupra organismului uman. Accidente precum cele petrecute în 1986 la Cernobîl sau în 2011 la Fukushima sunt arhicunoscute și mai toată lumea știe cât de periculoase sunt radiațiile nucleare, mai cu seamă cele de tip gama, asupra sistemelor vii din natură. Faptul că ne aflăm în contact permanent cu radioactivitatea naturală are însă și efecte pozitive. Unii oameni de știință pretind chiar că expunerea constantă la doze minime de radiații ar prelungi viața. Cinism? Se pare că nu, și că lucrurile pot fi explicate prin antrenamentul continuu al sistemului imunitar în a combate celulele canceroase care apar zilnic în organism. Ființele vii și-au pus la punct, de-a lungul milioanelor de ani, sisteme de reparații ale defectelor ADN-ului cauzate de radiații, sisteme care funcționează însă numai până la un anumit nivel, după care pagubele sunt ireparabile. Fiindcă doza face otrava, după cum bine știm. Doza este aceea care ucide aproape instantaneu, distruge pielea, sângele, organele interne ori declanșează cancere și malformații pe parcursul mai multor generații.

Sau poate că nu toată lumea știe și e conștientă de groapa pe care și-o sapă? Într-o lume în care omul obișnuiește să(-și) facă multe cu propria-i mână, putem să ne așteptăm la orice. Tocmai de aceea, „e mai bine să fim pregătiți, decât să”… fim luați prin surprindere! Da, știu, autoritățile veghează în permanență la binele nostru și se implică mereu când este, dar mai ales când nu este cazul, dar nu strică să ne informăm și singuri. Ideea informării mi-a venit pe când citeam un articol despre soldații ruși care s-au aventurat într-o acțiune mai mult decât sinucigașă. Nu, nu mă refer la invazia unei țări străine și la executat comenzi contra naturii – fiindcă ordinele se execută! –, ci la săpatul de tranșee undeva în vecinătatea sarcofagului care acoperă ruinele uneia dintre cele mai mari catastrofe nucleare din istoria umanității (presupunând că s-ar putea face o astfel de clasificare). Ce ignoranță și ce ignorant i-a împins la autodistrugere, făcând abstracție de masacrul propriu-zis care este războiul? Bineînțeles că la scurt timp de la „neologicele săpături”, neștiutorii au ajuns în spital cu probleme cauzate de radiații.

Cum ar fi putut să fie altfel, având în vedere că n-au trecut decât 36 de ani de la oribilul cataclism? Ridicol de puțin pentru sinistra moștenire lăsată posterității pentru mii de ani. Fiindcă, să nu uităm că la catastrofa din 1986 au fost puși în libertate zeci de soiuri de ucigași tăcuți și de durată, unii dintre ei – cum ar fi plutoniul-239 – cu timpul de înjumătățire (T1/2) prin dezintegrare (timp care nu e linear) de 24.110 de ani, ceea ce face zona nelocuibilă pentru multe generații. Altminteri nu s-ar fi construit sarcofagul care a înghițit cantități de oțel ce le depășesc pe acelea cu care s-a ridicat turnul Eiffel.

Majoritatea elementelor radioactive de la Cernobîl au fost, ce-i drept, efemere, descompunându-se în câteva ore, zile sau ani. Valabil pentru izotopi precum cesiu-134 (T1/2 2 ani), iod-131 (8 zile), telur-133 (6,5 zile), antimoniu-125 (2,8 ani), ceriu-144 (284 zile), bariu-140 (12,7 zile), ruteniu-103 (39 de zile), ruteniu-106 (1 an), stronțiu-89 (50 de zile), cripton-85 (10,8 ani) și xenon-133 (5,25 zile). Dar, din păcate, asta nu e totul. Pericolul vine de la alte elemente care au fost puse în libertate atunci. Nu mă refer la stronțiu-90 (28 ani), la cesiu-137 (30 de ani) și nici la plutoniu-238 (87,7 ani), ci la plutoniu-240 (6.560 ani) și, cum spuneam, la plutoniu-239 (24.110 ani). Undeva sub sarcofag sunt captive și vreo 200 de tone de lavă de uraniu natural – supranumit și eternul foc al iadului –, care ar trebui să fie înlăturate cândva.

Chiar dacă nici la Cernobîl și nici la Fukushima ori după masacrele de la Hiroshima și Nagasaki n-au apărut numeroși monștri în floră, faună sau printre oameni – nu dintre aceia care să îngrozească lumea prin înfățișare –, asta nu înseamnă că ele nu au suferit (să ne amintim de moartea copacilor din pădurea devenită roșie). Marile erori (mutațiile cu adevărat teribile) sunt împiedicate de natură să vină pe lume. Ele mor înainte de a se naște. Iar dacă totuși vin, nu întârzie prea mult pe lume, traiul în sălbăticie fiind scurtat de sălbăticia însăși. Nu vom afla niciodată numărul exact al victimelor directe sau indirecte ale radiațiilor, tot așa cum nu le vom afla nici pe acelea ale virusului SARS-CoV-2, ale măsurilor „preventive” și mai ales ale vaccinurilor. Dar „știm” că victimele există, chiar dacă nu le-au crescut coarne ori mai multe membre, și mai știm și că ele sunt cu atât mai greu de pus în legătură cu cauza declanșatoare cu cât se scurge mai mult timp. Pagubele nu se expun întotdeauna la vedere. Substanțele periculoase pot trece neobservate prin verigile lanțului trofic, până în farfuria noastră.

Problema o reprezintă schimbările produse în cei rămași. Pe termen scurt, mediu și mai îndelungat dispar specii, se resetează programe biologice. Natura caută mereu căi de salvare. Omul și-o caută și el… cu lumânarea. Natura practică o selecție, facilitând supraviețuirea celor mai adaptabile și mai reziliente forme de viață. Și omul selectează – cel puțin așa își imaginează el – supraviețuitorii dintre cei care dispun de mijloace materiale menite să le asigure adăposturi și refugii dotate cu toate cele necesare traiului până… Până când? Când estimează „aleșii” lumii să poată părăsi buncărele și cum intenționează ei să revină la „normalitate” și să-și reia viața cu toate deliciile ei? Sau poate că se vor adapta la cea de cârtiță? Oricum n-o să mai aibă de unde să-și ia sclavii și ar urma să predice… în pustiul radiant.

Fiecare substanță radioactivă are efecte ei nocive asupra organismului uman. Autoritățile grijulii promit să ne instruiască și să ne pună la dispoziție un antidot: pastilele cu iodura de potasiu. Acel antidot promite să combată – și pune multe condiții ca să-și poată respecta promisiunea! – doar efectele pe tiroidă ale iodului-131. Iodul din tablete are rolul de a ocupa locul din tiroidă pe care altfel l-ar acapara iodul radioactiv, un blocaj care se produce doar dacă pastila e luată la momentul oportun: ideal cu două, trei ore înainte de expunerea la iodul radioactiv. Beneficiul depășește riscurile doar la persoanele sub 40-45 de ani. În cazul celorlalte raportul se inversează, întrucât ele pot suferi deja de diverse afecțiuni – inclusiv asimptomatice – ale tiroidei, pe care iodul le-ar agrava. Dar cum rămâne cu restul radionuclizilor, de care iodura de potasiu nu ne poate feri? Cu stronțiul, pe care corpul îl confundă cu calciul și-l depune în oase, crescând riscul de cancer osos și de leucemii, ori cu cesiul, cauzator de cancer hepatic, de splină sau stomac.

De la Hiroshima și Nagasaki încoace omenirea a „evoluat”. Din păcate nu în sensul bun al cuvântului, mai cu seamă referitor la bombe atomice. Dacă în 1945 explodau la sute de metri deasupra localităților bombe cu un conținut de izotopi cu viață scurtă și care se împrăștiau mult în aer, diluându-se (cu excepția temutului plutoniu), astăzi dispunem de tehnologie capabilă să așeze bombele țintit, până și în patul dușmanilor. Și atunci? Ce rost mai are informarea, dacă efectele sunt oricum dezastruoase? N-ar fi mai bine să ne resemnăm și să ne lăsăm, așa cum facem de obicei, în voia celui de mai sus de noi, ori a capricioasei Fortuna? Cum să lupți împotriva unor elemente dezlănțuite precum uraniul-238, al cărui T1/2 concurează cu vârsta planetei: 4.468 miliarde de ani?

Speranța încă n-a murit și nici nu dă semne s-o facă. Și ea ne spune că a te lăsa în grija altora, fie ei ciocli apocaliptici ori maeștri în bagatelizare, nu e de bun augur. Ne-au demonstrat-o mai toate cataclismele reale și contrafăcute pe care le-a traversat până acum omenirea. Pandemia și războiul sunt doar două din multiplele fațete pe care le poate îmbrăca „grija față de om”. Indiferent că oamenii au fost trimiși să „lupte” în spitale, la Cernobîl sau pe meleaguri străine, au fost trimiși mereu în necunoștință de cauze și mai ales de efecte. Și, parcă e un făcut, mereu echipați anapoda: „apărați” de un virus mediocru cu costume de cosmonauți, cu mâinile goale în câmpul înțesat de radiații ucigașe și cu muniție în stare să ucidă oameni necunoscuți și nevinovați.

Vestea bună este că – dacă ne aflăm mai la distanță de epicentru – putem face câte ceva care să atenueze efectele, în special pe cele imediate și mai nocive. Cu condiția ca autoritățile să „dea alarma” la momentul oportun! În funcție de vreme și de capriciile acesteia, norul radioactiv poate fi dispersat și diluat de vânt sau poate ajunge la sol prin precipitații. Se poate ca unele regiuni să trebuiască evacuate. Până la evacuare, e bine să ne păstrăm calmul, să ne retragem în locuințe (de preferat la subsol) și să închidem ușile și ferestrele cât putem de bine. Alergatul pe străzi sau tentativele de a părăsi zona cu mașina sau alte mijloace nu sunt cea mai fericită alegere, fiindcă acele vehicule nu oferă protecție bună, iar dacă mai și plouă, riscăm să ne contaminăm de-a binelea.

Multora n-o să le placă să mai audă cuvântul mască, dar într-un astfel de caz, dacă te-a surprins în aer liber, o mască FFP2 sau FFP3 ar însemna o bună protecție a căilor respiratorii. Masca nu trebuie spălată și nici refolosită, ci lăsată afară. La fel ca și îmbrăcămintea și încălțămintea contaminate cu particule radioactive. Odată veniți de afară, e bine să ne așezăm sub duș, pentru a ne curăța părul, mâinile și alte zone expuse ale corpului. Se înțelege că nici instalația de climatizare nu mai are voie să funcționeze și că toate gurile de aerisire trebuie obturate. Fântânile se cer acoperite iar apa de ploaie nu se mai colectează. E bine să avem ceva rezerve – pentru circa 2 săptămâni – și în cămară. În schimb, putem uita recolta din propria grădină, ca și de fructele și legumele proaspete de la piață. De-abia după ce vântul și timpul vor dispersa praful radioactiv ne putem dedica iarăși grădinăritului și recoltelor. Dacă însă ploile le aduc la sol, e mai complicat. În zonele puternic contaminate, se cere mai întâi decontaminat terenul (asta înseamnă îndepărtarea a circa 20 de cm din stratul de la suprafață). Iar fructele de pădure – în special ciupercile – și carnea de mistreț le putem șterge de pe lista meniurilor.

Tot ce ni s-a întâmplat de-a lungul istoriei pare să încerce să ne lămurească de faptul că științele naturii nu se pot integra în politică. Politica are alte interese și alte unități de măsură. Dovada cea mai clară este că, după catastrofa din ultimul război mondial, nu numai că nu s-au depus armele nucleare, dar s-a declanșat o competiție sinistră – pe moarte și pe moarte – între demonii ce-au fost lăsați să se perinde pe la putere. Iar cu câteva pastile distribuite în grabă și cu niște regrete – fie ele și eterne –, n-o să mai (re)vină curând primăvara unei umanități distruse de frivola vanitate. Locul științelor este altundeva. Rolul lor este să pună la dispoziția societății exclusiv lucruri utile și care să spună DA vieții. Sau măcar descoperiri care vin la pachet cu antidotul, în cazul în care se întrevăd și riscuri. Atunci când știința pune în brațe politicienilor astfel de „cuceriri”, devine automat culpabilă și n-o să-și mai poată spăla nicicând păcatele.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Lumea lucrurilor „bine făcute”. Despre radioactivitate”

  • Informatii pretioase, asa cum ne-ati obisnuit…
    Referitor la afirmatia din final „Atunci când știința pune în brațe politicienilor astfel de „cuceriri”, devine automat culpabilă și n-o să-și mai poată spăla nicicând păcatele.” Gândul ma duce la cercetatorii care lucreaza nemijlocit în industria de armament. Ce fel de oameni pot sa fie acestia? Pardon, de fapt, ei nu sunt oameni.

  • Lumea lucrurilor Bine Facute e ARTIFICIALUL, iar ea e Patria Actiunii,
    Naturala fiind Lumea careia i se mai zice si NATURA si care e Patria Nonactiunii, ea fiind …deja! ‘Buna Foarte’
    🙂

    departarea de Natura, procesul fiind unul rezultat din Actiuni, duce catre Artificial.
    pesemne ca e mai greu de priceput cum vine asta cu Artificialul, cita vreme omul inca il percepe ca fiind parte a sistemului numit Natura, in fapt el fiind chiar cel care pune la indoiala Natura, deci e un…alt ‘sistem’.
    apropierea de Artificial aduce cu sine si perceptia departarii de Natura, caz in care polarizarea devine plenara,
    oameni lipinindu se ori de Natura ori de Artificial(caz in care acestia imbratiseaza o Noua Definitie a ‘omului’)

  • Corect articolul,asa este.Si reactoarele astea care pot exploda pot fi mai periculoase chiar decat bombele nucleare.

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog